Șeful organizației de tineret ALDE, Claudiu Catană, a transmis marți că Teodor Meleșcanu, la cei aproape 80 de ani ai săi, reprezintă o „dezamăgire totală” pentru colegii săi aflați la început de drum, după ce a ales să-și trădeze partidul pentru o sinecură de la PSD.

„Am rămas înmărmurit în ultimele zile de modul în care un om se poate agăța de funcții. După ce am avut exemplul dat de președintele Tăriceanu, care a renunțat la funcția de președinte al Senatului, am văzut zilele acestea cum un coleg de-al nostru care se apropie de 80 de ani a ales să trădeze interesele partidului care l-a susținut în ultimii 3 ani. Pentru ce? Pentru o sinecură vândută de PSD.

În loc să fie un model pentru tinerii din politică, în loc să fie un mentor pentru mulți dintre aceștia, dl Meleșcanu a ales să îmbrățișeze un rol negativ. Mulți membri ai TLDE îl priveau cu stimă, cu respect, însă acum, când dovedește o dorință nemărginită pentru funcții, opțiunile multora dintre acești tineri s-au schimbat.

Dezamăgire totală pentru tinerii politicieni să vadă cum o persoană care a beneficiat de tot sprijinul partidului, de funcții ministeriale se agață de o funcție, chiar dacă asta înseamnă un risc major pentru partid.

Care e miza dumneavoastră dle Meleșcanu? Ce mai urmăriți la cei aproape 80 de ani ai dumneavoastră? Ce sau cine vă mână în această acțiune a dumneavoastră?”, a scris pe Facebook seful tineretului ALDE.

Citește și: OFICIAL – Supraimpozitarea pensiilor speciale: 50% + 900 de lei, pragul superior. Proiectul Guvernului a ajuns în Parlament. EXEMPLU DE CALCUL .

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here