Uncategorized
Snowden, fostul angajat CIA, în ”Dosar permanent”, despre epilepsie: Acum venea trupul meu la rând

Edward Snowden dezvăluie în ce fel l-au afectat primele semne ale epilepsiei: ”cele două mari instituţii din viaţa mea fuseseră trădate: ţara mea şi internetul. Şi acum venea trupul meu la rând”, dezvăluie un fragment din autobiografia ”Dosar permanent” oferit de editura Nemira agenţiei MEDIAFAX.
Edward Snowden a şocat lumea întreagă în 2013, când, la vârsta de 29 de ani, a rupt legătura cu sistemul american de informaţii şi a dezvăluit că Guvernul SUA încerca, în secret, să colecteze datele din orice apel telefonic, mesaj sau e-mail. Miza era un sistem de supraveghere în masă fără precedent, care să poată accesa viaţa privată a oricărui om de pe planetă. Şase ani mai târziu, Snowden îşi spune povestea pentru prima dată şi scrie despre cum a contribuit la construirea acelui sistem şi ce l-a motivat să dezvăluie totul.
De la copilăria idilică şi până la misiunile clandestine pentru CIA sau NSA, Dosar permanent este extraordinara poveste a unui tânăr care a crescut odată cu mediul online, a devenit spion, apoi whistleblower şi, în final, a ajuns conştiinţa internetului. Scrisă cu inteligenţă, graţie, pasiune şi candoare, cartea este o mărturie esenţială despre destinul democraţiei în epoca digitală.
În urma dezvăluirilor făcute pe baza declaraţiilor şi documentelor puse la dispoziţie de Edward Snowden, The Guardian şi Washington Post au primit, în 2014, prestigiosul premiu Pulitzer, pentru că: „au dezvăluit masiva supraveghere făcută în secret de NSA şi, prin reportaje consistente, au pornit o dezbatere între guvernământ şi cetăţeni pe tema securităţii şi a datelor private”.
Cu o zi înainte de lansarea pe piaţă a autobiografiei lui Edward Snowden, Guvernul SUA a anunţat că îl dă în judecată pentru pretinse încălcări ale confidenţialităţii. Editura Macmiillan (care lansează ”Dosar permanent” în Marea Britanie şi SUA) se declară mândră să publice această mărturie necenzurată despre excesele sistemului de supraveghere folosit de serviciile americane de securitate şi informaţii : „Suntem foarte dezamăgiţi că guvernul a ales să îl dea în judecată pe Snowden pentru că spune o poveste extrem de personală despre decizia lui de a face public sistemul de supraveghere în masă.”
Edward Snowden povesteşte în ”Dosar permanent”, autobiografia tocmai publicată în limba română de editura Nemira, despre primele semne ale epilepsiei, afecţiunea care l-a marcat: ”cele două mari instituţii din viaţa mea fuseseră trădate: ţara mea şi internetul. Şi acum venea trupul meu la rând”.
Redăm mai jos, un fragment din volum pus la dispoziţia MEDIAFAX de editura care a publicat ediţia românească.
”Toţi au ceva, o informaţie compromiţătoare ascunsă printre biţi – dacă nu în fişierele lor, atunci în e-mail, dacă nu în e-mail, atunci în istoricul căutărilor. Şi acum informaţia aceea era stocată de guvernul american.
La ceva timp după discuţia noastră, Lindsay a venit la mine şi a spus:
– Mi-am dat seama ce ar fi pe Foaia de Calcul de Distrugere Totală pentru mine – secretul care m-ar distruge.
– Ce anume?
– Nu o să-ţi spun.
Am încercat să rămân calm, dar aveam întruna simptome fizice ciudate. Deveneam neobişnuit de stângaci, căzând de pe scări – de mai multe ori – sau lovindu-mă de tocurile uşilor. Uneori mă împiedicam sau scăpam lingurile din mână ori nu apreciam corect distanţele şi nu ajungeam la lucrul după care mă întindeam sau mă împiedicam. Vărsam apă pe mine sau mă înecam cu ea. Eram neatent în mijlocul unei conversaţii cu Lindsay şi ea mă întreba unde am plecat – parcă eram încremenit în altă lume.
Într-o zi, când m-am dus să mă întâlnesc cu Lindsay după cursul ei de pole-fitness, am început să ameţesc. Era cel mai neplăcut simptom pe care-l avusesem până atunci. M-a speriat şi a speriat-o şi pe Lindsay, mai ales când a dus la o diminuare treptată a simţurilor. Aveam prea multe explicaţii pentru aceste incidente: dieta slabă, lipsa exerciţiului fizic, lipsa somnului. Aveam prea multe raţionamente: farfuria era prea aproape de marginea blatului, scările erau alunecoase. Nu mă puteam hotărî dacă era mai rău cazul în care ceea ce resimţeam era real sau psihosomatic. Am decis să merg la doctor, dar singura programare disponibilă era abia peste câteva săptămâni.
După o zi sau două, eram acasă pe la prânz, mă simţeam ameţit şi apatic, dar făceam tot posibilul să ţin pasul cu munca de la distanţă. Vorbeam la telefon cu un agent de securitate de la Dell când ameţeala m-a lovit cu putere. M-am scuzat imediat şi am încheiat convorbirea bălmăjind şi, în timp ce mă străduiam să pun telefonul înapoi în furcă, am avut convingerea că voi muri.
Pentru cei care au trăit aşa ceva, această senzaţie de dezastru iminent nu are nevoie de descriere, iar pentru cei care nu au trăit-o, nu există explicaţie. Loveşte atât de brusc şi primar, încât înlătură orice altă senzaţie, totul în afară de o resemnare neajutorată.
Viaţa mea se terminase. M-am lăsat pe scaun, un Aeron tapiţat, mare şi negru, care s-a înclinat sub mine când am căzut în abis şi mi-am pierdut cunoştinţa. Când mi-am revenit, eram tot aşezat, iar ceasul arăta aproape ora unu după-amiază. Fusesem inconştient mai puţin de o oră, dar eram epuizat. Parcă eram treaz de la începutul vremurilor. M-am întins după telefon, dar nu puteam să pun mâna pe el, bâjbâiam prin aer. Când am reuşit să-l apuc şi să am ton, am descoperit că nu-mi aminteam numărul lui Lindsay sau îmi aminteam cifrele, dar nu şi ordinea lor.
Cumva am reuşit să ajung la parter, făcând fiecare pas cu atenţie, oprindu-mă după fiecare ca să-mi recapăt echilibrul. Am luat nişte suc din frigider şi l-am băut, ţinând amândouă mâinile pe cutie în timp ce o bună parte din el îmi curgea pe bărbie. Apoi m-am întins pe podea, mi-am lipit obrazul de linoleumul rece şi am adormit, aşa m-a găsit Lindsay. Tocmai avusesem o criză de epilepsie.
Mama a avut epilepsie şi cel puţin o vreme a fost predispusă la crize grand mal: făcea spume la gură, membrele îi zvâcneau, tot corpul i se mişca până când se liniştea într-o rigiditate inconştientă îngrozitoare. Nu-mi venea să cred că nu asociasem până atunci simptomele mele cu ale ei, deşi a fost aceeaşi negare în care a trăit şi ea decenii întregi, atribuind căzăturile frecvente „neîndemânării“ şi „lipsei de coordonare“. Nu fusese diagnosticată până la prima ei criză grand mal aproape de patruzeci de ani şi, după o perioadă scurtă de medicaţie, crizele s-au oprit. Întotdeauna ne spusese mie şi surorii mele că epilepsia nu era ereditară şi nici până azi nu ştiu dacă aşa îi spusese doctorul ei sau doar încerca să ne asigure că soarta ei nu avea să fie şi a noastră.
Nu există un test de diagnosticare pentru epilepsie. Diagnosticul clinic se face pe baza a doar două sau trei crize inexplicabile – asta e tot. Se ştiu foarte puţine lucruri despre această boală. Medicina tinde să trateze epilepsia fenomenologic. Doctorii nu vorbesc despre „epilepsie“, vorbesc despre „crize“. Tind să împartă crizele în două tipuri: localizate şi generalizate, cea dintâi fiind un rateu electric într-o anumită secţiune a creierului, care nu se răspândeşte, iar cea de-a doua un rateu electric care creează o reacţie în lanţ. Practic, un val de sinapse ratate străbate creierul, făcându-te să-ţi pierzi funcţia motrică şi, în cele din urmă, cunoştinţa.
Epilepsia este un sindrom foarte ciudat. Cei care suferă de ea simt lucruri diferite, în funcţie de care parte a creierului lor are prima cădere electrică în cascadă. Se ştie că cei care au această cădere în centrul auditiv aud clopote. Cei care o au în centrul vizual văd scântei sau li se întunecă vederea. Dacă această cădere se produce în zone centrale mai profunde ale creierului – unde a avut loc şi a mea –, poate provoca un vertij sever. În timp, am ajuns să recunosc semnele de avertizare, ca să mă pot pregăti pentru criza ce avea să urmeze. Semnele se numesc „aure“ în limbajul popular al epilepsiei, deşi, ştiinţific vorbind, aceste aure sunt criza în sine. Ele reprezintă experienţa proprioceptivă a rateului. Am consultat toţi specialiştii în epilepsie pe care i-am găsit – marele avantaj de a fi angajat la Dell era asigurarea: am făcut tomografii, RMN-uri, toate analizele. Între timp, Lindsay, care a fost îngerul meu păzitor în toată povestea asta, ducându-mă cu maşina la programări, s-a apucat să caute toate informaţiile disponibile despre sindrom. A căutat pe Google tratamente alopate şi homeopate cu atâta intensitate, încât practic toate anunţurile ei pe Gmail erau pentru medicamente contra epilepsiei.
Mă simţeam înfrânt. Cele două mari instituţii din viaţa mea fuseseră trădate şi mă trădau la rândul meu: ţara mea şi internetul. Şi acum venea şi trupul meu la rând. Creierul meu fusese scurtcircuitat la propriu”.
Editura Nemira publică autobiografia controversatului Edward Snowden, americanul care a dezvăluit lumii întregi pericolele sistemelor de supraveghere a comunicaţiilor şi internetului, şi a fost inculpat de spionaj de către SUA, ”Dosar permanent”.
Edward Snowden s-a născut în Elizabeth City, Carolina de Nord, şi a crescut în Fort Meade, Maryland. Instruit ca inginer de sisteme, a fost ofiţer în cadrul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) şi a lucrat pentru Agenţia Naţională de Securitate (NSA) din Statele Unite. A primit numeroase recompense pentru munca depusă în folosul public, printre care: Right Livelihood Award, German Whistleblower Prize, Ridenhour Prize for Truth-Telling şi Medalia Carl von Ossietzky de la Liga Internaţională pentru Drepturile Omului. În prezent este preşedintele comitetului director al Press Foundation.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Uncategorized
Philips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi
Monitorul are un design inovator care permite noi moduri de lucru și deschide noi oportunități de business

Monitorul business Philips cu ecrane pe ambele laturi 24B2D5300 a fost anunțat oficial și este primul monitor standalone care integrează un design unic de tip „dual screen”. Având câte un ecran pe fiecare parte a dispozitivului, monitorul deschide noi oportunități pentru fluxuri de lucru, aplicații destinate interacțiunii cu clienții și utilizare colaborativă.
Monitorul este echipat cu panouri IPS de 23,8 inch, rezoluție Full HD pe ambele ecrane, rată de refresh de 120Hz și conectivitate USB-C pentru integrare facilă cu hardware-ul modern existent. Deși monitorul oferă un set solid de specificații, adevăratul său element diferențiator constă în designul unic cu afișaj pe ambele laturi și construcția personalizată, concepute pentru a le permite utilizatorilor să profite la maximum de cele două ecrane.
“Ecranul pe ambele laturi și designul care economisește spațiu ale seriei de monitoare Philips B2D5000 optimizează spațiul de lucru și facilitează utilizarea profesională.”, a precizat juriul Red Dot 2025 despre designul premiat al monitorului.Interacțiune cu utilizatorii prin SmartView și DualView

Monitorul oferă noi oportunități pentru companii printr-o experiență de tip „front-desk”. Tehnologiile SmartView și DualView introduc un mod inovator de gestionare a conținutului afișat pe fiecare parte a monitorului. SmartView permite împărțirea conținutului în două secțiuni virtuale pornind de la o singură sursă de input, în timp ce DualView permite ca ecranul din spate să oglindească sau să extindă conținutul de pe ecranul principal. Astfel, pot fi create experiențe personalizate pentru clienți sau vizitatori.
În zona de business, aplicațiile și informațiile sensibile pot rămâne vizibile doar pe o singură parte a monitorului, în timp ce ecranul orientat către client afișează conținut relevant, precum detalii despre achiziții, aplicații interactive sau informații personalizate. Această separare clară permite companiilor să ofere experiențe atractive fără a compromite eficiența sau confidențialitatea.
Monitorul este potrivit pentru o gamă largă de medii profesionale, inclusiv birouri cu zone de recepție, bănci, unități medicale, ghișee de servicii și multe alte scenarii unde interacțiunea cu clienții este necesară. Acesta poate susține un proces de check-in fluid, interacțiuni cu clienții în timp real și gestionarea securizată a datelor sensibile, deoarece companiile sau instituțiil pot menține în permanență controlul complet asupra informațiilor vizibile pentru fiecare utilizator.
Conceput pentru spațiul de lucru modernDouă persoane pot lucra simultan pe fiecare dintre ecrane, fie independent la același task sau proiect, fie într-un scenariu în care una dintre persoane prezintă informații celeilalte. Funcția de rotire la 180 de grade integrată în bază permite partajarea facilă a oricărui ecran, în orice moment.

Monitorul Philips este compatibil HDMI și echipat cu porturi USB-C, câte unul dedicat fiecărui ecran. Aceste conexiuni asigură conectivitate fluidă pentru dispozitive, transfer rapid de date și alimentare de până la 65W prin fiecare port USB-C, precum și funcționalități integrate de hub USB și audio. Panourile fiecărui ecran sunt, de asemenea, proiectate cu tehnologiile Flicker-free și SoftBlue, cu panouri Low Blue Light și certificare eyesafe® CERTIFIED 2.0. Împreună cu rata de refresh rapidă de 120Hz, monitorul nu este doar ușor de utilizat, ci și confortabil pentru ochi.
Două persoane, un singur dispozitiv – o soluție care economisește spațiu
Designul monitorului 24B2D5300 include două ecrane, amplasate pe fiecare parte a monitorului. Fiecare parte poate fi conectată la propriul dispozitiv independent prin USB-C sau HDMI, permițând astfel ca două persoane să lucreze simultan folosind surse de input separate. Fiecare ecran poate utiliza tehnologia MultiView de la Philips, split view (picture-in-picture și picture-by-picture), și are capacitatea de a funcționa independent față de celălalt. Designul compact transformă acest monitor într-o soluție ideală pentru spațiile de lucru limitate ca dimensiune, nu doar în mediile corporate, ci și pentru instituții precum biblioteci, universități și școli. Capacitatea de conectare a două dispozitive contribuie la reducerea nevoii de afișaje suplimentare în spațiile comune de lucru.
Preț și disponibilitate
Monitorul business Philips cu afișaj pe ambele laturi oferă o soluție inovatoare pentru companii din diverse domenii.
Monitorul Philips 24B2D5300 va fi disponibil începând cu luna iunie la un preț recomandat de 2049 Lei.
Uncategorized
Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI
București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026, care aduce in prim plan o selectie extinsă de produse din portofoliu Samsung, care ajuta la eficientizarea taskurilor rutiniere, dar mai ales pe cele cu tehnologia inovatoare BESPOKE AI.
Soluții inteligente pentru întreaga casă
- Frigiderul Bespoke cu o singură ușă:Cu sisteme precum Full Metal Cooling și All-Around Cooling, acesta distribuie aerul rece uniform și activează dezghețarea inteligentă doar atunci când ușile nu sunt deschise frecvent, păstrând alimentele proaspete mai mult timp.
- Mașina de spălat vase cu AI personalizat:Ajustează automat consumul de apă, temperatura și durata ciclului în funcție de fiecare încărcătură. Cu o eficiență cu 20% mai mare decât clasa A pentru ciclul ECO, funcția Auto Open Door o ajută să se integreze perfect în mobilier.
- Congelator cu o singură ușă: Reasamblează complet ideea de stocare flexibilă datorită celor patru moduri de funcționare, permițând transformarea temporară a congelatorului în frigider. Tehnologia SpaceMax™subțiază pereții pentru un volum generos de 323L fără a modifica designul minimalist exterior, în timp ce modul AI Energy reduce consumul cu până la 10%.
- Masina de spălat rufe frontală cu uscător:Recunoscută drept parte din categoria preferată de mașini de spălat a consumatorilor români, această soluție integrată spală și usucă hainele într-un mod inteligent și delicat. Tehnologia AI Ecobubble™ îndepărtează cu 20% mai multă murdărie chiar și la temperaturi scăzute, iar modul AI Energy inteligent monitorizează resursele pentru a reduce consumul de energie cu până la 70%.

Bespoke AI Tehnologia care îți simplifică viața
Integrarea inteligenței artificiale în ecosistemul BESPOKE AI transformă rutinele casnice în experiențe fluide, personalizate și eficiente energetic. Conectate prin SmartThings, aparatele frigorifice analizează obiceiurile casei pentru a menține temperaturi ideale și a reduce consumul, oferind totodată o gestionare inteligentă a alimentelor prin funcția AI Vision Inside. Aceeași eficiență se aplică și în zona de îngrijire a hainelor, unde mașinile de spălat rufe detectează automat greutatea și tipul de țesătură pentru o curățare optimă. Din tabloul unei locuințe inteligente nu lipsește gătitul la nivel de expert, tehnologia AI Procooking din echipamentele încorporate monitorizând activ fiecare preparat pentru ca momentele petrecute în bucătărie să fie lipsite de stres.

Ofertele campaniei : 3 beneficii care se cumulează
Pe lângă ecosistemul BESPOKE AI, reducerile și beneficiile se aplică pe diverse categorii de produse esențiale pentru curățenia și organizarea sezoniera. Pentru a face upgrade-ul casei cât mai accesibil, campania aduce un mecanism promoțional pentru produsele selectate din promoție, format din 3 oferte care se cumulează:
- Reducere de 5%:Aplicabilă exclusiv pe baza codului promoțional transmis anterior abonaților Samsung prin e-mail (în perioada de teasing, 11-24 mai).
- Garanție extinsă de 5 ani:O promisiune a calității și a durabilității pe termen lung pentru electrocasnicele din gamă.
- 200 lei discount instant prin programul Rabla Samsung:O oportunitate excelentă de a înlocui aparatele vechi cu alternative mult mai eficiente energetic și prietenoase cu mediul.
Ofertele din cadrul campaniei sunt valabile în perioada 25 mai – 7 iunie 2026, în limita stocului disponibil și conform regulamentului oficial. Pentru detalii suplimentare, specificații de produs și regulament, vizitați www.samsung.com/ro.
Uncategorized
Estelion Medical își consolidează structura de turism dentar destinată pieței române
Cererea în creștere pentru tratamente dentare în Europa antrenează piața globală de turism medical într-un nou val de expansiune. Începând cu 2026, dimensiunea economică globală a turismului dentar a depășit pragul cu două cifre exprimat în miliarde de dolari, iar continentul european se evidențiază drept regiunea cu cea mai rapidă accelerare în această creștere. Pe ruta București-Istanbul, interesul pentru tratamentele implantare ale întregii arcade dentare reconfigurează în mod concret echilibrul concurențial de pe continent. Pentru pacienții români, alături de avantajul de cost se adaugă ca elemente determinante și timpul de așteptare, calitatea serviciilor premium și managementul integrat al procesului. Hüseyin Azman, fondatorul Estelion Medical, interpretează poziția Turciei pe piața europeană drept axa centrală a unei transformări structurale.
Conform raportului Precedence Research din 2026, piața globală de turism dentar a atins o dimensiune de 19,89 miliarde de dolari și se preconizează că va ajunge la 97,93 miliarde de dolari până în 2034, la o rată anuală compusă de creștere de 22,05 la sută. Același raport plasează aplicațiile de implant dentar în poziția de lider clar al pieței, cu o cotă de 38 la sută între tipurile de servicii. Europa este indicată drept regiunea cu cea mai rapidă creștere pe parcursul perioadei de prognoză; principala forță motrice în spatele acestei dinamici o reprezintă interesul în creștere al pacienților pentru planurile de tratament personalizate, asistate de inteligența artificială. Segmentul spitalelor este definit drept categoria care va înregistra o rată notabilă de creștere pe termen lung. Privind ansamblul pieței, aplicațiile dentare cosmetice se evidențiază drept aria de tratament cu cea mai rapidă creștere în perioada de prognoză.
În contextul acestei dinamici de pe piață, Hüseyin Azman, fondatorul Estelion Medical, formulează observații remarcabile în evaluarea sa specifică pentru piața română. Azman subliniază că prelungirea timpilor de așteptare în centre precum București și Cluj-Napoca alimentează direct interesul pacienților orientați către Turcia: „Profilul pacientului care s-a așezat în centrul atenției noastre pe piața din România începând cu 2026 este destul de clar; acești pacienți ajung la noi după ce au aflat despre diferența de cost, dar pe parcursul procesului realizează că factorul cu adevărat determinant este timpul de așteptare. Ca Estelion Medical, transformăm distanța de zbor de două ore dintre București și Istanbul într-un avantaj și avem o viteză operațională capabilă să demareze parcursul pacientului în câteva zile. Pentru pacientul nostru român, timpul este o resursă la fel de valoroasă ca și costul, iar noi ne proiectăm întregul proces astfel încât această resursă să fie protejată.”
„Cadrul european privind tratamentul transfrontalier deschide și mai mult drumul Turciei”
Conform prognozei Persistence Market Research, în 2026 piața globală a turismului dentar atinge o valoare de 15,3 miliarde de dolari; același raport estimează că piața va crește până la 52,8 miliarde de dolari până în 2033, la o rată anuală compusă de 19,3 la sută. Raportul indică Directiva 2011/24 a Uniunii Europene privind drepturile pacienților în materie de asistență medicală transfrontalieră drept cel mai important cadru de reglementare în creșterea pieței. Directiva permite ca, în anumite condiții, costul serviciilor de sănătate primite de cetățenii statelor membre ale UE într-o altă țară să fie rambursat de propriile sisteme naționale de asigurări. Aplicațiile dentare și cosmetice care rămân în afara acoperirii asigurărilor reprezintă principala forță motrice în orientarea pacienților din țările dezvoltate către destinații cu costuri mai accesibile; pentru numeroase tratamente, pacienții obțin economii cuprinse între 60 și 80 la sută. Conform datelor USHAŞ, numărul pacienților internaționali primiți de Turcia în 2025 a depășit 1,4 milioane, iar veniturile din turism medical au depășit pragul de 3 miliarde de dolari. Printre obiectivele cumulative împărtășite de reprezentanții sectorului pentru anul 2026 figurează prognoza de 2,5 milioane de pacienți și 10 miliarde de dolari venituri.
Azman exprimă faptul că acest cadru este determinant pentru creșterea de pe piața română: „Cadrul european al sănătății transfrontaliere reprezintă o garanție juridică pentru pacienții noștri români și ușurează în mod semnificativ procesele lor decizionale. Faptul că Turcia a transformat instituțiile intermediare în structuri verificabile prin sistemul de licență al USHAŞ aduce încrederea în proces la un nivel cu totul nou. Ca Estelion Medical, devenim practica acestei încrederi prin structura noastră licențiată, prin instituțiile partenere de sănătate și prin infrastructura noastră digitală de monitorizare post-operatorie; ne construim strategia de creștere pe piața română exact pe această axă.” Estelion Medical își continuă activitatea ca instituție intermediară licențiată cu Certificatul Internațional de Turism Medical USHAŞ și cu autorizația de agenție de turism TÜRSAB, urmând o strategie de poziționare verticală pe piață prin specializarea sa în All-on-4 și All-on-6.
Pe axa Europei de Est, cererea de implanturi dentare se îndreaptă spre o transformare structurală
Accelerarea observată în ultimii doi ani pe piața de tratamente dentare din estul Europei se citește drept anunțul unei transformări structurale care se răspândește în întregul continent. Datele de comparație internațională publicate de Liv Hospital identifică o diferență de cost de până la 63 la sută între România și Turcia în aplicarea implanturilor dentare All-on-6. În orașe precum București, Cluj-Napoca și Timișoara, prelungirea timpilor de programare și costurile generale ridicate ale clinicilor se evidențiază drept cei doi factori principali care orientează pacienții către alternativele transfrontaliere. Pachetele integrate oferite de Turcia adună într-un singur punct planificarea chirurgicală, producția protetică și cazarea, generând un avantaj suplimentar pentru bugetul total. Durata zborului de aproximativ două ore între București și Istanbul, alături de poziția geografică apropiată de același fus orar, creează un confort logistic în comunicare și în planificarea recuperării. Pachetele denumite turism medical concierge – formate din transfer VIP, coordonare multilingvă, monitorizare digitală și planificare personalizată a tratamentului – se conturează drept așteptarea fundamentală a segmentului de pacienți cu valoare ridicată de pe piața europeană. La pacienții europeni de peste 50 de ani, cererea pentru reabilitarea totală a arcadei dentare cunoaște o creștere semnificativă, în timp ce tehnologiile de stomatologie digitală devin componenta standard a proceselor de tratament.
„Avansăm cu obiectivul de a deveni marca de încredere a turismului dentar în geografia Europei de Est”
Estelion Medical, cu sediul în Istanbul, își continuă activitatea ca una dintre mărcile poziționate pe piață printr-o concepție de servicii premium gestionate integrat în domeniul turismului dentar internațional. Marca oferă servicii de intermediere prin Certificatul Internațional de Turism Medical USHAŞ și prin autorizația de agenție de turism TÜRSAB; tratamentele se desfășoară în instituții partenere de sănătate autorizate. Hüseyin Azman, fondatorul Estelion Medical, împărtășește strategia sa pentru piața română și viziunea pe termen mediu a mărcii prin următoarele cuvinte:
„Ca Estelion Medical am ales specializarea verticală în tratamentele cu implant All-on-4 și All-on-6, deoarece aceste tratamente reprezintă aria care influențează cel mai profund calitatea vieții pacienților noștri care au nevoie de reabilitarea totală a arcadei dentare. De asemenea, primim pacienți din peste 40 de țări. Specific pieței române, ne-am consolidat echipa de coordonare multilingvă și ne-am adaptat procesele de consultare digitală la scheme de flux concepute special pentru pacienții români. Gestionăm întregul parcurs cu propria echipă profesionistă – de la evaluarea preliminară online la transferul VIP de la aeroport, de la procesul operațional cu sprijinul interpretului până la monitorizarea digitală după întoarcerea în țara lor. În perioada următoare ne menținem investițiile în imagistica 3D, în designul digital al zâmbetului și în tehnologiile de planificare personalizată a tratamentului. Viziunea noastră este clară – aceea de a fi una dintre mărcile de încredere, transparente și durabile care vin în mintea oamenilor atunci când se vorbește despre turism dentar, înainte de toate în România și în întreaga geografie a Europei de Est.”
-
Sport5 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie6 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie6 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie6 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



