Mugur Isărescu este cel mai longeviv guvernator din lume. Nimeni nu a mai condus vreodată atât de mulți ani vreo bancă națională. S-a dovedit a fi o piesă de neînlocuit din angrenajul nu prea sofisticat al statului român. Și, din nou, premierul Viorica Dăncilă, care conduce și majoritatea parlamentară, îi mai dă o viață. Și asta după ce reprezentanți de marcă ai aceleiași majorități l-au călcat în picioare – și nu o singură dată – pe Mugur Isărescu.
Pe mine unul nu mă sperie longevitatea unei persoane plasate într-o funcție până la urmă tehnică. Atât de tehnică, încât e greu să mă pronunț asupra calităților sau defectelor celui mai longeviv guvernator din toate timpurile. Dar au făcut-o alții. Probabil mai pricepuți. Reprezentanți de marcă ai puterii. Dar și personaje din cercurile de vârf ale opoziției. Tăcerea este de aur. În cazul lui Isărescu însă, principiul nu a funcționat.
Mugur Isărescu a fost cricat aspru în ultimi ani, inclusv prin convocarea sa insistentă în fața Comisiilor Economice a Parlamentului din mai multe motive. Unele cu aparență obiectivă. Altele cu aparență subiectivă. Oamenii politici i-au bătut obrazul pentru ROBOR. Pentru că a îngăduit și poate chiar a încurajat o conspirație a băncilor împotriva cetățeanului. Care a condus la creșterea nejustificată a dobânzilor. Dobânzile mari îi sărăcesc pe cetățeni și încetinesc avansul societăților comerciale, în schimb aduc profituri uriașe băncilor. Și, într-adevăr, o simplă trecere în revistă vizuală a imaginii fastuoase a imobilelor ocupate de bănci poate fi edificatoare. Sedii, care în alte state cu tradiție democratică au crescut de-a lungul sutelor de ani, la noi s-au ridicat literalmente peste noapte. Semn de mare bogăție, într-unul dintre cele mai sărace state ale Europei. Și până la urmă istoria le-a dat câștig de cauză acuzatorilor lui Isărescu. Sistemul de calcul numit ROBOR a fost schimbat din temelii. Și, firește, sistemul bancar nu a sucombat. Iar băncile nu și-au luat tălpășița.
Mugur Isărescu a mai fost acuzat și pentru aurul scos din țară. Asupra lui planează câteva acuzații grave. 1). Că ar fi înstrăinat dreptul de a ștanța aurul, îmbogățind o firmă în dauna statului. 2). Că ar fi făcut speculații cu aurul României. Operații dubioase de împrumut, fără ca profitul să fi ajuns în vistieria statului. O asemenea acuzație urmează să fie probată, după ce aurul va ajunge în țară. Avocații săi au afirmat că repatrierea aurului ar fi o nenorocire. Parlamentul a decis repatrierea. Și nu s-a produs nicio nenorocire.
Când era criza economică în toi, lui Isărescu i-au bătut mulți obrazul pentru că ar fi încurajat împrumuturile românilor în dolari, în euro și mai ales în franci elvețieni. Nu a rezultat niciodată în ce ar fi constat prestigiditația. Cum ar fi procedat guvernatorul pentru a-i împinge pe români la alte împrumuturi decât cele în lei?
În fine, se spune, dar lipsește încă o probă statistică, faptul că în toate perioadele în care funcția sa a fost în joc, Isărescu ar fi utilizat pârghiile de care dispune la Banca Națională pentru a șantaja Guvernul. Și a obține în final decizii favorabile lui.
Unii îl acuză de lăcomie. În sensul că își oferă cu mult prea mare larghețe bonusuri anuale, că a ieșit la pensie, dar încasează și un uriaș salariu de guvernator, că își negociază comercializarea vinului din producția proprie cu sistemul pe care îl controlează.
Într-o carieră atât de îndelungată, se adună mulți lauri, dar și nenumărate frunze veștede. Iar Isărescu, repet, este ce mai longeviv.
Aproape nu mai contează cine are dreptate. Cei care îi ridică statuie? Cei care îl sapă la temelie? Important și tipic românesc mi se pare însă altceva. Și anume că aceeași majoritate parlamentară și același Guvern care l-au urecheat în public ani la rând pe guvernator, decid acum, când au în mână pâinea și cuțitul, când îl pot schimba printr-o simplă întorsătură de condei, ca Isărescu să mai rămână în funcție încă un mandat. Păi ori e bun, ori e rău. Ar fi timpul ca PSD și Guvernul Dăncilă să se hotărască.
Sorin Rosca Stanescu
Articolul Longevitatea guvernatorului și inconsecvența Guvernului apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.