VicepreÈedintele PSD OlguÈa Vasilescu a explicat blocajul apÄrut în construirea drumului expres PiteÈti-Craiova, precizând cÄ fermierii au solicitat amânarea expropierii terenurilor pentru a recolta culturile de rapiÈÄ, orz Èi grâu, pentru care au luat subvenÈii APIA din fonduri europene, anunÈÄ MEDIAFAX.
âCând am ajuns în 2017 am vÄzut cÄ nu era fÄcut nici mÄcar proiectul pentru autostrada PiteÈti-Craiova Èi abia din 2017 noi am demarat toate procedurile de licitaÈie. Am avut surpriza ca din patru tronsoane care au fost licitate douÄ instanÈa sÄ le declarare nelegale caietele de sarcini. Pentru douÄ sÄ spunÄ cÄ e bine, deÈi era aceeaÈi procedurÄ, întâmplÄtor acelaÈi contestatar. Ãn celelalte, pe cele douÄ tronsoane de la PiteÈti pânÄ la Slatina s-a trecut la partea de proiectare Èi de execuÈie. Constructorii aveau termen pânÄ la finalul acestui an sÄ vinÄ cu proiectul tehnic. Ei au venit dupÄ Èase luni de zile. Practic nu avem ce sÄ le reproÈÄm constructorilor pentru cÄ ei Èi-au fÄcut treaba mai repede decât era aranjamentul Èi decât era contractul. S-a început acest drum tehnologic care duce la drumul expres PiteÈti-Craiova. Acesta trece printr-un câmp Èi ajunge tot într-un câmp unde trebuie sÄ treacÄ cele douÄ tronsoane de la PiteÈti-Craiova. Drumul tehnologic e finalizat azi, asta înseamnÄ cÄ nu trebuie sÄ fie neapÄrat asfalt cel puÈin în aceastÄ etapÄ pe el, ci sÄ dea posibilitatea maÈinilor sÄ meargÄ pe el pânÄ la drumul expresâ, a afirmat OlguÈa Vasilescu, marÈi searÄ, la Antena 3.
CiteÈte Èi: Gabriela Firea, mesaj pentru urechile fine din politicÄ, la externarea din spital: Nu mor caii când vor câinii
Ea a povestit cÄ fermierii care au încasat bani prin subvenÈii APIA au fÄcut solicitÄri pentru amânarea expropierii terenurilor pe care urmeazÄ sÄ fie construit drumul expres deoarece pe acestea au recolte de rapiÈÄ, orz Èi grâu.
âAici vreau sÄ vÄ spun unde ne-am blocat. VÄ mai amintiÈi, povestea, urÈii, broasca, liliecii, È.a.m.d. Toate nebuniile astea care se întâmplÄ Ã®n România. Ei bine cÄtre CNAIR Èi DRADP Craiova se face o adresÄ de cÄtre primarii care au localitÄÈile Èi terenurile pe aceste douÄ tronsoane. Èi vÄ citesc una dintre ele «având în vedere solicitarea fermierilor de pe culoarul de expropiere care administreazÄ terenul sau deÈin terenul Èi faptul cÄ la aceastÄ datÄ nu au fost recoltate culturile de orz, rapiÈÄ, grâu, solicitÄm sÄ aveÈi în vedere amânarea începerii lucrÄrilor la drumul expres PiteÈti-Craiova pânÄ la finalizarea activitÄÈii de recoltare. MenÈionÄm cÄ nu s-a avut în vedere despÄgubirea financiarÄ a culturilor existente. MenÈionÄm faptul cÄ terenurile cultivate de fermieri au fost declarate la APIA pentru subvenÈie, fiind supuse procedurii de verificare pânÄ la recoltare»â, a explicat Vasilescu.
VicepreÈedintele PSD a mai spus cÄ fermierii sunt nevoiÈi sÄ recolteze acum câmpurile pentru cÄ altfel âar intra în penalâ. OlguÈa Vasilescu a adÄugat cÄ Narcis Neaga, care a demisionat din funcÈia de director CNAIR, nu era strÄinÄ de ce întâmplÄ cu drumul expres PiteÈti-Craiova.
âCe se întâmplÄ? Ãnnebunim efectiv, înnebunim în România. Deci intrÄ Ã®n penal fermierii la ora actualÄ dacÄ nu îÈi recolteazÄ aceste câmpuri pentru cÄ au luat banii de subvenÈie de la APIA, din fonduri europene, intrÄ Ã®n penal cine semneazÄ la ora actualÄ sÄ se treacÄ peste aceste terenuri pentru care nu existÄ despÄgubire pentru recoltÄ. Cine a planificat drumul acesta nu s-a gândit cÄ vom avea cu Èase luni înainte proiectul tehnic. Eu vo garantez cÄ Ã®n perioada urmÄtoare va începe construcÈia drumului expres pentru cÄ trebuie sÄ o rezolvÄm odatÄ cu chestiunea asta. PânÄ la sfârÈitul anului trebuie sÄ avem centura BalÈ. Nu vÄ Ã®nchipuiÈi câte presiuni facem toÈi parlamentarii de Dolj Èi de Olt ca sÄ aibÄ loc construcÈia acestui drum. Ceea ce s-a întâmplat cu domnul NeagÄ nu este strÄin de PiteÈti-Craiova. Ca sÄ Ã®nÈelegem cu toÈii despre ce vorbimâ, a conchis vicepreÈedintele social-democrat.
CiteÈte Èi: ANM a emis prognoza meteo pentru urmÄtoarele douÄ sÄptÄmâni – PlouÄ zi de zi, scÄpÄm temporar de caniculÄ
Directorul General al CNAIR. S.A, Narcis Neaga a anunÈat marÈi cÄ a demisionat din funcÈie, dupÄ ce premierul Viorica DÄncilÄ i-a solicitat ministrului Transporturilor RÄzvan Cuc demiterea sa.
LucrÄrile la drumul expres Craiova â PiteÅti, tronsoanele 1 Åi 2, au început pe 22 mai. Drumul expres va traversa teritoriul localitÄÅ£ilor Craiova – GherceÅti – PieleÅti Åi RobÄneÅti, valoarea obiectivului este de 72 de milioane de euro, lungimea este de 17 km.
Raspandacul.ro