Afaceri
Studiu Agricola: Peste 84% dintre români cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase
În apropierea Paștelui, una dintre perioadele din an în care masa în familie capătă o semnificație aparte, Agricola Internațional lansează studiul „Mesele în familie la români”, care arată că pentru români, mesele luate împreună sunt asociate cu alegeri alimentare mai bune, timp de calitate petrecut cu cei apropiați și mai multă grijă față de familie. Potrivit datelor, aproape 71% dintre respondenți spun că au o alimentație mai bună atunci când iau masa cu familia, iar peste 84% cred că mesele împreună contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase pe termen lung.
Conform cercetării realizate în perioada 20-31 martie 2026, masa în familie rămâne un obicei prezent în viața multor români. Peste jumătate dintre respondenți (53,53%) spun că mănâncă zilnic împreună cu familia, iar aproape un sfert (24,64%) fac acest lucru de câteva ori pe săptămână. La polul opus, 14,86% declară că mesele împreună se întâmplă rar sau aproape niciodată, semn că acest ritual este tot mai des pus sub presiunea ritmului cotidian.
Cel mai adesea, familiile din România se reunesc la cină, indicată de 51,56% dintre respondenți drept principalul moment al mesei luate împreună. Alți 24,32% menționează prânzul, iar doar 5,82% micul dejun. Datele sugerează că pentru cei mai mulți români, masa în familie rămâne momentul de reîntâlnire de la finalul zilei, atunci când membrii familiei reușesc să se reconecteze în jurul aceleiași mese.

„Studiul Agricola confirmă un lucru important, și anume că tradiția mesei luate în familie rămâne mai puternică decât ritmul impus de viața modernă. Chiar dacă programele diferite, oboseala și presiunea cotidiană fac tot mai greu de păstrat acest obicei, românii continuă să îl asocieze cu o alimentație mai bună și cu timp de calitate petrecut alături de cei dragi. Ne bucură mai ales faptul că aproape 80% dintre respondenți consideră important ca produsele să poată fi preparate împreună cu familia, inclusiv cu cei mici. Astfel, aceștia învață mai ușor ce înseamnă alegerile alimentare bune, își formează obiceiuri sănătoase pe termen lung și se conectează firesc la viața de familie.”, a declarat Cristian Călin, Managerul de Relații Publice și Comunicare al Grupului Agricola.
Programul diferit al membrilor familiei, principalul obstacol în calea meselor luate împreună
Deși mesele în familie sunt asociate cu beneficii clare pentru alimentație și relațiile dintre membrii familiei, studiul surprinde și dificultățile care stau în calea acestui obicei. Astfel, 74,43% dintre respondenți spun că principalul obstacol este programul diferit al membrilor familiei, urmat de preferințele alimentare diferite, oboseala și lipsa timpului pentru gătit. Cu alte cuvinte, problema nu este lipsa dorinței de a mânca împreună, ci faptul că viețile tot mai aglomerate sunt din ce în ce mai greu de sincronizat.
Acest ritm de viață influențează și felul în care românii își percep alimentația. Peste 75% dintre respondenți (75,47%) consideră că stilul actual de viață afectează calitatea alimentației familiei lor. În acest context, masa în familie capătă o valoare suplimentară, devenind nu doar o rutină zilnică, ci și un reper de echilibru, grijă și apropiere.
„Masa în familie nu este doar un context de dezvoltare a bunelor obiceiuri alimentare, ci un mecanism psihologic complex care susține reglarea emoțională, relațiile și dezvoltarea sănătoasă a copiilor. A mânca devine un ritual care aduce multă predictibilitate și siguranță în familie, cu consecințe pozitive pentru reglarea stresului și a altor emoții dificile. Acest tip de interacțiune repetitivă, întărește sentimentul de apartenență și siguranță relațională. Conversațiile informale din timpul mesei sunt un context natural de conectare, în care se construiesc relații mai apropiate și mai stabile între părinți și copii. De asemenea, mesele sunt un „micro-laborator social”, în care copiii învață să asculte, să își aștepte rândul, să exprime opinii și să observe emoțiile și comportamentele celorlați. Astfel, masa împreună contribuie la dezvoltarea empatiei, a abilităților de comunicare și a autoreglării comportamentale. Cercetările longitudinale[1] arată corelații între mesele regulate în familie, caracterizate de conversații calde, fără mesaje de critică și niveluri mai scăzute de depresie și anxietate, comportamente de risc reduse și imagine de sine mai stabilă.”, Diana Stănculeanu, Specialist în educație parentală, Psihoterapeut.
Mâncarea gătită acasă rămâne standardul de referință pentru o alimentație sănătoasă
Studiul arată și că mâncarea gătită acasă continuă să fie percepută drept cea mai bună opțiune pentru mesele în familie. Astfel, 92,51% dintre respondenți spun că mesele gătite acasă sunt mai sănătoase decât cele comandate. Atunci când aleg produse rapide pentru masa în familie, românii apreciază în primul rând ingredientele naturale, gustul apropiat de mâncarea gătită acasă, timpul scurt de preparare și prețul accesibil.
O masă reușită în familie nu înseamnă însă doar mâncare bună, ci și felul în care acel timp este trăit împreună. 64,45% dintre respondenți pun pe primul loc calitatea alimentației, iar 61,02% vorbesc despre timpul petrecut împreună, fără a fi grăbiți. Masa în familie rămâne astfel spațiul în care grija se vede atât în ceea ce pui pe masă, cât și în disponibilitatea de a fi prezent alături de cei apropiați.
*Studiul „Mesele în familie la români” a fost realizat cu ajutorul platformei iVox Research, în perioada 20-31 martie 2026, pe un eșantion de 1.121 de respondenți adulți din România.
[1] Fulkerson, J. A., et al. (2010). Family meals and adolescent emotional well-being: findings from Project EAT. Journal of Adolescent Health. Eisenberg, M. E., Olson, R. E., Neumark-Sztainer, D., Story, M., & Bearinger, L. H. (2004). Correlations between family meals and psychosocial well-being among adolescents. Archives of Pediatrics & Adolescent Medicine, 158(8), 792–796.
Eisenberg, M. E., et al. (2008). Family meals and substance use: is there a long-term protective association? Journal of Adolescent Health.
Larson, N. I., Fulkerson, J. A., Story, M., & Neumark-Sztainer, D. (2013). Shared meals among young adults are associated with better diet quality and predicted by family meal patterns during adolescence. Public Health Nutrition.
Afaceri
Cum Realizează Activ Property Services Evaluările pentru Creditare Bancară?

Evaluarea unei proprietăți joacă un rol central în procesul de creditare bancară. Înainte de a acorda un împrumut ipotecar sau de investiții, băncile solicită o evaluare profesională pentru a stabili valoarea de piață a proprietății care urmează să fie folosită ca garanție.
Activ Property Services este un jucător de încredere în domeniul evaluării imobiliare, iar rapoartele lor sunt recunoscute și acceptate de toate instituțiile financiare importante din România. În acest articol, vom explora procesul detaliat pe care îl urmează Activ Property Services pentru a realiza o evaluare corectă și obiectivă, conform standardelor ANEVAR.
Ce este o evaluare pentru creditare bancară?
Raportul de evaluare pentru garantare bancară este un raport complex, care oferă o estimare corectă a valorii de piață a unei proprietăți. Acest document este crucial pentru bănci, deoarece valoarea estimată determină suma maximă pe care instituția financiară este dispusă să o împrumute. Evaluarea trebuie să fie corectă, obiectivă și să reflecte starea actuală a pieței imobiliare, asigurând atât banca, cât și clientul că împrumutul este susținut de o garanție adecvată.
Activ Property Services joacă un rol important în acest proces, oferind evaluări profesionale recunoscute la nivel național și realizate conform celor mai înalte standarde ale profesiei.
Etapele evaluării pentru creditare bancară realizate de Activ Property Services
Procesul de evaluare pentru creditare bancară implică mai multe etape esențiale, fiecare având un rol bine definit în determinarea unei valori exacte a proprietății. Activ Property Services urmează un proces riguros și detaliat pentru a se asigura că raportul de evaluare îndeplinește toate cerințele legale și profesionale.
1. Colectarea informațiilor preliminare
Primul pas în procesul de evaluare este colectarea tuturor informațiilor relevante despre proprietate. În cazul unui credit ipotecar, evaluatorii solicită documente precum:
- Acte de proprietate;
- Documente cadastrale;
- Planuri ale clădirii;
- Date despre orice îmbunătățiri recente sau renovări.
Aceste informații oferă o bază solidă pentru inspecția ulterioară și pentru evaluarea corectă a proprietății. Activ Property Services colaborează direct cu clientul sau cu banca pentru a obține toate documentele necesare.
2. Inspecția proprietății
Un pas principal în evaluarea pentru creditare bancară este inspecția fizică a proprietății. Evaluatorii de la Activ Property Services vizitează locația și examinează proprietatea pentru a colecta informații despre:
- Starea construcției;
- Calitatea materialelor de construcție;
- Dimensiunea și layout-ul;
- Funcționalitatea spațiului.
Această inspecție detaliată ajută la confirmarea informațiilor din documente și permite evaluatorilor să detecteze orice probleme care ar putea influența valoarea de piață a proprietății.
3. Analiza pieței imobiliare
Odată ce inspecția fizică este completă, evaluatorii de la Activ Property Services efectuează o analiză a pieței imobiliare locale. Aceasta implică compararea proprietății evaluate cu alte proprietăți similare care au fost recent tranzacționate în aceeași zonă. Această etapă este cunoscută sub numele de „comparație directă”, una dintre cele mai utilizate metode de evaluare pentru proprietățile rezidențiale și comerciale.
Evaluatorii iau în considerare factori precum:
- Prețurile de vânzare sau oferte de vânzare ale proprietăților similare;
- Cerințele pieței în zona respectivă;
- Tendințele economice și perspectivele de dezvoltare urbanistică.
4. Aplicarea abordărilor de evaluare
În funcție de tipul proprietății, evaluatorii aplică una sau mai multe abordări de evaluare. Pe lângă abordarea comparației directe, alte abordări utilizate frecvent includ:
- Abordarea prin piață: folosită pentru toate tipurile de proprietăți pentru care exista o piata dinamica si informatii complete si corecte despre tranzacțiile înregistrate sau oferte pentru proprietăți similare din aceeași zonă.Evaluatorul analizează o serie de criterii esentiale recunoscute de piață, amplasare, arie utila, calitatea finisajelor, etc… pe care le ajusteaza in functie de diferentele dintre proprietatea analizata si proprietatile comparabile alese.
- Abordarea prin venit: aplicabilă în special pentru proprietăți care generează venituri, cum ar fi clădirile de birouri sau spațiile comerciale. Abordarea prin venit ofera o indicatie asupra valorii unei proprietati prin transformarea fluxurilor anuale de numerar intr-o valoare curenta.
- Abordarea prin cost: poate fi utilizată pentru toate tipurile de imobile. In functie de metoda aleasa din cadrul abordarii, cost de inlocuire sau cost de reconstructie, evaluatorul estimeaza costul de nou pentru o cladire similara sau idendica, apoi aplica deduceri date de deprecierea fizica, deprecierea functionala si deprecierea externa (sau economica, la care este adaugata valoarea estimată a terenului..
Activ Property Services folosește abordarea cea mai potrivită pentru fiecare tip de proprietate, asigurându-se că raportul reflectă o imagine corectă și completă a valorii activului.
5. Evaluarea finală și redactarea raportului
După finalizarea inspecției și analiza pieței, echipa de la Activ Property Services calculează valoarea finală a proprietății. Această valoare este documentată într-un raport detaliat, care include:
- Descrierea proprietății și a caracteristicilor sale;
- Abordarea de evaluare utilizată;
- Comparații cu alte proprietăți din zonă;
- Concluzia privind valoarea de piață.
Raportul final este redactat într-un format clar și concis, fiind ușor de înțeles atât pentru bancă, cât și pentru client. De asemenea, acesta respectă toate standardele ANEVAR, asigurând conformitatea legală și profesională.
6. Prezentarea raportului către bancă
După ce raportul de evaluare este finalizat, acesta este transmis către bancă. Instituția financiară folosește acest raport pentru a stabili suma maximă pe care o poate împrumuta clientului, în funcție de valoarea proprietății care va fi pusă ca garanție.
De ce să alegi Activ Property Services pentru evaluarea proprietății în scopul creditării?
Există mai multe motive pentru care Activ Property Services este un partener de încredere în procesul de evaluare pentru creditare bancară:
- Experiență vastă: Cu o experiență solidă în domeniul evaluării imobiliare și un portofoliu extins de clienți mulțumiți, Activ Property Services are cunoștințele necesare pentru a realiza evaluări precise și detaliate.
- Recunoașterea ANEVAR: Toți evaluatorii sunt autorizați de ANEVAR, ceea ce garantează profesionalismul și conformitatea rapoartelor cu standardele naționale.
- Relații solide cu băncile: Rapoartele întocmite de Activ Property Services sunt recunoscute și acceptate de instituții financiare, facilitând obținerea unui credit în condiții favorabile.
- Transparență și obiectivitate: Fiecare evaluare este realizată cu imparțialitate și obiectivitate, oferind o imagine clară a valorii de piață a proprietății.
- Servicii personalizate: Indiferent de tipul de proprietate – rezidențială, comercială sau industrială – Activ Property Services oferă evaluări adaptate nevoilor fiecărui client și cerințelor fiecărei bănci.
Evaluarea unei proprietăți în scopul obținerii unui credit bancar este un proces care nu trebuie neglijat pentru a asigura că împrumutul este acoperit de o garanție corectă și adecvată. Activ Property Services joacă un rol cheie în acest proces, oferind rapoarte detaliate și precise care reflectă valoarea reală a proprietății. Fie că ești un client care dorește să acceseze un credit ipotecar sau o bancă ce caută să stabilească valoarea garanției, Activ Property Services îți oferă expertiza de care ai nevoie pentru a lua decizii informate și sigure.
Afaceri
SEO pentru „query fan-out”: cum se extinde vizibilitatea unui articol în zeci de variații de căutare
În optimizarea modernă, un articol nu mai este evaluat doar pentru un cuvânt cheie, ci pentru capacitatea sa de a acoperi un spectru larg de interogări similare. Acest fenomen este cunoscut ca query fan-out — extinderea naturală a vizibilității unui conținut în multiple variații de căutare.
Motoarele de căutare încearcă să ofere răspunsuri relevante pentru formulări diferite ale aceleiași intenții. Astfel, un articol bine construit poate apărea în zeci sau chiar sute de combinații de căutare.
„Un articol performant nu rankează pentru un singur termen, ci pentru întreaga familie de căutări asociate.”
Pentru firme, acest lucru înseamnă că strategia SEO trebuie să fie orientată spre acoperire semantică, nu doar optimizare punctuală.
Ce înseamnă query fan-out în practică
Un utilizator poate căuta același lucru în moduri diferite:
- „servicii seo pentru firme”
- „optimizare site business”
- „cum cresc vizibilitatea online”
- „agentie seo rezultate”
Motoarele de căutare recunosc aceste variații ca având o intenție comună. Un articol optimizat corect poate apărea în toate aceste contexte.
Cum construiești conținut care acoperă mai multe interogări
Pentru a beneficia de query fan-out, conținutul trebuie să includă:
- explicații care acoperă mai multe formulări;
- utilizarea naturală a termenilor asociați;
- structură logică a ideilor;
- răspunsuri clare la întrebări conexe.
Acest tip de conținut este mai valoros decât unul optimizat rigid pentru un singur termen.
De ce această strategie crește vizibilitatea
Query fan-out permite:
- atragerea unui volum mai mare de trafic;
- acoperirea unor interogări cu competiție redusă;
- creșterea relevanței generale a paginii;
- stabilitate în poziționare.
Un articol care acoperă un domeniu în mod complet are șanse mai mari să rămână vizibil pe termen lung.
Colaborarea cu o agentie seo care înțelege aceste mecanisme permite firmelor să își maximizeze impactul fiecărui articol. SEOPROFIT SRL dezvoltă strategii de conținut orientate spre acoperire semantică și relevanță extinsă.
Legătura cu sistemele AI
Modelele de inteligență artificială analizează sensul general al unei întrebări, nu formularea exactă. Conținutul care acoperă mai multe variații ale aceleiași intenții are șanse mai mari să fie utilizat în răspunsuri generate automat.
Pentru firme, acest lucru înseamnă că fiecare articol poate deveni o resursă amplă, nu doar o pagină optimizată punctual.
Date de contact:
Telefon: +40 750 847 508
E-mail: info@seoagentie.ro
Afaceri
CONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL
În contextul unor fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente, construcțiile sustenabile devin treptat o temă centrală pentru managementul riscurilor, reziliența teritorială și conservarea valorii economice și a activelor — depășind sfera performanței de mediu.
Ediția 2026 a Barometrului Construcțiilor Sustenabile, publicat de Observatorul pentru Construcții Sustenabile al Saint-Gobain, evidențiază totuși o discrepanță persistentă: deși actorii financiari recunosc importanța adaptării și a rezilienței mediului construit, integrarea acestora în deciziile de investiții, finanțare și asigurare rămâne limitată, din cauza beneficiilor insuficient demonstrate.
Băncile și asiguratorii: un nivel consistent, dar incomplet de conștientizare
Pentru prima dată de la lansarea sa în 2023, Barometrul Construcțiilor Sustenabile include un studiu calitativ internațional, axat pe adaptare și reziliență, realizat în rândul celor care activează în sectorul financiar – bănci comerciale, bănci de dezvoltare și asiguratori.
Această nouă componentă completează sondajul cantitativ internațional realizat anual (4.800 de actori implicați și 30.000 de cetățeni din 30 de țări).
Rezultatele arată că adaptarea la schimbările climatice și reziliența câștigă teren peste tot: atât în rândul actorilor financiari, cât și al celorlalți factori implicați (26% dintre mențiuni, în creștere cu 5 puncte față de 2025, după un avans deja semnificativ în anul precedent) și al cetățenilor intervievați.
Aceste dimensiuni se referă la capacitatea clădirilor și infrastructurii de a face față riscurilor climatice, de a absorbi șocurile și de a-și păstra valoarea în timp. Cu toate acestea, ele întâmpină încă dificultăți în a deveni criterii de structură în modelele economice și rămân greu de transpus operațional în deciziile privind creditarea sau alocarea capitalului.
Obstacolul principal: lipsa unei rentabilități demonstrate a investiției
Toți actorii consultați în cadrul Barometrului sugerează aceeași explicație: necesitatea de a demonstra clar rentabilitatea investițiilor în proiecte de adaptare și reziliență.
Spre deosebire de reducerea emisiilor de CO₂, care beneficiază de indicatori larg standardizați, reziliența se bazează pe beneficii pe termen lung, tratate probabilistic și adesea indirecte: reducerea pierderilor viitoare, continuitatea activității și conservarea valorii activelor.
Ca urmare, costurilor imediate și vizibile, uneori semnificative, le sunt contrapuse beneficii mai difuze, care sunt încă insuficient integrate în modelele financiare și de asigurare.
Transformarea rezilienței într-un atu economic
Pentru a accelera transformarea sectorului și tranziția către construcții sustenabile, este acum urgent ca reziliența să fie transformată într-un motor al performanței economice, al competitivității și al reducerii riscurilor.
Barometrul arată că 47% dintre actorii implicați consideră că domeniul construcțiilor sustenabile creează mai multă valoare decât construcțiile tradiționale — o evaluare care rămâne totuși prea fragilă, în special în Europa și regiunea Asia-Pacific.
În plus, trei pârghii cheie se conturează pentru a consolida sprijinul celor mai reticenți respondenți (6% dintre actorii implicați) în vederea continuării dinamicii în construcțiile sustenabile:
- concretizarea beneficiilor;
- garantarea performanței reale pentru utilizatori;
- demonstrarea competitivității economice a soluțiilor.
Instituțiile financiare joacă un rol esențial
În acest context, băncile și asiguratorii ocupă o poziție strategică: prin integrarea mai sistematică a aspectelor legate de adaptare și reziliență în procesele lor decizionale, pot juca un rol decisiv în trecerea de la o simplă ambiție comună la transformarea la scară largă a sectorului construcțiilor.
Acest lucru necesită progrese pe mai multe planuri:
- dezvoltarea unor repere și standarde mai operaționale;
- o mai bună transpunere financiară a riscurilor fizice;
- structurarea unor instrumente financiare adaptate;
- integrarea mai sistematică a rezilienței în evaluarea proiectelor și a portofoliilor.
Percepția domeniului construcțiilor sustenabile în România
Unul dintre rezultatele relevante pentru România evidențiază un nivel ridicat de familiaritate cu conceptul de construcții sustenabile printre actorii din sector. La nivel global, gradul de familiarizare cu acest concept s-a stabilizat în 2026: 67% dintre părțile interesate declară că înțeleg în mod clar ce presupune, iar 94% au auzit cel puțin o dată de construcțiile sustenabile. În acest context, România se remarcă printr-un nivel de informare semnificativ, 86% dintre respondenții din domeniu declarând că sunt familiarizați cu acest concept, comparativ cu media europeană de 69%.
Nivelul de familiarizare cu construcțiile sustenabile este ridicat în România și în rândul populației generale, unde 65% dintre respondenți declară că sunt familiarizați cu acest concept. Prin comparație, nivelul mediu global e de 39%, cel european e de 33%, în timp ce în alte piețe europene, precum Republica Cehă, acest procent scade la doar 14%, evidențiind un decalaj major de informare la nivel regional.
În ciuda unui nivel ridicat de familiarizare cu conceptul de construcții sustenabile, respondenții români care au o legătură cu domeniul au o înțelegere mai scăzută a elementelor concrete care definesc acest concept, comparativ cu media europeană. Doar 44% asociază construcțiile sustenabile cu reducerea amprentei de carbon a clădirilor, față de 69% la nivel european. Diferențe semnificative se observă și în cazul altor practici esențiale: utilizarea materialelor locale (31% vs. 56%), prioritizarea renovării clădirilor existente (31% vs. 59%), reutilizarea materialelor (39% vs. 69%) și reciclarea acestora (34% vs. 67%). Aceste decalaje indică o nevoie clară de aprofundare a înțelegerii operaționale a sustenabilității în sectorul construcțiilor din România.
Publicul din România manifestă un nivel ridicat de susținere pentru dezvoltarea construcțiilor sustenabile. Astfel, 72% dintre respondenți consideră că a construi mai sustenabil reprezintă o prioritate clară, comparativ cu 63% la nivel global. Acest rezultat indică un nivel puternic de așteptare din partea populației și poziționează România printre piețele în care presiunea publică poate accelera adoptarea practicilor sustenabile în sectorul construcțiilor.
În ansamblu, datele pentru România arată că piața locală beneficiază de un context favorabil: interesul public este puternic, iar gradul de familiarizare cu tema este ridicat. Următoarea etapă pentru accelerarea transformării sectorului este însă consolidarea înțelegerii concrete a ceea ce presupun, în practică, construcțiile sustenabile.
Cea de-a 4-a ediție completă a Barometrului Construcțiilor Sustenabile este disponibilă pe saint-gobain.com. De reținut că este necesară completarea unui formular scurt pentru a accesa versiunea integrală.
-
Sport5 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie6 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie6 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie3 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie6 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



