Multă falsitate, ipocrizie, urâţenie, jocuri mizere, orgolii mărunte, răzbunari gratuite, impostură, avand ca actori mimi de mâna a doua, dătători din coate şi suitori pe cadavre, totul poleit subţire ca să strălucească sau, cel puţin, să lucească.
Deoarece prin cuvinte, întotdeauna imprecise, neclare, mereu incomplete, vorbesc in imperfectiunea lor numai oamenii, considerati-mă şi pe mine om cand veţi citi aceste rânduri ! Doar Dumnezeu are un limbaj clar, neechivoc, alt mijloc de a transmite adevărul prin faptul că ne face conştienţi de natura Lui; aşadar, acceptaţi-mi şi mie limitele.
Conştientizez riscurile! Scriu aceste rânduri cu obidă, nu cu răutate ori dorinţa de a jigni ori nedreptăţi pe cineva şi cu speranţa – pe care am exprimat-o, expressis verbis, in numeroasele articole: că istoria nu se va mai repeta! Pentru că, dacă noi nu avem avut curajul să spunem adevărul despre noi, în mod sigur o va face altcineva, dar fie neavizat, fie va livra o poveste contrafacută. Şi ar fi păcat! Păcat de miile de truditori din Serviciu/servvicii, care sunt oneşti, işi castigă pâinea zilnică în exclusivitate de la acest loc de muncă si isi intreţin familiile şi speră că va indrăzni, totuşi, cineva, vreodată, când nu va fi prea târziu, să “dea carţile pe faţă”.
Deci, datele si informatiile secrete de serviciu, clasificate (secrete de stat: secret, strict secret, strict secret de importanta deosebita) si informatiile de interes public, au sediul materiei in: HG nr. 781/2002 privind protectia informatiilor secrete de serviciu, Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, HG nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, respectiv Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public). Secretele profesionale au, mai mult sau mai putin, un cadru legal, celelalte categorii inventate, nu!
Lucrul cel mai curajos pe care, insa, il putem face vreodata este sa ne asumam povestea vietii noastre si sa o integram, fiecare cum se pricepe mai bine, contextului general si particular in care a fost traita.
Din 1990, zice-se, in Romania s-a instaurat democratia. Cu privire la aceasta „schimbare” de regim politic, genialul Petre Tutea a taiat cu bisturiul elucubratiile deontologilor si politologilor cu democraţia zilnic în gură, absolvenți de „Spiru Haret”, „Ecologica”, „Româno-Americană”, „Bioterra”, nemaivorbind de absolvenții de la Chisinau, ori de „juristii” absolvenți ai Facultatii de drept din cadrul Universitatii Române de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti (e.g. fiind faimosul procuror Negulescu Mircea de la DNA – Serviciul Teritorial Ploiesti, o zdreanţă penală!).
Asadar, monumentala cugetare lui Tutea este:
“Bergson e mai cuviincios ca Aristotel si zice că democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selectiune a valorilor. Deci democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numărul înlocuieste calitatea… Triumful cantitătii împotriva calitătii. Bergson a fost acuzat în micul dictionar filozofic al lui Stalin că e fascist. Fără să gîndesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămîn indiferent la incapacitatea democratiei de a asigura selectiunea naturală a valorilor. Democratii gîndesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate si unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democratie.”
Nici serviciile secrete nu au fost excluse de la „binefacerile” democratiei. Mai mult, fostii ofiteri de securitate au inteles cel mai bine ca nu mai este nevoie de valoare pentru a razbi in viata si profesie.
Serviciul Roman de Informatii (ocazional Serviciul de Telecomunicatii Speciale si, conjunctural, Serviciul de Protectie si Paza si Serviciul de Informatii Externe), o ţine din scandal în scandal. Cele departamentale se inscriu, in linii generale, dar cu exceptii si particularitati, in acelasi trend. Aici, conduce detasat fosta Directie Generala de Informatii si Protectie Interna a Ministerului de Interne (DGIPI) desprinsa din UM 0215, unitate militara din care s-au cooptat, ulterior, ofiteri si pentru infiintarea, in 2005, a Directiei Generale Anticoruptie din Ministerul Afacerilor Interne. Nereformarea acestora timp de peste doua decenii si jumatate, evident ramase incremenite in „directivele de partid si de stat” ori in proiecte fantasmagorice, implicarea lor în marile tunuri financiare si in cele mai grobiene jocuri economice şi politice, care le-a condamnat la esec. Vor ieşi „la rampă”! In curand! Va urma. (Ec Adrian Radu).
