În mai multe rânduri până acum, Parlamentul European a avertizat țările riverane Mării Negre, printre care și România, în legătură cu dezastrul ecologic datorat poluării acestei vaste întinderi de apă. Dintre cauzele principale care au dus la îngrijorătoarea situație au fost remarcate industrializarea excesivă a orașelor de coastă, deversarea de substanțe toxice și radioactive în mare. La care se adaugă birocrația și nepăsarea autorităților.
Birocrație pavată cu bune intenții
Cu toate că, încă din 1992, a fost creată Convenția privind protejarea Mării Negre, această entitate nu și-a atins nici pe departe scopul. La fel cum s-a întâmplat și cu Global Enviroment Facility, înființată în 1993, care era de fapt un program de reabilitare a Mării Negre. Fluviul Dunărea a fost identificat atunci ca fiind cel mai mare poluator din regiune, elaborându-se „Planul Strategic pentru salvarea Mării Negre“. A trebuit să mai treacă trei ani, ca acesta să fie aprobat la Istambul, la data de 31 octombrie 1996. Singurul rezultat notabil al acestor eforturi a fost că, de atunci, la această dată se sărbătorește Ziua Internațională a Mării Negre. Și-atât. Deocamdată, statele riverane sunt încurajate călduros de europarlamentari să își intensifice cooperarea în sensul protejării mediului, de parcă asta ar interesa pe cineva.
Date tehnice privind dezastrul ecologic
Marea Neagră totalizează 4.020 km de țărm, are o suprafață de 413.490 km pătrați, statele riverane fiind Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia. În această mare întindere de apă se varsă fluviile Dunărea, Nistrul, Bugul, Niprul și Kizilul. Datorită acestui fapt, salinitatea este redusă între 19 și 22% în funcție de adâncime. Efectivele multora dintre cele 1.500 de specii de vertebrate și nevertebrate, inventariate în Marea Neagră s-au diminuat considerabil în ultimii ani, unele fiind chiar pe cale de dispariție, din cauza poluării industriale. Foca de Marea Neagră, o subspecie a focii călugăr, a dispărut cu desăvârșire, iar de la un milion de delfini, astăzi mai sunt doar câteva mii. Totodată, speciile precum scrumbia, calcanul, hamsiile, stavridul și sturionii ajung tot mai rar în plasele de pescuit, spre disperarea pescarilor care trăiesc din această meserie. Specialiștii au ajuns la concluzia că, anual, în Marea Neagră se deversează 280 de tone de cadmiu, 60 de tone de mercur, 4.500 de tone de zinc, 1.000 de tone de crom, 50.000 de tone de hidrocarburi, la care se adaugă alte importante cantități de petrol, cupru, azot, siliciu, nitrați, fosfați, pesticide și alte substanțe organoclorurate. Încă din anul 2000, potrivit datelor statistice înregistrate la Constanța, scădea simțitor stocul de fosfor mineral, dar acest fapt n-a deranjat pe nimeni. La fel cum nimănui nu i-a păsat că oxigenul la mari adâncimi s-a redus aproape de zero, distrugând în masă viețuitoarele marine și o parte a vegetației.
Bucureștiul otrăvește Marea Neagră
Pe relația sectorului românesc, cei mai mari poluatori ai Mării Negre sunt Platforma Industrială Petromidia-Năvodari, orașele Constanța, Mangalia, Capitala și transportatorii maritimi, care își spală tancurile petroliere, chimice sau transportoare de gaze lichefiate, înainte de intrarea în port.
Pe de altă parte, râul Dâmbovița poluează necontrolat Argeșul, Argeșul poluează necontrolat Dunărea, iar Dunărea se varsă în Marea Neagră, prin Deltă. După părerea specialiștilor, chiar și după recenta dare în folosință a unei stații de epurare moderne ce deservește Bucureștiul, vor trebui să treacă 25 – 50 de ani până când ecosistemele poluate de reziduurile deversate în Dâmbovița – și de aici mai departe – se vor reface. În același timp, urmare a deficitului de aluviuni, dar și evacuării directe de ape uzate, insuficient epurate, provenind din Constanța și Mangalia, plajele Mării Negre suferă un rapid proces de erodare. (Cristina T.).
