Connect with us

Uncategorized

Noua stea a Partidului Social Democrat

Published

on

LEGE Nr. 467 din 12 decembrie 2006 privind stabilirea cadrului general de informare şi consultare a angajaţilor

ART. 1. Prevederile prezentei legi reglementează cadrul general de stabilire a cerinţelor minime ale dreptului la informare şi consultare a angajaţilor.

ART. 5. (1) Angajatorii au obligaţia să informeze şi să consulte reprezentanţii angajaţilor, potrivit legislaţiei în vigoare, cu privire la:

  1. a) evoluţia recentă şi evoluţia probabilă a activităţilor şi situaţiei economice a întreprinderii
  2. b) situaţia, structura şi evoluţia probabilă a ocupării forţei de muncă în cadrul întreprinderii,  precum  şi  cu  privire  la  eventualele  măsuri  de  anticipare  avute  în vedere, în special atunci când există o ameninţare la adresa locurilor de muncă;c)  deciziile  care  pot  duce  la  modificări  importante  în  organizarea  muncii,  în relaţiile contractuale sau în raporturile de muncă, inclusiv cele vizate de legislaţia română privind procedurile specifice de informare şi consultare în cazul concedierilor colective   şi   al   protecţiei   drepturilor   angajaţilor,   încazul   transferului întreprinderii.

(2)  Informarea  se  face  într-un  moment,  într-un  mod  şi  cu  un  conţinut corespunzătoare, pentru a permite reprezentanţilor angajaţilor să examineze problema în mod adecvat şi să pregătească, dacă este cazul, consultarea.

(3) Consultarea are loc:

  1. a) într-un moment, într-un mod şi cu un conţinut corespunzătoare, pentru a permite reprezentanţilor  angajaţilor  să  examineze  problema  în  mod adecvat  şi  să  elaboreze  un punct de vedere;
  2. b)  la  un  nivel  relevant  de  reprezentare  a  conducerii  şi  a  reprezentanţilor angajaţilor, în funcţie de subiectul discutat;
  3. c)  pe  baza  informaţiilor  furnizate  de  angajator,  în  conformitate  cu  prevederile art. 3lit. e) şi a punctului de vedere pe care reprezentanţii angajaţilor au dreptul să îl formuleze;
  4. d)  astfel  încât  să  permită  reprezentanţilor  angajaţilor  să  se  întâlnească  cu angajatorul şi să obţină un răspuns motivat la orice punct de vedere pe care îl pot formula;
  5. e)  în  vederea  negocierii  unui  acord  privind  deciziile  care  se  încadrează  în obligaţiile angajatorului, prevăzute la alin. (1) lit. c).

Trimis: 27 iunie 2019 13:23
Subiect: Consiliului Narional al SNTc – iunie 2019

Dragi colegi,

Gasiti informarea privind subiectele discutate pe durata Consiliului National al SNTc – iunie 2019 , cu reprezentanti ai Administratiei Telekom (Carmen Dumitrache – HR; Ruxandra Voda- Comunicare; Ovidiu Ghiman – B2B; Andrei Popovici – Operatiuni; Bogdan Vasile – Rezidential.

Subiectele discutate s-au axat pe:

–          Se vinde Telekom?

–          Se va externaliza IT-ul prin transfer de activitate?

–          Se vor externaliza Call Centerele?

–          Se va mai da o decizie de plecare cu acordul partilor?

–          Se vor cumpara drepturile de retransmisie pentru Liga 1, de la firma EAD, unde ar mai participa Orange, Look Tv, TCS&RDS?

–          Se va achizitiona 5G?

–          Se va da bonusul de performanta pe 2018?

Raspunsurile au fost:

–          Nu comentam, nu exista informatii in acest sens.

–          Se cauta solutii de eficientizare si reducere de cheltuieli, fiind posibila externalizarea IT prin transfer de activitate.

–          Nu a fost oferit un raspuns clar.

–          Nu se stie la acest moment.

–          Da, se vor achizitona drepturile de retransmisie Liga 1 (la aceste drepturi vorbim de o perioada contractual DE 5 ani, valoarea toatala a contractului fiind de 140 milioane euro).

–          Se asteapta decizia ANCOM, dupa care se va decide daca se va achizitiona 5G.

–          Nu se va acorda bonusul de performanta pe 2018, datorita cifrelor negative la EBIDTA.  ( -17.2 %  ).

Alte subiecte abordate:

–          Cresterile salariale

–          Introducerea programul inegal de lucru in structura retea de acces

Raspunsurile administratiei:

–          Privind cresterile salariale  toate  structurile, Administratia a spus ca nu sunt fonduri, dar punctual va putea face o analiza de crestere salariala, acolo unde este cazul si acum se negociaza o crestere salariala pentru tehnicienii de retea.

–          Sindicatul a propus sa se renunte la AA la CIM privind programul inegal de lucru si sa se faca tabele lunare cu semnaturi ale tehnicienior care sunt de accord cu programul inegal de lucru in luna urmatoare. Administratia (Dlul Andrei Popovici) a spus ca va verifica daca, legal, se poate renunta la AA in fata acestor tabele. Am cerut ca Programul Net Expert sa nu mai fie legat de semnarea AA la CIM privind programul inegal de lucru sau cei care nu au semnat AA la CIM sa nu mai fie in Programul Net Expert daca nu se acorda bonusurile la indeplinirea KPI urilor.

–          Referitor la intrebarea ridicata privind viitorul Call Centerelor si in speta legat de inchiderea centrului de la Cluj, Administratia a raspuns ca nu se gandesc sa inchida nici un Call Center.

–          Legate de concedierile individuale ale specialistilor suport si administrator spatii tehnice, Sindicatul a spus ca, desi, nu este de acord cu concedieri individuale, a cerut ca acestea sa se faca legal si cu respectarea legii pentru angajatii afectati, inclusiv cazurile sociale

–          Sindicatul a cerut reluarea investitilor pentru dezvoltarea retelei de fibra si migrarea clientilor care sunt pe cupru pe fibra. Administratia a raspuns ca in acest an a fost stopata dezvoltarea retelei de FO pentru ca exista deja foarte multe porturi disponibile pe FO si neocupate.

–          Sindicatul a semnalat  catre Administratie, starea generala de nemultumire si mediul de lucru ostil in care angajati isi desfasoara activitatea angajati , datorata salarilor mici si insecuritatea locurilor de munca.

–          Deasemenea s-a mai intrebat si daca vor mai fi reorganizari, raspunsul fiind ca este posibil sa mai apara si alte proiecte de reorganizare pe parcursul acestui an.

Multumesc

 

 

 

 

 

 

SNTM/CEO/MCSI/DT/OTE/20190629

 

CĂTRE: TELEKOM ROMÂNIA

În atenția domnului Miroslav MAJOROS, Director General

 

SPRE ȘTIINȚA:

Domnului Alexandru PETRESCU, MINISTRUL COMUNICAȚIILOR

Domnului Timotheus HÖTTGES, CEO DEUTSCHE TELEKOM AG

Domnului Michael TSAMAZ, PRESEDINTE – CEO OTE GROUP

Membrilor SINDICATULUI NATIONAL TELECOMUNICAȚII MOBILE

Conducerii Federației Naționale a Lucrătorilor și Confederației BNS

 

Stimate domn,

 

În temeiul dispozițiilor din Legea nr. 467/2006, a obligațiilor legale ce va revin cu privire la cadrul general de informare și consultare a reprezentanților angajaților, va solicitam următoarele informații oficiale:

  • evoluția recentă și evoluția probabilă a activităților și situației economice a Telekom;
  • situația, organigrama și evoluția probabilă a ocupării forței de muncă în cadrul Telekom, precum și cu privire la eventualele măsuri de anticipare avute în vedere, în special cele cu privire la amenințarea pierderii locurilor de muncă;
  • transmiterea deciziilor care pot duce la modificări importante în organizarea muncii, în relațiile contractuale sau în raporturile de muncă, inclusiv cele vizate de legislație privind procedurile specifice de informare și consultare în cazul concedierilor colective și al protecției drepturilor angajaților, în cazul transferului companiilor.

 

Conform legii, în România, informarea se face într-un mod și cu un conținut corespunzător, pentru a permite reprezentanților SNTM să examineze problema în mod adecvat și să pregătească, dacă este cazul, consultarea.

 

Totodată, în scopul apărării drepturilor și promovării intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor SNTM, raportat la obligațiile ce vă revin conform art. 30 alin. (3) din Legea 62/2011, vă solicitam să ne comunicați în termen de 2 zile lucrătoare de la data desfășurării ședinței, Hotărârile consiliului de administrație sau ale altor organe asimilate acestuia, care privesc probleme de interes profesional, economic și social ale angajaților.

 

Cu încrederea că demersul nostru legal va fi bine primit, vă asigurăm de întreaga noastră considerație.

 

PREȘEDINTE,

BICA FLORIN

 

 

 

 

 

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Published

on

By

Către:

Ministerul Sanatatii

Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu

Stimate Domnule Președinte CNAS, Conf. Univ. Dr. Horațiu Moldovan

Situația pacienților cu afecțiuni cronice continuă sa se degradeze în haosul politic creat nu mai devreme de ziua de ieri!

Așa cum, atât organizațiile de pacienți cronici, cat si organizațiile profesionale din sănătate au sesizat în perioada recentă probleme legate de diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea pacienților, se amplifică.

Masurile legislative și administrative adoptate îngreunează și limitează accesul pacienților la servicii medicale. Peste toate acestea, se suprapune problema suportării costurilor primei zile de concediu medical pentru cronici, problema nerezolvată de peste patru luni de zile, in ciuda promisiunilor si angajamentelor asumate de autorități.

În cazul pacienților oncologici, dorim să vă sesizăm problema accesului la servicii de radioterapie, exemplificând-va un caz concret, generat de motive pe care nu le putem înțelege.

Condițiile generale în care a apărut și se derulează cazul pe care urmăm să îl expunem sunt următoarele:

  • conform tuturor analizelor și prognozelor instituțiilor de profil ale Organizației Mondiale a Sănătății, Uniunii Europene și Romaniei, cazuistica oncologică este în continuă creștere, la nivel mondial, al Uniunii Europene și al României;
  • un procent important (50-60%) dintre pacienții diagnosticați au indicație de radioterapie;
  • în România, distribuția resurselor de radioterapie este inegală, regiunile SUD-MUNTENIA și SUD-EST înregistrând un deficit major de infrastructură de radioterapie, in ciuda concentrării din zona București-Ilfov.
  • resursele din zona Bucuresti-Ilfov sunt suprasolicitate, deoarece deservesc o parte importanata a tarii, asa cum am mentionat mai sus.
  • București și Ilfov funcționează ca centru oncologic regional și național, diagnosticând și tratând pacienți din Ilfov, județele limitrofe și alte județe din zona sudică a României lipsite de infrastructura de radioterapie și specialiști.

Pe baza incidenței afecțiunilor deja diagnosticate și a proporției de 55% pacienți cu indicație de radioterapie, necesarul anual de tratament doar în aria București–Ilfov și județe limitrofe este de minim 10.000 pacienți/an.

Spunem minim, deoarece doar în primele trei trimestre din anul 2025, centrele de radioterapie din această zona au tratat peste 9.000 de pacienți in cadrul programului național de radioterapie.

Așadar, nevoia de tratament prin radioterapie este mare și va fi și mai mare. Capacitatea de tratament, indiferent daca este in centre publice sau în centre private, nu poate fi considerată suficientă din niciun punct de vedere.

Autorităţile susțin că serviciile de radioterapie in București-Ilfov sunt furnizate prin aproximativ 25 de acceleratoare, dintre care 13 sunt în centre publice. Adică mai mult de jumătate din servicii ar trebui sa fie acordate pacienților in centre publice, în condiții de celeritate și calitate crescută a actului medical.

Realitatea ne arata însă că această capacitate este doar pe hârtie și centrele publice din zona București-Ilfov acoperă la ora actuală doar puțin peste 10% din necesarul de servicii de radioterapie, raportat la valoarea decontărilor din programul național. Acest procent a fost în continuă scădere în ultimii ani, cu 15% in 2023 si 12% in 2024.

In plus, baza teritorială și demografică deservită de centrele din București-Ilfov este mult mai extinsă. In județele Călărași, Ialomița, Giurgiu și Dâmbovița, care cumulat au o populație de peste 1.300.000 de persoane (peste 50% din populația Municipiului București), nu există centre de radioterapie.

În aceste condiții, orice resursă suplimentară care poate să fie folosită în cadrul Programului național de oncologie este vitală pentru pacienţii care au indicație de radioterapie, indiferent dacă aceasta vine din sectorul public sau cel privat.

Facem apel pe această cale să luați act de situația reală a necesarului de radioterapie și să cooptați în cadrul programului toate resursele disponibile în sistemul de sănătate, fără a ține cont de proveniența acestora – publică sau privată.

Renunțați la judecata conform căreia serviciile sunt furnizate de numărul de aparate pe hârtie.

Capacitatea tehnică a unor centre publice este discutabilă. De ce au o proporție așa de redusă a numărului și valorii serviciilor acordate? De ce au activitate raportată în spitalizare continuă pe secții de radioterapie dar servicii efective la un nivel minimal?

În tot acest timp, un centru oncologic modern din Sectorul 3 al Municipiului București, cu servicii de radioterapie, rămâne în afara Programului Național de Oncologie – Subprogramul de radioterapie. Situația este justificată administrativ prin ideea că sectorul public nu și-a depășit capacitatea, deși, în realitate, acesta acoperă doar aproximativ 10% din necesarul de servicii, evidențiind un deficit major.

Urgentați accesul la serviciile de care pacienţii au nevoie, și nu condiționați pe criterii pur administrative accesul acestora la tratament. Nu ne interesează de și unde îl primim, în sectorul public sau in sectorul privat, atât timp cât îl primim când avem nevoie, în condiții de siguranță și de calitate a actului medical.

Cu toata considerația,

Cezar Irimia,

0723240223

Continue Reading

Uncategorized

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Published

on

By

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte din noua generație de agenți AI capabili să execute acțiuni.

Această integrare extinde modul de interacțiune cu tableta, deschizând scenarii noi de utilizare și ducând multitasking-ul la un nivel superior.

Susținută de capabilități AI la nivel de PC, MagicPad 4 reflectă direcția HONOR de a aduce AI avansat în experiența de zi cu zi, capabil să simplifice sarcinile și să optimizeze fluxurile de lucru.

Elemente cheie:

• Prima tabletă Android cu AI Agent integrat

Prin mediul Linux Lab integrat, HONOR MagicPad 4 devine un veritabil laborator AI portabil. Utilizatorii pot instala și rula OpenClaw Agent direct pe dispozitiv, deschizând noi posibilități de folosire.

• Flexibilitate extinsă pentru dezvoltatori

Tableta oferă acces complet la linia de comandă, permițând configurarea propriilor agenți AI, gestionarea cheilor API și rularea de sarcini complexe.

• Ecosistem deschis și personalizabil

Spre deosebire de sistemele închise, HONOR permite alegerea furnizorilor de modele lingvistice (LLM) și personalizarea capabilităților AI în funcție de nevoi, oferind un nivel ridicat de control și adaptabilitate.

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI.

Continue Reading

Uncategorized

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

Published

on

By

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite

București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a animalelor de companie, pe care o sărbătorim pe 11 aprilie, momentele simple petrecute alături de prietenii necuvântători capătă o valoare specială. Fie că este vorba despre joacă, curiozitate sau momente de liniște, fiecare clipă merită păstrată. Cu HONOR 600 Lite, aceste momente devin amintiri vii, expresive și ușor de surprins.

Echipat cu o cameră ultra-clară de 108MP, un AI Camera Button pentru acces rapid la cameră și funcții inteligente integrate, HONOR 600 Lite oferă utilizatorilor instrumentele necesare pentru a surprinde autentic energia și personalitatea animalelor de companie.

Momentele haioase nu așteaptă. Fii mereu pregătit!

Animalele de companie sunt imprevizibile, iar cele mai reușite fotografii apar într-o fracțiune de secundă. Cu AI Camera Button, camera este mereu la îndemână o deschizi sau faci o fotografie printr-o singură apăsare. Așa surprinzi exactcadrelespontane, fie că este vorba despre un salt jucăuș sau o reacție neașteptată.

Lumina naturală face diferența

Lumina joacă un rol esențial în orice fotografie. Pentru cadre reușite, folosește cât mai mult lumina naturală. HONOR 600 Lite optimizează automat expunerea și culorile, iar evitarea blitzului ajută la păstrareaconfortului animalului și la obținerea unor imagini mai naturale.

Pentru un impact mai puternic, evită cadrele de sus și apropie-te de nivelul ochilor. Camera de 108MP surprinde detalii fine, expresii și priviri care transmit emoție și spun o poveste.

Creează un cadru, nu doar o fotografie

Un context simplu poate face diferența într-o fotografie. Elemente precum flori sau detalii de sezon pot adăuga personalitate, fără a distrage atenția. Cel mai important este ca animalul să se simtă confortabil cadrele reușite apar atunci când totul este natural.

Surprinde energia, nu doar postura

Mișcarea faceparte din farmecul fiecărui animal. Joaca și reacțiile spontane oferă unele dintre cele mai expresive cadre. Datorită procesării AI, HONOR 600 Litesurprinde clar cadredinamice, fără pierderi de detalii.

Pentru reacții naturale, poțifolosi o recompensă sau jucăria preferată. Ținută aproape detelefon, aceasta ajută la atragereaprivirii către cameră și la surprinderea unor expresii autentice, de la curiozitate la entuziasm.

Tehnologie care ține pasul cu tine

HONOR 600 Lite aduce în segmentul mid-range un echilibru între design premium și funcționalitate inteligentă. Construcția unibody metalică, realizată prin tehnologia vacuum-forged, oferă durabilitate și o senzație premium, în timp ce bateria de 6520mAh susține sesiuniîndelungate de fotografiere și filmare, fără grija încărcării.

Prin integrarea funcțiilor AI direct în experiența de utilizare, dispozitivul simplifică procesul de captură și editare. Funcții precum AI Eraser sau AI Upscale permit ajustarea rapidă a imaginilor, astfel încât fiecare fotografie să fie pregătită pentru a fi distribuită imediat.

În plus, pentru mai multă liniște în utilizare, HONOR 600 Lite vine cu beneficiul HONOR Care+ Screen Protection*. Serviciul acoperă o reparație gratuită pentru ecran și una pentru capacul spate, fără costuri de service un avantaj util mai ales în momentele neprevăzute care pot apărea atunci când surprinzi energia animalului tău.

O amintire în fiecare cadru

De Ziua Internațională a animalelor de companie, este un prilej bun să petreci mai mult timp alături de prietenii tăi necuvântători și să păstrezi aceste clipe în amintiri.

Cu HONOR 600 Lite, fiecare fotografie spune o poveste, una autentică, plină de emoție și viață.

*Pentru mai mai multe detalii despre programul HONOR Care+:

https://www.honor.com/ro/support/screen-protection/.

###

Despre HONOR

HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificiale în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu alte companii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablete și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/și urmăriți conturile HONOR România oficiale:

https://www.facebook.com/HonorRomania
https://www.facebook.com/groups/691788556134559
https://www.instagram.com/honor_romania/
https://www.youtube.com/@honorromania5239

Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro