Când ne gândim la cutiile postale știm că acestea au o tradiție de secole. Dacă în perioada regatelor și imperiilor medievale, corespondența se înmâna personal, de către curieri, în suporturi cilindrice sigilate cu mai multe tipuri de ceară, pentru că erau scrise pe pergament, ulterior când se scriau pe hârtie, scrisorile se trimiteau sigilate tot cu ceară de diferite culori, pe care se aplica sigiliul expeditorului.
Cutiile poștale au apărut în epoca modernă
Cutiile poștale au apărut în secolul al XVIII-lea în Franța și în statele germane. Imperiul Habsburgic a înființat chiar și o instituție specializată, a Poștei care era monopolul imperial.
Britanicii aveau să treacă și ei la cutiile poștale la începutul secolului al XIX-lea.
Spațiile de locuit erau case cu unul sau două nivele, cu o amprentă la sol extinsă. Totuși, în secolul al XVII-lea, pe teritoriul de azi al New York-ului, în sudul Manhattan-ului, teritoriul controlat de olandezi, care au fondat Neuer Amsterdam (preluând colonia de la francezi care îi spuneau Nouveau Angouleme), un colonist, Anders Blok a creat case cu mai multe etaje, numite „Blokhause”, care, popular s-au numit „blocuri”.
Evident, noile blocuri s-au extins, ca idee de arhitectură pentru că ofereau confort, spațiu pe o amprentă mică la sol. Indirect, s-a ajuns la necesitatea instalării cutiilor postale de bloc, acolo unde oamenii își primeau corespondența.
Tradiția poștei la români
În spațiul românesc, hanurile erau și stații de poștă. Poșta ca atare începe o dată cu Regulamentele Organice la 1831 și 1832, dar primul timbru românesc apare în Moldova, faimosul „cap de bour”, după 1850.
La 1875, România, deși nu era independentă încă semna o convenție poștală cu Serbia, una comercială cu Austro-Ungaria, deci necesitatea corespondenței era una vitală. Era normal ca atunci să apară cutiile poștale.
Cutiile poștale de bloc -trecutul și prezentul
O dată cu răspândirea structurilor de locuire pe verticală, adică a „blocurilor”, au apărut și cutiile poștale de bloc. Ele reprezentau locul unde primeau corespondența proprietarii apartamentelor.
Prima dată, clădirile de tip bloc au apărut ca hoteluri și hanuri. La recepția acestora, existau cutii speciale unde se păstrau cheile celor ce închiriau camere, acolo li se trimiteau scrisori sau bilete cu anunțuri.
Mulți oameni locuiau în hoteluri perioade lungi, dând acolo și adresa de contact. Era „de bon ton” să dai adresa unui hotel decât adresa unei stații feroviare.
De exemplu, la 1878, când a călătorit la Florești-Gorj, lângă Țânțăreni, poetul Mihai Eminescu și-a lăsat ca adresă pentru prieteni, stația CFR Craiova.
De la cutiile poștale ale hotelurilor, drumul până la cutiile poștale de bloc a fost foarte scurt.
