Uncategorized
Târgul de Turism 2019: Vacanţe în valoare de peste 2 milioane euro. Care sunt destinaţiile preferate de români
Karpaten Turism, unul dintre cei mai mari turoperatori de pe piaţa din România, a vândut în cadrul Târgului de Turism, din perioada 14 – 17 noiembrie 2019, pachete turistice în valoare de 2,2 milioane de euro, destinaţiile preferate fiind Turcia, Thailanda şi Israel.
Târgul de Turism: Vacanţe în valoare de peste 2 milioane euro. Care sunt destinaţiile preferate
Destinaţia cea mai căutată a fost Turcia, cu peste 600 pachete de vacanţă vândute, urmată de Israel, Thailanda, Maroc, Spania, Grecia şi Dubai, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
În top 3 cele mai scumpe vacanţe rezervate în cele 4 zile de târg se situează: Revelion Indochina, la 13.600 euro, Sejur Rio de Janeiro, la 11.200 euro şi Sejur Dubai, la 10.600 euro.
Dintre pachetele de croazieră, cel mai mult au trezit interesul: Croazieră Panama, Columbia & Caraibe, al cărei preţ pleacă de la 1599 euro/persoană, Croazieră pe Nil, de la 639 euro/ persoană şi Croazieră SUA – Coasta de Vest & Hawaii, de la 3889 euro/ persoană, se arată în comunicatul Karpaten Turism.

“Pentru a aduce mai aproape de turişti farmecul destinaţiilor pe care le promovăm, am amenajat 5 colţuri tematice în cadrul standului Karpaten Turism pentru: Turcia, Ţara Sfântă, Thailanda, Grecia şi Maroc. Am recreat astfel bazarul din Marrakech, Zidul Plângerii din Ierusalim şi o celebră plajă din Thailanda. Printre activităţile special organizate pentru a oferi o experienţă autentică turiştilor în cadrul târgului de turism s-au numărat: masajul thailandez, atelierul artizanal de olărit, dansurile greceşti, concertul de nai şi dansurile orientale. Turiştii au intrat în contact şi cu gastronomia locală, oferindu-le posibilitatea să încerce atât îngheţată turcească şi thailandeză, cât şi curmale, măsline şi ceai marocan de mentă din Maroc.” a explicat Alexandra Mărginean, Marketing Manager Karpaten Turism.
Cu ocazia târgului de turism, Karpaten Turism a lansat atât Catalogul Vacanţelor 2020 – Circuite şi Croaziere, cât şi Catalogul Early Booking 2020 – Sejururi, Chartere şi Destinaţii exotice.
Pe partea de sejururi în destinaţii exotice, pe primele locuri în topul vânzărilor din perioada târgului s-au situat: Thailanda, Bali – Singapore, Maldive şi Mauritius, preţurile pachetelor de vacanţă pentru aceste destinaţii începând de la 899 euro/persoană. Din 2018, agenţia este singurul turoperator din România care operează curse de tip charter spre Marrakech, Maroc.
“Am luat decizia de a avea un zbor direct către această destinaţie pentru a îmbunătăţi experienţa turiştilor în timpul vacanţei şi a scurta timpul alocat transportului cu avionul, care înainte nu era posibil fără escală. Turiştii noştri doresc să viziteze cele mai importante atracţii şi să descopere cultura locală într-un mod organizat, alături de ghizi specializaţi pe Maroc. În top 5 cele mai căutate obiective turistice se numără: Chefchaouen, cunoscut şi drept Oraşul Albastru, Ouarzazate, denumit şi Poarta Saharei, Casablanca, Palatul Bahia şi bazarul din Marrakech. Zborurile sunt programate în perioadele optime pentru călătorii, primăvara sau toamna, următoarele date de plecare pentru charter Maroc fiind în martie şi aprilie 2020.” a comentat Alexandra Mărginean, Marketing Manager Karpaten Turism.
Reducerile oferite în cele 4 zile de târg au fost de până la 45% pentru sejururi în Turcia, Grecia, Tunisia şi Egipt, acestea păstrându-se şi în prima săptămână de după târg.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Uncategorized
O actualizare importantă pentru utilizarea de zi cu zi: HONOR anunță lansarea MagicOS 10
Uncategorized
Cele mai bune site-uri pentru închirierea mașinilor fără depozit și card de credit
Închirierea unei mașini fără depozit și fără card de credit a devenit o cerință tot mai frecventă pentru turiști și pentru cei care călătoresc în interes de afaceri. Mulți vizitatori nu vor să blocheze sume mari pe card sau folosesc doar carduri de debit. De aceea este important să alegem platforme care afișează oferte reale, cu condiții transparente și opțiune de plată la preluare. Mai jos prezentăm două dintre cele mai eficiente site-uri pe care le puteți folosi în România și pentru destinații populare din străinătate.
TOP 1. Findycar.ro
Findycar.ro este o platformă de tip agregator care adună oferte de la companii locale de închirieri. Avantajul principal este că puteți căuta direct mașini care se închiriază fără depozit și fără card de credit. Interfața este simplă, rezultatele sunt afișate clar și fiecare ofertă arată ce este inclus în preț. Pentru mulți utilizatori contează că pot plăti la sosire sau la ridicarea mașinii.
Un alt plus este că Findycar.ro lucrează cu flote variate. Se găsesc modele economice, mașini de oraș, SUV pentru familii și chiar mașini potrivite pentru vacanțe în insule sau destinații turistice. Platforma arată și opțiuni de asigurare extinsă, astfel încât clientul să nu fie nevoit să blocheze bani ca garanție.
TOP 2. Rentcarfy.com
Rentcarfy.com funcționează pe același principiu comercial orientat spre client. Scopul este să ofere închiriere de mașini la preț corect, cu plată la preluare și fără să fie obligatoriu cardul de credit. În multe destinații există chiar și opțiunea de a plăti cash sau cu card de debit. Pentru cei care călătoresc des în Dubai, Cipru, Turcia sau Grecia acest lucru este foarte util.
Platforma listează clar dacă este necesar depozit și ce tip de asigurare este disponibilă. Multe oferte includ asigurare cu acoperire mare, astfel încât clientul să nu riște costuri suplimentare. Rentcarfy.com este potrivit și pentru utilizatori care vor să compare rapid prețurile din mai multe orașe. Pentru alte regiuni se poate folosi și site-ul nostru de închirieri internaționale care funcționează pe aceleași principii de transparență.
Tabel comparativ al platformelor
| Site | Depozit | Card de credit | Asigurare |
|---|---|---|---|
| Findycar.ro | Nu este obligatoriu la multe oferte | Nu este obligatoriu, se acceptă și debit | Opțiuni de asigurare extinsă afișate la rezervare |
| Rentcarfy.com | Disponibile oferte fără depozit | În multe cazuri nu se cere card de credit | Asigurare de bază inclusă, extra contra cost |
De ce să alegem site-uri agregatoare
Platformele care centralizează oferte de la mai multe companii locale sunt mai flexibile decât marile branduri internaționale. Ele permit filtrarea după condiții reale de închiriere. Asta înseamnă că puteți bifa doar mașini fără depozit, doar mașini fără card de credit sau doar mașini cu plată la preluare. În plus există de obicei suport în limba română sau în engleză și este mai ușor de modificat rezervarea.
Închiriere fără depozit și fără card de credit
Când vedem oferta fără depozit înseamnă că firma nu va bloca o sumă mare pe card. Când vedem fără card de credit înseamnă că se poate plăti cu card de debit sau la fața locului. Este o soluție bună pentru familii, pentru călătorii care nu folosesc carduri de credit sau pentru cei care nu vor să expună plafonul cardului în străinătate.
Pentru rezervări rapide în România și în destinații turistice populare recomandăm în primul rând Findycar.ro și Rentcarfy.com. Ambele pun accent pe prețuri reale și pe condiții clare. Dacă aveți nevoie de oferte suplimentare pentru alte țări puteți apela și la platforma noastră de închirieri internaționale care lucrează cu aceleași criterii de transparență, închiriere fără depozit și fără card de credit.
Uncategorized
Divorțul – un pas dificil, dar începutul unei vieți noi
Pentru mulți oameni, momentul în care ajung în pragul divorțului pare a fi sfârșitul unei etape importante din viață. De fapt, pentru cei care aleg să privească lucrurile cu maturitate și curaj, divorțul poate deveni prilejul unui nou început, mai echilibrat și mai sănătos.
Diferențele emoționale și psihologice dintre femei și bărbați, modul diferit de a comunica și de a percepe relațiile pot duce, uneori, la neînțelegeri profunde. În ciuda eforturilor de a repara relația, există situații în care despărțirea este singura soluție corectă pentru ambele părți.
Impactul emoțional al despărțirii
Despărțirea nu este niciodată ușoară. Atunci când un mariaj se încheie, mai ales după o perioadă lungă de căsnicie, efectele sunt resimțite puternic pe plan emoțional, psihic și chiar fizic.
Divorțul poate afecta:
• echilibrul emoțional al partenerilor
• stabilitatea psihologică, mai ales în cazul relațiilor lungi
• copiii, care pot resimți separarea ca pe o traumă
În aceste momente, comunicarea devine dificilă, iar tensiunile pot crește. Mulți foști parteneri ajung să se comporte total diferit, dominând resentimentele și dorința de a demonstra „cine are dreptate”.
Cum se schimbă dinamica în timpul divorțului
În timpul procesului de divorț, comportamentul partenerilor se modifică adesea radical. Apar nervi, frustrări, reproșuri și chiar dorința de răzbunare.
În special atunci când există copii, discuțiile pot degenera în dispute privind:
• domiciliul minorului
• programul de vizitare
• contribuția financiară la cheltuielile de creștere și educare
De aceea, este esențial să eviți deciziile luate la nervi sau sub impulsul emoțiilor. Mulți oameni, din dorința de a încheia rapid un capitol dureros, fac compromisuri care îi dezavantajează ulterior.
Exemple frecvente includ renunțarea la bunuri valoroase, asumarea unor datorii sau semnarea unor acorduri fără o analiză atentă. În toate aceste situații, consultanța unui avocat specializat în dreptul familiei este esențială.
Divorțul la notar
Cea mai simplă și rapidă procedură este divorțul la notar. Acesta poate fi finalizat în aproximativ 30 de zile, cu condiția ca ambii soți să fie de acord asupra tuturor aspectelor.
Sunt necesare două întâlniri la notar, la care ambii parteneri trebuie să fie prezenți.
Pentru ca divorțul să fie pronunțat, este obligatoriu să existe un acord comun privind:
• numele de familie pe care îl va purta fiecare după divorț
• exercitarea autorității părintești de către ambii părinți
• stabilirea locuinței copilului minor, conform articolului 400 din Codul Civil
• programul de legături personale dintre copil și părintele separat
• contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere și educație ale copilului
Această variantă este ideală pentru cuplurile care doresc o despărțire amiabilă și fără conflicte.
Divorțul în instanță
Atunci când unul dintre soți nu este de acord cu divorțul sau cu aspectele legate de copii și bunuri, singura opțiune este acțiunea în instanță.
Procesul poate dura mai mult, însă are și avantaje clare.
Principalul beneficiu este faptul că nu mai este necesară interacțiunea directă între foștii parteneri. Avocatul va gestiona întregul proces, va depune actele, va reprezenta clientul în fața judecătorului și va apăra interesele acestuia cu obiectivitate, fără implicare emoțională.
Prestația compensatorie – o protecție legală
Un avantaj important al divorțului în instanță este posibilitatea de a solicita prestația compensatorie.
Aceasta se aplică atunci când:
• căsnicia a durat cel puțin 20 de ani
• unul dintre soți suferă o scădere semnificativă a nivelului de trai după divorț
• partenerul care a inițiat divorțul este considerat responsabil pentru dezechilibrul creat
Prin intermediul avocatului, partea afectată poate obține o compensație financiară menită să reducă diferențele economice apărute în urma despărțirii.
Rolul avocatului în protejarea intereselor tale
Un avocat bun nu este doar un reprezentant legal, ci și un sprijin moral.
El analizează situația obiectiv, oferă soluții realiste și se asigură că drepturile clientului sunt respectate în fiecare etapă.
Totodată, un avocat experimentat poate pregăti terenul pentru partajul ulterior, evitând astfel conflicte și întârzieri suplimentare.
Divorțul nu este un sfârșit, ci începutul unei noi etape de viață.
Chiar dacă perioada este dificilă, cu sprijinul unui avocat specializat în dreptul familiei poți trece prin acest proces cu demnitate, protejându-ți interesele și construind, pas cu pas, un nou echilibru personal.
Deciziile luate cu calm, informare și sprijin juridic pot transforma despărțirea într-o oportunitate pentru un viitor mai stabil și mai fericit.
-
Sport5 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Politichie6 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie3 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie6 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



