Agamemnon spre Cotroceni: INTERVIU cu Theodor Paleologu, candidatul la alegerile prezidențiale care nu vrea al doilea mandat – Stiri pe surse

Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Theodor Paleologu (46 de ani) îi teroriza pe prietenii tatălui său să joace șah cu el (Mihai Șora juca cam prost). Nu-i place nunțile, botezurile, gălăgia, mesele care nu se mai termină. „Eu sunt prin natura mea un om aproape călugăros”, mărturisește. Și destul de plângăcios la unele filme. Numește 8 specialiști pe care îi ia sigur consilieri prezidențiali dacă ajunge la Cotroceni: „Fiecare e mai bun decât mine pe un subiect anume”. Nu are o certitudine în sensul ăsta, dar speră că viața noastră continuă într-un fel după moarte. Agamemnon greșea dar avea o mare calitate și lecția eroului grec o să-i fie călăuză dacă o să ajungă președinte. Nu-și dorește un al doilea mandat și crede că prostia ucide pentru că dacă pui un prost fără dosar penal într-o funcție de înaltă responsabilitate, peste câteva luni o să aibă dosar penal.

Stiripesurse.ro: РCe reguli erau ̨n familia Paleologu? Ce era litera de lege ̨n familia dvs.?

Theodor Paleologu: – Părinții mei erau foarte toleranți, înțelegători, nu mă pedepseau pentru că știau că atunci când făceam o prostie regretam și spuneam. Disciplina mi-am autoimpus-o.

– De ce nu vă ascundeați?

– Era mai bine așa. Nu-mi era frică de părinți. Tata, pentru că era mult mai în vârstă, era foarte bun, foarte cumsecade. M-au pedepsit și pe mine părinții, evident, dar rar de tot.

– Cum v-a fost copilăria în București în anii 80′?

– Am copilărit la bloc în Drumul Taberei, stăteam la etajul 10, într-un apartament de trei camere. O duceam greu, cum o ducea toată lumea pe atunci, cu lipsuri, cu frig în casă, cu toată atmosfera aceea de frică, de minciună. Nu poate fi vorba de o copilărie fericită în ansamblul ei, pentru că vedeam cum este țara și sufeream foarte mult. Țin minte că aveam momente de disperare patriotică. Plângeam de cât de urât e la noi în țară, de câtă minciună și mizerie e în jur. Pe de altă parte, casa noastră era o mică oază de cultură, de normalitate, de curaj, de demnitate. În jurul tatălui meu erau o serie de intelectuali remarcabili care veneau des la noi: Nicolae Steinhardt, Sergiul al-George, Noica, cu care eram chiar vecini, Theodor Enescu. Am avut o copilărie foarte simplă, cu distracțiile de atunci, băteam mingea în fața blocului, jucam rațele și vânătorii, făceam foc în spatele blocului.

– Ce joc v-a plăcut cel mai mult?

– Șahul. Am fost foarte bun la șah. M-am apucat la 8 ani să studiez cărți de șah, aveam o carte cu partidele lui Alehin și o altă carte de strategie. Analizam partidele marilor șahiști și îi terorizam pe unii din prietenii tatălui meu să joace șah cu mine, în principal era Solomon Marcus. Și Șora, dar mai puțin, că juca mai prost. De asemenea, aveam un coleg la școală cu care jucam foarte mult șah, era foarte bun.

– De ce va plăcea șahul?

– E un joc de strategie, un joc al inteligenței. Și acum joc șah, e o manieră de a mă destinde.

– Unde visați să ajungeți când ați mers să studiați la Paris?

– Bănuiesc că întrebarea dvs. are totuși o intenție legată de cariera politică. Să știți că la politică m-am gândit din adolescență pentru că citeam cu nesaț biografiile lui Plutarh, ‘Vieți Paralele’ și mă făceau să visez la glorie, virtute, sacrificiu de sine. Ca adolescent eram pasionat de Plutarh și în continuare sunt, mi se pare că este un gânditor extraordinar. De asemenea, a fost vocația mea de universitar. Cele două au fost mereu prezente în mintea mea: vocația de cercetător și profesor pe de-o parte și, de cealaltă parte, de om public.

– De ce candidați la alegerile prezidențiale?

– Pentru că sunt sătul de Iohannis, Dăncilă și figuri de genul ăsta, nu cred că forțele noi reprezentate de USR și PLUS au un candidat potrivit. Consider că sunt singurul candidat de dreapta cu șanse reale de a câștiga în această competiție electorală. Cred că pot reprezenta România așa cum se cuvine. Cred că pot restabili prestigiul țării pe plan internațional și cred că pot făuri consens în interiorul țării pentru că România se va duce de râpă dacă vom continua la nesfârșit aceste războaie româno-române. Candidez fiindcă sunt convins că pot face foarte multe pentru țară și oricum sunt sătul de ce avem de atâția ani.

– De ce anume vă este frică dacă ajungeți Președinte?

– De nimic.

– Tatăl dvs. a spus într-un interviu: `Pe de altă parte, nu a răsărit nimic în Å£ara noastră. Eu am apucat, declar asta sus şi tare, pot s-o şi zbier, sunt în stare să şi sparg pahare pe tema asta, să arunc pe fereastră obiecte: am văzut în România oameni extraordinar de inteligenÅ£i, de subÅ£iri, de fini, de admirabili şi de civilizaÅ£i. Ei bine, acum nu doar că dispar, da nu sunt iubiÅ£i! RemarcaÅ£i cât de tare este detestată inteligenÅ£a! Am auzit de mii de ori expresia: “E periculos de inteligent”. Cum să fie periculos? Numai prostia este periculoasă. Dar de ea nu se teme nimenea. În fiecare zi, se poate vedea pericolul imens pe care-l degajă prostia şi incultura. Însă nouă ni se par omenoase, generoase, frumoase, agreabile, mai cu seamă când te simÅ£i ca şi acasă în prostie şi în incultură. Eu am făcut un copil destul de târziu, la 54 de ani. Credeam că n-o reuşesc să-l mai am. Aş fi trăit degeaba. Dar, de când l-am avut, mi s-a iscat altă groază: ştiu precis în ce lume stupidă şi grosolană va trăi. Nu poate fi dubiu: o lume abjectă şi cretină în ultima expresie. N-am nici un fel de optimism în ceea ce priveşte şansele inteligenÅ£ei pentru viitorul apropiat. Despre cel îndepărtat, ce să mai vorbim? Suntem înconjuraÅ£i de o degenerescenţă dusă până la animalitatea cea mai crasă`.

– Superb text, este exact stilul tatălui meu.

– Ce i-ați spune tatălui dvs.?

– Discutam despre aceste lucruri, eram foarte apropiați, era cel mai bun prieten al meu. În ultima parte a vieții vedea multe lucruri care îl oripilau, pe bună dreptate. Dar unele teme din citatul pe care l-ați dat se regăsesc și în campania mea. Eu cred că într-adevăr prostia e un mare pericol. Există formula asta ‘Corupția ucide’. Dar și prostia ucide. Mai mult, în 10 august 2018 în Piața Victoriei am semnat pentru referendumul fără penali și eu chiar cred că trebuie introdus acest principiu în Constituție. Dar mult mai radical este să spunem ‘Fără proști, fără incompetenți’. Dacă punem un prost fără dosar penal într-o funcție de înaltă responsabilitate, peste câteva luni o să aibă dosar penal. Mai relevă tata un aspect în citat, anume ura față de inteligență, ura față de oamenii cu carte. Am fost șocat să văd din partea unor intelectuali reacții de ură față de mine pentru că i-am citat pe Homer sau pe Plutarh. E stupefiant, vă spun drept, ca cineva care a fost în anturajul lui Noica să se scandalizeze că dau citate în latinește sau că vorbesc despre Homer. Iată că și la oamenii care au statut de oameni inteligenți există ură.

– Câți prieteni apropiați aveți?

– Puțini. Am în jurul meu destul de mulți oameni pe care îi apreciez foarte mult, cu care discut cu mare drag. Am mulți prieteni, dar un număr foarte mic de prieteni apropiați.

– Ce înseamnă prietenia pentru dvs.?

– O să vă răspund cu citate din Aristotel, care face distincție între trei tipuri de prietenie: prietenia de dragul plăcerii, prietenia de dragul interesului și prietenia de dragul virtuții, când îți alegi prieteni care te ajută să devii mai virtuos. Pe mine mă interesează al treilea tip de prietenie. Sigur că și celelalte contează, e important să îți placă să stai cu cineva de vorbă, să râzi, să bei o bere, să te uiți la un film. Utilitatea este și ea importantă, când ai un proiect comun cu cineva să poți lucra împreună cu el, dar pe primul loc trebuie să fie calitățile morale și intelectuale. Eu îmi aleg prietenii. Cei mai apropiați prieteni sunt oameni pe care îi și admir.

– Care este cea mai importantă calitate pe care o aveți și care v-ar ajuta în funcția de Președinte?

– Mi-e foarte greu să mă laud singur. Chiar nu-mi place. O trăsătură foarte puternică a mea este că sunt extrem de muncitor. Sunt un om care aproape că lucrează non-stop. Unora nu le place lucrul ăsta pentru că e poate prea mult. Pe de altă parte, sunt foarte moderat. Ascult sfaturi, întreb alți oameni înainte de a lua o decizie. Sunt extrem de chibzuit și de prudent în luarea deciziilor, mă documentez foarte mult.

– După ce criteriu vă veți alege echipa de consilieri prezidențiali?

– Oameni pe care îi admir. Nu vreau să prezint încă o listă completă, dar sunt oameni cu care am lucrat deja, pe care îi apreciez foarte mult, cum ar fi Cătălin Avramescu, Mihai Ghyka, Petre Guran, arhitectul Șerban Sturdza, Mihai Ricci, care a fost secretarul regelui, Ioana Constantin, Șerban Filip Cioculescu. Vă spun numai câte nume de oameni pe care îi voi avea fără îndoiala lângă mine. Voi prezenta ulterior lista completă.

– De ce îi admirați?

– Pentru că sunt oameni de caracter, foarte inteligenți. Fiecare în domeniul lui e foarte bun. Fiecare e mai bun decât mine pe un subiect anume. Sunt oameni de la care am de învățat în permanență. Sunt unul și unul, oameni de prima mână fiecare dintre ei.

– E vreo meserie pe care credeți că nu ați putea să o faceți?

– E un pomelnic întreg de meserii pentru care nu sunt deloc făcut. Nici bucătar, nici șofer, nici medic, sunt foarte multe. Majoritatea meseriilor nu aș fi în stare să le fac. Măcar știu că excelez într-o profesie, aceea de profesor. În rest, nu pretind că le știu pe toate sau că sunt bun la orice, nu. Pentru cele mai multe profesii sunt nepotrivit.

– Cum reacționați când vă enervați?

– Mă enervez rar pentru că sunt genul de om care suportă foarte mult și când mă enervez e întotdeauna justificat. Îmi trece, dar nu e ceva spectaculos, dacă la asta vă gândiți, nu sunt o bombă din acest punct de vedere. Pe de altă parte, au observat mulți că e bine când în anumite situații mă enervez pentru că ies din acea moderație blajină care mă caracterizează de obicei.

– Vă interesează ce spun alții despre dvs.?

– Ce spun cei apropiați, da. Cei la a căror opinie țin, da. În rest, nu. Adică sunt oameni a căror părere chiar nu mă interesează absolut deloc. Dar țin foarte mult la părerea celor pe care îi respect eu.

– Dacă ajungeți președinte, trebuie să luați decizii. Cum luați deciziile? Ați spus deja că vă consultați și luați mai multe puncte de vedere înainte să luați o decizie. Dar cum procedați când considerați că un drum e corect dar aveți o opoziție?

– Da, asta este o întrebare foarte importantă. Vreau să vă fac o mărturisire. Dacă mă întreabă cineva ce vreau să mănânc la masă, porc sau vită, m-a băgat în ceață. Că e genul de chestie care nu mă interesează să o decid. În lucrurile mari știu exact ce trebuie făcut când e vorba de valori și de principii. Dacă sunt decizii ceva mai complexe, în care trebuie ponderate multe consecințe, cer sfaturi. Stau foarte mult pe gânduri, nu mă reped, nu mă arunc cu capul înainte, îi întreb pe cei pe care îi stimez pentru inteligența lor și în felul ăsta îmi confirm uneori propriile înclinații sau corectez ce este de corectat. Dar sunt un om care întreabă foarte mult. Pentru mine Iliada conține o extraodinară lecție de leaderhip: Agamemnon e un conducător care face greșeli, are defecte, dar are o mare calitate: îi ascultă pe Nestor și pe Ulise. Pentru mine ăsta e, efectiv, modelul, e calitatea care îl face pe Agamemnon să fie un mare lider.

– Ce modele aveți?

– Din lumea politică, modelul suprem este Aristide. Este omul politic atenian care împreună cu Temistocle a salvat Atena în secolul V de invazia persană. Este un model de integritate, este omul care a murit mai sărac decât când a intrat în politică. Știu că pare utopic în România, dar ăsta este modelul meu. Modelele mele sunt din Plutarh, figuri precum Timoleon, Aemilius Paulus, astea sunt modelele care îmi hrănesc convingerile despre ce înseamnă etică în politică. Mai aproape de noi este Charles de Gaulle dar și pentru că s-a confruntat cu o situație foarte similară cu a noastră. El este un model pentru mine deoarece Constituția pe care a patronat-o este modelul Constituției noastre. Eu spun mereu că trebuie să vedem spiritul Constituției lui de Gaulle și să ne inspirăm din opera lui, pentru că noi am copiat prost Constituția franceză și am introdus incoerență și greșeli în modelul francez. Este un model pentru mine modul în care a reușit să reformeze Franța și să depășească ceea ce el numea regimul partidelor, iar eu numesc partidocrația. În rest, sunt oameni de dreapta ca Reagan, Nixon, un om care îmi place mult din partea stângă este Helmut Schmidt, cancelarul Germaniei de Vest. În politica noastră îl admir foarte mult pe Petre Carp, îl admir pe George Mîrzescu, unchiul tatălui meu, a fost un mare ministru, pe Ionel Brătianu cu unele rezerve dar îl admir foarte mult.

– Descrieți România în trei cuvinte.

– România sub președinția lui Theodor Paleologu poate fi descrisă în trei cuvinte: respect, educație, performanță.

– Și România pe care ați văzut-o în campanie?

– România lui Iohannis și Dăncilă este tocmai contrariul. Este o țară care subperformează, suntem sub ceea ce am putea fi. România actuală e o țară mai cu seamă spartă în bucăți, există mai multe Românii care nu comunică între ele. Asta e o realitate de care trebuie să ne dăm seama. E o țară parțial depopulată și o țară bântuită de o mare criză demografică de care nu se vorbește suficient și ar trebui să identificăm soluții.

– Cum vedeți România în spațiul european? Suntem liberi să luăm deciziile pe care le vrem să le luăm?

– Depinde de domeniu. Sunt domenii în care, într-adevăr, prin constituirea Uniunii Europene, fiecare stat a cedat o parte din suveranitate, a abandonat o parte din puterea de decizie, dar asta nu înseamnă că nu mai e mult de decis pe plan național. Eu nici nu cred că vreodată națiunile vor deveni irelevante. Cred foarte mult că națiunea este cadrul structurant al democrației. Nu se poate democrație decât într-un cadru național. Nu cred în faptul că națiunile ar fi depășite. Pe de altă parte, cred foarte mult în importanța colaborării în Uniunea Europeană pe teme de interes comun. Aici putem avea o listă întreagă: educație, cercetare, politici culturale comune, de infrastructură, fiscalitate. Mare atenție la domenii care țin de substanța democrafică a Uniunii Europene, eu cred că Uniunea Europeană are nevoie de o politică mult mai strictă în materie de imigrație dar și de securizare a frontierelor externe. E un domeniu în care spațiul Schengen s-a dovedit parțial ineficient și cred că e nevoie de o regândire a spațiului Schengen.

– Vă ajung 5 ani de mandat pentru ce vă propuneți?

– Evident că nu, dar trebuie început de undeva. Eu am și spus că nu îmi doresc un al doilea mandat pentru că dacă ești obsedat de al doilea mandat, nu-l faci bine pe primul. E cazul președintelui Iohannis, de când a ajuns la Cotroceni nu s-a gândit decât la realegere. Rezultatul se vede: am stat pe loc 5 ani, ba chiar PSD ne-a și dus înapoi în multe privințe. Mai cred un lucru, marele meu proiect este consensul, să adun în jurul mesei toate partidele, toate forțele relevante din societate pentru un program de reforme fundamentale ale statului și societății românești pe termen lung. Or, dacă ceilalți mă percep ca pe un concurent, s-ar putea să nu colaboreze cu adevărat la acest proiect. Dar trebuie început de undeva. Nu ajung nici 10 ani, poate nu ajung nici măcar 20 de ani, dar trebuie început de undeva. Rolul meu, în viziunea mea, este să repun România pe șine, să opresc drumul care nu duce nicăieri.

– De ce ați intrat în diplomație și nu ați rămas la catedră?

– În 2005 când mi s-a făcut propunerea să devin ambasador, eram profesor la European College of Liberal Arts din Berlin. Să fii ambasador e ceva foarte onorat, am avut sentimentul că am participat la o mare etapă a istoriei României, anume intrarea în Uniunea Europeană. Sigur, aș fi putut să rămân la Berlin și mi-ar fi fost foarte bine.

– De ce ați făcut acest pas?

– Am crezut că pot să fac ceva bun, am văzut o carieră în diplomație, n-aș ști să vă răspund foarte bine de ce luăm anumite decizii. Am crezut că este un lucru bun pentru mine, pentru țară, că e o manieră bună de a continua o tradiție familială. Dar e adevărat că puteam să rămân bine mersi la Berlin.

– Cum a fost intrarea în politică în 2008? Ați fost ministru în și coleg în guvern cu Ponta, Udrea, Oprea, Sârbu, Boc, Videanu.

– Să știți că eu sunt un om care rezistă în orice mediu pentru că am propriul meu univers interior din care nu mă scoate nimeni. Da, am interacționat cu persoane despre care nu am o părere foarte bună, nu toți din lista respectivă, unii sunt oameni cu care mă pot înțelege, dar neparticipând la lucrurile mai dubioase pe care le fac, nu m-a afectat în vreun fel.

– Ce vă deranjează la altă persoană? Ce detestați?

– Ipocrizia, partizanatul, obtuzitatea. Dar nu insist foarte mult, când văd că cineva e așa, îl las în banii lui, nu mă împătimesc să combat la nesfârșit.

– De ce?

– Păi nu are rost. Cu ipocriții, fanaticii, grobienii, nu are rost să argumentezi foarte mult. Uneori o fac pe Facebook nu pentru persoanele respective, ci pentru ceilalți care urmăresc. Este ceva asemănător cu practica spartană a hilotului beat. Îmbătau un hilot ca să le arate tinerilor ce urâtă e beția. Sunt unii oameni cu care polemizez, dar nu pentru ei, știu că nu-i pot scoate din obtuzitatea lor, din ipocrizia lor, din răutatea lor, dar e important pentru ceilalți care văd și pentru care este un fel de exemplificare a ceea ce nu e bine.

– Vi s-a întâmplat să plângeți la vreun film?

– O, da, sigur că da.

– La ce film?

– La mai multe filme. Un film care mă emoționează de fiecare dată când îl văd este Ikiru de Kurosawa. E vorba de un funcționar care află că are cancer, e complet tulburat de asta și apoi își găsește în ultimele luni un rost în viață, să amenajeze un parc pentru niște copii și e foarte emoționant. Am recomandat acest film și unui angajat de-al nostru care era foarte bolnav și l-a văzut de multe ori, l-a emoționat și pe el. Sunt și alte filme. Sunt destul de plângăcios la filme care într-adevăr sunt emoționante.

– Ce se întâmplă după ce murim, ce credeți?

– (Oftează. Stă și se gândește) Cred că viața noastră continuă într-un fel după moarte. Dar nu am certitudini în sensul ăsta. E doar o speranță, o credință, niște întrebări.

– Care considerați că este rolul omului pe lume?

– Să facă bine celorlalți, ăsta e răspunsul stoic. Natura umană este să facă bine celorlalți și menirea noastră pe lume este să facem bine în jur, lucru perfect congruent cu creștinismul, de altfel, este exact aceeași învățătură morală. Cred foarte mult în lucrul acesta și cred că nu se pune suficient accent în prezentarea creștinismului pe faptul că rostul nostru pe lume este să fim buni cu ceilalți. Atât cât putem.

– Ce fel de muzică ascultați?

– Ascult Mozart, Beethoven, Vivaldi, Albinoni. Wagner îmi place foarte mult, dar e vorba și de un interes filosofic pentru arta lui. Mai ascult jazz. Am și unele curiozități poate surprinzătore, îmi plac unele cântece ale formației Rammstein, unele sunt reușite. Îmi plac chansonnettele franțuzești, îmi place mult Jacques Dutronc. Mă amuză Gică Petrescu. Îmi plăcea Johnny Răducanu foarte mult. Îmi place Leșe.

– La nunți, botezuri, mergeți? Sunt genul dvs de evenimente?

– Nu. Eu sunt prin natura mea un om aproape călugăros, aș spune. A existat dintotdeauna latura asta a mea ascetică, contemplativă și foarte axată pe studiu. Îmi place să interacționez cu oamenii foarte mult, dar ‘deep down in my heart’ sunt un benedictin și nu-mi plac petrecerile, nu-mi place gălăgia, nu-mi plac mesele care nu se mai termină.

– Ce calitate vedeți la fiecare din contracandidații dvs.?

– (Se gândește mult) La Iohannis, punctualitatea. La dna Dăncilă nu știu, nu am reușit să identific. Barna e descurcăreț. Pe Kelemen îl știu ceva mai bine, e un om de dialog, e un om cu care se poate discuta. Diaconu e un actor bun și, cum am mai spus, în roluri de prost e excelent. Cataramă îmi place că are convingeri liberale clasice. Cătălin Ivan e un om cu care se poate dialoga. De exemplu, cu Iohannis nu se poate discuta. Nu-l interesează nimic. El nu discută cu nimeni.

– O direcție bună în care se îndreaptă România și pe care o să o păstrați dacă veți fi ales?

– Simplul fapt că suntem parte din Uniunea Europeană este extraordinar, numai că nu e de ajuns să fii acolo, trebuie să știi să-ți și folosește atuurile. Noi suntem mari specialiști în a rata șansele pe care le avem. Să faci parte din Uniunea Europeană este o șansă extraordinară pe care noi nu o exploatăm. Nu folosim cu adevărat tot ce oferă Uniunea Europeană, dar avem ponoasele, adică asumăm anumite obligații dar nu profităm suficient de avantajele extraordinare pe care le conferă apartenența la Uniunea Europeană. Sunt zeci de țări în lumea asta care se gândesc cu jind la Uniunea Europeană. Pentru că avem politicieni foarte slabi, care nu se pricep la diplomație și sunt foarte limitați în perspectiva lor, nu reușim să profităm suficient de acest statut. Altminteri, România s-a schimbat mult în bine din tot felul de puncte de vedere, dar avem și o listă de neajunsuri care provin în mare măsură din neglijență, din nepricepere, din nepăsare. Cred că rolul Președintelui este să atragă atenția asupra acestor lucruri și să vorbească despre valori, pentru că la baza societății sunt valorile. Multe lucruri nu merg în țara asta pentru că avem o carență din punct de vedere etic și de educație. De-aia tot vorbesc de educație, pentru că educația este fundamentul societății. Nu e vorba doar de educație intelectuală, ci e vorba și de educație morală și civică.

– Ce întrebări ați primit în campanie?

– Enorm de multe. Vin tot felul de întrebări pe site, pe paleologu.ro și selectăm câteva din aceste sute de întrebări și răspund pe Facebook, rând pe rând, la fiecare. Și ca Președinte vreau să continui acest exercițiu măcar odată pe săptămână, să răspund la întrebări care vin de la cetățeni. Pentru mine este o noutate acest dialog cu cetățenii, nu am mai făcut asta înainte și îmi place foarte, foarte mult, chiar vreau să continui.

– Mai sunt 5 zile până la alegeri. Cât aveți în sondaje?

– Sondajele se bat cap în cap. Eu știu de un sondaj PMP de acum vreo două săptămâni în care aveam 8%. Tot atunci a făcut și PNL un sondaj în care aveam 8,2%. Sondajele măsluite ale USR, extrem de comice, îmi dădeau 3,8%. Între timp și-au dat seama că nu se poate minți în halul ăsta și m-au crescut la 5,6%. Probabil trebuie înmulțit cu doi ce spun sondajele USR. Eu cred că am trecut de 10%. Dar vă spun ceva, e absurd să faci politică obsedat de sondaje, importante sunt valorile și ideile în care crezi.

– Militați în campanie pentru educație, meritocrație. Dacă românii nu vă votează într-un număr mulțumitor pentru dvs., ce va spune acest lucru?

– Nu știu. Să vedem rezultatele din 10 noiembrie. Eu am ce face. Casa Paleologu are un imens succes, am de gând să predau în continuare și alții își vor face socoteli în legătură cu mine. Eu nu vrea să mă impun în niciun fel. Vorbeam de modelele din Plutarh. Păi unul din modele sunt oameni care nu au căutat puterea cu lumânarea, cum sunt Licurg, Timoleon, Aemilius Paulus, Cincinnatus. Sentimentul meu este că va fi un rezultat foarte bun.

Theodor Paleologu a studiat filosofie la Paris, este doctor în științe politice, a predat în SUA și Germania, a fost ambasador al României în Danemarca și Islanda, ministru al Culturii, deputat. Conduce o școală privată de cursuri umaniste.