Connect with us

Ziua Timișoarei 2026, sărbătorită prin patru zile de evenimente

Published

on

Programul Zilei Timișoarei 2026 începe pe 31 iulie și se încheie pe 3 august, cu manifestări organizate în mai multe spații din oraș.

Beth Hart, The Script și Marija Šerifović se află printre artiștii invitați, alături de nume din România. Programul include și spectacole, activități sportive, tururi și proiecte culturale.

Calendarul complet al Zilelor Timișoarei 2026 este disponibil pe StiriTimis.ro.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Stirea Zilei

Gardul din aluminiu care îți oferă timp liber, nu obligații

Published

on

By

Gardul din aluminiu

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii de case din noile zone rezidențiale se confruntă cu o problemă veche și totuși încă aparent nerezolvată: costul ascuns al timpului pierdut cu întreținerea curții. Dintre toate elementele exterioare expuse intemperiilor, gardul tradițional din fier sau lemn tinde să se transforme rapid din element de design în cea mai mare corvoadă logistică a unei gospodării.

Aproape fiecare proprietar alege inițial materialele clasice pe baza aspectului lor din prima zi, ignorând faptul că o curte în România înseamnă expunere la un climat extrem de agresiv. Verile cu temperaturi de peste 40 de grade la umbră și radiații UV intense sunt urmate de ierni cu îngheț brusc și ploi acide. În acest mediu, degradarea finisajelor exterioare nu este o probabilitate, ci o certitudine matematică.

În doar 24-36 de luni, începe degradarea vizibilă. Lemnul se usucă și se deformează, iar fierul forjat sau oțelul clasic începe să dezvolte pete de rugină, lăsând dâre inestetice direct pe soclul proaspăt tencuit al proprietății.

Cât te costă să revopsești un gard?

Când vopseaua și stratul protector încep să cedeze, proprietarul se găsește în fața a două opțiuni, ambele la fel de ineficiente din punct de vedere al resurselor:

  • Gestionarea în regie proprie: Implică sacrificarea a două sau trei weekenduri din an pentru lucrări manuale de șlefuire, curățare a ruginii, aplicare de grund și vopsire. Este un efort fizic considerabil, incompatibil cu stilul de viață al unui profesionist activ, care își dorește ca timpul liber de la sfârșitul săptămânii să fie dedicat relaxării.
  • Externalizarea către echipe de meșteri: Dicustăm despre o piață cu un deficit acut de personal calificat, iar costul manoperei pentru sablare și revopsire la fața locului a ajuns să depășească adesea prețul materialelor inițiale. În plus, rezultatul final rămâne imprevizibil, depinzând exclusiv de execuția manuală.

Așadar, materialele clasice generează o “taxă” permanentă pe timp și bugete. Ceea ce părea o economie în faza de proiect devine o cheltuială recurentă post-mutare.

Standardul “Fără efort”. Tehnologia din spatele aliajului de aluminiului arhitectural

Pentru a elimina definitiv această problemă de mentenanță, standardele internaționale în arhitectura modernă s-au mutat către aluminiul premium (aliaj 6060 T6). Spre deosebire de materialele feroase, aluminiul nu oxidează în profunzime. La contactul cu oxigenul, el dezvoltă în mod natural o barieră microscopică de protecție care oprește definitiv coroziunea profundă. Nu putrezește, își păstrează stabilitatea dimensională și nu se curbează sub acțiunea razelor UV.

Pe această tehnologie se bazează sistemele de garduri și porți produse de FENSA, unde durabilitatea este asigurată printr-un proces industrial controlat:

  • Vopsire moleculară în câmp electrostatic: Profilele din aluminiu FENSA trec printr-un proces automatizat în fabrică, respectând standardele stricte Qualicoat. Vopseaua este fixată la temperaturi înalte direct în structura metalului, eliminând riscul de exfoliere sau cojire.
  • Stabilitatea culorii sub razele UV: Pigmenții de înaltă rezistență garantează că nuanțele moderne, precum gri antracit sau negru mat, își vor păstra intensitatea și eleganța de-a lungul deceniilor, fără să capete acel aspect spălăcit, tipic materialelor tradiționale îmbătrânite.

Singura mentenanță necesară este furtunul cu apă

Marea inovație adusă de sistemele FENSA în viața de zi cu zi a proprietarilor este reducerea timpului de îngrijire la minimum. Un gard din aliaj de aluminiu premium nu necesită soluții chimice de curățare, tratamente anuale anti-coroziune sau revopsiri periodice.

Singura acțiune necesară este spălarea ocazională cu furtunul de grădină sau cu un aparat de spălat sub presiune pentru a îndepărta praful adus de la stradă. În doar câteva minute, întreaga structură revine la aspectul inițial din ziua montajului. Beneficiul rămâne neschimbat indiferent de designul ales: modelul Interlock (opacitate 100%), Aero (lamele înclinate aerodinamic) sau Space (linie minimalistă și aerisită).

Concluzie

Luxul rezidențial modern nu se mai măsoară doar în opulența vizuală, ci în nivelul de confort și în timpul liber pe care o proprietate îl oferă proprietarului ei. A alege un gard care necesită întreținere periodică înseamnă a accepta o responsabilitate suplimentară pe termen lung. Un sistem din aluminiu premium FENSA reprezintă o decizie de investiție rațională: montezi o singură dată și elimini definitiv mentenanța pentru următorii 30 de ani.

Continue Reading

Stirea Zilei

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Published

on

By

vase sparte

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse. Uneori apare doar senzația aceea de picioare grele la finalul zilei sau mici umflături după ore întregi petrecute în picioare.

De cele mai multe ori, totul este pus pe seama oboselii, a căldurii sau a statului prea mult la birou. Abia când vasele devin tot mai vizibile sau apar durerile, oamenii ajung într-un cabinet medical.

În clinicile dermatologice și de estetică medicală, sezonul cald aduce aproape în fiecare an un val de pacienți care caută soluții pentru ceea ce numesc simplu „vase sparte”. În realitate, medicii spun că problema poate ascunde uneori mai mult decât un disconfort estetic.

De ce devin vasele mult mai vizibile vara?

Temperaturile ridicate au un efect direct asupra circulației venoase. Vasele de sânge se dilată mai ușor, iar circulația devine mai lentă, mai ales la persoanele care au deja o predispoziție genetică sau probleme de insuficiență venoasă.

Așa se explică de ce multe femei observă că vasele de pe picioare devin mai evidente exact în lunile călduroase. După o zi petrecută în oraș, la birou sau în concediu, picioarele pot deveni mai umflate, mai grele și mai sensibile.

„Foarte mulți pacienți vin vara pentru partea estetică, însă în timpul consultației descoperim frecvent simptome care indică și o problemă de circulație venoasă superficială”, explică specialiștiii MediSpa Cluj.

Medicii spun că există câteva categorii mai predispuse:

  • persoanele care stau mult timp în picioare
  • cei care lucrează exclusiv la birou
  • femeile care au trecut prin sarcini
  • persoanele cu istoric familial de varice
  • pacienții sedentari
  • cei expuși constant la căldură excesivă

Când reprezintă vasele sparte o problemă medicală?

Una dintre cele mai mari greșeli este ignorarea simptomelor asociate. Vasele sparte pot apărea izolat, fără alte probleme, însă uneori sunt însoțite de semne care sugerează afectarea circulației venoase.

Senzația constantă de picioare grele, crampele nocturne, furnicăturile, umflarea gleznelor sau senzația de arsură locală nu ar trebui considerate normale, mai ales atunci când persistă luni sau ani.

Medicii spun că multe persoane ajung foarte târziu la evaluare deoarece au impresia că problema este exclusiv estetică.

„Există pacienți care încearcă ani întregi creme, masaje sau tratamente de acasă fără să știe că vasele vizibile sunt doar partea superficială a unei insuficiențe venoase incipiente”, spun specialiștii clinicii.

În anumite cazuri, evaluarea poate include și ecografie Doppler venoasă, pentru verificarea circulației de la nivelul membrelor inferioare.

De ce cremele nu pot face vasele să dispară?

Industria cosmetică promite frecvent „ștergerea” vaselor sparte prin creme sau geluri aplicate local. În realitate, medicii explică faptul că un vas deja dilatat nu mai poate reveni complet la forma inițială doar prin tratamente topice.

Cremele pot reduce temporar senzația de disconfort sau pot calma pielea, însă vasele vizibile necesită, de regulă, tratamente medicale pentru a fi eliminate. În ultimii ani, terapiile laser au devenit una dintre cele mai utilizate soluții pentru tratarea venectaziilor și a vaselor superficiale de pe picioare.

Cum funcționează tratamentele laser pentru vasele sparte?

În clinicile moderne sunt utilizate diferite tipuri de lasere vasculare, alese în funcție de profunzimea și culoarea vaselor. Laserul Nd:YAG este folosit frecvent pentru vasele mai profunde, albăstrui, în timp ce laserul Vbeam este utilizat în special pentru vasele roșii superficiale și roșeața difuză.

Procedura este minim invazivă și nu necesită, în general, perioade lungi de recuperare. Energia laser este absorbită selectiv de hemoglobina din vasele de sânge, iar acestea sunt eliminate treptat de organism în următoarele săptămâni.

Pacienții descriu tratamentul ca pe o senzație de căldură sau mici înțepături fine. După procedură, pielea poate rămâne ușor roșie sau sensibilă pentru câteva zile, însă majoritatea persoanelor își reiau activitățile imediat.

Tot mai mulți pacienți caută soluții rapide, fără recuperare lungă

Medicii observă că interesul pentru tratamentele vasculare minim invazive a crescut mult în ultimii ani, mai ales în rândul persoanelor active care nu își permit perioade lungi de recuperare.

Pentru mulți pacienți, problema nu mai ține doar de aspectul estetic, ci și de confortul zilnic. Senzația de greutate în picioare, disconfortul de la finalul zilei sau evitarea hainelor scurte în sezonul cald devin motive reale pentru care oamenii ajung la consultație.

La MediSpa Cluj, tratamentele laser vasculare sunt realizate personalizat, în funcție de tipul vaselor și particularitățile fiecărui pacient. Clinica este situată pe Strada Republicii nr. 68, unde pacienții pot beneficia de evaluări dermatologice și soluții moderne pentru tratarea venectaziilor și a problemelor vasculare superficiale, într-un cadru medical orientat atât spre estetică, cât și spre sănătatea pielii și a circulației venoase.

Continue Reading

Stirea Zilei

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

Published

on

By

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare nu trebuie căutați doar atunci când revin în concediu sau în campaniile electorale, ci trebuie considerați parte vie a comunităților din care provin și una dintre cele mai importante resurse pentru dezvoltarea României.

În acest deceniu, inițiativa a generat sute de întâlniri, conferințe, dezbateri, târguri, vizite și parteneriate între administrații locale, antreprenori, profesori, elevi, organizații civice și românii de pretutindeni. Mii de oameni s-au reconectat cu locurile din care au plecat, au descoperit oportunități de investiții, au inițiat proiecte și au construit relații de încredere care continuă și astăzi.

Anul acesta, inițiativa ajunge la cea mai amplă ediție de până acum. Peste 40 de evenimente vor avea loc în întreaga țară, iar primele comunități care au răspuns apelului RePatriot sunt Satu Mare, Iași, Piatra-Neamț, Cluj, Maramureș, Bistrița și București, urmând ca și alte localități să își anunțe exact programele în zilele următoare. Alte zeci de manifestări din satele și orașele României includ românii din diaspora. Invităm pe cei care revin acasă să participe și să interacționeze cât mai mult cu administrațiile locale și centrale și să-și spună ideile.

Mai multe detalii aici: https://www.repatriot.ro/primele-comunitati-raspund-apelului-repatriot-pentru-zilele-diasporei-2026/

August – Luna Diasporei

RePatriot consideră că luna august trebuie să devină, în mod firesc, Luna Diasporei Românești. Este perioada în care milioane de români revin temporar Acasă, în care celebrăm Ziua Românilor de Pretutindeni, Ziua Limbii Române, iar Biserica Ortodoxă Română a rânduit prima duminică după Adormirea Maicii Domnului drept Duminica Românilor Migranți. Nu este vorba despre festivism ci este vorba despre dialog, identitate, încredere și dezvoltare. Fiecare comunitate din România are astăzi o comunitate la fel de importantă în afara granițelor. Oameni care au acumulat experiență profesională, competențe, contacte și resurse și care pot contribui la dezvoltarea localităților din care provin.

De la apel la acțiune

În urmă cu câteva săptămâni, RePatriot a adresat un nou apel către administrațiile locale, invitându-le să organizeze Zilele Diasporei, să desemneze responsabili pentru relația cu românii din străinătate, să identifice oportunitățile de colaborare și să transforme diaspora într-un partener permanent al dezvoltării comunităților.

Primele răspunsuri confirmă că această viziune este împărtășită de tot mai multe comunități din România. RePatriot adresează acum un nou apel către toate instituțiile statului român – administrația centrală și locală, agențiile guvernamentale, universitățile, camerele de comerț, mediul de afaceri și instituțiile culturale – să accelereze cooperarea cu românii de pretutindeni și să transforme această relație într-o prioritate permanentă.

România nu își poate permite să aibă milioane de cetățeni care creează valoare în întreaga lume fără să construiască punți permanente de colaborare cu ei. Diaspora nu este doar o parte a trecutului nostru ci este o parte esențială a viitorului României.

#RePatriotJobs – dialogul trebuie să creeze oportunități

Una dintre cele mai importante inițiative lansate în cadrul ediției din acest an este parteneriatul dintre RePatriot și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Românii din străinătate care intenționează să revină Acasă au nevoie de un partener deschis și proactiv, care să îi ajute să descopere oportunitățile existente pe piața muncii și să se reintegreze rapid în societate. În același timp, tot mai multe companii din România se confruntă cu lipsa forței de muncă bine calificate.

Prin inițiativa #RePatriotJobs, ANOFM, rețeaua EURES, administrațiile locale, mediul de afaceri și RePatriot vor organiza întâlniri dedicate românilor din diaspora, vor prezenta oportunitățile de angajare și vor crea conexiuni directe între angajatori și românii interesați să își continue cariera în România. Parteneriatul demonstrează că dialogul poate produce rezultate concrete atunci când instituțiile publice și societatea civilă lucrează împreună.

Marius Bostan: „Parteneriatele adevărate creează oportunități”

„În fiecare vară, România primește acasă, pentru câteva săptămâni, cea mai valoroasă delegație de antreprenori, profesioniști, cercetători, investitori și ambasadori români din lume.Întrebarea nu este dacă ei vin, întrebarea este dacă noi știm să îi ascultăm, să îi implicăm și să le oferim oportunități reale de a contribui la dezvoltarea României.

Felicit toate comunitățile locale care au răspuns acestui apel și le mulțumesc domnului Adrian Zvîncă, conducerii ANOFM, Direcției EURES, agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă și tuturor consilierilor EURES pentru implicare și acțiune concretă. Nu construim doar eveniment, construim încredere, iar încrederea este primul pas către investiții, revenire Acasă și dezvoltare durabilă. Parteneriatele adevărate creează oportunități, iar oportunitățile îi aduc pe oameni mai aproape de casă.” a declarat Marius Bostan, antreprenor, inițiator RePatriot

La rândul său, președintele ANOFM, Adrian Zvîncă, a declarat: „România are nevoie de experiența, competențele și energia românilor care au ales să muncească în străinătate. Misiunea ANOFM este să le fim un partener de încredere în momentul în care decid să revină acasă, oferindu-le acces la locuri de muncă, servicii de consiliere și toate instrumentele necesare pentru integrarea rapidă pe piața muncii.

Împreună cu RePatriot și cu mediul de afaceri vom crea, în întreaga țară, un dialog direct cu românii din diaspora, pentru ca întoarcerea lor să fie însoțită de oportunități reale de angajare și dezvoltare profesională. Ne dorim ca fiecare român care revine acasă să știe că găsește în ANOFM un partener activ, implicat și orientat către soluții.”

România și Republica Moldova au nevoie de toți românii

RePatriot invită toate instituțiile publice, administrațiile locale, universitățile, companiile și organizațiile societății civile să transforme luna august într-o adevărată Lună a Diasporei, dedicată dialogului, cooperării și construirii unor punți durabile între România și românii de pretutindeni.

Apreciem în mod deosebit inițiativa din Republica Moldova – Biroul Relații cu Diaspora care organizează zeci de evenimente unde toți românii de peste Prut aflați prin lume sunt invitați. Mai multe detalii aici: https://brd.gov.md/zilele-diasporei/.

Românii vin Acasă și responsabilitatea noastră este să îi întâmpinăm, să îi ascultăm și să construim împreună o Românie mai bună în care cei plecați să își dorească să revină, iar cei de aici să aibă toate motivele să rămână.

RePatriot inspiră. RePatriot conectează. RePatriot construiește România împreună cu românii de pretutindeni.

Despre Repatriot

Repatriot este o comunitate globală de antreprenori români care promovează reconectarea diasporei cu România prin inițiative de business, educație și leadership civic. Misiunea Repatriot, proiect RBL, este de a întări încrederea între români, oriunde s-ar afla, și de a susține dezvoltarea unei Românii moderne, prospere și libere. Mai multe pe www.repatriot.ro

Pentru mai multe informații ne puteți scrie la office@repatriot.ro.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro