Premierul japonez Shinzo Abe s-a întâlnit joi cu omologul său sud-coreean Lee Nak-yon pentru a adresa problema relațiilor bilaterale dintre cele două state și cea a raportului cu statul nord-coreean, ajungând la consens, relatează site-ul postului Al Jazeera, potrivit MEDIAFAX.

Cei doi oficiali au discutat asupra necesității de a coopera asupra situației Coreei de Nord și a raportului cu aceasta, în pofida tensiunilor care marchează relațiile dintre Tokyo și Seul.

Citește și: SONDAJ CURS – Klaus Iohannis defilează, Dăncilă se menține. Dan Barna gâfâie după ancheta Rise Project

Raporturile bilaterale dintre cele două state s-au deteriorat ca urmare a sentinței emise de curtea supremă din Coreea de Nord, în octombrie, conform căreia unele companii japoneze ar trebui să compenseze munca forțată a sud-coreenilor impusă de către japonezi în timpul confruntărilor militare din secolul trecut.

Japonia care susține că disputa a fost reglementată prin intermediul Tratatului din 1965, consideră decizia cuții sud-coreene o încălcare a dreptului internațional, iar consecințe ale acestor tensiuni se transpun asupra dimensiunii comerțului și securității dintre cele două state.

Întrevederea dintre cei doi prim-miniștri a avut loc joi, în Tokyo, aceasta fiind cea mai importantă întâlnire la nivel înalt dintre cele două state de când relațiile bilaterale s-au înrăutățit.

Citește și: Un mare scandal stă să BUBUIE în PNL: favorit de pe lista cu miniștri din cabinetul Orban, denunțat la DNA

„Statele noastre sunt vecini importanți unul pentru celălalt, iar păstrarea contactului cu Coreea de Nord, a relațiilor bilaterale și a legăturilor cu Statele Unite sunt (lucruri, n.red.) destul de importante”, a declarat premierul japonez Abe. Acesta a scolicitat omologului său sud-coreean menținerea promisiunilor asumate în cadrul Tratatului din 1965.

În cadrul unui comunicat similar, prim-ministrul sud-coreean Lee a transmis că împărtășește perspectiva omologului său japonez privind importanța dialogului dintre cele două state și a rezolvării stării tensionate dinte acestea.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here