Avocatul Henrik Olsson Lilja, care l-a reprezentat pe rapperul american A$AP Rocky într-un caz de agresiune, a fost împuşcat de mai multe ori în cursul unui incident care a avut loc vineri la Stockholm, a anunţat Poliţia suedeză, potrivit postului BBC News.


Imaginea articolului Avocatul rapperului american A$AP Rocky a fost împuşcat în cursul unui incident la Stockholm

Avocatul rapperului american A$AP Rocky a fost împuşcat în cursul unui incident la Stockholm

Poliţia a descris atacul armat drept „un incident izolat, fără vreo legătură cunoscută cu infracţiuni violente recente”.

Postul BBC relatează că victima este în stare gravă, dar stabilă, iar poliţia a arestat un suspect în acest caz, considerat drept „tentativă de omor”.

Lilja a fost împuşcat în cap şi piept în incinta blocului unde locuieşte, a transmis publicaţia suedeză Expressen.

Rapperul a fost reţinut după o bătaie, fiind găsit vinovat de agresiune la adresa lui Mustafa Jafari, în vârstă de 19 ani, însă artistul susţine că a fost vorba de autoapărare.

În vârstă de 30 de ani, A$AP Rocky, pe numele real Rakim Mayers, este rapper, producător, model, actor şi regizor de videoclipuri. A debutat în 2011, fiind foarte apreciat de critici. În 2013 şi-a lansat albumul de debut „Long. Live. A$AP”, care a debutat pe primul loc în topul Billboard 200. În 2015, Rocky şi-a lansat cel de-al doilea album, „At. Long. Last. A$AP”, care s-a plasat pe primul loc în Billboard 200.

Cazul rapperului a atras atenţia preşedintelui SUA, Donald Trump, care a afirmat la un moment dat că A$AP Rocky este tratat incorect.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here