Connect with us

Uncategorized

Matteo Politi va deschide o clinică medicală în centrul Capitalei: Când voi avea actele în regulă, voi fi chirurg cosmetician – Stiri pe surse

Published

on

Matteo Politi va deschide o clinică medicală în centrul Capitalei, care va oferi servicii de chirurgie plastică, estestică, dermatologie, ginecologie și ORL. Italianul a spus că inițial va avea rol administrativ, iar după rezolvarea problemelor privind diplomele, va fi cosmetician, potrivit Mediafax.

Matteo Politi, italianul acuzat la începutul lunii februarie că a operat în mai multe clinici private din Bucureşti fără a avea diplomele necesare, va deschide o clinică medicală privată în centrul Bucureștiului.

Matteo Politi a precizat că aceasta va funcționa întocmai ca o policlinică, în care vor fi integrate diferite specialități în chirurgie plastică și estetică, dermatologie, ginecologie, ORL și posibil, medicină dentară.

Italianul a spus că alături de el se mai află un partener, prieten de familie, care va suporta costul integral al investiției, el ocupându-se, până la momentul lămurirea problemelor legate de diplomele sale, doar de partea administrativă, urmând ca ulterior, să presteze și servicii medicale.

„Suntem doi (parteneri, n.r), suntem cum s-ar spune, în familie. (…) Clinica va fi una de lux, dar și cu o parte socială. (…) Eu momentan nu pot (investi, n.r), pot să spun că sunt doar asociat, dar el pune partea financiară, eu fac partea organizatorică, administrativă și după ce toate actele sunt ok, și parte medicală. (…) Inițial voi fi proprietarul și directorul clinicii, când voi avea toate actele în regulă voi fi chirurg cosmetician”, spune Matteo Politi.

Politi a precizat că ideile legate de profilul clinicii și tipul de servicii medicale la care oamenii vor avea acces îi aparțin. De asemenea, acesta va aduce medici din mai multe țări europene, precum Anglia, Spania sau Italia.

Citește și: Nutriționista vedetelor dezvăluie: Desertul cel mai satisfăcător pentru creier și mai prietenos cu silueta

„Aceasta a fost o ideea de-a mea, a început acum un an și se va concretiza acum. Ea este realizată împreună cu familia mea, (…) niște prieteni de ai mei aveau acest bloc (sediul clinicii, n.r). În momentul actual utilizăm societatea mea, SRL, unde sunt medic administrator și, normal, pentru altă specialitate avem alți medici, care vin de afară, din țări precum Anglia, Spania, Italia și altele”, spune Politi.

Acesta a spus că nu a întâmpinat dificultăți în atragerea medicilor spre clinica sa, întrucât cadrele medicale care vor lucra aici îi sunt prieteni: „Ne-am cunoscut în conferințe, sau am studiat cu ei și ei au încredere în mine, în proiect, în tot. Doi ( medici, n.r) m-au contactat și m-au întrebat când deschidem clinica. Le-am spus că sunt aproape (să o deschidă, n.r), mi-au spus bine, sunt cu tine. Nu am făcut presiune deloc pentru convingere, ei mi-au spus că vor să deschidă clinica cu mine. (…) Vom face chirurgie plastică, estetică, implant mamar, tot, dar și oferim pentru persoane care au dificultăți financiare sau nu au un loc de muncă, ori sunt tineri, nu au posibilitate, sau sunt bolnavi, evaluăm situația și putem oferi gratuit tratament și consultații cu cei mai buni doctori.

Politi a spus că aceasta este prima clinică pe care o deschide, dar business-plan-ul său este mai mare.

„Familia mea, prietenii mei, pot să spun așa, au o bună capacitate financiară și sunt foarte stabili. Planul este mai mare. Vrem să deschidem un spital, dar nu acum, cu timpul”, precizează acesta.

Matteo Politi a spus că estimează că lucrările vor fi finalizate, cu puțin noroc, în maximum o lună.

„Încă nu am terminat renovarea, după care avem nevoie să așteptăm autorizația de la DSP, Colegiul Medicilor și DSP din nou. Când avem toate actele în regulă, deschidem”, a declarat italianul.

Matteo Politi consideră că mediatizarea intensă a cazului său, din momentul când a fost arestat, ar putea fi „concurența”.

„S-a făcut copy-paste cu ce s-a întâmplat acum 10 ani în Italia, (…) probabil este altceva în spate, alte persoane sau alți doctori, alți chirurgi, știți cum se zice, concurența, nu le-am plăcut. (…) Eu nu sunt persoana care e doar pentru bani (…) eu iubesc medicina, din acest motiv sunt aici și lupt pentru drepturile mele. Mass-media a vorbit foarte mult, a spus că am opt clase și așa mai departe, nu este adevărat și am toate dovezile că nu e așa cum s-a spus”, spune italianul.

Politi a spus că a operat în Italia, deși nu avea diplomă, din cauza lipsurilor financiare pe care le avea la acea vreme.

„În trecut, în Italia, aveau dreptate, am lucrat fără diplomă pentru că aveam nevoie de bani pentru copilul meu, eram în al doilea an de universitate. Și nu am înregistrat în Italia diploma de Bacalaureat pentru că am absolvit online, am făcut doi ani în clase normale și apoi am terminat online cu un colegiu american”.

Întrebat dacă tot scandalul mediatic în care a fost implicat va afecta într-un fel imaginea sau credibilitatea clinicii, italianul a precizat că nu se teme de acest lucru, deoarece își va face dreptate și va demonstra, în instanță, că nu-i lipsesc studiile invocate în scandal.

Cât despre stadiul dosarului în care este implicat, Politi a declarat că momentan nu s-au mai făcut pași în sensul evoluției anchetei: „Acum nu știu ce să zic, pentru că nu am primit nimic, este la fel ca înainte. Aștept, sunt cu 60 de zile mai mult pentru controlul judiciar și nu este dată pentru instanță, rechizitoriu, nu e nimic la momentul actual”.

Politi a precizat că nu știe cât va mai dura această așteptare, dar că crede că după ce va primi toate actele necesare pentru a-și demonstra nevinovația, lucrurile se vor schimba în bine.

„După acest moment nu o să mai poată spune nimeni deloc „medic fals” sau altceva. (…) Diploma mea de medicină este recunoscută aici de Ministerul Educației, dar este diferență când tu ai actele duplicate în original, eliberate din universitate acum, cu apostilă pusă de către judecătoria de acolo, cu dată, nu poți să mai zici nimic. (…) Aștept acum actele pentru toate cursurile pe care le-am făcut în Spania și Anglia, pe specializarea mea în Chirurgie Cosmetică, unde am practicat implantul mamar, lifting mamar, ridicarea sânilor, rinoplastie și estetică”, spune italianul.

Întrebat ce atestat îi oferă, în prezent, dreptul de a opera, Politi a precizat că are atât diploma de Bacalaureat, cât și de Medicină generală, recunoscută la noi în țară de Ministerul Educației.

„Și am diplome pentru chirurgia cosmetică și chirurgia estetică făcută în altă țară. Eu am abolvit tot, plus că am experiență în sectorul meu”, spune Politi.

Italianul spune că șansele de reușită ale clinicii, având în vedere scandalul mediatic în care a fost implicat, nu vor fi influențate negativ.

„Am primit mai multe cereri de la diferiți pacienți care m-au întrebat: „Când deschizi clinica, prietena mea și-a făcut buzele la tine, sunt superbe, e altceva”. Eu cred că lumea când va înțelege că nu sunt fals și că acesta a fost un scandal pentru că anumite persoane au vrut să mă bage în el, că am fost înșelat la fel, de un fals avocat, căci m-a mințit, dacă nu mă mințea, probabil că scandalul nu ar fi existat. Pentru că puteam să aștept până toate actele ar fi fost în regulă”, a conchis Politi.

Matteo Politi a fost în arest preventiv în vara acestui an, fiind acuzat că ar fi operat fără drept. Ulterior, magistraţii au ridicat măsura.

Raspandacul.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Estelion Medical își consolidează structura de turism dentar destinată pieței române

Published

on

By

Cererea în creștere pentru tratamente dentare în Europa antrenează piața globală de turism medical într-un nou val de expansiune. Începând cu 2026, dimensiunea economică globală a turismului dentar a depășit pragul cu două cifre exprimat în miliarde de dolari, iar continentul european se evidențiază drept regiunea cu cea mai rapidă accelerare în această creștere. Pe ruta București-Istanbul, interesul pentru tratamentele implantare ale întregii arcade dentare reconfigurează în mod concret echilibrul concurențial de pe continent. Pentru pacienții români, alături de avantajul de cost se adaugă ca elemente determinante și timpul de așteptare, calitatea serviciilor premium și managementul integrat al procesului. Hüseyin Azman, fondatorul Estelion Medical, interpretează poziția Turciei pe piața europeană drept axa centrală a unei transformări structurale.

Conform raportului Precedence Research din 2026, piața globală de turism dentar a atins o dimensiune de 19,89 miliarde de dolari și se preconizează că va ajunge la 97,93 miliarde de dolari până în 2034, la o rată anuală compusă de creștere de 22,05 la sută. Același raport plasează aplicațiile de implant dentar în poziția de lider clar al pieței, cu o cotă de 38 la sută între tipurile de servicii. Europa este indicată drept regiunea cu cea mai rapidă creștere pe parcursul perioadei de prognoză; principala forță motrice în spatele acestei dinamici o reprezintă interesul în creștere al pacienților pentru planurile de tratament personalizate, asistate de inteligența artificială. Segmentul spitalelor este definit drept categoria care va înregistra o rată notabilă de creștere pe termen lung. Privind ansamblul pieței, aplicațiile dentare cosmetice se evidențiază drept aria de tratament cu cea mai rapidă creștere în perioada de prognoză.

În contextul acestei dinamici de pe piață, Hüseyin Azman, fondatorul Estelion Medical, formulează observații remarcabile în evaluarea sa specifică pentru piața română. Azman subliniază că prelungirea timpilor de așteptare în centre precum București și Cluj-Napoca alimentează direct interesul pacienților orientați către Turcia: „Profilul pacientului care s-a așezat în centrul atenției noastre pe piața din România începând cu 2026 este destul de clar; acești pacienți ajung la noi după ce au aflat despre diferența de cost, dar pe parcursul procesului realizează că factorul cu adevărat determinant este timpul de așteptare. Ca Estelion Medical, transformăm distanța de zbor de două ore dintre București și Istanbul într-un avantaj și avem o viteză operațională capabilă să demareze parcursul pacientului în câteva zile. Pentru pacientul nostru român, timpul este o resursă la fel de valoroasă ca și costul, iar noi ne proiectăm întregul proces astfel încât această resursă să fie protejată.”

„Cadrul european privind tratamentul transfrontalier deschide și mai mult drumul Turciei”

Conform prognozei Persistence Market Research, în 2026 piața globală a turismului dentar atinge o valoare de 15,3 miliarde de dolari; același raport estimează că piața va crește până la 52,8 miliarde de dolari până în 2033, la o rată anuală compusă de 19,3 la sută. Raportul indică Directiva 2011/24 a Uniunii Europene privind drepturile pacienților în materie de asistență medicală transfrontalieră drept cel mai important cadru de reglementare în creșterea pieței. Directiva permite ca, în anumite condiții, costul serviciilor de sănătate primite de cetățenii statelor membre ale UE într-o altă țară să fie rambursat de propriile sisteme naționale de asigurări. Aplicațiile dentare și cosmetice care rămân în afara acoperirii asigurărilor reprezintă principala forță motrice în orientarea pacienților din țările dezvoltate către destinații cu costuri mai accesibile; pentru numeroase tratamente, pacienții obțin economii cuprinse între 60 și 80 la sută. Conform datelor USHAŞ, numărul pacienților internaționali primiți de Turcia în 2025 a depășit 1,4 milioane, iar veniturile din turism medical au depășit pragul de 3 miliarde de dolari. Printre obiectivele cumulative împărtășite de reprezentanții sectorului pentru anul 2026 figurează prognoza de 2,5 milioane de pacienți și 10 miliarde de dolari venituri.

Azman exprimă faptul că acest cadru este determinant pentru creșterea de pe piața română: „Cadrul european al sănătății transfrontaliere reprezintă o garanție juridică pentru pacienții noștri români și ușurează în mod semnificativ procesele lor decizionale. Faptul că Turcia a transformat instituțiile intermediare în structuri verificabile prin sistemul de licență al USHAŞ aduce încrederea în proces la un nivel cu totul nou. Ca Estelion Medical, devenim practica acestei încrederi prin structura noastră licențiată, prin instituțiile partenere de sănătate și prin infrastructura noastră digitală de monitorizare post-operatorie; ne construim strategia de creștere pe piața română exact pe această axă.” Estelion Medical își continuă activitatea ca instituție intermediară licențiată cu Certificatul Internațional de Turism Medical USHAŞ și cu autorizația de agenție de turism TÜRSAB, urmând o strategie de poziționare verticală pe piață prin specializarea sa în All-on-4 și All-on-6.

Pe axa Europei de Est, cererea de implanturi dentare se îndreaptă spre o transformare structurală

Accelerarea observată în ultimii doi ani pe piața de tratamente dentare din estul Europei se citește drept anunțul unei transformări structurale care se răspândește în întregul continent. Datele de comparație internațională publicate de Liv Hospital identifică o diferență de cost de până la 63 la sută între România și Turcia în aplicarea implanturilor dentare All-on-6. În orașe precum București, Cluj-Napoca și Timișoara, prelungirea timpilor de programare și costurile generale ridicate ale clinicilor se evidențiază drept cei doi factori principali care orientează pacienții către alternativele transfrontaliere. Pachetele integrate oferite de Turcia adună într-un singur punct planificarea chirurgicală, producția protetică și cazarea, generând un avantaj suplimentar pentru bugetul total. Durata zborului de aproximativ două ore între București și Istanbul, alături de poziția geografică apropiată de același fus orar, creează un confort logistic în comunicare și în planificarea recuperării. Pachetele denumite turism medical concierge – formate din transfer VIP, coordonare multilingvă, monitorizare digitală și planificare personalizată a tratamentului – se conturează drept așteptarea fundamentală a segmentului de pacienți cu valoare ridicată de pe piața europeană. La pacienții europeni de peste 50 de ani, cererea pentru reabilitarea totală a arcadei dentare cunoaște o creștere semnificativă, în timp ce tehnologiile de stomatologie digitală devin componenta standard a proceselor de tratament.

„Avansăm cu obiectivul de a deveni marca de încredere a turismului dentar în geografia Europei de Est”

Estelion Medical, cu sediul în Istanbul, își continuă activitatea ca una dintre mărcile poziționate pe piață printr-o concepție de servicii premium gestionate integrat în domeniul turismului dentar internațional. Marca oferă servicii de intermediere prin Certificatul Internațional de Turism Medical USHAŞ și prin autorizația de agenție de turism TÜRSAB; tratamentele se desfășoară în instituții partenere de sănătate autorizate. Hüseyin Azman, fondatorul Estelion Medical, împărtășește strategia sa pentru piața română și viziunea pe termen mediu a mărcii prin următoarele cuvinte:

„Ca Estelion Medical am ales specializarea verticală în tratamentele cu implant All-on-4 și All-on-6, deoarece aceste tratamente reprezintă aria care influențează cel mai profund calitatea vieții pacienților noștri care au nevoie de reabilitarea totală a arcadei dentare. De asemenea, primim pacienți din peste 40 de țări. Specific pieței române, ne-am consolidat echipa de coordonare multilingvă și ne-am adaptat procesele de consultare digitală la scheme de flux concepute special pentru pacienții români. Gestionăm întregul parcurs cu propria echipă profesionistă – de la evaluarea preliminară online la transferul VIP de la aeroport, de la procesul operațional cu sprijinul interpretului până la monitorizarea digitală după întoarcerea în țara lor. În perioada următoare ne menținem investițiile în imagistica 3D, în designul digital al zâmbetului și în tehnologiile de planificare personalizată a tratamentului. Viziunea noastră este clară – aceea de a fi una dintre mărcile de încredere, transparente și durabile care vin în mintea oamenilor atunci când se vorbește despre turism dentar, înainte de toate în România și în întreaga geografie a Europei de Est.”

Continue Reading

Uncategorized

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

Published

on

By

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea și securitatea sa

București – 22 mai 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat în luna mai programul One UI 9 beta, care va fi lansat săptămâna aceasta, începând cu seria Galaxy S26. Dezvoltat pe noul Android 17, One UI 9 beta aduce o gamă extinsă de instrumente creative, opțiuni avansate de personalizare, o experiență mobilă mai accesibilă și o protecție consolidată împotriva potențialelor amenințări de securitate.

Experiența completă a One UI 9 va fi introdusă odată cu viitoarele dispozitive flagship Galaxy, care vor include funcții avansate de AI ce vor face interacțiunea mobilă ușoară și fără efort.

Noutăți în One UI 9 Beta

One UI 9 beta introduce mai multe actualizări în zone cheie ale experienței mobile.

Samsung Notes beneficiază de noi instrumente creative, inclusiv benzi decorative și o varietate mai largă de stiluri de linie pentru stilou. În același timp, aplicația Contacte oferă acum acces direct la Creative Studio pentru crearea de carduri de profil personalizate, fără a fi necesară comutarea între aplicații.

Panoul rapid actualizat oferă utilizatorilor un control mai mare asupra aspectului său. Luminozitatea, sunetul și playerul media pot fi reglate independent, cu mai multe opțiuni de dimensiune pentru a se potrivi preferințelor individuale.

Accesibilitatea este îmbunătățită semnificativ prin viteza reglabilă a Mouse Key, care permite un control mai fluid al cursorului, și prin pachetul combinat TalkBack, care reunește funcții oferite anterior separat de Google și Samsung. Noua funcție Text Spotlight — care afișează textul selectat mai mare sau mai clar într-o fereastră flotantă — a fost, de asemenea, adăugată pentru a facilita citirea.

One UI 9 introduce, de asemenea, o protecție îmbunătățită împotriva aplicațiilor suspecte și a potențialelor amenințări: atunci când sunt detectate noi aplicații cu risc ridicat, acesta avertizează acum utilizatorii, blochează execuția și instalarea, recomandând ștergerea prin actualizări ale politicii de securitate.

Disponibilitate

Programul beta One UI 9 va fi disponibil pentru utilizatorii seriei Galaxy S26 pe anumite piețe, printre care Germania, India, Coreea, Polonia, Regatul Unit și Statele Unite, începând din această săptămână. Utilizatorii seriei Galaxy S26 se pot înscrie în programul beta prin intermediul aplicației Samsung Members.

Continue Reading

Uncategorized

Samsung Electronics lansează serviciul prioritar Premium Plus în România, oferind reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare

Published

on

By

Noul serviciu este conceput pentru a minimiza neplăcerile cauzate de defectarea unui televizor din casă

Clienții care dețin televizoare din gama Premium pot opta pentru o serie de servicii de reparații, inclusiv reparații în următoarea zi lucrătoare și dispozitive de împrumut

București, 20 mai 2026 – Samsung Electronics a anunțat astăzi lansarea unui nou serviciu prioritar Premium Plus în România, un serviciu conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților care dețin anumite modele de televizoare Samsung de 98 inch+, inclusiv modelele Neo QLED, Crystal UHD și modelele Micro RGB recent lansate. Serviciul prioritar Premium Plus garantează reparații în următoarea zi lucrătoare pentru anumite modele de televizoare Samsung, asigurând un timp de nefuncționare minim pentru clienții care se bazează pe televizoarele lor pentru divertisment, muncă și conectivitate.

Rapid, fiabil și convenabil

Serviciul prioritar Premium Plus este disponibil pentru clienții Samsung care dețin anumite modele de televizoare Samsung de 98 inch sau mai mari și care locuiesc în Bucuresti și Ilfov. Acest serviciu este gratuit pentru clienții eligibili și include o serie de beneficii. Dacă televizorul unui client se defectează, acesta poate beneficia de o serie de opțiuni, printre care:

  • Reparații în următoarea zi lucrătoare: reparații rapide și eficiente, majoritatea problemelor fiind rezolvate în următoarea zi lucrătoare de la solicitarea clienților.
  • Dispozitive de împrumut: clienții primesc un televizor de împrumutpe durata reparării dispozitivului lor, instalat de Samsung la domiciliul lor, în cazul în care repația nu poate fi efectuată în următoarea zi lucrătoare
  • Asistență prin chat 24/7: asistența rapidă asigură ajutor imediat oricând și oriunde, cu asistență prin chat non-stop pentru un eficiența serviciului.

Un proces de reparație fără probleme

Atunci când televizorul unui client este deteriorat sau defect, acesta poate rezerva serviciul prioritar Premium Plus prin intermediul procesului standard de reparație disponibil, prin telefon sau prin live chat pe https://www.samsung.com/ro/support/livechat/. Selectând modelul de televizor premium pe care îl dețin, clienții vor fi direcționați către un agent pentru asistență prioritară. Dacă rezervă serviciul Premium Plus, clienții vor beneficia de un timp de reparație mai rapid în comparație cu serviciile standard.

„Reparat în mai puțin de 30 de minute”

Primele reparații efectuate în cadrul serviciului prioritar Premium Plus au fost bine primite de clienți, care și-au împărtășit experiențele:

  • „Totul a fost super tare!! Felicitări????????????????
  • „Întregul proces a decurs foarte bine. Echipa ESD a fost foarte promptă și profesională. Au avut aproximativ 5 persoane care s-au ocupat de televizorul de 98-inch și l-au reparat în mai puțin de 30 de minute. Recomand produsele Samsung în general: toate telefoanele și televizoarele mele sunt de la Samsung și nu le-aș schimba cu un alt brand. (Am încercat, dar calitatea și detaliile vorbesc de la sine).”

Un angajament față de excelență

„La Samsung, ne dedicăm oferirii unor experiențe excepționale clienților, care depășesc așteptările”, a declarat Ionuț Mirel Gherghe, directorul Diviziei de Customer Service Samsung „Serviciul prioritar Premium Plus este o dovadă a angajamentului nostru față de inovație și satisfacția clienților. Oferind reparații în următoarea zi lucrătoare și asistență prioritară, ne asigurăm că clienții noștri se pot bucura de televizoarele Samsung fără întreruperi.”

Extinderea experienței Premium

Serviciul prioritar Premium Plus este disponibil în prezent pentru o selecție de modele de televizoare premium în anumite orașe europene. Samsung intenționează să extindă acest serviciu la mai multe regiuni, orașe și categorii de produse în viitor, îmbunătățind și mai mult experiența clienților.

Pentru mai multe informații despre serviciul prioritar Premium Plus și detalii privind eligibilitatea, vizitați serviciul prioritar Samsung Premium Plus https://www.samsung.com/ro/support/premium-plus/.

Pentru a răsfoi cea mai recentă gamă de televizoare Samsung, inclusiv noua gamă Micro RGB, vă rugăm să consultați https://www.samsung.com/ro/offer/.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro