Curtea de Apel Bucureşti (CAB) explică într-o manieră originală de ce a desfiinţat o decizie a CSM şi a stabilit că Laura Codruţa Kovesi poate obţine gradul de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fără concurs. STIRIPESURSE.RO prezintă motivarea deciziei CAB din 9 aprilie 2019. Documentul integral poate fi consulatat AICI!

Potrivit legii, procurorii care activează la DNA şi DIICOT capătă temporar grad de PÎCCJ, pe perioada desfăşurării activităţii la parchetul special. Odată întorşi la parchetul de unde provin, aceştia recapără şi gradul profesional dobândit prin examen. Această procedură a fost reglementată prin OUG 56/2009, care introduce un nou alineat în articolul 75 din legea 304/2004 şi, recent, prin modificarea articolului 54 din Legea 303/2004. Judecătoarea Raluca-Ecaterina Toma, de la Curtea de Apel Bucureşti, a ignorat însă prevederea din 2009, susţinută şi de o decizie a CCR, şi a făcut apel doar la modificarea de anul trecut a Legii 303, concluzionând că prevederile nu se aplică retroactiv.

Începând cu anul 2007, un număr mare de procurori care au activat în cadrul DIICOT și DNA, revenind la posturile ocupate anterior, au solicitat recunoașterea gradelor profesionale specifice DIICOT și DNA, fără să fi parcurs procedurile de concurs în vederea obținerii acestora. Deşi CSM a respins solicitările, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în mod constant asemenea cereri prin hotărâri irevocabile. Această discriminare a luat sfârşit odată cu adoptarea OUG 56/2009.

OUG 56/2009 a ajuns şi la CCR, la sesizarea ÎCCJ, iar Curtea a stabilit, prin decizia 16/2011, că obţinerea gradului profesional fără concurs, în virtutea ocupării temporare a unei funcţii, reprezintă o discriminare, o diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage.

Împotriva recunoaşterii gradelor profesionale fără concurs se exprima în 2009 şi Forumul Judecătorilor: „O rupere nejustificată a echilibrului în rândul magistraÅ£ilor este cauzată de crearea jurisprudenÅ£ială a unei căi lăturalnice pentru anumiÅ£i procurori pentru accedere în gradul cel mai înalt şi, posibil, omisso medio, prin eludarea concursurilor la care judecătorii şi ceilalÅ£i procurori sunt supuşi. Această situaÅ£ie contravine, totodată, şi dispoziÅ£iilor OrdonanÅ£ei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancÅ£ionarea tuturor formelor de discriminare.„

În ciuda argumentelor legale, Curtea de Apel Bucureşti a apelat la diverse artificii logice pentru a argumenta că gradul profesional de PÎCCJ, odată câştigat prin numirea într-o funcţie de conducere, nu mai poate fi pierdut. Judecătoarea de caz susţine chiar că, în caz contrar, actele întocmite de Kovesi în funcţiile de conducere deţinute ar putea fi lovite de nulitate. CAB contrazice Secţia pentru procurori a CSM şi în privinţa parchetelui la care trebuia să revină Kovesi după demiterea de la DNA. În opinia judecătoarei, parchetul de la care provine Kovesi este PÎCCJ, nu DIICOT, aşa cum a considerat DNA.

Extrase din motivarea Curţii de Apel Bucureşti:

Curtea constată prin urmare că prin numirea, la data de 2 octombrie 2006 prin Decretul nr. 1122 din 2 octombrie 2006 al Preşedintelui României, în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reclamanta Kovesi Laura Codruţa a dobândit gradul profesional corespunzător acestui parchet. Acest grad nu poate fi pierdut şi nici retras în urma încetării funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Curtea apreciază că prezintă relevanţă în cauză legea în vigoare la data primei numiri a reclamantei în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv la data de 2 octombrie 2006, din acel moment reclamanta dobândind gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, schimbările ulterioare de legislaţie neavând nici o incidenţă cu privire la gradul deja dobândit de reclamantă la 02.10.2006. imprejurarea că la data de 18.10.2018 au intrat în vigoare dispoziţiile Legii nr. 242/2018 prin care a fost adăugat alineatul 5 articolului 54 din Legea nr.303/2004 nu este în măsură să conducă la altă soluţie deoarece, faţă de principiul potrivit căruia legea dispune doar pentru viitor, noile prevederi legale vor fi aplicabile doar persoanelor care vor fi numite în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ulterior datei de 18.10.2018, neflind însă aplicabile situaţiei reclamantei care a fost numită în această funcţie sub imperiul altor prevederi legale.

Mai mult, Curtea reţine că prevederile legale invocate de pârât (alineatul 5 nou introdus în articolul 54 din Legea nr.303/2004) nu erau în vigoare nici la data revocării reclamantei din funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (09.07.2018), deşi oricum acest aspect este relevant faţă de împrejurarea că gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie fusese dobândit de reclamantă la data de 02.10.2006 odată cu numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, chiar introducerea, începând cu 18.10.2018, prin Legea nr. 242/2018, a alineatului 5 la articolul 54 din Legea nr.303/2004 relevă faptul că anterior acestei schimbări de optică a legiuitorului cu privire la această chestiune, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de CasaÅ£ie şi JustiÅ£ie dobândea gradul profesional corespunzător acestui parchet şi îl păstra şi ulterior încetării acestei funcÅ£ii. Astfel, potrivit alineatul 5 la articolului 54 din Legea nr.303/2004 introdus începând cu 18.10.2018, de la data încetării mandatului funcÅ£iei de conducere, procurorii prevăzuÅ£i la alin.(1) îsi redobândesc gradul profesional de execuÅ£ie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiÅ£iile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul Parchetului de pe Iângă inalta Curte de CasaÅ£ie şi JustiÅ£ie, al DirecÅ£iei NaÅ£ionale AnticorupÅ£ie ori al DirecÅ£iei de Investigare a InfracÅ£iunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.”

Or, tocmai această modificare legislativă, aplicabilă de la 18.10.2018, dovedeşte că legiuitorul a inţeles să-şi schimbe optica în ceea ce priveşte persoanele care, începând cu data de 18.10.2018, (legea se aplică doar pentru viitor) urmează să ocupe funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă ICCJ. În mod evident, dacă sub imperiul vechii legi numirea în funcţia de procuror general nu ar fi condus la dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă ÎCCJ, modificarea art.54 din Legea nr.303/2004 prin introducerea alineatului 5 ar fi fost redundantă.

De altfel, chiar alin.5 al art. 54 din Legea nr.303/2004 vine să răstoarne teza pârâtului potrivit căreia procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ ar putea dobândi gradul profesional corespunzător acestui parchet doar prin concurs atâta timp cât textul vorbeşte de o redobândire a gradului ulterior încetării mandatului, rezultând că pe perioada mandatului acesta a dobândit gradul corespunzător Parchetului de pe lângă ICCJ (inclusiv procurorii generali numiţi după 18.10.2018). Cum textul de la alin.5 al articolului 54 din Legea nr.303/2004 introduce o excepţie de la regula potrivit căruia gradul profesional odată dobândit nu se pierde, respectiv introduce o restrângere a unui drept dobândit (gradul profesional), această restrângere trebuie să fie interpretată şi aplicată restrictiv şi, având în vedere şi principiul potrivit căruia legea dispune doar pentru viitor, se impune concluzia că anterior datei de 18.10.2018 persoanele ce au ocupat funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ au dobândit prin această numire gradul corespunzător acestui parchet şi, aşa cum este şi logic juridic, odată dobândit au păstrat acest grad şi ulterior încetării mandatului.

De asemenea, Curtea nu poate reÅ£ine nici argumentaÅ£ia dihotomică a pârâtului bazată pe comparaÅ£ia între normele ce reglementează promovarea magistraÅ£ilor şi cele care se referă la funcÅ£iile de conducere. În acest sens, Curtea aminteşte că, în lipsa unei definiÅ£ii legale, Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878/2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcÅ£iona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire promovare sau transfer, cu respectarea dispoziÅ£iilor legale ce reglementează cariera magistraÅ£ilor „. Or, reclamanta a câştigat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de CasaÅ£ie şi JustiÅ£ie prin numirea sa în funcÅ£ia de Procuror general al acestui parchet la data de 02.10.2006, fiind irelevant că aceasta nu a susÅ£inut un examen de promovare în funcÅ£ii de execuÅ£ie.

De altfel, Curtea reÅ£ine că scopul organizării examenelor de promovare ale magistraÅ£ilor este acela de selectare a persoanelor care au pregătirea necesară îndeplinirii actelor judiciare sau de urmărire penală ce se realizenă la un nivel superior în ierarhia instanÅ£elor şi parchetelor. Or, cu ocazia numirii sale în funcÅ£ia de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de CasaÅ£ie şi JustiÅ£ie, s-a considerat că reclamanta are competenÅ£ele profesionale necesare pentru exercitarea, la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de CasaÅ£ie şi JustiÅ£ie (…).

De altfel, instanţa reţine şi faptul că prin noile schimbări legislative din 2018 s-a renunţat la susţinerea unui examen în sensul de test scris de verificare a cunoştinţelor pentru persoanele ce urmează să exercite funcţia de judecător la cea mai înaltă instanţă din România, astfel încât susţinerile pârâtului din întâmpinare referitoare la necesitatea susţinerii unui examen de către reclamantă pentru dobândirea gradului profesional sunt inconsistente.

Concluzia potrivit căreia prin numirea în funcÅ£ia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de CasaÅ£ie şi JustiÅ£ie reclamanta a dobândit gradul profesional corespunzător acestui parchet nu este contrazisă de prevederile art.56 din Legea nr.303/2004 în forma existentă la data revocării reclamantei din funcÅ£ia de procuror şef al DirecÅ£iei NaÅ£ionale AnticorupÅ£ie, invocate de pârât, ce prevăd că „La încetarea mandatului pentru fimcÅ£iile de conducere prevăzute la art. 53, 54 şi 55, judecătorii sau procurorii revin la instanÅ£ele sau parchetele de unde provin sau la o instanţă sau parchet unde au dreptul să funcÅ£ioneze potrivit legii”.

În mod evident, din moment ce prin numirea sa prin decretul nr. 1122 din 2 octombrie 2006 al Preşedintelui României în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reclamanta a dobândit gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta avea dreptul să funcţioneze, la data de 09.07.2018 când i-a încetat mandatul de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceasta fiind parchetul de unde provenea la data numirii în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi la orice alt parchet din această ţară.

De altfel, prevederea referitoare la revenirea la instanţele sau parchetele de unde provin a persoanelor cărora le-a încetat mandatul pentru funcţiile de conducere prevăzute la art. 53, 54 şi 55 are menirea de a garanta acestor persoane că odată numite în funcţiile de conducere nu îşi pierd locul în care au funcţionat şi că se pot întoarce la acesta în momentul încetării mandatului, fiind o garanţie a stabilităţii în funcţie, art.56 din Legea nr.303/2004 nedezlegând chestiunea gradului profesional al persoanelor numite în funcţiile de conducere.

În ceea ce priveşte practica judiciară invocată de către pârât, Curtea constată că aceasta nu prezintă nici cea mai mică relevanţă în cazul de fară atâta timp cât nici una din hotărârile judecătoreşti la care pârâtul a făcut referire nu priveşte o persoană care să fi deţinut funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, situaţia reclamantei fiind singulară. Dimpotrivă, Curtea reţine că de-a lungul timpului, atât pârâtul cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au recunoscut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unor procurori subordonaţi ierarhic reclamantei, neexistând o justificare serioasă pentru care reclamantei să i se refuze recunoaşterea acestui drept.