Acuzaţiile de viol la adresa regizorului francez Luc Besson aduse de actriţa Sand Van Roy vor fi reanalizate, a decis un judecător de la o instanţă din Paris, potrivit Le Figaro.
Scenă din filmul Leon, în regia lui Luc Besson
După o anchetă care a durat nouă luni, plângerea iniţală făcută de Sand Van Roy a fost clasată, pe 25 februarie, de Parchetul din Paris, din cauza probelor insuficiente.
Actriţa olandezo-belgiană a depus însă o nouă plângere, iar ancheta a fost redeschisă miercuri, a anunţat, vineri, avocatul acesteia.
Sand Van Roy l-a acuzat, în mai 2018, pe Besson că a violat-o într-un hotel din Paris, dar regizorul a fost anchetat abia în decembrie.
Un juge d’instruction va enquêter ! Ma plainte n’est plus classée sans suite
— Sand Van Roy (@SandVanRoy) October 4, 2019
Avocatul lui Besson a declarat pentru publicaţia The Hollywood Reporter că acesta neagă în continuare acuzaţiile.
După plângerea iniţială depusă de Van Roy, alte opt femei l-au acuzat pe Besson de hărţuire sexuală şi viol.
Regizor, scenarist şi producător, Luc Besson, care are în spate o carieră de peste un sfert de secol, este proprietarul companiei EuropaCorp, prin intermediul căreia a produs peste 50 de filme. Besson a început să scrie poveşti din plictiseală – se spune că a terminat primele versiuni ale scenariilor „Al cincilea element” şi „Marele albastru” pe când era adolescent. Criticii îl identifică pe Besson drept o figură centrală a mişcării Cinéma du look (stil extrem de specific şi de vizual prezent în cinematografia anilor ’80 – începutul anilor ’90). „Metroul”, „Marele albastru” şi „Nikita” sunt considerate exemple ale acestei şcoli stilistice, care preferă stilul substanţei şi spectacolul poveştii. În ultimii ani, Besson a scris şi a produs nenumărate filme de acţiune, precum seriile „Taxi” şi „Curierul” şi peliculele „Sărutul Dragonului” şi „Dresat pentru a ucide”, ambele cu Jet Li.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.