Amenințări
viața îmi este șlefuită chiar de ea,
valuri după valuri.
Dacă, să-mi strecurați amenințări,
ca pe niște pietricele-n pantofii mei de pânză,
ușor vouă vă vine, din vine…
Din drumul meu nu pot să zăbovesc.
Marea vieții, agitată, pietricele,
le va duce înapoi la țărm,
frecate de valurile voastre gânduri negre,
și-ntr-o zi nu le veți mai recunoaște
pietrele în mine aruncate.
Era un timp, demult, tare demult și uitat când ziariștilor,
le luceau adevărurile în lămpile ce sunt acum înfumurat.
Erau modești, știau să steargă funingine, aprinsă țineau,
și flacăra dreptății, ce nu tușea din plămânii ei glorioși,
nici nu se vindeau articole orgolioase ale amurgurilor roase în coate
pe care acum vă e rușine să le purtați.
Era un timp, când nopțile,
aveau un cer, iar luna, vecină din seninul înstelat de scuze,
transmise în rubrici citite în stații unde buluc urcau oamenii în autobuze,
cei ce nu știau de-ntârzierea mea, adevărul.
Așteptam trenurile în gări și nu știam, vagonul minciunii,
ce atrage mai nou lacrima nedreptăți
în peronulochilor mei.
Atunci să spunem că ura voastră la adresa mea
ar fi rămășagul minciunilor tipărite
drept adevăr și pietre lăsate amenințător
la adresa mea, în pantofii mei, sunt doar spinii trandafirilor ce ia-ți arestat drept slogan de bine și prosperitate! (Alin GHICIULESCU).
Articolul Editorial/Amenintari apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
