Daniel Funeriu a declarat, pentru B1 TV, cÄ una dintre marile probleme ale învÄÈÄmântului românesc este aceea cÄ social-democraÈii care s-au tot perindat la conducerea Ministerului EducaÈiei au avut grijÄ sÄ-Èi aducÄ dupÄ ei âclicaâ Èi sÄ-Èi urmeze âinteresele ilegitimeâ. Funeriu a atras atenÈia Èi asupra risipei de bani din acest sistem. âCred cÄ preÈedintele Iohannis are dreptate: oamenii proÈti iau decizii proasteâ, a declarat Daniel Funeriu, fost ministru al EducaÈiei, pentru B1 TV.
Ãn opinia sa, nu ar trebui sÄ fie o surprizÄ pentru nimeni starea în care se gÄseÈte învÄÈÄmântul din România, dat fiind numÄrul mare de miniÈtri care au ajuns la EducaÈie.
âMajoritatea celor care s-au perindat prin fruntea Ministerului erau rectori ai unor universitÄÈi din România, care sigur cÄ au legiferat în interesul propriu. ÈtiÈi cÄ existÄ acea idee cÄ fiecare ministru vine cu reforma lui. Acest lucru nu e adevÄrat, dar, din pÄcate, fiecare ministru PSD-ist vine cu clica lui Èi cu interesele lui ilegitime. Aceasta este esenÈa problemei.
Ãn 2011, am fÄcut o clasificare a universitÄÈilor Èi o ierarhizare a programelor de studii, din care a reieÈit clar cÄ România are 12 universitÄÈi care pot sÄ facÄ performanÈÄ, dar ce sÄ facÄ dacÄ… De exemplu, în IaÈi sunt 300.000 de locuitori Èi 5 universitÄÈi. La Cluj la fel, la TimiÈoara ai 4. Asta numai la noi se întâmplÄ. Ar trebui sÄ avem câte o universitate metropolitanÄ Ã®n aceste centre, ar trebui o concentrare a resurselor, ceea ce Legea EducaÈiei din 2011 prevedea, sÄ avem câteva universitÄÈi de top, apoi sÄ pÄstrÄm universitÄÈile din oraÈele mai mici pânÄ la nivel de licenÈÄ, sÄ le dÄm o importanÈÄ localÄ.
E o disipare incredibilÄ a resurselor, o risipÄ de bani absolut incredibilÄ. UniversitÄÈile private, când eram în funcÈie, aveam 570.000 de studenÈi Èi scoteau pe bandÄ rulantÄ diplome fÄrÄ valoare. Acum sunt cu vreo 50-60.000 de studenÈi – o pierderea anualÄ de 400 de milioane de euro, dar Èi universitÄÈile de stat Èi-au dimensionat personalul didactic Èi de cercetare pentru un numÄr de studenÈi care azi nu mai existÄ, cÄ am fÄcut acel Bacalaureat corect, deci doar tineri merituoÈi ajung în universitÄÈi. Numerele au scÄzut Èi, sigur, universitÄÈile încep sÄ aibÄ problemeâ, a declarat Daniel Funeriu.
Raspandacul.ro