(Preluare Inpolitics):
România nu are identitate națională, pentru că nu a avut răgazul să și-o dezvolte, de-a lungul istoriei, și face asta abia după 1989, este opinia lui Peter Gross, cercetător și profesor american de origine română la Universitatea din Tennessee, într-un interviu acordat Europei libere.
”Istoria României, după cum știți foarte bine, a început în anii 1800, România însă n-a avut o șansă să-și developeze identitatea națională până în `89. Au fost: Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Rus, sovieticii, comuniștii, care au fost acolo… Când a avut România șansa să-și dezvolte identitatea națională și culturală? Totul a început numai în 1989. Acest lucru înseamnă că valorile, atitudinile democratice, împreună cu identitatea națională, bineînțeles, abia cum se dezvoltă. Așa că nu putem să criticăm România pentru că n-a făcut asta sau aia, pentru că, într-un sens, statul român e finalmente independent numai din anul 1989. Înainte, când a fost într-adevăr independent?” afirmă cercetătorul.
”Am văzut o democrație incipientă în anii 20-40(…) A fost doar o secundă în istorie! Dar independența adevărată a României în sens național-cultural a început 1989” mai spune el.
Articolul Cercetator american: ”Romania nu are identitate nationala” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.