Uncategorized
Dezvăluiri la lansarea volumului ”Mihai Caraman – un spion în Războiul Rece” | GALERIE FOTO
Fundaţia Europeană Titulescu (FET)– Centrul de Cercetare a lansat joi volumul ”Mihai Caraman – un spion în Războiul Rece”, semnat Florian Banu şi apărut recent la Editura Corint iar invitaţii au făcut dezvăluiri în premieră legate de colaborarea cu fostul şef al spionajului extern românesc.
Invitat special al întâlnirii a fost g-ral corp de armată (r) Mihai Caraman, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe. Alături cunoscutul ofiţer, au fost jurnalistul Ion Cristoiu, istoricul Florian Banu, autorul volumului, şi istoricul Liviu Ţăranu, coordonator al Centrului de Cercetare al FET. Moderator: prof.univ.dr. Adrian NĂSTASE, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu.
„Este important să vorbim cu cei care au făcut istorie” a spus Adrian Năstase în deschiderea evenimentului.
”Niciunul dintre spionii români nu a atins notorietatea de care se bucură Mihai Caraman. Creator în anii 60 al unei redutabile reţele de spionaj care a acţionat în cadrul Cartierului General al NATO, la Paris şi apoi la Bruxelles, Mihai Caraman nu este doar cel mai cunoscut, ci şi cel mai controversat spion din istoria intelligence-ului românesc. Succesul său extraordinar i-a atras cele mai fanteziste acuzaţii: de la cele potrivit cărora ar fi fost în slujba URSS, până la cele potrivit cărora ar fi fost manipulat de contraspionajul francez. Conform unei vechi „tradiţii”, mulţi români nu pot accepta că unul „de-al nostru” este capabil să acţioneze cu cel mai înalt profesionalism!”, notează editorii.
„Mihai Caraman a apărut în sfârşit în public. Bănuiesc că multe servicii secrete vor să-i facă o poză”, a glumit Ion Cristoiu, prezentându-l pe protagonistul volumului ca pe o ”legendă vie a serviciilor secrete româneşti”. La rândul său, Liviu Ţăranu a încheiat prezentarea sa cu propunerea unui muzeu al spionajului românesc care să îi poarte numele fostului şef SIE.
„Foarte mulţi concetăţeni ai noştri vorbesc despre români ca şi cum ei nu ar face parte din naţiune. Ideea cărţii a fost că dacă românii au dat oameni de valoare de la medicină la artă, România a dat oameni importanţi şi în domeniul acesta, de intelligence, al culegerii de informaţii.Generalul Mihai Caraman mi s-a părut un bun exemplu care poate fi prezentat tinerelor generaţii.”, a comentat Florian Banu. Autorul volumului lansat joi a arătat că documentarea pentru carte i-a dat ocazia să demonteze mai multe mituri legate de eroul său. Între altele, volumul arată că Mihai Caraman şi colegii acestuia nu au fost expulzaţi din Franţa în momentul căderii reţelei sale, întoarcerea în ţară fiind precedată de o recepţie.
Mihai Caraman a recunoscut în cuvântul său că evenimentul îl pune într-o situaţie specială: ”Sunt foarte emotionat. În primul rând sunt un român, în al doilea rând sunt un militar. Am făcut parte din armata română. Vă rog să mă credeţi că am venit cu plăcere şi cu emoţie la această întâlnire pentru că noi, cei din informaţii ducem un război aşa zis tăcut. Nu avem voie să discutăm, să apreciem acţiuni secrete. Până la un anumit nivel, aceste informaţii au circulat. Dar nu aveai voie să faci niciun fel de indiscreţie pentru că deveneai suspect. În momentul de faţă, după atâţia ani, domul banu a venit oficial şi a discutat cu mine. Am avut încredere în dânsul şi ore şi ore întregi am discutat. Unii au spus că mi-a luat un interogatoriu. Aţii au zis că mi-a luat un interviu. Nu, am avut o convorbire personală de ore şi ore întregi, înregistrată şi i-am spus să reţină ce crede că este important. La vârsta mea şi cu memoria mea am încercat să îi spun cât mai multe aspecte concrete din activitatea pe care am desfăşurat-o în Franţa. Sigur că i-am povestit şi despre tinereţea mea, de suferinţele pe care le-am avut în timpul războiului, despre refugiul din Basarabia”, a spus fostul şef al SIE.
După 50 de ani de la destructurarea „reţelei Caraman” (august 1969) este timpul să cunoaştem lucrurile în adevărata lor lumină. Volumul „Mihai Caraman – un spion român în Războiul Rece” şi-a propus să reconstruiască cu mijloacele cercetării istorice o biografie de excepţie, în care „deceniul parizian”, consacrat spionării NATO, ocupă locul central. Principalul element de noutate este adus chiar de mărturia generalului Mihai Caraman. Ajuns la vârsta de 90 de ani, generalul Caraman a acceptat, pentru prima dată, să relateze acţiunile de spionaj derulate în urmă cu jumătate de secol. Acestei mărturii nepreţuite i-am adăugat şi contrapus informaţii extrase din arhivele desecretizate ale Securităţii, ale NATO şi ale CIA, dar şi mărturii ale unor protagonişti ai evenimentelor (ofiţeri de informaţii francezi, americani, britanici, sovietici, diplomaţi şi oameni politici). A rezultat o lucrare care trece dincolo de folclor, mituri şi dezinformări, aşezând „afacerea Caraman” la locul cuvenit în istoria spionajului românesc şi internaţional.
Volumul „Mihai Caraman – un spion român în Războiul Rece” îşi propune să reconstruiască, cu mijloacele cercetării istorice, o biografie de excepţie: aceea a spionului român care „a zguduit” NATO, după cum se exprima, în epocă, presa occidentală. Principalul element de noutate este adus chiar de mărturia generalului Mihai Caraman, ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani. Aceasta a fost completată cu informaţii extrase din arhivele desecretizate ale Securităţii, ale NATO şi ale CIA, dar şi cu mărturii ale altor protagonişti ai evenimentelor.
Folosind mărturia inedită a principalului actor al uneia dintre cele mai celebre afaceri de spionaj, volumul „Mihai Caraman – un spion român în Războiul Rece” aduce publicului informaţii inedite şi plasează evenimentele pe tărâmul istoriei. Pentru prima dată, sunt coroborate documente româneşti şi occidentale, precum şi mărturii ale protagoniştilor, în încercarea de a afla secretul succesului românului care „a făcut NATO să tremure”, după cum titra presa vremii.
”Este un episod foarte cunoscut, lumea l-a preluat în fel şi chip, eu l-am povestit exact, şi anume momentul în care domul Caraman a venit şi mi-a spus, domnule prim-ministru, nu se mai poate! Sunt mii şi mii, mi-a spus o cifră mare, 15-20 de mii de agenţi, sau poate nu sunt agenţi, dar în fine, sovietici, care se plimbă nestingheriţi aici. Şi atunci am avut ideea să îi spun că domnul Gorbaciov a declarat că URSS nu se mai amestecă în treburile interne ale ţărilor socialiste şi nu mai intervine politic. «Ia legătura cu omologul dumitale, sigur îl cunoşti, şi transmite-i din partea mea, îl cunoscusem în 7 iunie 1990, să îi retragă pe aceşti oameni fără să facem o problemă din asta» şi aşa s-a întâmplat. Unul dintre atuurile pe care mi le-a dat Mihai Caraman în relaţia mea cu occidentul şi în special cu Statele Unite a fost acela că informaţiile externe din lumea arabă, mi-a cerut permisiunea să le poată împărtăşi cu partenerii noştri. Am avut ecouri foarte favorabile, când am devenit raportor special NATO. Cred că a fost o minciună, o mârşăvie, când s-ar spus că Mihai Caraman ar fi fost scos din funcţia de şef al Serviciului de Informaţii Externe că ar fi fost văzut rău de occidentali. Sub nicio formă nu e adevărat. După ce am câştigat alegerile în noiembrie 1996, domnul Caraman mi-a transmis printr-un prieten comun că ar fi fost interesat să reia funcţia de şef al SIE. Eu am fost foarte de acord, din păcate nu a fost de acord preşedintele Constantinescu, dar ar fi fost interesant”, a povestit fostul Prim ministru, Petre Roman.
Florian Banu, licenţiat în Istorie al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi (1997), doctor în istorie al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi (2001), specializat în istoria contemporană a României, autor al volumelor: Asalt asupra economiei României. De la Solagra la Sovrom (1936-1956) (2004); „Un deceniu de împliniri măreţe”. Evoluţia instituţională a Securităţii în perioada 1948-1958 (2010); De la S.S.I. la S.I.E. O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948-1989), (2016).
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Afaceri
UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali
Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru clienți privați, instituții publice și sectorul de apărare.
Omul care coordonează echipa de ingineri a UZINEX construiește, zi de zi, sisteme industriale pentru fabrici, instituții de stat și sectorul de apărare. Are un picior amputat. Din această vară, UZINEX deschide aceeași expertiză și pentru oameni pe care piața muncii i-a lăsat în afara ei: prin ceea ce compania consideră a fi primul centru din România în care persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali și să opereze echipamente de înaltă tehnologie.
Centrul — UZINEX Industry 4.0 Academy — va fi lansat la sediul companiei din Tehnopolis Iași.
În România, doar 17% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, comparativ cu o medie de peste 50% în Uniunea Europeană (sursă: Consiliul Economic și Social, decembrie 2025, pe baza datelor Eurostat). Cursurile de reconversie disponibile le direcționează cel mai adesea spre meserii slab plătite. UZINEX propune exact opusul: formare în meserii de viitor — programatori și operatori de roboți, operatori de echipamente industriale, proiectanți pentru imprimare 3D și aplicații cu inteligență artificială — domenii în care competențele sunt rare și bine plătite.
Formarea folosește echipamente reale din industrie, nu simulatoare. UZINEX dispune deja la sediu de cinci tehnologii de frontieră: lasere de sudură, de gravare și de curățare, imprimantă 3D și sisteme de inteligență artificială. La acestea se adaugă cobotul Astorino, cu programare în limbaj nativ Kawasaki — același folosit pe roboții din fabrici — adus la sediul UZINEX de Marius Rădulescu (Kawasaki) și care urmează să fie integrat în programul de formare.
Programul este gratuit pentru cursanți și include o metodologie adaptată dizabilităților locomotorii, mentorat individual și, la final, un portofoliu cu demonstrație practică filmată și o recomandare din partea echipei tehnice UZINEX. Compania își pune apoi la dispoziție rețeaua de clienți și parteneri industriali pentru integrarea profesională a absolvenților.
„Noi nu facem caritate. Construim acces”, spune Sorin Baciu, Director General UZINEX. „Diferența dintre 17% în România și peste 50% în Europa nu se închide cu compasiune, ci cu competențe reale și tehnologie pe care piața chiar le plătește. Misiunea noastră a fost mereu să eliminăm bariera dintre oameni și tehnologia industrială avansată. Acest centru este forma ei cea mai directă.”
„Roboții industriali nu te întreabă cum mergi. Te întreabă dacă știi să-i programezi”, spune Cristian Munthiu, director tehnic al UZINEX. „Eu conduc o echipă de ingineri în fiecare zi. Vreau ca oamenii care trec prin acest centru să plece cu aceeași certitudine cu care lucrez eu: limitarea e a pieței, nu a noastră.”
Pentru UZINEX, proiectul este o extensie firească a felului în care compania înțelege industria: tehnologie avansată, accesibilă oamenilor pe care piața îi trece cu vederea. Metodologia și curriculumul centrului vor fi publicate gratuit, pentru ca modelul să poată fi replicat de orice companie din țară.
Lansarea are loc în perioada în care UZINEX participă la un program național dedicat afacerilor cu impact, unde își propune să obțină susținerea necesară pentru a dezvolta și extinde Academia la scară națională.
Lansarea oficială a centrului, cu o demonstrație live a echipamentelor, este programată la Tehnopolis Iași. Persoanele interesate, partenerii și organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități pot afla detalii contactând direct compania.Despre UZINEX UZINEX este un integrator industrial din Iași, care furnizează echipamente grele și tehnologie la cheie pentru sectorul privat, instituții de stat și sectorul de apărare. Compania este în curs de acreditare NATO pentru prima centrală fotovoltaică mobilă produsă în România.
Uncategorized
Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât și ingrediente de calitate și livrare rapidă poate fi o provocare. Pentru mii de clienți din București, răspunsul este simplu: Pizzeria IZA.
Cu o experiență construită în jurul pasiunii pentru pizza și a respectului pentru clienți, Pizzeria IZA a devenit una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru livrare pizza în Sectorul 4, livrare pizza în Sectorul 5 și în numeroase zone din Sectorul 3.
PIZZA PREPARATĂ DIN INGREDIENTE ATENT SELECȚIONATE
O pizza cu adevărat bună începe întotdeauna cu ingredientele. De aceea, la Pizzeria IZA se acordă o atenție deosebită fiecărui ingredient folosit în prepararea produselor.
Blatul este pregătit astfel încât să ofere echilibrul perfect între textură și gust, sosurile sunt atent alese, iar toppingurile sunt combinate pentru a crea rețete care să satisfacă atât iubitorii de pizza clasică, cât și pe cei care caută combinații mai îndrăznețe.
Fiecare comandă este pregătită proaspăt, iar acest lucru se simte încă de la prima felie.
SORTIMENTE APRECIATE DE CLIENȚI
Pizza Margherita, Pizza Prosciutto Funghi, Pizza Quattro Formaggi, Pizza Quattro Stagioni, Pizza Capriciosa, Pizza Carbonara, Pizza Carnivora, Pizza Suprema, Pizza Tonno, Pizza Rustica, Pizza Pepperoni, Pizza Vegetariană, Pizza Mexicana, Pizza Diavola, Pizza Dracula, Pizza Inferno, Pizza Hot Honey, Pizza Hot Honey Jalapeno, Pizza IZA, Pizza Anca și Pizza Bambino.
OFERTE PIZZA AVANTAJOASE PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE
Pe lângă varietatea produselor, Pizzeria IZA este cunoscută și pentru ofertele sale atractive. Promoțiile disponibile permit economii importante fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea produselor.
LIVRARE PIZZA SECTOR 4
Zone deservite: Berceni, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Olteniței, Eroii Revoluției, Giurgiului, Progresul, Pieptănari, Viilor, Luica, Toporași, Ferentari, Sălaj și Tunsu Petre.
LIVRARE PIZZA SECTOR 5
Zone deservite: Rahova, Calea Rahovei, Mihail Sebastian, Mărgeanului, 13 Septembrie, Panduri, Uranus, Dealul Spirii, Drumul Sării, Antiaeriană și Cotroceni.
LIVRARE PIZZA SECTOR 3
Zone deservite: Dristor, Baba Novac, Nerva Traian, Octavian Goga, Energeticienilor, Vitan, Vitan-Bârzești și Calea Vitan Foișorului.

DE CE ALEG CLIENȚII PIZZERIA IZA?
• Ingrediente proaspete și atent selecționate
• Sortimente variate pentru toate preferințele
• Rețete clasice și speciale
• Pizza preparată la comandă
• Oferte avantajoase pentru grupuri și familii
• Livrare rapidă în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
• Raport excelent între preț și calitate
Pizzeria IZA – pizza pe gustul tău, livrată rapid în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3.
(Publicitate)
Uncategorized
Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?
În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și acreditată – construită integral de la zero, având toate avizele și aprobările instituțiilor competente ale statului – ridică întrebări legitime despre cine se află, de fapt, în centrul sistemului de sănătate: pacientul sau sistemul.
București, 3 iunie 2026. Pacienții cu cancer, cu boli cardiovasculare sau cu boli rare nu au luxul timpului. Un proiect de ordin publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe 29 mai 2026 propune, însă, ca accesul la programele naționale de sănătate să fie condiționat de o formulă bazată pe capacitatea declarată, neverificată si nedefinită clar a furnizorilor publici.
Ce se întâmplă, însă, când o formulă matematică decide accesul la tratament, dar nu măsoară nici listele de așteptare, nici timpii de acces, nici capacitatea reală a sistemului? Aceasta este întrebarea la care proiectul CNAS nu răspunde.
Într-un sistem medical modern, predictibil și echitabil, alocarea resurselor trebuie să urmeze nevoile curente ale pacienților. Când vorbim despre calitatea serviciilor medicale vorbim implicit despre accesul la diagnostic și tratament rapid, continuitatea tratamentului și libertatea de alegere a pacientului. Acestea sunt principii fundamentale, a căror aplicabilitate nu trebuie să fie limitată prin acte administrative, ci trebuie protejate de Casa de Asigurări de Sănătate.
În specialități precum oncologia, bolile cardiovasculare sau ortopedia, accesul rapid la investigații și tratamente moderne influențează direct evoluția pacientului, precum și calitatea vieții acestuia. Întârzierea tratamentului din motive administrative poate duce la agravarea bolii și implicit la reducerea șanselor de supraviețuire.
Regina Maria susține utilizarea eficientă a tuturor resurselor existente, deopotrivă publice și private. Orice măsură care poate genera întârzieri în accesul la tratament, lipsă de predictibilitate sau limitarea opțiunilor pacientului trebuie reanalizată și discutată public în mod transparent.
„În ultimii ani, România a făcut pași importanți în modernizarea sistemului medical, în special în oncologie, unde accesul la diagnostic timpuriu, radioterapie modernă și tratamente inovatoare oferă o șansă în plus la viață. Un sistem medical modern nu este un privilegiu, ci este un drept.
Pacienții au nevoie de predictibilitate și acces rapid la tratament, nu de liste de așteptare, drumuri lungi sau servicii indisponibile. Am depășit de mult vremurile în care accesul la sănătate depindea de soluții informale – nu avem nevoie de o întoarcere în timp. Rolul CNAS este să rezolve problemele pacienților, să garanteze calitate și siguranță, nu să creeze noi bariere birocratice.”, a declarat Șerban Semeniuc, Legal & Corporate Affairs Director în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria.
Regina Maria susține inițierea unui dialog real între autorități, organizațiile de pacienți, furnizorii de servicii medicale și toți actorii relevanți din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie modernizată legislația și orice modificare să fie fundamentată pe analize de impact clare, indicatori de acces la tratament și soluții care protejează interesele pacientului.
-
Sport5 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie6 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie6 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă




