Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, s-a declarat luni „optimist” după reluarea dialogului între reprezentanÅ£i ai guvernului său şi ai opoziÅ£iei pe insula Barbados din Caraibe, pentru a încerca să pună capăt crizei politice care zguduie Å£ara, relatează AFP potrivit Agerpres.

„Sunt foarte optimist (…) Luni, au avut o reuniune de cinci ore şi mi se pare că, pas cu pas, cu o răbdare strategică, deschidem calea păcii”, a afirmat Nicolas Maduro într-o declaraÅ£ie la postul naÅ£ional de televiziune VTV.

Nicolas Maduro a subliniat că a primit un raport „promiţător” de la principalul său negociator, ministrul comunicaÅ£iilor Jorge Rodriguez.

Preşedintele venezuelean a adăugat că a fost discutat un program în şase puncte cu o „viziune de ansamblu a ţării”, fără să ofere mai multe detalii în această privinţă.

„Dacă lucrăm cu bunăvoinţă şi nu există intervenÅ£ionism gringo (din partea SUA), sunt sigur că vor fi încheiate acorduri”, a adăugat Nicolas Maduro.

Delegaţiile guvernului venezuelean şi opoziţiei au ajuns luni în Barbados, insulă din Caraibe, pentru reluarea negocierilor, sub auspiciile Norvegiei.

Este a treia rundă de dialog între delegaţi ai opoziţiei şi guvernului, cu începere din mai.

Două runde de negocieri au avut loc la Oslo fără vreun rezultat notabil. În runda a doua, reprezentanţii au purtat pentru prima dată discuţii directe

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here