Connect with us

Uncategorized

Ei sunt judecatorii CCR care au incercat sa ascunda incalcarea legii la ICCJ

Published

on

Dacă supersonicul Concorde ar fi putut vorbi, cu siguranță el ar fi spus: ,,mai vreau să zbor’’ în ciuda deciziei de retragere luată de operatorii săi. Spre deosebire de Concorde însă Isărescu poate vorbi ba chiar vorbește, iar realegerea lui arată că operatorilor lui Mugur Isărescu le-a fost mult mai teamă decât operatorilor Concorde-ului să nu îi reînnoiască mandatul după dezvăluirile privind colaborarea sa, decamdată nu ca poliție politică, cu Securitatea. Fără Isărescu la BNR, fosta Securitate și-ar fi pierdut și ultimul fanion aflat încă într-o înaltă funcție publică. Am detaliat pentru psnews, precizeaza jurnalistul Radu Teodor Soviani.

Despre realegerea lui Mugur Isărescu

Pe aeroporturile Charles de Gaulle sau Heathrow ori în câteva muzee aviatice poate fi încă observat avionul Concorde, unul dintre cele doar două modele supersonice destinate transportului de pasageri (celălalt fiind Tupolev 144).  Modelul Concorde a intrat în serviciul comercial în 1976 și a continuat să fie operat de către British Airways și Air France până în anul 2003, când a fost retras.

Motivul invocat al retragerii Concorde-ului (model din care au fost construite doar 14 aeronave comerciale și 6 prototipuri) a fost numărul scăzut de pasageri și creșterea costurilor de întreținere. Retragerea vine însă după ce în 25 iulie 2000, zborul Air France 4590 (Concorde), cu 109 persoane la bord, s-a prăbușit după decolare, în singurul accident fatal în care a fost implicat modelul. Prăbușirea dar și ancheta subsecventă au afectat însă dramatic numărul pasagerilor doritori să zboare peste ocean cu detinătorul recordului de zbor transatlantic (2 ore, 52 de minute și 59 de secunde la New York până la Londra).

Mohamed El-Erian, excelentul macroeconomist și autor de best-seller economic referitor la criza din 2009(,,When Markets Collide’’) sau referitor la măsurile post-criză luate de băncile centrale(,,The Only Game in town’’), observând recent Concorde-ul expus pe Heathrow, remarca: ,,e o amintire constantă despre cum faima poate dispărea iar ceea ce a fost odată atotputernic, poate fi uitat’’. Este prima imagine care mi-a venit în minte după ce Mugur Isărescu a fost votat de către Parlamentul României în 3 iulie 2019, pentru un nou mandat de 5 ani ca Guvernator al BNR. Procesul de realegere a lui Isărescu incluzând dubioasa anunțare a nominalizării de către Călin Popescu Tăriceanu la îndemnul lui Valeriu Stoica(și nu de către partidul majoritar) îmi sugerează exact sentimentul de teamă pe care l-au avut și deținătorii Concorde-ului după prăbușirea zborului Air France 4590: o retragere intempestivă ar fi însemnat cel mai probabil falimentul celor care îl operau, astfel încât au preferat să continue pentru 3 ani operarea supersonicului și să îl retragă controlat.

În fapt, despre aceasta este realegerea lui Mugur Isărescu: retragerea controlată a celui operat încă din anii 80 de către fosta Securitate – turnătorul Manole, pentru care dezvăluirile Emiliei Șercan și României Libere privind colaborarea lui cu Securitatea au reprezentat echivalentul prăbușirii fatale a supersonicului. După dezvăluirea că un șef de bancă centrală dintr-o țară membră NATO a colaborat ca sicofant cu fosta securitate, pe Isărescu l-a caracterizat din ce în ce mai mult simptomul absenței, mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței și nehotărârea, în cele decisivă în realegerea sa fiind inerția și teama.

Ca și Concorde-ul, Isărescu a avut costuri uriașe. Dacă programul inițial de construire a Concorde-ului trebuia să coste 70 de milioane de lire, factura finală a fost de 19 ori mai scumpă (1,3 miliarde de lire sterline).

Costurile uriașe cu Isărescu sunt însă mult mai greu de cuantificat, dar o estimare ne poate conduce la cel puțin 30 de miliarde de Euro, Isărescu fiind cea mai mare cheltuială, vreodată, a statului român.

Putem folosi în estimare costurile inflației uriașe de după 1989, crizele valutare, costurile cu criza din 1996, costurile cu prăbușirea sistemului bancar din anul 2000 (dintre care doar falimentarea BANCOREX cu intenție și la pavaza BNR-ului condus de Mugur Isărescu a însemnat peste 4 miliarde de dolari), costurile cu falimentarea băncilor (Columna, Credit Bank, Bankcoop, Albina, Dacia Felix, băncile ,,populare’’ etc.) sau costurile cu privatizarea pe nimic a sistemului bancar. Dacă adăugăm și legenda de economist a lui Isărescu observăm că acesta nu a văzut nici criza din 2008-2012, construită și favorizată sub politica sa monetară anterioară crizei, ceea ce a condus la triplarea datoriei publice a României și împrumuturi de 20 de miliarde de Euro pentru a gestiona o criză pe care Isărescu poate că nu a văzut-o, dar în mod cert a favorizat-o. Astfel, suma de 30 de miliarde de Euro cheltuială cu Isărescu începe deja să pară optimistă.

Dacă supersonicul Concorde  ar fi putut vorbi, cu siguranță el ar fi spus: ,,mai vreau să zbor’’ în ciuda deciziei de retragere luată de operatorii săi. Spre deosebire de Concorde însă Isărescu poate vorbi ba chiar vorbește, iar realegerea lui arată că operatorilor lui Mugur Isărescu le-a fost mult mai teamă decât operatorilor Concorde-ului să nu îi reînnoiască mandatul după dezvăluirile privind colaborarea sa, decamdată nu ca poliție politică, cu Securitatea. Fără Isărescu la BNR, fosta Securitate și-ar fi pierdut și ultimul fanion aflat încă într-o înaltă funcție publică.

Nu știu dacă răspunsul dat de Isărescu atunci când a fost împins spre un nou mandat a fost: ,,mai vreau să guvernez’’. Dar dacă acesta a fost, i-ar putea fi fatal. Reverificarea de către CNSAS a lui Mugur Isărescu în urma achiesării la un nou mandat va fi echivalentul exploziei cauciucului Concorde care a stârnit incendiul fatal.

Experiența documentelor cu turnătoriile lui Traian Băsescu, dovedit ca fiind sursa Petrov a Securității așa cum și Isărescu a fost sursa Manole demonstrează în opinia mea că, după aproape 30 de ani, paiațele vechii Securități aflate încă în funcție publică au început să fie cu foarte multă greutate lustrate și că SRI, serviciu NATO, nu mai poate pretinde că nu știe cine este Isărescu, Băsescu, sau cum a fost și de către cine luată, din disperare, perspectiva amânării lustrării lui Isărescu și substituită prin decizia unui nou mandat.

Isărescu, bazându-se pe susținătorii săi de lungă durată și la sugestia imperativă a acestora a riscat o nouă verificare la CNSAS, deși și acum se întreabă: cum dracu’ au apărut la CNSAS turnătoriile lui despre colege: ,,are răbufniri destul de dese de nemulțumire față de aspecte sociale (…) are tendința de a face comparații cu situații din alte țări socialiste (…) își arogă drepturi și sarcini care o depășesc, ceea ce enervează colegii și mai ales colegele (…) sursa Manole a constatat o accentuare evidentă a manifestărilor de nemulțumire după ce a divorțat. Singurătatea în casă și lipsa preocupărilor casnice o împing spre dorința de a se etala exagerat la servici’’. Sau turnătoriile aceluiași Manole din ambasadele statelor NATO, la București.

Desigur, Isărescu va continua pentru încă o perioadă să joace rolul de guvernator de Bancă Centrală, în acest sens făcând cu ocazia audierii din Parlament declarații bizare precum: să aducem aurul de la Londra și apoi să îl ducem înapoi. Sau mai ales minciuna de lungă durată pe care le-a servit-o parlamentarilor că ,,în mandatul acesta (până în 2024) România va adera la Zona Euro’’. 2024 este la 15 ani distanță de primul angajament ca România să intre în procesul de aderare la Zona Euro în 2009. Operatorii lui Isărescu nu vor în zona Euro. De aceea este declarația cu atât mai bizară cu cât, dacă Isărescu dorea sau putea altceva și nu ar fi fost manevrat ca o paiață, România ar fi fost deja în Zona Euro, întrucât în 2015 (adică în mandatul care tocmai se încheie) România îndeplinea pentru singura dată criteriile de aderare la zona Euro. Speriat de această îndeplinire, Isărescu s-a asigurat prin politicile sale monetare din mandatul 2014-2019 că ne îndepărtăm de această îndeplinire.

Acum nu mai îndeplinim nici criteriul de inflație, nici criteriul de dobânzi, nici criteriul de deficit bugetar, iar dacă ceva nu se schimbă în politica monetară și în cea fiscală, împreună cu o nouă criză pe care nici de această dată Isărescu nu o vede, până în 2024 nu vom mai îndeplini nici criteriul de datorie publică. Despre cursul de schimb? Doar în ultimii 2 ani Isărescu a cheltuit peste 5 miliarde de Euro din rezerva valutară pentru a da impresia de stabilitate. Concluziv, referitor la zona Euro, opinez că unul dintre mandatele date de operatorii lui Isărescu pentru noul mandat este tocmai ca România să nu adere la Zona Euro (ca și în mandatul care tocmai se încheie).

Și încă ceva: până la începerea unui nou mandat, deși votat de către Parlament, Isărescu mai are însă hopul Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității și al unor eventuale contestări (ale lui, sau ale altora). Îmi exprim ferm convingerea că până în 2024 (mai degrabă mai devreme decât mai târziu) vom afla cu siguranță răspunsul la întrebarea: cine ești tu de fapt Mugur Isărescu și mai ales de ce toți din America știu că la Frankfurt, cine i se adresează ,,cordial’’ fostului sicofant Manole, îi spun: ,,Măi Căline’’. Și că deși lui Manole i-ar plăcea comparația cu supersonicul Concorde, lui Călin nu i-a displăcut nicicum comparația cu mai puțin mediatizatul coleg supersonic al occidentaliulor – Tupolevul.

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Scrisoare deschisă privind accesul pacienților oncologici la servicii de radioterapie și utilizarea capacităților disponibile

Published

on

By

Către:

Ministerul Sanatatii

Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Stimate Domnule Ministru / Secretar De Stat, Dr. Stela Firu

Stimate Domnule Președinte CNAS, Conf. Univ. Dr. Horațiu Moldovan

Situația pacienților cu afecțiuni cronice continuă sa se degradeze în haosul politic creat nu mai devreme de ziua de ieri!

Așa cum, atât organizațiile de pacienți cronici, cat si organizațiile profesionale din sănătate au sesizat în perioada recentă probleme legate de diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea pacienților, se amplifică.

Masurile legislative și administrative adoptate îngreunează și limitează accesul pacienților la servicii medicale. Peste toate acestea, se suprapune problema suportării costurilor primei zile de concediu medical pentru cronici, problema nerezolvată de peste patru luni de zile, in ciuda promisiunilor si angajamentelor asumate de autorități.

În cazul pacienților oncologici, dorim să vă sesizăm problema accesului la servicii de radioterapie, exemplificând-va un caz concret, generat de motive pe care nu le putem înțelege.

Condițiile generale în care a apărut și se derulează cazul pe care urmăm să îl expunem sunt următoarele:

  • conform tuturor analizelor și prognozelor instituțiilor de profil ale Organizației Mondiale a Sănătății, Uniunii Europene și Romaniei, cazuistica oncologică este în continuă creștere, la nivel mondial, al Uniunii Europene și al României;
  • un procent important (50-60%) dintre pacienții diagnosticați au indicație de radioterapie;
  • în România, distribuția resurselor de radioterapie este inegală, regiunile SUD-MUNTENIA și SUD-EST înregistrând un deficit major de infrastructură de radioterapie, in ciuda concentrării din zona București-Ilfov.
  • resursele din zona Bucuresti-Ilfov sunt suprasolicitate, deoarece deservesc o parte importanata a tarii, asa cum am mentionat mai sus.
  • București și Ilfov funcționează ca centru oncologic regional și național, diagnosticând și tratând pacienți din Ilfov, județele limitrofe și alte județe din zona sudică a României lipsite de infrastructura de radioterapie și specialiști.

Pe baza incidenței afecțiunilor deja diagnosticate și a proporției de 55% pacienți cu indicație de radioterapie, necesarul anual de tratament doar în aria București–Ilfov și județe limitrofe este de minim 10.000 pacienți/an.

Spunem minim, deoarece doar în primele trei trimestre din anul 2025, centrele de radioterapie din această zona au tratat peste 9.000 de pacienți in cadrul programului național de radioterapie.

Așadar, nevoia de tratament prin radioterapie este mare și va fi și mai mare. Capacitatea de tratament, indiferent daca este in centre publice sau în centre private, nu poate fi considerată suficientă din niciun punct de vedere.

Autorităţile susțin că serviciile de radioterapie in București-Ilfov sunt furnizate prin aproximativ 25 de acceleratoare, dintre care 13 sunt în centre publice. Adică mai mult de jumătate din servicii ar trebui sa fie acordate pacienților in centre publice, în condiții de celeritate și calitate crescută a actului medical.

Realitatea ne arata însă că această capacitate este doar pe hârtie și centrele publice din zona București-Ilfov acoperă la ora actuală doar puțin peste 10% din necesarul de servicii de radioterapie, raportat la valoarea decontărilor din programul național. Acest procent a fost în continuă scădere în ultimii ani, cu 15% in 2023 si 12% in 2024.

In plus, baza teritorială și demografică deservită de centrele din București-Ilfov este mult mai extinsă. In județele Călărași, Ialomița, Giurgiu și Dâmbovița, care cumulat au o populație de peste 1.300.000 de persoane (peste 50% din populația Municipiului București), nu există centre de radioterapie.

În aceste condiții, orice resursă suplimentară care poate să fie folosită în cadrul Programului național de oncologie este vitală pentru pacienţii care au indicație de radioterapie, indiferent dacă aceasta vine din sectorul public sau cel privat.

Facem apel pe această cale să luați act de situația reală a necesarului de radioterapie și să cooptați în cadrul programului toate resursele disponibile în sistemul de sănătate, fără a ține cont de proveniența acestora – publică sau privată.

Renunțați la judecata conform căreia serviciile sunt furnizate de numărul de aparate pe hârtie.

Capacitatea tehnică a unor centre publice este discutabilă. De ce au o proporție așa de redusă a numărului și valorii serviciilor acordate? De ce au activitate raportată în spitalizare continuă pe secții de radioterapie dar servicii efective la un nivel minimal?

În tot acest timp, un centru oncologic modern din Sectorul 3 al Municipiului București, cu servicii de radioterapie, rămâne în afara Programului Național de Oncologie – Subprogramul de radioterapie. Situația este justificată administrativ prin ideea că sectorul public nu și-a depășit capacitatea, deși, în realitate, acesta acoperă doar aproximativ 10% din necesarul de servicii, evidențiind un deficit major.

Urgentați accesul la serviciile de care pacienţii au nevoie, și nu condiționați pe criterii pur administrative accesul acestora la tratament. Nu ne interesează de și unde îl primim, în sectorul public sau in sectorul privat, atât timp cât îl primim când avem nevoie, în condiții de siguranță și de calitate a actului medical.

Cu toata considerația,

Cezar Irimia,

0723240223

Continue Reading

Uncategorized

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Published

on

By

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte din noua generație de agenți AI capabili să execute acțiuni.

Această integrare extinde modul de interacțiune cu tableta, deschizând scenarii noi de utilizare și ducând multitasking-ul la un nivel superior.

Susținută de capabilități AI la nivel de PC, MagicPad 4 reflectă direcția HONOR de a aduce AI avansat în experiența de zi cu zi, capabil să simplifice sarcinile și să optimizeze fluxurile de lucru.

Elemente cheie:

• Prima tabletă Android cu AI Agent integrat

Prin mediul Linux Lab integrat, HONOR MagicPad 4 devine un veritabil laborator AI portabil. Utilizatorii pot instala și rula OpenClaw Agent direct pe dispozitiv, deschizând noi posibilități de folosire.

• Flexibilitate extinsă pentru dezvoltatori

Tableta oferă acces complet la linia de comandă, permițând configurarea propriilor agenți AI, gestionarea cheilor API și rularea de sarcini complexe.

• Ecosistem deschis și personalizabil

Spre deosebire de sistemele închise, HONOR permite alegerea furnizorilor de modele lingvistice (LLM) și personalizarea capabilităților AI în funcție de nevoi, oferind un nivel ridicat de control și adaptabilitate.

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI.

Continue Reading

Uncategorized

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

Published

on

By

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite

București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a animalelor de companie, pe care o sărbătorim pe 11 aprilie, momentele simple petrecute alături de prietenii necuvântători capătă o valoare specială. Fie că este vorba despre joacă, curiozitate sau momente de liniște, fiecare clipă merită păstrată. Cu HONOR 600 Lite, aceste momente devin amintiri vii, expresive și ușor de surprins.

Echipat cu o cameră ultra-clară de 108MP, un AI Camera Button pentru acces rapid la cameră și funcții inteligente integrate, HONOR 600 Lite oferă utilizatorilor instrumentele necesare pentru a surprinde autentic energia și personalitatea animalelor de companie.

Momentele haioase nu așteaptă. Fii mereu pregătit!

Animalele de companie sunt imprevizibile, iar cele mai reușite fotografii apar într-o fracțiune de secundă. Cu AI Camera Button, camera este mereu la îndemână o deschizi sau faci o fotografie printr-o singură apăsare. Așa surprinzi exactcadrelespontane, fie că este vorba despre un salt jucăuș sau o reacție neașteptată.

Lumina naturală face diferența

Lumina joacă un rol esențial în orice fotografie. Pentru cadre reușite, folosește cât mai mult lumina naturală. HONOR 600 Lite optimizează automat expunerea și culorile, iar evitarea blitzului ajută la păstrareaconfortului animalului și la obținerea unor imagini mai naturale.

Pentru un impact mai puternic, evită cadrele de sus și apropie-te de nivelul ochilor. Camera de 108MP surprinde detalii fine, expresii și priviri care transmit emoție și spun o poveste.

Creează un cadru, nu doar o fotografie

Un context simplu poate face diferența într-o fotografie. Elemente precum flori sau detalii de sezon pot adăuga personalitate, fără a distrage atenția. Cel mai important este ca animalul să se simtă confortabil cadrele reușite apar atunci când totul este natural.

Surprinde energia, nu doar postura

Mișcarea faceparte din farmecul fiecărui animal. Joaca și reacțiile spontane oferă unele dintre cele mai expresive cadre. Datorită procesării AI, HONOR 600 Litesurprinde clar cadredinamice, fără pierderi de detalii.

Pentru reacții naturale, poțifolosi o recompensă sau jucăria preferată. Ținută aproape detelefon, aceasta ajută la atragereaprivirii către cameră și la surprinderea unor expresii autentice, de la curiozitate la entuziasm.

Tehnologie care ține pasul cu tine

HONOR 600 Lite aduce în segmentul mid-range un echilibru între design premium și funcționalitate inteligentă. Construcția unibody metalică, realizată prin tehnologia vacuum-forged, oferă durabilitate și o senzație premium, în timp ce bateria de 6520mAh susține sesiuniîndelungate de fotografiere și filmare, fără grija încărcării.

Prin integrarea funcțiilor AI direct în experiența de utilizare, dispozitivul simplifică procesul de captură și editare. Funcții precum AI Eraser sau AI Upscale permit ajustarea rapidă a imaginilor, astfel încât fiecare fotografie să fie pregătită pentru a fi distribuită imediat.

În plus, pentru mai multă liniște în utilizare, HONOR 600 Lite vine cu beneficiul HONOR Care+ Screen Protection*. Serviciul acoperă o reparație gratuită pentru ecran și una pentru capacul spate, fără costuri de service un avantaj util mai ales în momentele neprevăzute care pot apărea atunci când surprinzi energia animalului tău.

O amintire în fiecare cadru

De Ziua Internațională a animalelor de companie, este un prilej bun să petreci mai mult timp alături de prietenii tăi necuvântători și să păstrezi aceste clipe în amintiri.

Cu HONOR 600 Lite, fiecare fotografie spune o poveste, una autentică, plină de emoție și viață.

*Pentru mai mai multe detalii despre programul HONOR Care+:

https://www.honor.com/ro/support/screen-protection/.

###

Despre HONOR

HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificiale în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu alte companii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablete și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/și urmăriți conturile HONOR România oficiale:

https://www.facebook.com/HonorRomania
https://www.facebook.com/groups/691788556134559
https://www.instagram.com/honor_romania/
https://www.youtube.com/@honorromania5239

Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro