Hong Kong a intrat în 2020 fără tradiționalul foc de artificii, pentru prima dată în ultimii 10 ani

Hong Kong a intrat în 2020 fără tradiționalul foc de artificii, pentru prima dată în ultimii zece ani. Metropola din sudul Chinei, cu 7 milioane de locuitori, a fost zguduită anul acesta de numeroase proteste violente, iar manifestanții au ocupat străzile inclusiv în ultimele ore ale lui 2019, anunță MEDIAFAX.

Mii de manifestanți au blocat pentru scurt timp unul dintre marile bulevarde din Hong Kong, formând un lanț uman și cerând oamenilor să nu renunțe la lupta pentru democrație în 2020. Cel puțin o persoană a fost arestată, potrivit channelnewsasia.com.

Aceeași sursă informează că tradiționalul foc de artificii cu care Hong Kong marca intrarea în noul an a fost anulat de autorități, din motive de securitate. O „Simfonie a luminilor” a fost în schimb plănuită, cu proiecții pe cele mai înalte clădiri ale orașului, la intrarea în 2020.

Vezi si: Marcel Vela și Raed Arafat s-au certat în videoconferința MAI: ‘Ce-ați făcut în 20 de ani?’ .

De obicei, portul Victoria era luminat de focuri de artificii și coregrafii cu fascicule de lumină gândite astfel încât profilul spectaculos al orașului să fie pus în valoare.

Unele dintre cele mai ample proteste izbucnite în 2019 au fost organizate în Hong Kong. Acestea au fost declanșate în cursul verii ca reacţie la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Protestele din Hong Kong au fost adesea marcate de incidente violente între protestatari și forțele de ordine, care au folosit în repetate rânduri gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimile de manifestanți. Rezultatele scrutinului districtual care a avut loc în Hong Kong în luna noiembrie au arătat susținere pentru protestatari, victoria fiind de partea partidelor prodemocrație. Manifestanții au primit de asemenea și susținerea Statelor Unite, ceea ce a dus la tensionarea relațiilor deja fragile între Washington și Beijing.

Samoa, părţi din Kiribati şi Tonga din Oceania au fost primele locuri din lume care au trecut în anul 2020. A urmat Noua Zeelandă și Australia, printre altele.

Ultimele regiuni de pe Glob care vor spune „La mulÅ£i ani, 2020!” vor fi insulele Howland şi Baker, la 25 de ore după Auckland.

Site-ul https://www.timeanddate.com/counters/multicountdown.html arată în timp real cum trec secundele până la venirea Anului Nou pe toate continentele.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here