Connect with us

Uncategorized

Am fost la Simona Halep pe Arena Națională și am văzut cât de relaxați sunt românii fără politicieni în preajmă – Esential

Published

on

​A fost chiar neobișnuit ca la un eveniment important organizat de Primăria București, sărbătoarea Simonei Halep pe Arena Națională, să nu fie prezenți pe scenă Gabriela Firea sau alți politicieni. Neobișnuit dar foarte plăcut. Am văzut în sfârșit români fericiți în jurul meu.

Când trăiești într-o Românie în care politicienii sunt fie condamnați penal, fie agramați, fie hipsteri wannabe, singurele momente în care cetățenii se simt cu adevărat mândri de țara lor sunt strâns legate de reușitele individuale ale compatrioților. Adică ne mândrim că suntem români doar când ajunge naționala U21 în semifinala Campionatului European de fotbal sau când Simona Halep mai reușește o performanță spectaculoasă în sportul alb.

Doar că, vezi tu, naționala mică de fotbal care a ajuns în semifinală a fost mai mult crescută de Hagi, pe banii lui, iar Simona a fost susținută de familie, nicidecum de Federația Română de Tenis sau de politicienii care se înghesuie la poze cu campioana de la Wimbledon. Slava Cerului, n-a fost cazul și pe Arena Națională. Cel puțin de data asta.

Cum s-a văzut evenimentul organizat de PMB de pe băncile Arenei Naționale

Cu toate că Firea a anunțat că nu va fi prezentă la eveniment, spiritul primei doamne a Capitalei s-a făcut totuși simțit pe Arena Națională. Bannerele cu Primăria Municipiului București n-au lipsit de pe acoperișul băncilor din zona tehnică, iar spoturile publicitare cu Compania Municipală „Sport Pentru Toți”, PMB și Federația Română de Tenis au defilat pe cubul video suspendat deasupra terenului în tot intervalul 17-19. Așa e lăsată cetățenilor falsa impresie că instituțiile astea chiar au contribuit la performanța remarcabilă a doamnei Halep. În fine, trebuie să recunosc, totuși, că am văzut o altă față a românilor în seara asta. Prima diferență majoră față de ceea ce s-a întâmplat anul trecut, pe 11 iunie, a fost faptul că Firea a stat acasă. Și nici alți politicieni n-au îndrăznit să se afișeze pe scenă (sau pe stadion) alături de Simona.

Altfel, scena a fost aranjată identic ca în 2018. Organizatorii au avut totuși grijă să nu lase sprinklere de apă pe suprafața gazonului, pentru a evita funcționarea lor pe perioada festivității. Bravo, PMB, iată că ați fost atenți inclusiv la detalii de genul ăsta.

Am mai văzut un Andi Moisescu pe post de MC care a avut unele glume chiar decente și câteva legende vii ale sportului românesc care au urmărit festivitatea cu calm, la locul lor. Imnul a fost interpretat de Andra, iar stadionul a cântat împreună cu ea și cu Simona, care era vizibil emoționată. Nici fanii prezenți nu s-au grăbit la poze cu Stoichiță, Hagi, Năstase sau Țiriac, ci au avut ochi numai pentru sportivă.

Bine, au avut aplauze de dat și pentru legendele sportului românesc, aproape de fiecare dată când figura acestora apărea pe monitoare. Însă, nicio bătaie pentru autografe sau selfie-uri. Momente de bun simț, cred eu.

Țiriac și expresia care mi-a dat încredere


Fostul mare tenismen, Ion Țiriac, a fost invitat de organizatori să comenteze finala de la Wimbledon alături de Simona, în fața suporterilor. Și a ieșit decent. Ce m-a impresionat la fostul mare jucător a fost totuși remarca următoare: „Welcome to Simona’s night”. A avut dreptate, a fost seara Simonei, nu a politicienilor, nu a altor persoane. Lucru care, se pare, că a fost totuși înțeles de toată lumea.

Bine, fostul tenismen este și un individ foarte plin de el, însă prezența lui pe scenă a fost utilă ca să înțeleg cât de importantă a fost victoria Simonei din punctul de vedere al unui profesionist. La urma urmei, Țiriac este cât se poate de îndreptățit să-și dea cu părerea despre sportul alb. Chit că a mai făcut și unele glume mai mult sau mai puțin potrivite, una cu trimitere către echipa lui de suflet, Dinamo. Până la urmă, a fost doar o glumă nevinovată, la un comentariu mai puțin inspirat din partea lui Andi Moisescu.

Un singur incident mi-a atras, totuși, atenția: doi băieți, nu știu dacă aveau mai mult 14 ani, care au intrat la un moment dat pe gazon. Au încercat un schimb de pase, fiind curioși, probabil, să vadă cum e să bați mingea pe iarba de pe Arena Națională cu câteva zeci de mii de fani în tribune. Distracția lor n-a durat mai mult de câteva secunde și a trecut aproape neobservată. Până la urmă, chiar doamna Halep spunea într-o reclamă: “Lasă-i să bată mingea!”

Concluzia e simplă: unde nu se bagă politicienii, România pare o țară „ca afară”

Cu toate că s-au găsit de făcut comentarii la adresa lui Ion Țiriac (ba că se bagă prea mult în seamă, ba că ar mai fi făcut greșeli gramaticale), mie mi s-a părut o atmosferă potrivită pentru genul ăsta de eveniment. Pe scenă a mai urcat și soprana Irina Baianț, care a interpretat piesa „One Moment in Time” (Whitney Houston), dar și directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, care i-a dăruit Simonei un tricou al naționalei României de fotbal, inscripționat cu numele jucătoarei de tenis și numărul 1.

După reprezentația tenorului Andrei Lazăr, de la Opera Națională, care a cântat „You Raise Me Up” (Secret Garden), a urmat o ploaie de confetti în culorile tricolorului pe celebra „We Are The Champions” (Queen), piesă pe care Simona și-a și făcut apariția pe stadionul național.

Am părăsit stadionul cu un sentiment ciudat: am văzut români fericiți, relaxați, cu zâmbetul pe buze. O imagine extrem de rară pentru România ultimilor ani. E ceva ce vezi numai prin țările civilizate (probabil că așa trăiesc finlandezii zi de zi). În fine, asta m-a dus cu gândul doar la un singur lucru: e bine să nu fie niciun politician de față. Cine știe ce huiduieli mai auzeam aseară.

Așadar, da, se poate să trăim într-o Românie cu bun simț, normală, în care să ne bucurăm de realizările compatrioților. Din păcate, însă, lucrul ăsta e posibil doar dacă lipsește din ecuație factorul politic. Pentru că, în România, realizările sunt individuale, ale românilor, iar finanțarea pentru astfel de rezultate nu vine de stat, ci trebuie să scoți tu bani din buzunar, dacă ai de unde. Altfel, mulțumim, Simona, că ne-ai făcut fericiți! Și îți mulțumim că ne mai oferi câte o lecție și în afara terenului de tenis, chit că a fost nevoie de un stadion care s-o huiduie pe doamna Firea, așa cum s-a întâmplat anul trecut. Măcar avem din nou, o mică și îndepărtată speranță, că suntem totuși pe drumul cel bun. Oricare ar fi acela.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Published

on

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme industriale pentru clienți privați, instituții publice și sectorul de apărare.

Omul care coordonează echipa de ingineri a UZINEX construiește, zi de zi, sisteme industriale pentru fabrici, instituții de stat și sectorul de apărare. Are un picior amputat. Din această vară, UZINEX deschide aceeași expertiză și pentru oameni pe care piața muncii i-a lăsat în afara ei: prin ceea ce compania consideră a fi primul centru din România în care persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali și să opereze echipamente de înaltă tehnologie.

Centrul — UZINEX Industry 4.0 Academy — va fi lansat la sediul companiei din Tehnopolis Iași.

În România, doar 17% dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, comparativ cu o medie de peste 50% în Uniunea Europeană (sursă: Consiliul Economic și Social, decembrie 2025, pe baza datelor Eurostat). Cursurile de reconversie disponibile le direcționează cel mai adesea spre meserii slab plătite. UZINEX propune exact opusul: formare în meserii de viitor — programatori și operatori de roboți, operatori de echipamente industriale, proiectanți pentru imprimare 3D și aplicații cu inteligență artificială — domenii în care competențele sunt rare și bine plătite.

Formarea folosește echipamente reale din industrie, nu simulatoare. UZINEX dispune deja la sediu de cinci tehnologii de frontieră: lasere de sudură, de gravare și de curățare, imprimantă 3D și sisteme de inteligență artificială. La acestea se adaugă cobotul Astorino, cu programare în limbaj nativ Kawasaki — același folosit pe roboții din fabrici — adus la sediul UZINEX de Marius Rădulescu (Kawasaki) și care urmează să fie integrat în programul de formare.

Programul este gratuit pentru cursanți și include o metodologie adaptată dizabilităților locomotorii, mentorat individual și, la final, un portofoliu cu demonstrație practică filmată și o recomandare din partea echipei tehnice UZINEX. Compania își pune apoi la dispoziție rețeaua de clienți și parteneri industriali pentru integrarea profesională a absolvenților.

„Noi nu facem caritate. Construim acces”, spune Sorin Baciu, Director General UZINEX. „Diferența dintre 17% în România și peste 50% în Europa nu se închide cu compasiune, ci cu competențe reale și tehnologie pe care piața chiar le plătește. Misiunea noastră a fost mereu să eliminăm bariera dintre oameni și tehnologia industrială avansată. Acest centru este forma ei cea mai directă.”

„Roboții industriali nu te întreabă cum mergi. Te întreabă dacă știi să-i programezi”, spune Cristian Munthiu, director tehnic al UZINEX. „Eu conduc o echipă de ingineri în fiecare zi. Vreau ca oamenii care trec prin acest centru să plece cu aceeași certitudine cu care lucrez eu: limitarea e a pieței, nu a noastră.”

Pentru UZINEX, proiectul este o extensie firească a felului în care compania înțelege industria: tehnologie avansată, accesibilă oamenilor pe care piața îi trece cu vederea. Metodologia și curriculumul centrului vor fi publicate gratuit, pentru ca modelul să poată fi replicat de orice companie din țară.

Lansarea are loc în perioada în care UZINEX participă la un program național dedicat afacerilor cu impact, unde își propune să obțină susținerea necesară pentru a dezvolta și extinde Academia la scară națională.

Lansarea oficială a centrului, cu o demonstrație live a echipamentelor, este programată la Tehnopolis Iași. Persoanele interesate, partenerii și organizațiile care lucrează cu persoane cu dizabilități pot afla detalii contactând direct compania.Despre UZINEX UZINEX este un integrator industrial din Iași, care furnizează echipamente grele și tehnologie la cheie pentru sectorul privat, instituții de stat și sectorul de apărare.  Compania este în curs de acreditare NATO pentru prima centrală fotovoltaică mobilă produsă în România.

Continue Reading

Uncategorized

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Published

on

By

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât și ingrediente de calitate și livrare rapidă poate fi o provocare. Pentru mii de clienți din București, răspunsul este simplu: Pizzeria IZA.

Cu o experiență construită în jurul pasiunii pentru pizza și a respectului pentru clienți, Pizzeria IZA a devenit una dintre cele mai apreciate opțiuni pentru livrare pizza în Sectorul 4, livrare pizza în Sectorul 5 și în numeroase zone din Sectorul 3.

PIZZA PREPARATĂ DIN INGREDIENTE ATENT SELECȚIONATE

O pizza cu adevărat bună începe întotdeauna cu ingredientele. De aceea, la Pizzeria IZA se acordă o atenție deosebită fiecărui ingredient folosit în prepararea produselor.

Blatul este pregătit astfel încât să ofere echilibrul perfect între textură și gust, sosurile sunt atent alese, iar toppingurile sunt combinate pentru a crea rețete care să satisfacă atât iubitorii de pizza clasică, cât și pe cei care caută combinații mai îndrăznețe.

Fiecare comandă este pregătită proaspăt, iar acest lucru se simte încă de la prima felie.

SORTIMENTE APRECIATE DE CLIENȚI

Pizza Margherita, Pizza Prosciutto Funghi, Pizza Quattro Formaggi, Pizza Quattro Stagioni, Pizza Capriciosa, Pizza Carbonara, Pizza Carnivora, Pizza Suprema, Pizza Tonno, Pizza Rustica, Pizza Pepperoni, Pizza Vegetariană, Pizza Mexicana, Pizza Diavola, Pizza Dracula, Pizza Inferno, Pizza Hot Honey, Pizza Hot Honey Jalapeno, Pizza IZA, Pizza Anca și Pizza Bambino.

OFERTE PIZZA AVANTAJOASE PENTRU ÎNTREAGA FAMILIE

Pe lângă varietatea produselor, Pizzeria IZA este cunoscută și pentru ofertele sale atractive. Promoțiile disponibile permit economii importante fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea produselor.

LIVRARE PIZZA SECTOR 4

Zone deservite: Berceni, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Olteniței, Eroii Revoluției, Giurgiului, Progresul, Pieptănari, Viilor, Luica, Toporași, Ferentari, Sălaj și Tunsu Petre.

LIVRARE PIZZA SECTOR 5

Zone deservite: Rahova, Calea Rahovei, Mihail Sebastian, Mărgeanului, 13 Septembrie, Panduri, Uranus, Dealul Spirii, Drumul Sării, Antiaeriană și Cotroceni.

LIVRARE PIZZA SECTOR 3

Zone deservite: Dristor, Baba Novac, Nerva Traian, Octavian Goga, Energeticienilor, Vitan, Vitan-Bârzești și Calea Vitan Foișorului.

DE CE ALEG CLIENȚII PIZZERIA IZA?

• Ingrediente proaspete și atent selecționate
• Sortimente variate pentru toate preferințele
• Rețete clasice și speciale
• Pizza preparată la comandă
• Oferte avantajoase pentru grupuri și familii
• Livrare rapidă în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3
• Raport excelent între preț și calitate

Pizzeria IZA – pizza pe gustul tău, livrată rapid în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3.

(Publicitate)

Continue Reading

Uncategorized

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

Published

on

By

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și acreditată – construită integral de la zero, având toate avizele și aprobările instituțiilor competente ale statului – ridică întrebări legitime despre cine se află, de fapt, în centrul sistemului de sănătate: pacientul sau sistemul.

București, 3 iunie 2026. Pacienții cu cancer, cu boli cardiovasculare sau cu boli rare nu au luxul timpului. Un proiect de ordin publicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe 29 mai 2026 propune, însă, ca accesul la programele naționale de sănătate să fie condiționat de o formulă bazată pe capacitatea declarată, neverificată si nedefinită clar a furnizorilor publici.

Ce se întâmplă, însă, când o formulă matematică decide accesul la tratament, dar nu măsoară nici listele de așteptare, nici timpii de acces, nici capacitatea reală a sistemului? Aceasta este întrebarea la care proiectul CNAS nu răspunde.

Într-un sistem medical modern, predictibil și echitabil, alocarea resurselor trebuie să urmeze nevoile curente ale pacienților. Când vorbim despre calitatea serviciilor medicale vorbim implicit despre accesul la diagnostic și tratament rapid, continuitatea tratamentului și libertatea de alegere a pacientului. Acestea sunt principii fundamentale, a căror aplicabilitate nu trebuie să fie limitată prin acte administrative, ci trebuie protejate de Casa de Asigurări de Sănătate.

În specialități precum oncologia, bolile cardiovasculare sau ortopedia, accesul rapid la investigații și tratamente moderne influențează direct evoluția pacientului, precum și calitatea vieții acestuia. Întârzierea tratamentului din motive administrative poate duce la agravarea bolii și implicit la reducerea șanselor de supraviețuire.

Regina Maria susține utilizarea eficientă a tuturor resurselor existente, deopotrivă publice și private. Orice măsură care poate genera întârzieri în accesul la tratament, lipsă de predictibilitate sau limitarea opțiunilor pacientului trebuie reanalizată și discutată public în mod transparent.

În ultimii ani, România a făcut pași importanți în modernizarea sistemului medical, în special în oncologie, unde accesul la diagnostic timpuriu, radioterapie modernă și tratamente inovatoare oferă o șansă în plus la viață. Un sistem medical modern nu este un privilegiu, ci este un drept.

Pacienții au nevoie de predictibilitate și acces rapid la tratament, nu de liste de așteptare, drumuri lungi sau servicii indisponibile. Am depășit de mult vremurile în care accesul la sănătate depindea de soluții informale – nu avem nevoie de o întoarcere în timp. Rolul CNAS este să rezolve problemele pacienților, să garanteze calitate și siguranță, nu să creeze noi bariere birocratice.”, a declarat Șerban Semeniuc, Legal & Corporate Affairs Director în cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria.

Regina Maria susține inițierea unui dialog real între autorități, organizațiile de pacienți, furnizorii de servicii medicale și toți actorii relevanți din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie modernizată legislația și orice modificare să fie fundamentată pe analize de impact clare, indicatori de acces la tratament și soluții care protejează interesele pacientului.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro