Uncategorized
Cosa Nostra, citeşte şi plângi!/ Opriți abuzurile la Școala de Poliție din Cluj-Napoca
(Preluare Incisiv National):
In vorbirea curentă, când se folosește termenul de „mafie” se subînțelege orice „organizație criminală”, lucru greșit. Trebuie făcută o diferențiere între termenul istoric al mafiei care nu are nicio legătură cu alte organizații criminale care caută să ocupe o poziție economică și politică în societate, ca de exemplu „mafia rusă” sau „mafia turcă”.
În secolul al XVII-lea, „mafia” definea un fel de vrăjitoare care practica magia albă. Mai târziu s-a descoperit într-un dicționar al dialectului sicilian, termenul maffia care avea mai multe semnificații ca tâlhărie sau mizerie crâncenă.
În lucrarea Mafioții din Vicaria semnată de Galtano Mosca și Giuseppe Rizzoto publicată în anul 1863, termenului „mafia” i se atribuie pentru prima dată sensul cunoscut astăzi.
În opera Confesiunile unui cap al Mafiei (2008), scrisă de Philip Carlo, acesta afirma că termenul „mafia”, scris cu „m” mic, înseamnă bărbat de onoare, cineva care merge mândru, cu capul sus și privirea înainte, pe când, cuvântul „Mafia”, scris cu „M” mare, avea să fie asociat, cu timpul, familiilor de crimă organizată, cunoscute și în prezent.
Va prezentam un caz tipic de “Mafie” din Romania, Mafie cu “M” mare!
Subsemnatul Ivanciuc Iustinian, născut în Cluj-Napoca la data de ____, fiul lui ____ și _____, domiciliat în mun. Lupeni, str. _____, bl. ___, ap. ___, jud Hunedoara, CNP 17______2, CI seria ___ nr. ____, angajat al INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, din data de 22.12.2006 în funcția de agent de poliție – Biroul Ordine Publică – Poliţia Municipiului Lupeni, număr de telefon 077____0, 0254-560-334 – telefon de serviciu Poliția Mun. Lupeni,
În conformitate cu Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice şi din alte unități care semnalează încălcări ale legii, vă aduc la cunoștință următoarele aspecte deosebit de grave referitoare la activitatea agresorului Dumitru Liviu Gabriel – directorul Școlii de Agenți de Poliție din Cluj Napoca:
Iată cum s-a distrat agresorul Dumitru Liviu Gabriel cheltuind bani publici, adică și banii dumneavoastră, stimați cetățeni, jurnaliști, procurori, guvernanți, stimate domnule ministru al M.A.I. și stimați colegi:
*****
În perioada 2010-2019 din dispoziția scrisă a agresorului Dumitru, la comanda sa mafiotă, potrivit imaginației sale bolnave, sau, pur și simplu, în baza acelorași rezoluții infracționale (pe care le-a copiat de la politicianul Mircea Moloț și de la fostul șef al IPJ Gorj, Viorel Caragea), s-au comis următoarele:
– În ianuarie 1998, locotonentul Liviu Gabriel Dumitru emite, ilegal și abuziv, un ordin de reţinere pentru 24 de ore ILEGAL pe numele avocatului Pompiliu Bota. Ordinul fraudulos al lui Dumitru a costat Statul Român 5.000 de euro, bani care la vremea aceea erau O AVERE, avere care s-a plătit din BANI PUBLICI:
https://www.gandul.info/stiri/curtea-de-apel-bucuresti-a-decis-ca-statul-roman-sa-i-dea-lui-pompiliu-bota-5-000-euro-daune-pentru-detentie-timp-de-2-ani-8124009
http://www.zvj.ro/articole-5625-Av++Bota+se+al++tur+++luptei+cu+grupurile+de+interese+de+la+varful+IPJ+Hunedoara.html
– Dumitru a deținut calitatea de șef al CISPOL – Corpul Inspectorilor Șefi din Poliția Română, un ONG care a produs ceva bani, ONG sub umbrela căruia s-au pus la cale cele mai subtile metode de a executa incomozii de care se temea cel mai mult Dumitru: avertizorii de integritate !
– în 14.06.2011 – Înalta Curte de Casație și Justiție dispune începerea urmăririi penale împotriva lui Dumitru Liviu Gabriel prin Hotarârea 2386/2011 din 14.06.2011 în dosar nr. 1012/57/2010:
https://www.scj.ro/1094/Detalii-dosar?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=100000000240974
…dar nu se întâmplă nimic: pentru că relațiile de prietenie între Dumitru și parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba sunt mult prea ,,masonice”!
Astfel, în 20.07.2011, Mesagerul Hunedorean avertizează public:
https://www.mesagerulhunedorean.ro/s-a-cerut-urmarirea-penala-a-sefului-ipj-hunedoara/
– începând cu 2011, agentul de poliție Ivanciuc Iustinian (subsemnatul) a fost cercetat de acoliții lui Dumitru, din ordinul său pentru 12 (douăsprezece) fapte imaginare în anii 2012 și 2017, fapte de natură închipuit disciplinară, toate aceste cercetări fiind clasate ulterior, dovedindu-se nevinovăția subsemnatului; comisarul șef r. Pitulescu Mircea afirma în anul 2012: ,,Ivanciuc este nevinovat, dar ăsta e ordinul, măi… (…) îl dăm afară din Poliție”. Ivanciuc a fost destituit din poliție – nevinovat ! Abuzul comis de Dumitru împotriva lui Ivanciuc, avea să coste, din nou Statul Român: Ivanciuc primește de la Statul Român, în 2013, suma de 320 milioane lei vechi, bani pe care ar fi trebuit să-i plătească agresorul Dumitru:
https://www.mesagerulhunedorean.ro/un-politist-a-castigat-procesul-cu-inspectoratul-de-politie/
– 02.12.2013 – la sediul IPJ Hunedoara, lui Ivanciuc i se comunică faptul că, printre altele, a fost destituit de către Dumitru ,,mai mult pentru că erai vice-președinte la PRO-DEMOCRAȚIA Hunedoara, și știi că Șefu (Dumitru) nu prea suportă astea…acuma dacă tot te-ai reîncadrat las-o și tu mai moale…”.
– 01.12.2014 – Dumitru defilează pe străzile Devei, în uniforma neagră de reprezentare a Poliției, dând onorul celui de la care a învățat, pe de-o parte, tacticile de poliție politică și, pe de altă parte, metodele subtile, juridice, de execuție masonică.
Îi dădea onorul celui de la care, în 07.11.2014, procurorii și mascații ridică un metru cub de bancnote: baronul mason al Hunedoarei, cel care a dus Hunedoara în prăpastia infracțiunilor; baronul care avea să-i faciliteze accesul la fondurile prefecturii/consiliului județean, la firma căpușă care asigura paza complexului arheologic cunoscut sub denumirea ,,Cetatea Sarmizegetusei” din munții Orăștiei și la fantoma denumită Asociația Sportivă Parângul, aflată sub umbrela Masoneriei;
– ofițerul de poliție, criminalistul Jurca a fost cercetat de acoliții lui Dumitru pentru fapte imaginare, Jurca fiind amenințat (el și alți apropiați). Mașina de executat polițiști a lui Dumitru s-a mișcat mult prea repede pentru colegul nostru Jurca. Însă victimele care au urmat după Jurca, au avut multe de învățat din cercetările lui Jurca, de aceea ,,Mașina lui Dumitru” a început să se erodeze, mai ales că, după incidentul Jurca, au început să curgă informații din interiorul ,,Mașinii”, de la foști acoliți care nu mai voiau să fie parte din ,,Mașină”. Articolul din 28.08.2012 relatează modul în care fost hărțuit și executat criminalistul Florin Ioan Jurca de către Dumitru Liviu Gabriel:
https://www.puterea.ro/dezvaluiri/comisar_incomod_declarat_nebun_cu_acte-52505.html
– ofițerul de poliție Ionescu Claudiu a fost cercetat de acoliții lui Dumitru pentru 6 (șase) fapte imaginare, de natură închipuit disciplinară, toate aceste cercetări fiind clasate ulterior, dovedindu-se nevinovăția lui Ionescu; mai jos, un articol din mass-media și un reportaj expun pe larg, concret cine este Monstrul Dumitru: prietenul Serviciilor (relativ) Secrete Hunedorene:
https://adevarul.ro/locale/hunedoara/exclusiv-audio-discutii-spatele-usilor-inchise-ipj-hunedoara-fara-berbeceanu-nu-dreptater-interventii-favoarea-unui-ofiter-sri-1_58288f075ab6550cb8793993/index.html
și:
ABUZURI LA IPJ HUNEDOARA – DOSARE CARE TREBUIE REZOLVATE CU PRIORITATE PENTRU SEFUL SRI HD:
https://www.youtube.com/watch?v=NP8cQqNytns
– agentul de poliție Sucilă Dan Adrian a fost cercetat de acoliții lui Dumitru pentru mai multe fapte imaginare, de natură închipuit disciplinară, multe din aceste cercetări fiind clasate ulterior, dovedindu-se nevinovăția lui Sucilă. În data de 04.08.2013 apare articolul: Lovitură de teatru: secretele lui Sucilă au cutremurat sistemul. Poliţistul a primit neînceperea urmăririi penale:
http://www.zvj.ro/articole-19811-Strict+autentic++Lovitur+++de+teatru++secretele+lui+Sucil+++au+cutremurat+sistemul++Poli++istul+a+pr.html
– 2012 – 2013 – Dumitru declanșează Jihadul împotriva Medicilor hunedoreni: sunt cercetați penal din ordinul lui Dumitru. Acesta a făcut presiuni asupra polițiștilor încadrați atunci la SIC – IPJ Hunedoara: Dumitru, falsul doctor, își permitea nesimțirea crasă de a pune sub semnul îndoielii acte ce privesc sănătatea; printre acești medici, o doamnă doctor din cadrul IPJ Hunedoara, care a fost determinată să-și dea demisia !
– 26.05.2015 – Comunitatea internațională cere demisia lui Dumitru Liviu Gabriel. Agresorul Dumitru devine cunoscut drept ,,complicele atacului din Retezat”, unicul responsabil pentru incidentele dramatice de pe Râul Alb (dosarul ,,microcentrala”). Vorbim despre intimidarea în masă a celor care au semnat petiția, o operațiune monstru condusă de către Dumitru, pagubele financiare și risipa de resurse umane fiind inestimabile:
https://www.declic.ro/campanie/mafia-lemnului-loveste-cu-pumnul-autoritatile-raman-pasive-demite-le
și:
https://www.thepetitionsite.com/936/056/545/help-saving-the-last-undisturbed-river-in-romanian-carpathians/?src=referrer&campaign=http%3A%2F%2Fwww.romaniacurata.ro%2Foperatiunea-monstru-mobilizare-fara-precedent-a-politiei-romane-zeci-de-audieri-pe-intreg-teritoriul-romaniei-baaai-chiar-ati-semnat%2F
– 15.11.2016 – Reporterii Adevărul ne explică modul în care se răzbună Dumitru pe jurnaliștii incomozi:
https://adevarul.ro/locale/hunedoara/dezvaluiri-biroul-oval-sefului-ipj-hunedoara-ascunde-spatele-imaginii-fardate-inspectoratului-adunat-12500-dosare-an-1_582b309c5ab6550cb888675b/index.html
– Dumitru declanșează un blitz-krieg (război fulger) împotriva avertizorului de integritate care a semnalat situația dezastruoasă a autospecialelor MAI din cadrul IPJ Hunedoara: un set de cinci cercetări prealabile, cu scopul de a-l intimida, hărțui și destitui din Poliție pe avertizor.
– 24.09.2017 – Dumitru pornește un război personal împotriva jurnalistului de investigații Robert Vagner și îi cere daune morale de 200.000 euro. Motivul: jurnalistul a făcut publice managementul dezastruos al IPJ Hunedoara, abaterile grave și infracțiunile săvârșite de către Dumitru:
https://observatorulnational.ro/atentia-dna-dga-mai-igpr-parchetului-general-jurnalist-executat-abuz-fara-margini-din-partea-ipj-hunedoara/
și:
https://observatorulpress.ro/afaceri-ilegale-la-ipj-hunedoara-sub-comanda-inspectorului-sef-video/
dar și:
https://adevarul.ro/locale/hunedoara/jurnalist-greva-foamei-fata-ipj-luat-misto-seful-politiei-mama-n-are-cratima-ma-ta-cratima-1_59cb84695ab6550cb895087d/index.html
– 07.01.2018 – Dumitru presimte că va pierde războiul de orgoliu pe care l-a declarat împotriva jurnalistului Vagner și transmite amenințări extrem de voalate și bine ascunse împotriva tuturor polițiștilor și jurnaliștilor pe care nu i-a putut executa ca pe Jurca:
https://liviugabrieldumitru.ro/2018/01/07/inventatori-de-monede-sau-oportunisti-de-doi-bani/
– 04.12.2018 – agresorul Dumitru pierde războiul pe care l-a declanșat pe nedrept împotriva jurnalistului de investigații Robert Vagner:
https://adevarul.ro/locale/hunedoara/fostul-sef-inspectoratului-politie-cerut-daune-morale-100000-euro-unui-reporter-decis-magistratii-1_5c06afeddf52022f751e9e8b/index.html
– 18.11.2019 – am ajuns la momentul actual: Dumitru (agresorul) continuă hărțuirile.
De data aceasta, în Cluj-Napoca: îl trimite forțat la psiholog pe liderul sindical Marius Gheorghe Bărbulescu (avertizorul de integritate) pentru că dezvăluie abuzurile și faptele penale din instituție.
Dumitru declanșează război de exterminare și inventează abateri inexistente pe care le pune în cârca lui Bărbulescu.
Comisarul de poliție Marius Bărbulescu trebuie executat. DAR NU CU ORICE PREȚ:
PREȚUL ESTE (bineînțeles, ca întotdeauna, exprimat în…) BANI PUBLICI:
https://gazetadecluj.ro/sefii-scolii-de-politie-septimiu-muresan-cluj-napoca-il-trimit-la-psiholog-pe-liderul-sindical-pentru-ca-dezvaluie-abuzurile-din-institutie
*****
Agresorul Dumitru a fost cercetat și sancționat, în repetate rânduri, după cum urmează:
– 18.02.2010 – Cosa Nostra, citeşte şi plângi! Şeful IPJ Hunedoara, comisarul şef Liviu-Gabriel Dumitru, sancţionat cu 20% pe zi din salariul minim brut pe economie pentru neexecutarea unei sentinţe:
http://www.zvj.ro/articole-30961-Cosa+Nostra++cite++te+++i+plangi++++eful+IPJ+Hunedoara++comisarul+++ef+Liviu+Gabriel+Dumitru++sanc++.html
– 2014 – La DNA Alba-Iulia este înregistrat dosarul nr. 809/VIII-1/2014 care are ca obiect retragerea avizului privind accesul la informații clasificate și punerea la dispozitia unității, fapte comise împotriva unui subaltern, care avea, la data respectivă calitatea de avertizor de integritate – ofițerul de poliție Ionescu Claudiu;
– decembrie 2016 – Dumitru este cercetat atât la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – dosar penal 329/P/2016 (dosarul ,,plagiatul lui Dumitru”) – cât și la CDATCU (la solicitarea U.E.F.I.S.C.D.I.) întrucât procesul-verbal ce trebuia ,,încheiat” la data de 07.02.2014 când a susținut teza doctorală, NU EXISTĂ ! Pe lângă cercetarea penală, implicit, conform Legii 360/2002, Dumitru ar fi trebuit retras din funcția deținută și pus la dispoziția unității. LUCRU CARE NU S-A ÎNTÂMPLAT !
https://www.mediafax.ro/social/exclusiv-sesizare-la-cnatdcu-si-dosar-la-parchetul-general-pentru-doctoratul-sefului-ipj-hunedoara-16027944
– perioada februarie-august 2016: Dumitru a fost a fost mutat disciplinar de la conducerea IPJ Hunedoara, la Centrul Chinologic Sibiu;
– în calitate de ordonator de credite, Dumitru a ordonat, în mod fraudulos, construcția ilicită, din fonduri dubioase, a unui heliport și a unui paraclis. Dumitru a fost cercetat la Parchetul Curții de Apel Alba, acolo unde ,,organele de cercetare” i-au executat pe cei declarați incomozi de către Dumitru ! A mai fost cercetat și de către comisii ale IGPR !
– în calitate de ordonator de credite, Dumitru, a fost cercetat pentru ,,abuz în serviciu și neglijență” constând în aceea că, prin ,,schema celor trei contabili”/,,audit financiar pe dindărăt”, prin intermediul baronului mason Mircea Moloț/al Prefecturii HD/al Consiliului Județean Hunedoara, a accesat fonduri norvegiene din care a achiziționat două autoturisme (tip Jeep), cu care se plimba după bunul plac, la evenimente precum parastase, chefuri private (sursa: ofițer DCI – IGPR, informație ,,schimbată” cu subsemnatul în luna martie 2017, în municipiul Lupeni);
– a fost cercetat pentru protocolul ,,verbal” (inexistent, fraudulos) încheiat cu șeful Serviciul Medicină Legală Hunedoara, privind conducerea autoturismelor S.M.L. de catre polițiști, în vederea transportării celor decedați;
– a fost cercetat pentru abuzul în serviciu comis în data de 08.02.2014, când acesta a chemat, din toată țara, inspectori șefi și comandanți pentru a le face cinste, în calitate de proaspăt ,,DOCTOR” la un restaurant din București, respectivii fiind, în mare parte, în timpul serviciului;
– a fost cercetat pentru sesizările făcute de 21 de polițiști de la Poliția Lupeni care au reclamat managementul defectuos al comandantului de la acea vreme al acestei unități de poliție – perioada 06-17.03.2017;
– 10.05.2017 – Ziarul Libertatea expune pe larg managementul defectuos al lui Dumitru Liviu Gabriel. Acesta face apoi un drum de București, cu Jeep-urile, pe BANI PUBLICI, pentru a da cu subsemnatul. A fost una din cercetările care nu i-au prea ,,convenit” lui Dumitru:
https://www.libertatea.ro/stiri/situatie-rusinoasa-la-ipj-hunedoara-1833644
– 01.11.2017 – Dumitru, după ce spre rușinea lui, pierde toate războaiele pe care le-a dus pe BANI PUBLICI în județul Hunedoara, pleacă la scuteală, pentru a-și pierde urma. Ajunge în Cluj-Napoca. Noi știm că de fapt a fost o mutare disciplinară. Câte mai urmează ? Reporterii de la Adevărul (probabil acei reporteri sictiriți de Dumitru) anunțau:
https://adevarul.ro/locale/hunedoara/liviu-dumitru-plecat-conducerea-inspectoratului-politie-aproape-deceniu-sef-Scoala-agenti-1_59f985e75ab6550cb8b11c90/index.html
*****
ALTE OBSERVAȚII:
– teza de doctorat a lui Dumitru are titlul: ,, Managementul investigării fraudelor în domeniul piețelor de capital” (2014 – Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza);
– Dumitru a petrecut Revelionul 2007/2008, la o pensiune privată din munții Parâng, împreună cu un interlop (a se citi ,,mafiot”) care a fost cercetat de către Dumitru în perioada când acesta din urmă era ofițer operativ.
CONCLUZII:
1. toate abaterile și cercetările survenite, indiferent cine a fost cel cercetat (agresorul sau victima) s-au concretizat în cheltuirea nejudicioasă, frauduloasă, a banului public și a resurselor umane ale Poliției Române, paguba produsă astfel fiind inestimabilă, singurul care se face vinovat pentru acestea fiind falsul doctor Dumitru Liviu Gabriel – directorul școlii din Cluj-Napoca;
2. dacă stăm nepăsători și privim cum agresorul Dumitru îl va destitui din poliție pe Marius Gheorghe Bărbulescu, pentru ca, apoi, tot Statul Român să plătească din BANI PUBLICI 15.000 – 20.000 euro, înseamnă că suntem lași și acceptăm să plătim distracțiile unui psihopat periculos !
Anexez în atașament răspunsul de la grefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ambele în referire la denunțul pe care l-am depus, recent, împotriva agresorului Dumitru Liviu Gabriel.
SOLICITĂRI:
1. Solicit demiterea lui Dumitru Liviu Gabriel din funcția de director al Școlii de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan din Cluj-Napoca ! Consider că viitorii polițiști, nu numai că nu au ce învăța, dar nu au ce căuta în prezența unui agresor de teapa lui Dumitru !
2. Solicit audierea în regim de urgență a agresorului Dumitru Liviu Gabriel, pentru toate faptele susmenționate, tragerea la răspundere penală, verificarea stadiului în care se află dosarele penale și trimiterea sa în judecată pentru toate infracțiunile care se vor dovedi a fi comise de către acesta !
3. Solicit în mod public apărarea comisarului de poliție Marius Gheorghe Bărbulescu , precizeaza agentul principal de poliție
IVANCIUC IUSTINIAN. (Gabriela Muntean).


Uncategorized
OPORTUNITATE DE ASOCIERE – PLAJĂ CU BEACH BAR | MAMAIA NORD – sezoane 2026/2027
Caut asociat / asociați pentru exploatarea unui sector de plajă cu beach bar, complet funcțional, în Mamaia Nord – Kanoa Beach ????
✔️ Locație excelentă
✔️ Toate autorizațiile necesare
✔️ Beach bar amenajat✔️ Locație excelentă – Parcare
✔️ Potențial foarte bun de dezvoltare pe sezonul estival
Oportunitate ideală pentru antreprenori din domeniul HoReCa sau investitori interesați de litoral ????
???? Telefon: 0725 171 475
???? Pentru detalii, sunați direct.




Uncategorized
Dan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026
Școala de Iarnă GPeC este seria de cursuri, prezentări și dezbateri pe cele mai importante subiecte de E-Commerce și Digital Marketing care se va desfășura exclusiv online pe Zoom, în perioada 11-14 februarie 2026, astfel încât participanții să poată accesa evenimentul de oriunde ar fi.
Primii speakeri internaționali anunțați la Școala de Iarnă GPeC sunt:
- Dan Ariely, unul dintre cei mai influenți 50 de gânditori contemporani, profesor în Economie Comportamentală și autor a 3 cărți bestseller;
- Avinash Kaushik– Digital Marketing Evangelist, autor a două cărți bestseller;
- Mark Schaefer, unul dintre cei mai apreciați autori, speakeri și consultanți de Marketing la nivel global, scriind nu mai puțin de 10 cărți bestseller;
- Andy Crestodina– top 3 cei mai influenți specialiști în Content Marketing la nivel global, expert în AI, SEO și Lead Generation.
Potrivit organizatorilor, în doar câteva zile vor fi anunțați și alți speakeri internaționali de top, precum și cei mai buni specialiști din România care se vor alătura Școlii de Iarnă GPeC pe tot parcursul celor 4 zile de desfășurare.
Până pe 19 ianuarie 2026, taxa de participare este de doar 319 EUR + TVA/persoană pentru întregul eveniment (redusă de la 359 EUR).
Școala de Iarnă GPeC se adresează tuturor celor care sunt interesați de e-commerce și marketing online.
Nivelul cursurilor și al prezentărilor este intermediar (sunt necesare cunoștințele de bază în E-Commerce și Digital Marketing).
Înscrierile se fac online pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/scoala-de-iarna-gpec/
4 zile de cursuri, prezentări și dezbateri axate pe tot ce este important în E-Commerce și Digital Marketing în 2026
În cele 4 zile de desfășurare ale Școlii de Iarnă GPeC, vor fi abordate subiectele de actualitate din domeniu într-o manieră practică, plină de tips & tricks și exemple concrete:
- Situația pieței de E-Commerce la zi: trend-uri, provocări și oportunități de creștere în 2026
- Behavioral Economics Psychology: De ce nu ne asumăm suficiente riscuri și de ce ar fi bine să o facem
- Cum pot marketerii să supraviețuiască și să evolueze în lumea AI
- „Ask Me Anything Session cu Avinash Kaushik” despre cele mai importante trend-uri în Digital Marketing & AI
- Cum să construiești custom GPTs și să îmbini AI cu Analytcs
- Insta Ads & Campaigns
- Meta Ads
- Optimizarea Ratei de Conversie
- Google Ads
- User Experience
- Digital Marketing & AI
- E-mail Marketing
- SEO
Înscrieri cu cel mai mic preț până pe 19 ianuarie
Până pe 19 ianuarie, organizatorii au pregătit o ofertă de tip Flash Sale de doar 319 EUR + TVA / persoană (preț redus de la 359 EUR) pentru acces la cele 4 zile de Școală de Iarnă pentru care participanții beneficiază de:
- Acces la 4 zile pline de sesiuni de Cursuri, Prezentări și Dezbateri de E-Commerce și Digital Marketing cu unii dintre cei mai buni speakeri internaționali și români;
- Q&A în timp real cu trainerii (necesită webcam și microfon active);
- Acces la suportul de curs (.ppt / .pdf) al fiecărei sesiuni în parte (acolo unde este cazul);
- Acces la înregistrările video ale tuturor sesiunilor pentru aprofundarea ulterioară a cunoștințelor.
Toate detaliile și înscrierile se regăsesc online pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/scoala-de-iarna-gpec/
–
Despre GPeC
Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce & Digital Marketing din România și CEE. Seria de evenimente GPeC 2026 începe cu Școala de Iarnă GPeC 11-14 februarie și continuă cu:
- GPeC Proficiency – programul de auditare și consultanță dedicat magazinelor online
- GPeC SUMMIT 26 Mai 2026, București
- Școala de Vară GPeC 26-30 August 2026, Moieciu de Sus, jud. Brașov
- GPeC SUMMIT 13 Octombrie 2026, București
- Gala Premiilor eCommerce 19 Noiembrie 2026, București
Uncategorized
TCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi
TCL, lider global în tehnologia de afișare, anunță cu mândrie că smartphone-ul TCL NXTPAPER 70 Pro a primit prestigiosul Eye-Care Display Technology Gold Award în cadrul Global Top Brands Awards 2025–2026, desfășurat la CES 2026, și a obținut multiple alte distincții, inclusiv CES Picks Awards 2026 și aprecieri din partea unor publicații de top la nivel global. Smartphone-urile TCL NXTPAPER au câștigat CES Innovation Awards în 2024 și 2025, precum și IFA Innovation Award 2025. Împreună, aceste recunoașteri consolidează poziția TCL ca lider în tehnologia de afișare centrată pe utilizator și confirmă angajamentul companiei față de principiul „Technology for Good”.
Fondată de International Data Group (IDG) și susținută de International Data Corporation (IDC) și de publicația de top din domeniul electronicelor de larg consum TWICE, selecția Global Top Brands Awards recunoaște liderii industriei printr-un proces riguros de evaluare a inovației tehnologice și a extinderii pe piață, confirmând pozițiile lor de lider la nivel global.
Concepută pentru a oferi o experiență de vizionare cu confort vizual maxim pentru utilizarea digitală zilnică, NXTPAPER a evoluat semnificativ de la debutul său din 2021, ajungând astăzi la a patra generație. NXTPAPER 4.0 ridică protecția ochilor la un nou nivel printr-o soluție completă de eye-care, care integrează șapte tehnologii de bază la nivel hardware și software. Recunoașterea constantă la CES și IFA, două dintre cele mai influente expoziții tehnologice din lume, subliniază validarea la nivel global a direcției de inovație pe termen lung a TCL în domeniul tehnologiilor de afișare.
Prin TCL NXTPAPER 70 Pro, TCL extinde strategic disponibilitatea tehnologiei NXTPAPER de protecție a ochilor către mai mulți utilizatori, aducând confortul vizual certificat unui public mai larg și avansând viziunea “NXTPAPER pentru Toți”.
Indiferent dacă este folosit în lumina puternică a soarelui sau într-un ambient de seară mai discret, în interior sau în aer liber, TCL NXTPAPER 70 Pro oferă un nivel excepțional de confort vizual pe tot parcursul zilei, adaptându-se inteligent atât mediului, cât și ritmului circadian natural al utilizatorului. Rezultatul este o experiență vizuală cu adevărat calmă, stabilă și naturală, care ajută utilizatorii să rămână odihniți și concentrați de dimineață până seara. Pentru cei care pun pe primul loc sănătatea ochilor, fără a renunța la o viață digitală activă, acest dispozitiv nu este doar un smartphone, este o poartă către o modalitate mai sănătoasă și mai confortabilă de a vedea lumea, oferind claritate și acuratețe a culorilor la nivel real, fără reflexii sau străluciri deranjante, chiar și în lumină puternică, fiind în același timp extrem de delicat cu ochii prin reducerea luminii albastre nocive și ajustarea inteligentă a luminozității pentru a diminua oboseala oculară în utilizare prelungită sau în condiții de lumină scăzută.
Pe măsură ce viața digitală pătrunde tot mai mult în toate aspectele experienței umane, TCL rămâne dedicată unei evoluții responsabile: construirea unui viitor în care tehnologia nu doar îmbunătățește viața, ci are grijă de oameni. În continuare, TCL va redefini limitele inovației, oferind utilizatorilor posibilitatea de a vedea, crea și conecta într-un mod mai sănătos, mai inteligent și mai inspirațional.
###
Pentru a afla cum TCL NXTPAPER redefinește confortul vizual, vă rugăm să vizitați: https://www.tcl.com/global/en/tcl-nxtpaper-technology
Despre TCL
TCL Electronics este specializată în cercetarea, dezvoltarea și producția de electronice de larg consum, inclusiv televizoare, dispozitive audio, produse și electrocasnice pentru casa inteligentă, precum și dispozitive mobile – telefoane, tablete și echipamente conectate. Combinând designul atent gândit cu tehnologia inovatoare pentru a inspira măreția, portofoliul TCL oferă funcții esențiale și experiențe cu adevărat relevante. Fiind unul dintre cele mai mari branduri de electronice de larg consum din lume, lanțul de aprovizionare integrat vertical și fabrica de panouri de afișare de ultimă generație permit TCL să aducă inovația mai aproape de toți utilizatorii.
Pentru mai multe informații, vizitați: https://www.tcl.com/ro
-
Sport5 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Politichie6 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie3 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie6 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



