Uncategorized
”Ficusul” din Biroul Oval!
(Preluare National – Catalin Tache):
Așa după cum dezvăluiam chiar înainte de convocarea de urgență a președintelui român la Washington, prezentată de unii și drept o ”vizită oficială”, Klaus Iohannis nu a mai avut timp să-și revină, fiind astfel ”luat cu japca” de către Donald Trump. Cel care a arătat încă o dată ce înseamnă să acționezi strict în interesul țării al cărei președinte ești, astfel că Trump a reușit să bifeze absolut toate punctele de interes, mai ales cele economice de pe agenda marilor companii americane. Cele care de altfel i-au și cerut Casei Albe să intervină pe lângă ”partenerul” de la București pentru a mai frâna din avântul investițiilor ”Made in China”.
Lăsat din brațe de Angela Merkel, ”neamțul” a fost recuperat de americani
Asta în timp ce Klaus Iohannis nu doar că a arătat încă o dată că habar nu are de ”regulile jocului” la cel mai înalt nivel diplomatic, dar și că nu este în stare măcar să se adapteze din mers la ritmul impus de ”masculul alfa” de necontestat al negocierilor, așa cum a făcut-o barem consilierul Bogdan Aurescu. De altfel, singura ”inițiativă” a șefului statului român la întâlnirea în care România nu a obținut decât un ”trimis la plimbare” semi-politicos cu formularea ”ne mai gândim” cu privire la ridicarea vizelor a fost cea a punerii pe cap a ”suvenirului” primit de la Trump și care probabil va reprezenta cea mai mare realizare a mandatului prezidențial a lui Iohannis! Ce-i drept, ”stăpânii” s-au amuzat teribil văzând cum ”înghite” cu rictusul de rigoare pe față președintele României umilința de a-și pune o șapcă pe cap în plină întrevedere cu guvernul SUA, probabil tot la fel cum ”părinții” națiunii americane se delectau cu imaginea liderilor ”pieilor roșii” care se împopățănau cu mărgelele de sticlă primite de la coloniști! Însă cum nimeni nu avea oricum prea mari așteptări de la Iohannis să fie tocmai acum un ”președinte jucător”, nici dezamăgirea românilor nu are de ce să fie așa de mare, după tradiționala ”politică” națională de ”ce-am avut și ce-am pierdut…” Numai că pentru inițiații sistemului a fost pur și simplu halucinantă abordarea în forță a Administrației Statelor Unite ale Americii, cea care a dat un comunicat cu ”angajamentele” economice luate de România chiar în timpul întrevederii și înainte ca barem șeful statului român să le afle el însuși! Astfel că ”ficusului” din Biroul Oval nu i-a mai rămas la ieșire decât să-și asume neputuncios ”foaia de parcurs” întocmită de oamenii lui Trump. Cel care a arătat ce înseamnă să te comporți ca un adevărat președinte care obține ”profit” pentru țara sa, în timp ce ”pasivitatea” năucă a lui Iohannis va costa România multă vreme de acum înainte. Pentru că, în fond și la urma urmei, strategia cu ”copilul care nu plânge nu primește” este valabilă chiar și la acest nivel. Iar pentru poporul român, Iohannis nu a cerut de la americani decât ”noi trupe”… Ratând prin urmare o ocazie cu care statul român rar se va mai întâlni, mai ales că pragmaticul Donald Trump ne-ar fi putut întinde astfel o mână reală de ajutor, așa cum a făcut de altfel cu Polonia! Celălalt aliat strategic al Administrației Republicane din Europa de Est, dar care, să nu uităm că a ajuns să benficieze de un offset în procent de 36 la sută din contractele de armament cu companiile americane. Asta în timp ce statul român a ”amanetat” deja achiziția de rachete Patriot de la compania americană Raytheon, cu 4 miliarde de dolari și alte 1,5 miliarde dolari date pe rachete HIMARS concernului Lockheed Martin, fără ca măcar un singur dolar să se întoarcă în economia românească! Deși legislația prevede că se poate face offset până la 80 la sută din valoarea unui astfel de contract de armament!
Habar nu avea ce angajament și-a luat!
Iohannis a intrat la Casa Albă cu capul plecat și a ieșit tot așa, dar cu o șapcă suvenir…
”Angajamentele” României că vor stopa activitatea concernului HUAWEI în dezvoltarea tehnologiei 5G și construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă de către China General Nuclear Power Corporation au fost incluse în comunicatul de presă al Casei Albe, ”difuzat în timpul întrevederii între cei doi șefi de stat”!!! Iar asta spune totul despre această întrevedere, ”fumigenele” despre mângâiatul pe șapcă a lui Iohannis cum luptă el cu corupția nereușind să acopere cruda realitate a poziționării președintelui român. Pentru că a da un comunicat public cu angajamentele luate de România chiar la începutul întrevederii, când unele dintre subiecte nici măcar nu apucaseră să fie abordate este o adevărată ”rangă în dinți” diplomatică dată unui șef de stat străin, una fără precedent chiar și pentru atât de combativul Donald Trump! Cel care a odonat și Iohannis a executat, aceasta fiind de fapt adevărata ”fotografie” a întregii vizite. Una intempestivă și care a luat prin surprindere chiar și Palatul Cotroceni, după cum dezvăluiam chiar zilele trecute. Mai ales că ”urgența” acestei invitații a fost justificată strict de ”pontul” primit de Donald Trump de la agențiile guvernamentale americane că președintele român nu se mai află în grațiile cancelarului german Angela Merkel și că astfel Iohannis poate fi ”recuperat” din mers de către Adminsitrația Republicană. Mai ales că nu costă nimic, ba din contră…
Partea română a aflat că a intrat în ”război economic” cu China și investițiile HUAWEI și cele de la Cernavodă din comunicatul Casei Albe!
Cu capul în pământ…
Așa a intrat președintele României la Casa Albă… Cu capul în pământ și mersul ”legănat”, astfel că dacă nu îl ”ghida” Trump din spate risca să se lovească de ușă! Și tot astfel a și ieșit, cu singura ”schimbare în bine” că a respirat ceva mai ușurat, fericit că a scăpat cum-necum de această corvoadă picată pe capul lui… Fără însă să-i mai pese că astfel nicio viitoare autoritate românească nu va mai îndrăzni multă vreme de acum înainte să renegocieze cu Statele Unite ale Americii vreuna din ”tâmpeniile” deja comise! Și asta cu toate că până și ”ficusul” Iohannis pare să se fi simțit oarecum stânjenit de conferința de presă în care președintelui român nu i s-a pus nicio întrebare! Asta după ce Trump s-a dezlănțuit vorbind de Afaganistan și China, asistat de ”mutul”, dar altfel arogantul Iohannis. Astfel că, așa după cum anticipam, de ceea ce s-au temut cel mai mai tare până și liderii responsabili din sistem nu am scăpat… Și anume că ”în disperarea lui, Iohannis va fi în stare să semneze orice…”! Nefiind însă aici în niciun caz vorba de ”frecția la picior de lemn” a declarației comune privind ”întărirea parteneriatului”…
Articolul ”Ficusul” din Biroul Oval! apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
Uncategorized
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI
Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte din noua generație de agenți AI capabili să execute acțiuni.
Această integrare extinde modul de interacțiune cu tableta, deschizând scenarii noi de utilizare și ducând multitasking-ul la un nivel superior.
Susținută de capabilități AI la nivel de PC, MagicPad 4 reflectă direcția HONOR de a aduce AI avansat în experiența de zi cu zi, capabil să simplifice sarcinile și să optimizeze fluxurile de lucru.
Elemente cheie:
• Prima tabletă Android cu AI Agent integrat
Prin mediul Linux Lab integrat, HONOR MagicPad 4 devine un veritabil laborator AI portabil. Utilizatorii pot instala și rula OpenClaw Agent direct pe dispozitiv, deschizând noi posibilități de folosire.
• Flexibilitate extinsă pentru dezvoltatori
Tableta oferă acces complet la linia de comandă, permițând configurarea propriilor agenți AI, gestionarea cheilor API și rularea de sarcini complexe.
• Ecosistem deschis și personalizabil
Spre deosebire de sistemele închise, HONOR permite alegerea furnizorilor de modele lingvistice (LLM) și personalizarea capabilităților AI în funcție de nevoi, oferind un nivel ridicat de control și adaptabilitate.
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI.
Uncategorized
De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite
București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a animalelor de companie, pe care o sărbătorim pe 11 aprilie, momentele simple petrecute alături de prietenii necuvântători capătă o valoare specială. Fie că este vorba despre joacă, curiozitate sau momente de liniște, fiecare clipă merită păstrată. Cu HONOR 600 Lite, aceste momente devin amintiri vii, expresive și ușor de surprins.
Echipat cu o cameră ultra-clară de 108MP, un AI Camera Button pentru acces rapid la cameră și funcții inteligente integrate, HONOR 600 Lite oferă utilizatorilor instrumentele necesare pentru a surprinde autentic energia și personalitatea animalelor de companie.
Momentele haioase nu așteaptă. Fii mereu pregătit!
Animalele de companie sunt imprevizibile, iar cele mai reușite fotografii apar într-o fracțiune de secundă. Cu AI Camera Button, camera este mereu la îndemână o deschizi sau faci o fotografie printr-o singură apăsare. Așa surprinzi exactcadrelespontane, fie că este vorba despre un salt jucăuș sau o reacție neașteptată.
Lumina naturală face diferența
Lumina joacă un rol esențial în orice fotografie. Pentru cadre reușite, folosește cât mai mult lumina naturală. HONOR 600 Lite optimizează automat expunerea și culorile, iar evitarea blitzului ajută la păstrareaconfortului animalului și la obținerea unor imagini mai naturale.
Pentru un impact mai puternic, evită cadrele de sus și apropie-te de nivelul ochilor. Camera de 108MP surprinde detalii fine, expresii și priviri care transmit emoție și spun o poveste.
Creează un cadru, nu doar o fotografie
Un context simplu poate face diferența într-o fotografie. Elemente precum flori sau detalii de sezon pot adăuga personalitate, fără a distrage atenția. Cel mai important este ca animalul să se simtă confortabil cadrele reușite apar atunci când totul este natural.
Surprinde energia, nu doar postura
Mișcarea faceparte din farmecul fiecărui animal. Joaca și reacțiile spontane oferă unele dintre cele mai expresive cadre. Datorită procesării AI, HONOR 600 Litesurprinde clar cadredinamice, fără pierderi de detalii.
Pentru reacții naturale, poțifolosi o recompensă sau jucăria preferată. Ținută aproape detelefon, aceasta ajută la atragereaprivirii către cameră și la surprinderea unor expresii autentice, de la curiozitate la entuziasm.
Tehnologie care ține pasul cu tine
HONOR 600 Lite aduce în segmentul mid-range un echilibru între design premium și funcționalitate inteligentă. Construcția unibody metalică, realizată prin tehnologia vacuum-forged, oferă durabilitate și o senzație premium, în timp ce bateria de 6520mAh susține sesiuniîndelungate de fotografiere și filmare, fără grija încărcării.
Prin integrarea funcțiilor AI direct în experiența de utilizare, dispozitivul simplifică procesul de captură și editare. Funcții precum AI Eraser sau AI Upscale permit ajustarea rapidă a imaginilor, astfel încât fiecare fotografie să fie pregătită pentru a fi distribuită imediat.
În plus, pentru mai multă liniște în utilizare, HONOR 600 Lite vine cu beneficiul HONOR Care+ Screen Protection*. Serviciul acoperă o reparație gratuită pentru ecran și una pentru capacul spate, fără costuri de service un avantaj util mai ales în momentele neprevăzute care pot apărea atunci când surprinzi energia animalului tău.
O amintire în fiecare cadru
De Ziua Internațională a animalelor de companie, este un prilej bun să petreci mai mult timp alături de prietenii tăi necuvântători și să păstrezi aceste clipe în amintiri.
Cu HONOR 600 Lite, fiecare fotografie spune o poveste, una autentică, plină de emoție și viață.
*Pentru mai mai multe detalii despre programul HONOR Care+:
###
Despre HONOR
HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificiale în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu alte companii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablete și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.
Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/și urmăriți conturile HONOR România oficiale:
Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro
Uncategorized
Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant
Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator multifuncțional similar cu un accesoriu, utilizat pe birou sau folosit ca dispozitiv de mână. Cântărind doar 212 grame și având o baterie cu autonomie de până la 6 ore, oferă senzația de răcire oriunde te afli. Dispozitivul atinge viteze ale fluxului de aer de până la 25 m/s, fiind alimentat de un motor DC fără perii care se rotește cu până la 65.000 RPM. Cu cinci trepte de viteză și un mod Boost pentru putere suplimentară, îți permite să adaptezi răcirea în funcție de orice mediu, de la o adiere ușoară în timpul muncii sau călătoriilor, până la o răcorire rapidă în cele mai călduroase momente.
„Din 2009 am fost obsedați de fluxul de aer. Am perfecționat proiecția aerului, am redus turbulențele și am rafinat tehnologia termică. Ventilatorul HushJet™ Mini Cool este culminarea acestui parcurs: un flux de aer puternic, conceput pentru viața în mișcare, aducând tehnologia de răcire de elită din fiecare locuință direct în mâna ta”, a spus Jake Dyson, inginer-șef.
Numărul 38 – semnificație specială pentru Dyson
Dimensiunea de 38 mm simbolizează modul în care compania reușește să creeze produse mai mici, mai ușoare și mai performante, fiind parte din ADN-ul ingineresc Dyson. Această dimensiune este comparabilă cu diametrul cadranului unui ceas și se regăsește și la produse precum uscătorul de păr Dyson Supersonic™, Dyson PencilVac™ și, acum, ventilatorul HushJet™ Mini Cool.
Proiecția HushJet™: puternică și perfect calibrată acustic
Tehnologia HushJet™ oferă un flux de aer puternic și precis, de până la 25 m/s, conceput pentru a răci rapid și eficient, astfel încât utilizatorii să se simtă confortabil chiar și în cele mai fierbinți situații. Fie că te afli pe teren, la birou, în deplasare sau la un festival, ventilatorul HushJet™ Mini Cool oferă răcire fără întreruperi, permițându-ți să nu ratezi niciun moment important.
Acustica este la fel de importantă ca puterea. Atenția Dyson pentru sunet asigură confort auditiv: datorită duzei HushJet™, frecvențele au fost reduse, zgomotele ascuțite eliminate, iar sunetul motoarelor diminuat, rezultând o experiență de răcire puternică și echilibrată din punct de vedere acustic.
„Cu ventilatorul HushJet™ Mini Cool, ne-am dorit să creăm finisaje care să evoce emoție și context. Contrastele îndrăznețe exprimă încredere, tonurile profunde sugerează rafinament, iar nuanțele delicate induc calm. Este vorba despre a face ingineria personală”, a spus Holly Holmes, inginer Dyson specializat în culori, materiale și finisaje.
Ventilatorul HushJet™ Mini Cool este disponibil în trei variante de finisaj. Varianta Ink/Cobalt îmbină albastrul cobalt cu albastrul cerneală, surprinzând dualitatea vieții urbane, vibrantă și îndrăzneață, dar în același timp elegantă și echilibrată. Varianta Carnelian/Sky reprezintă o evoluție intensă a clasicului roșu Dyson, pus în valoare printr-un finisaj mat și completat de albastru deschis pentru o senzație de prospețime. Varianta Stone/Blush este inspirată de sidef, un alb delicat cu o tentă subtilă de roz, care oferă o stare de calm și căldură, evocând strălucirea interioară a unei scoici de perlă.
Accesorii pentru o experiență personalizată
Ventilatorul HushJet™ Mini Cool este livrat pregătit pentru utilizarea de zi cu zi, incluzând un suport pentru purtare la gât, un suport de încărcare, un cablu de încărcare USB-C și o husă de transport. Pentru cei care doresc să își personalizeze experiența, va fi disponibilă și o gamă de accesorii opționale, inclusiv un suport universal conceput pentru a fi fixat pe obiecte precum un cărucior, precum și un clip de prindere care permite atașarea sigură a ventilatorului de bretelele genților sau de jachete. Aceste accesorii oferă și mai multe modalități de a transporta, expune sau fixa ventilatorul portabil pentru răcire.
-
Sport5 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie6 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie6 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie3 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie6 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



