Săptămâna debutează cu trei aspecte tensionate, unul de careu şi altele două de opoziţie între Luna din Fecioară şi Jupiter retrograd din Săgetător, Lună şi Neptun...
Ne plîngem că Statul nu are autoritate. Din nefericire așa este. Avand experiență , mi-am permis să creionez cîteva motive care au dus la această situație. Primul...
Evenimentul european Noaptea Muzeelor ajunge, sâmbătă, la cea de-a 15-a ediție în România și beneficiază de o participare susținută și a instituțiilor de nișă, atât în...
O iniÈiativÄ legislativÄ depusÄ la Senat prevede posibilitatea ca producÄtorii agricoli Èi crescÄtorii de animale sÄ obÈinÄ o marcÄ a raselor româneÈti, cu denumirea „100% rasÄ...
Jupiter se află, luni, la „opoziţie”, respectiv în partea opusă Soarelui văzută de pe Pământ, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar fiind mai strălucitoare...
Amenințări viața îmi este șlefuită chiar de ea, valuri după valuri. Dacă, să-mi strecurați amenințări, ca pe niște pietricele-n pantofii mei de pânză, ușor vouă vă...
Mai mult de 60 de instituţii din Bucureşti – muzee şi entităţi culturale publice şi private – sunt deschise în noaptea de sâmbătă pentru expoziţii, intervenţii...
Pavel Filip, care a preluat funcÈia de preÈedinte interimar al Republicii Moldova, dupÄ suspendarea lui Igor Dodon, a semnat decretul de organizare a alegerilor anticipate în...
Desenul de pe prima copertă a publicaţiei Le Petit Vingtième pe care a apărut celebrul personaj Tintin, datând din 13 februarie 1930, a fost vândut pentru...
Comitetul Executiv Național al Uniunii Naționale pentru Progresul României s-a reunit sâmbătă, 8 iunie 2019, la sediul central al partidului. La ședință au participat președintele UNPR,...