Connect with us

Uncategorized

Jucariile Masha and the Bear, perfecte pentru copilul tau

Published

on

(Preluare FLUX 24):

“Am început să lucrez Consilier ministru” la Ministerul Educației, a anunțat în urmă cu două zile Daniela Vișoianu, vicepreședinta unei Asociații care chiar în urmă cu un an încheia un contract pe fonduri europene cu Ministerul în care astăzi lucrează și alături de ONG-ul lui Cumpănașu, potrivit documentelor obținute de Edupedu.ro.


Daniela Vișoianu a intrat în atenția presei în urmă cu 7 ani, printr-un alt proiect pe fonduri europene derulat tot de Asociația C4C în care activează împreună cu soțul său, Corneliu Vișoianu, fost consilier al premierului Ponta și partener al băieților deștepți din energie, conform viitorulilfovean.ro.
Vișoianu a candidat pentru fostul PD-L în Gorj. Despre el se spune că ar fi preluat o parte din afacerile celebrului Bogdan Buzăianu.


Vișoianu este mason de rang înalt, el ratând acum câțiva ani alegerea în fruntea Marii Loji Naționale a României.
Corneliu Vișoianu conduce Strategikon al cărui președinte de onoare este Ioan Mircea Pașcu, fost lider PSD.


În companie mai apar: generalul Teodor Frunzetti, Radu Magdin, fost consilier al lui Ponta, generalul Anghel Andreescu, fost secretar de stat la Interne și fost șef al Jandarmeriei, generalul Tudor Tănase, fost șef al STS,


De asemenea printre experții firmei se află Claudiu Săftoiu, fost șef al SIE, sau fostul director general Agerpres, Alexandru Gîboi.

LISTA COMPLETĂ A STRATEGIKON

Potrivit surselor Edupedu.ro, Daniela Vișoianu țintește chiar funcția de ministru al Educației și a fost sprijinită să ajungă în cabinetul Monicăi Anisie de consilierul pe educație al președintelui Iohannis, Ligia Deca. Daniela Vișoianu a fost, de altfel, cea care a deschis în urmă cu un an evenimentul de la Cotroceni în care Klaus Iohannis a lansat proiectul “România educată”.

“Decizia mea de a accepta invitația Monicăi Anisie înseamnă că am ales să văd cum funcționează ministerul și cum sunt organizate procesele”, a scris Vișoianu, pe pagina sa de Facebook, pe 25 noiembrie. “Una dintre primele reacții din mediul apropiat a fost că ‘e prea puțin’. Relativ, posibil, improbabil: așa simt eu acum că este bine. Pare o alegere modestă dar, în fapt, e despre mine (…). Mai știu că mai mult decât a lucra la Cabinetul Ministrului ar fi însemnat o alegere politică și o alegere de carieră pentru care nu sunt pregătită“, a continuat Vișoianu să detalieze pe pagina sa Facebook informația că a devenit consilier al ministrului Educației.

Contractul pe fonduri europene încheiat acum 1 an cu Ministerul Educației de Asociația condusă de consiliera de astăzi a ministrului Anisie
Daniela Vișoianu este vicepreședintele Asociației C4C Communication for Community, potrivit declarației sale de interese. Asociația C4C Communication for Community, în care soțul său are rol de expert, a încheiat anul trecut un contract cu Ministerul Educației și ONG-ul lui Cumpănașu, pentru implementarea proiectului pe fonduri europene “Noi perspective în educație“, potrivit documentelor obținute în exclusivitate de Edupedu.ro.

Vezi aici contractul integral încheiat între Ministerul Educației și ONG-ul condus de Alexandru Cumpănașu (Asociația pentru Implementarea Democrației), UEFISCDI – instituția condusă de Adrian Curaj care organizează competițiile pe proiecte în cercetare, și Asociația C4C – Communication for Community, condusă de Dan Ungureanu.
Asociației C4C îi este alocată în acest proiect, încheiat anul trecut, suma de 236.491 lei, pentru activități de formare a personalului și promovare a proiectului, conform documentelor obținute de Edupedu.ro.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

OPORTUNITATE DE ASOCIERE – PLAJĂ CU BEACH BAR | MAMAIA NORD – sezoane 2026/2027

Published

on

Caut asociat / asociați pentru exploatarea unui sector de plajă cu beach bar, complet funcțional, în Mamaia Nord – Kanoa Beach ????

✔️ Locație excelentă
✔️ Toate autorizațiile necesare
✔️ Beach bar amenajat✔️ Locație excelentă – Parcare
✔️ Potențial foarte bun de dezvoltare pe sezonul estival

Oportunitate ideală pentru antreprenori din domeniul HoReCa sau investitori interesați de litoral ????

???? Telefon: 0725 171 475
???? Pentru detalii, sunați direct.

Continue Reading

Uncategorized

Dan Ariely, Avinash Kaushik, Mark Schaefer și Andy Crestodina sunt printre primii speakeri anunțați la Școala de Iarnă GPeC 11-14 Februarie 2026

Published

on

By

Școala de Iarnă GPeC este seria de cursuri, prezentări și dezbateri pe cele mai importante subiecte de E-Commerce și Digital Marketing care se va desfășura exclusiv online pe Zoom, în perioada 11-14 februarie 2026, astfel încât participanții să poată accesa evenimentul de oriunde ar fi.

Primii speakeri internaționali anunțați la Școala de Iarnă GPeC sunt:

  • Dan Ariely, unul dintre cei mai influenți 50 de gânditori contemporani, profesor în Economie Comportamentală și autor a 3 cărți bestseller;
  • Avinash Kaushik– Digital Marketing Evangelist, autor a două cărți bestseller;
  • Mark Schaefer, unul dintre cei mai apreciați autori, speakeri și consultanți de Marketing la nivel global, scriind nu mai puțin de 10 cărți bestseller;
  • Andy Crestodina– top 3 cei mai influenți specialiști în Content Marketing la nivel global, expert în AI, SEO și Lead Generation.

Potrivit organizatorilor, în doar câteva zile vor fi anunțați și alți speakeri internaționali de top, precum și cei mai buni specialiști din România care se vor alătura Școlii de Iarnă GPeC pe tot parcursul celor 4 zile de desfășurare.

Până pe 19 ianuarie 2026, taxa de participare este de doar 319 EUR + TVA/persoană pentru întregul eveniment (redusă de la 359 EUR).

Școala de Iarnă GPeC se adresează tuturor celor care sunt interesați de e-commerce și marketing online.

Nivelul cursurilor și al prezentărilor este intermediar (sunt necesare cunoștințele de bază în E-Commerce și Digital Marketing).

Înscrierile se fac online pe website-ul GPeC: https://www.gpec.ro/scoala-de-iarna-gpec/

4 zile de cursuri, prezentări și dezbateri axate pe tot ce este important în E-Commerce și Digital Marketing în 2026

În cele 4 zile de desfășurare ale Școlii de Iarnă GPeC, vor fi abordate subiectele de actualitate din domeniu într-o manieră practică, plină de tips & tricks și exemple concrete:

  • Situația pieței de E-Commerce la zi: trend-uri, provocări și oportunități de creștere în 2026
  • Behavioral Economics Psychology: De ce nu ne asumăm suficiente riscuri și de ce ar fi bine să o facem
  • Cum pot marketerii să supraviețuiască și să evolueze în lumea AI
  • „Ask Me Anything Session cu Avinash Kaushik” despre cele mai importante trend-uri în Digital Marketing & AI
  • Cum să construiești custom GPTs și să îmbini AI cu Analytcs
  • Insta Ads & Campaigns
  • Meta Ads
  • Optimizarea Ratei de Conversie
  • Google Ads
  • User Experience
  • Digital Marketing & AI
  • E-mail Marketing
  • SEO

Înscrieri cu cel mai mic preț până pe 19 ianuarie

Până pe 19 ianuarie, organizatorii au pregătit o ofertă de tip Flash Sale de doar 319 EUR + TVA / persoană (preț redus de la 359 EUR) pentru acces la cele 4 zile de Școală de Iarnă pentru care participanții beneficiază de:

  • Acces la 4 zile pline de sesiuni de Cursuri, Prezentări și Dezbateri de E-Commerce și Digital Marketing cu unii dintre cei mai buni speakeri internaționali și români;
  • Q&A în timp real cu trainerii (necesită webcam și microfon active);
  • Acces la suportul de curs (.ppt / .pdf) al fiecărei sesiuni în parte (acolo unde este cazul);
  • Acces la înregistrările video ale tuturor sesiunilor pentru aprofundarea ulterioară a cunoștințelor.

Toate detaliile și înscrierile se regăsesc online pe site-ul GPeC: https://www.gpec.ro/scoala-de-iarna-gpec/

Despre GPeC

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce & Digital Marketing din România și CEE. Seria de evenimente GPeC 2026 începe cu Școala de Iarnă GPeC 11-14 februarie și continuă cu:

  • GPeC Proficiency – programul de auditare și consultanță dedicat magazinelor online
  • GPeC SUMMIT 26 Mai 2026, București
  • Școala de Vară GPeC 26-30 August 2026, Moieciu de Sus, jud. Brașov
  • GPeC SUMMIT 13 Octombrie 2026, București
  • Gala Premiilor eCommerce 19 Noiembrie 2026, București
Continue Reading

Uncategorized

TCL NXTPAPER 70 Pro este distins cu Gold Award pentru tehnologia de afișare cu protecție pentru ochi

Published

on

By

TCL, lider global în tehnologia de afișare, anunță cu mândrie că smartphone-ul TCL NXTPAPER 70 Pro a primit prestigiosul Eye-Care Display Technology Gold Award în cadrul Global Top Brands Awards 2025–2026, desfășurat la CES 2026, și a obținut multiple alte distincții, inclusiv CES Picks Awards 2026 și aprecieri din partea unor publicații de top la nivel global. Smartphone-urile TCL NXTPAPER au câștigat CES Innovation Awards în 2024 și 2025, precum și IFA Innovation Award 2025. Împreună, aceste recunoașteri consolidează poziția TCL ca lider în tehnologia de afișare centrată pe utilizator și confirmă angajamentul companiei față de principiul „Technology for Good”.

Fondată de International Data Group (IDG) și susținută de International Data Corporation (IDC) și de publicația de top din domeniul electronicelor de larg consum TWICE, selecția Global Top Brands Awards recunoaște liderii industriei printr-un proces riguros de evaluare a inovației tehnologice și a extinderii pe piață, confirmând pozițiile lor de lider la nivel global.

Concepută pentru a oferi o experiență de vizionare cu confort vizual maxim pentru utilizarea digitală zilnică, NXTPAPER a evoluat semnificativ de la debutul său din 2021, ajungând astăzi la a patra generație. NXTPAPER 4.0 ridică protecția ochilor la un nou nivel printr-o soluție completă de eye-care, care integrează șapte tehnologii de bază la nivel hardware și software. Recunoașterea constantă la CES și IFA, două dintre cele mai influente expoziții tehnologice din lume, subliniază validarea la nivel global a direcției de inovație pe termen lung a TCL în domeniul tehnologiilor de afișare.

Prin TCL NXTPAPER 70 Pro, TCL extinde strategic disponibilitatea tehnologiei NXTPAPER de protecție a ochilor către mai mulți utilizatori, aducând confortul vizual certificat unui public mai larg și avansând viziunea “NXTPAPER pentru Toți”.

Indiferent dacă este folosit în lumina puternică a soarelui sau într-un ambient de seară mai discret, în interior sau în aer liber, TCL NXTPAPER 70 Pro oferă un nivel excepțional de confort vizual pe tot parcursul zilei, adaptându-se inteligent atât mediului, cât și ritmului circadian natural al utilizatorului. Rezultatul este o experiență vizuală cu adevărat calmă, stabilă și naturală, care ajută utilizatorii să rămână odihniți și concentrați de dimineață până seara. Pentru cei care pun pe primul loc sănătatea ochilor, fără a renunța la o viață digitală activă, acest dispozitiv nu este doar un smartphone, este o poartă către o modalitate mai sănătoasă și mai confortabilă de a vedea lumea, oferind claritate și acuratețe a culorilor la nivel real, fără reflexii sau străluciri deranjante, chiar și în lumină puternică, fiind în același timp extrem de delicat cu ochii prin reducerea luminii albastre nocive și ajustarea inteligentă a luminozității pentru a diminua oboseala oculară în utilizare prelungită sau în condiții de lumină scăzută.

Pe măsură ce viața digitală pătrunde tot mai mult în toate aspectele experienței umane, TCL rămâne dedicată unei evoluții responsabile: construirea unui viitor în care tehnologia nu doar îmbunătățește viața, ci are grijă de oameni. În continuare, TCL va redefini limitele inovației, oferind utilizatorilor posibilitatea de a vedea, crea și conecta într-un mod mai sănătos, mai inteligent și mai inspirațional.

###

Pentru a afla cum TCL NXTPAPER redefinește confortul vizual, vă rugăm să vizitați: https://www.tcl.com/global/en/tcl-nxtpaper-technology

Despre TCL

TCL Electronics este specializată în cercetarea, dezvoltarea și producția de electronice de larg consum, inclusiv televizoare, dispozitive audio, produse și electrocasnice pentru casa inteligentă, precum și dispozitive mobile  telefoane, tablete și echipamente conectate. Combinând designul atent gândit cu tehnologia inovatoare pentru a inspira măreția, portofoliul TCL oferă funcții esențiale și experiențe cu adevărat relevante. Fiind unul dintre cele mai mari branduri de electronice de larg consum din lume, lanțul de aprovizionare integrat vertical și fabrica de panouri de afișare de ultimă generație permit TCL să aducă inovația mai aproape de toți utilizatorii.

Pentru mai multe informații, vizitați: https://www.tcl.com/ro

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro