Connect with us

Uncategorized

Scandalul tăierilor de păduri – DIICOT a cerut raportul Inventarului Forestier NaÅ£ional – Stiri pe surse

Published

on

Cifra care se vehiculează în prezent în spaţiul public privind volumul de 38 de milioane de metri cubi de lemn tăiat anual din pădurile din România este produsă de Inventarul Forestier Naţional (IFN) din România cu metodologie certificată internaţional, iar DIICOT a cerut acum câteva luni raportul IFN care include această cifră, a declarat, joi, pentru AGERPRES, şeful IFN, Gheorghe Marin.

El a avut un schimb de replici în contradictoriu cu directorul Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, după ce acesta din urmă a ironizat posibilitatea ca un volum de 38 de milioane de metri cubi de lemn să fie tăiat în fiecare an în pădurile din România, după cum reiese din raportul realizat de Inventarul Forestier Naţional.

De asemenea, în dezbaterea la care erau prezenţi membrii industriei forestiere, directorul Romsilva a ironizat şi acuzaţiile prezentate în spaţiul public de mai mulţi ani privind ilegalităţile comise de companiile care exploatează lemn din pădurile româneşti şi care sunt suspectate de realizarea de transporturi duble cu un singur set de acte.

„Este acea percepÅ£ie diferită, ’38 de milioane de metri cubi tăiaÅ£i’. Pentru că suntem aici cu nişte firme care mie mi-a plăcut ce au prezentat, vă invit pe toÅ£i la Romsilva, în special pentru firma de IT: ştiÅ£i că noi marcăm doi arbori şi nu ştim? ŞtiÅ£i că dumneavoastră (către companiile de exploatare a pădurii, n.r.) tăiaÅ£i doi arbori şi nu ştiÅ£i? ŞtiÅ£i că firmele de exploatare transportă de două ori şi nu ştiu? ŞtiÅ£i dumneavoastră firmele de prelucrare că prelucraÅ£i doi metri cubi şi nu ştiÅ£i? ŞtiÅ£i că mobila face două bucăţi şi nu ştie? Poate că îi învăţaÅ£i pe oamenii aceia care au făcut softul cu IFN de ce le-a dat acea sumă dublă, pentru că prea mult este acel dublu rostogolit, fără argumente, în spaÅ£iul public. Eu i-am rugat să se uite la formula de calcul, deoarece calculatorul îţi dă formula pe care i-o bagi”, a susÅ£inut directorul Romsilva.

În replică, şeful Inventarului Forestier Naţional, Gheorghe Marin, a susţinut că metodologia după care IFN a calculat cifra de 38 de milioane de metri cubi de lemn tăiat anual în România a fost confirmată de specialişti din Germania, Franţa şi Elveţia.

„Referitor la ce a spus domnul director general despre cifra de 38 de milioane de metri cubi tăiaÅ£i care se vehiculează în spaÅ£iul public, este o cifră pe care noi am produs-o, Inventarul Forestier NaÅ£ional din România, şi trebuie să îi spun domnului director Romsilva că apreciez că a spus că adevărul este unul singur şi minciunile sunt mai multe. Vreau să-i spun că de cifra volumului lemnului pe picior, de 2,35 de miliarde de metri cubi, suntem mândri (Romsilva e mândră, n.r.), dar aceeaşi formulă s-a folosit şi la calculul volumului de lemn tăiat. Nu am folosit altă formulă. Să fie clar că nu a făcut Marin de capul lui, după cum se tot vehiculează în spaÅ£iul public românesc: am discutat această formulă cu specialişti inclusiv din Austria, iar noi, Inventarul Forestier NaÅ£ional din România, am publicat împreună cu statisticienii Inventarelor Forestiere NaÅ£ionale din FranÅ£a, Germania şi ElveÅ£ia o metodologie despre cum am prelucrat datele în IFN, care a fost publicată, nu a primit nicio observaÅ£ie din afara ţării, iar noi ne trezim din România că facem afirmaÅ£ii neadevărate”, a răspuns şeful IFN.

Directorul Romsilva i-a reproşat ulterior şefului IFN că nu i-a transmis inventarul forestier.

„Nu mie trebuie să-mi daÅ£i răspunsul. E simplu, este o piaţă şi o societate civilă care cer răspunsul la acest lucru. Eu am făcut cerere către dumneavoastră şi nu mi-aÅ£i dat inventarul forestier. Despre ce vorbim? Nu mi l-aÅ£i furnizat mie, ci autorităţii. De ce mă certaÅ£i pe mine? Eu sunt un actor mic, la fel ca ceilalÅ£i, nu eu am pus întrebarea în spaÅ£iul public, dumneavoastră aveÅ£i obligaÅ£ia să o lămuriÅ£i”, a susÅ£inut Gheorghe Mihăilescu.

Şeful Inventarului Forestier Naţional, Gheorghe Marin, a precizat ulterior, pentru AGERPRES, că a transmis anul trecut conducerii Ministerului Apelor şi Pădurilor şi conducerii Romsilva raportul care includea cifra de 38 de milioane de metri cubi de lemn tăiat anual din pădurile româneşti.

Gheorghe Marin a explicat că Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea, sub care funcţionează Inventarul Forestier Naţional, a îndepărtat din raport cifra de 38 de milioane de metri cubi de lemn tăiat anual din România.

„Fiecare departament din Institut elaborează cercetări şi sunt supuse avizării în interiorul Institutului, înainte de a pleca din Institut. La avizarea din Institut eu am prezentat şi această cifră (de 38 de milioane de metri cubi care dispar anual din pădurile României, n.r.) a proiectului. Nu a fost avizată de comisia din Institut, deci la Minister (al Apelor şi Pădurilor, n.r.) a plecat fără această cifră de 38 de milioane de metri cubi. Dar la o săptămână după ce am făcut şi avizarea la Minister fără această cifră, domnul Muscă, aici de faţă, care era consilierul ministrului (Ciprian Muscă, fost consilier al ministrului Apelor şi Pădurilor, în prezent preşedintele AsociaÅ£iei Forestierilor din România, n.r.) la data respectivă (noiembrie 2018, n.r.) m-a invitat să fac o prezentare la minister cu toate rezultatele, inclusiv cu această cifră. Le-am prezentat la Ministerul Apelor şi Pădurilor şi mi-a cerut să îi las şi prezentările, deci dânsul are toate prezentările, am făcut toate prezentările. Erau acolo inclusiv doi-trei directori din minister – trei persoane de la Romsilva, domnul Tobescu a fost acolo, (Cătălin Tobescu, fost consilier al ministrului Apelor şi Pădurilor Ioan Deneş, în prezent director al Fordaq România, bursă online de lemn din România, n.r.) şi încă câteva persoane care nu s-au prezentat. Am prezentat această cifră acolo (la Ministerul Apelor şi Pădurilor, n.r.) în power point. Oficialii de la minister şi de la Romsilva au fost cei care mi-au solicitat să prezint toate rezultatele, inclusiv această temă, deci domnul consilier Muscă Ciprian personal mi-a cerut”, a precizat Gheorghe Marin.

Şeful IFN a menţionat că DIICOT a adresat acum câteva luni o adresă oficială Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură prin care a cerut raportul complet realizat de Inventarul Forestier Naţional.

„DIICOT a cerut Institutului, prin adresă oficială, acum câteva luni, să i se transmită toate informaÅ£iile, toate studiile, toate prezentările, tot ce avem despre Inventarul Forestier NaÅ£ional. Au făcut adresă oficială către directorul general al Institutului. DIICOT a cerut să le dăm fizic tot studiul. Au cerut prin adresă oficială să transmitem studiul prezentat de mine, aşa cum a fost realizat iniÅ£ial, supus avizării de la Institut, adică cel care conÅ£inea şi date despre tăieri, studiul care a fost transmis la minister, tot Inventarul Forestier NaÅ£ional”, a declarat Gheorghe Marin.

Întrebat cum îşi explică faptul că directorul Romsilva contestă calculele realizate de IFN, şeful Inventarului Forestier Naţional a apreciat că Gheorghe Mihăilescu nu ştie despre ce e vorba.

„Domnul preşedinte al Romsilva nu ştie despre ce este vorba. Dacă avea curiozitatea să se intereseze cum lucrăm, nu mai spunea prostia asta. Asta e o tâmpenie. Aceeaşi formulă am folosit-o şi la calculul lemnului pe picior, şi acolo e bine, acolo suntem mândri că avem mult lemn pe picior în pădure, dar cu aceeaşi formulă am calculat şi volumul de lemn tăiat. Dacă aveam o discuÅ£ie de 5 minute îl lămuream şi nu mai spunea prostia asta, dar din păcate ne denigrează. Din poziÅ£ia pe care o are, el ar trebui să fie foarte atent ce vorbeşte, din păcate aruncă cu vorbele în vânt. (…) În nicio Å£ară autoritatea responsabilă de păduri nu-şi realizează propriul inventar. Trebuie să o facă o instituÅ£ie independentă, un institut de cercetare cum suntem noi, sau o universitate, ca în Suedia, în nici un caz Ministerul (Apelor şi Pădurilor, n.r.), pentru că asta ar însemna că eu mă controlez pe mine. Noi la Institut am avut un contract cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, să realizeze Inventarul Forestier NaÅ£ional, conform legii, la fiecare 5 ani”, a încheiat Gheorghe Marin.

Raspandacul.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

Published

on

By

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci ar putea să o joace, să o rescrie, să o transforme în muzică, mișcare, improvizație și conținut digital? BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z este un proiect de educație culturală inițiat de Asociația JG Victory of Art, care aduce literatura română din programa de Bacalaureat mai aproape de limbajul, întrebările și universul adolescenților de astăzi.

În perioada 15 august – 30 octombrie 2026, 100 de liceeni din 5 licee bucureștene vor participa la un program intensiv de educație culturală, coordonat de 16 profesioniști din domeniul artistic și al comunicării. Timp de 8 săptămâni, adolescenții vor lucra în ateliere interdisciplinare de actorie, muzică, scriere dramatică, improvizație, mișcare scenică și social media, transformând operele studiate pentru Bacalaureat în creații contemporane care vorbesc despre preocupările generației lor. De la comentariul învățat pe de rost la experiența trăită BAC IN MY MIND pornește de la o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă adolescenții ar avea voie să intre cu adevărat în literatura pe care o studiază?

În loc să reproducă mecanic interpretări și comentarii, participanții sunt provocați să privească textele prin propriile experiențe și să vorbească despre teme precum iubirea, libertatea, puterea și identitatea. Literatura devine astfel punct de plecare pentru improvizații, scene contemporane, soundtrack-uri literare și chiar conținut creat pentru TikTok și Instagram.

Proiectul își propune să transforme întâlnirea cu literatura română dintr-o obligație școlară într-o experiență artistică personală și colectivă. 100 de adolescenți. 5 licee. 16 profesioniști. Un oraș care devine scenă.

Echipa artistică și educațională reunește profesioniști din teatru, muzică, dramaturgie, improvizație, mișcare scenică și comunicare digitală: Radu-Florin Solcanu, Petru-Cristian Georoiu, Raluca-Ioana Robu, Ion Grigoraș, Sandra Boroghina, Lilian Cărăuș, Svetlana Gluhova, Robert-Aurelian Costin, Victor Cristian Dorian Ciutacu, Matei Lucaci-Grunberg, Alexandru Nagy, Ștefan-Andrei Huluba, Andrei-Sever Bârzan, Ioana-Alexandra Dragomir și Alexandra Luca.

Coordonarea artistică și managementul proiectului sunt asigurate de Maria-Julieta Georoiu, fondatoarea Victory of Art, cu 15 ani de experiență în dezvoltarea proiectelor de teatru și musical dedicate adolescenților. Literatura iese în oraș.

Una dintre componentele esențiale ale BAC IN MY MIND este ieșirea creației artistice din sala de curs și întâlnirea directă cu publicul. Pe 17 și 18 octombrie 2026, creațiile realizate de adolescenți vor avea primele reprezentări publice în Grădina Icoanei, transformând unul dintre spațiile cunoscute ale Bucureștiului într-o scenă deschisă. Proiectul va culmina cu un festival urban de trei zile, în perioada 23–25 octombrie 2026, la Teatrul Amzei, unde vor fi reunite creațiile celor cinci licee.

Evenimentele urmăresc să aducă împreună adolescenții, artiștii, profesorii, familiile și publicul bucureștean și să demonstreze că literatura clasică poate deveni relevantă pentru o generație crescută în mediul digital atunci când îi este oferită libertatea de a o descoperi prin propriul limbaj. Un proiect care își propune să continue BAC IN MY MIND este gândit ca prima ediție a unui festival anual, cu posibilitatea extinderii modelului în anii următori. În cadrul proiectului va fi realizat și un ghid de dramatizare, care va rămâne disponibil online și va putea fi utilizat de profesori, astfel încât metodologia dezvoltată în cadrul proiectului să poată continua și după încheierea acestei ediții.

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z se desfășoară în perioada 15 august – 30 octombrie 2026, în București.

Organizator: Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei

Website: www.victoryofart.com

Social media: https://www.facebook.com/ScoalaVictoryOfArt/?locale=ro_RO

E-mail: office@victoryofart.com

Telefon: 0757 058 310

Continue Reading

Uncategorized

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

Published

on

By

  • 52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;
  • 31% dintre utilizatorii de dispozitive premium ar investi mai mult într-un ecosistem conectat dacă acesta i-ar ajuta să economisească timp în fiecare zi;
  • Peste 100.000 de utilizatori din România folosesc SmartThings zilnic;

București, 24 august 2026 – Pe măsură ce tehnologia simplifică tot mai multe dintre rutinele zilnice, discuția despre eficiență merge firesc mai departe către modul în care alegem să investim timpul pe care îl câștigăm? De aici pornește SmartTime, o conversație care vorbește despre timpul eliberat cu ajutorul tehnologiei și investit în ceea ce contează pentru fiecare, de la familie și pasiuni la odihnă, entertainment sau timp pentru sine.

De la găsirea rapidă a unei informații la gestionarea activităților din casă, inteligența artificială și dispozitivele conectate au un rol tot mai prezent în rutina de zi cu zi. Pentru utilizatori, unul dintre beneficiile concrete este timpul: 52% dintre respondenții unui studiu realizat în comunitatea Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, 54% pentru a găsi mai rapid informațiile de care au nevoie, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice.

Un ecosistem conectat care simplifică rutinele zilnice

Nevoia de eficiență se reflectă și în așteptările utilizatorilor de la tehnologie. Potrivit unui studiu Samsung realizat în rândul utilizatorilor de dispozitive premium, 31% dintre respondenți spun că ar investi mai mult într-un ecosistem de produse conectate dacă acesta i-ar ajuta să economisească timp în fiecare zi, iar 87% își doresc dispozitive care să le îmbunătățească productivitatea.

În ecosistemul Samsung, SmartThings conectează dispozitivele compatibile și permite gestionarea și automatizarea unor activități dintr-un singur loc. Astfel, diferite momente ale rutinei zilnice, de la spălarea hainelor și curățenia casei până la controlul dispozitivelor conectate, pot necesita mai puține intervenții din partea utilizatorului.

O mașină de spălat care își adaptează programul în funcție de nevoile utilizatorului, un aspirator robot care poate prelua o parte din rutina de curățenie sau posibilitatea de a controla mai multe dispozitive conectate din aceeași aplicație sunt exemple ale modului în care tehnologia poate reduce timpul și atenția acordate unor sarcini repetitive.

În România, peste 100.000 de utilizatori folosesc SmartThings zilnic, integrând deja dispozitivele conectate în propriile rutine.

Datele din comunitatea Samsung Members arată și cât de prezentă este deja inteligența artificială în ecosistemul personal al utilizatorilor: 95% dintre respondenți dețin un smartphone cu funcții AI, iar 96% consideră smartphone-ul dispozitivul care le aduce cele mai mari beneficii AI în viața de zi cu zi.

Timpul câștigat devine SmartTime

Timpul eliberat prin simplificarea acestor rutine este punctul de plecare pentru SmartTime: timpul pe care îl putem investi în ceea ce contează pentru noi. Timpul pe care nu îl mai alocăm unei activități repetitive poate deveni timp petrecut cu familia, pentru sport, o pasiune, odihnă, entertainment sau pur și simplu pentru relaxare.

SmartTime nu pornește, astfel, de la ideea de a face mai multe lucruri în timpul câștigat, ci de la posibilitatea de a alege cum vrem să îl folosim. Pentru fiecare persoană, această alegere poate arăta diferit, iar tehnologia conectată poate contribui la crearea acestui spațiu în rutina de zi cu zi.

„Tehnologia devine cu adevărat relevantă atunci când se integrează firesc în rutina oamenilor și le oferă beneficii concrete. Vedem din datele noastre că utilizatorii caută eficiență și modalități de a economisi timp, iar un ecosistem conectat poate simplifica o parte dintre activitățile pe care le gestionăm zi de zi. Prin SmartTime vrem să ducem conversația mai departe, către ceea ce putem face cu timpul astfel câștigat, fie că alegem să îl investim în noi, în familie sau în lucrurile care ne aduc plăcere”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria.

Prin SmartTime, Samsung continuă conversația despre rolul pe care inteligența artificială, SmartThings și ecosistemul de dispozitive conectate îl pot avea în simplificarea activităților de zi cu zi. De la un singur dispozitiv la o casă conectată, tehnologia devine parte din rutină, cu un obiectiv care contribuie la mai puțin timp dedicat gestionării ei și mai mult timp disponibil pentru ceea ce contează.

Pentru mai multe informații despre SmartThings și ecosistemul conectat Samsung, accesați samsung.com/ro/smartthings.

Continue Reading

Uncategorized

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Published

on

By

  • 9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala
  • Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare si invita organizatiile din societatea civila sa se alature demersului

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse si servicii destinate consumatorilor, Wawsome lanseaza campania de informare „Cunoaste-ti drepturile”, prin care isi propune sa explice publicului ce drepturi are atunci cand intampina bariere in utilizarea site-urilor, aplicatiilor sau serviciilor digitale.

Campania se adreseaza tuturor consumatorilor, cu un accent special asupra persoanelor cu dizabilitati, si explica pe intelesul tuturor ce presupune legislatia privind accesibilitatea digitala, cum pot fi sesizate problemele intalnite si care sunt pasii pe care utilizatorii ii pot urma pentru a solicita remedierea acestora. Printre situatiile in care consumatorii pot solicita masuri din partea companiilor se numara posibilitatea de a utiliza un site doar cu tastatura, accesarea continutului de catre persoanele nevazatoare, afisarea clara a textului, precum si posibilitatea de a completa si transmite formulare online.

Utilizatorii pot transmite sesizarea direct operatorului sau furnizorului serviciului, la datele de contact indicate in declaratia ori informatiile de accesibilitate aplicabile. Mai mult, se pot adresa autoritatilor competente, in functie de tipul produsului sau serviciului si de cadrul legal aplicabil.

Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei (ADR) ofera informatii privind accesibilitatea si modalitatile de semnalare a problemelor la www.adr.gov.ro/accesibilitate-site-uri-web. Sesizarile din aria de competenta a ADR pot fi transmise la monitorizare.accesibilitateweb@adr.gov.ro.

„Accesibilitatea digitala nu este un beneficiu optional, ci un drept al consumatorilor. Prin aceasta campanie vrem ca oamenii sa stie ca pot solicita servicii digitale accesibile si ca au la dispozitie instrumente legale pentru a cere respectarea acestui drept. In acelasi timp, ne dorim sa construim, alaturi de organizatii si initiative din societatea civila, un demers de educare care sa aduca accesibilitatea mai aproape atat de utilizatori, cat si de companii. O societate incluziva incepe cu utilizatori informati”, declara George Onofrievici, CEO Wawsome.

Campania continua demersurile de educare si constientizare incepute de Wawsome prin analiza publicata anterior, potrivit careia 9 din 10 site-uri analizate prezinta probleme importante de accesibilitate digitala. Rezultatele au aratat ca, la un an de la aplicarea European Accessibility Act, exista inca un decalaj semnificativ intre cerintele de accesibilitate si experienta reala oferita utilizatorilor. Prin „Cunoaste-ti drepturile”, Wawsome muta accentul de la diagnostic catre informare si actiune, explicand consumatorilor ce pot solicita si cum pot semnala barierele intalnite.

Educatia privind accesibilitatea se construieste impreuna

In acest demers, Wawsome dezvolta actiuni comune de educare si constientizare alaturi de organizatii si initiative care cunosc direct nevoile si experientele persoanelor cu dizabilitati. Printre partenerii implicati se numara Consiliul National al Dizabilitatii din Romania si B Inclusive, primul festival de incluziune si accesibilitate din Europa de Est. Wawsome isi propune sa extinda in perioada urmatoare acest demers prin noi parteneriate cu organizatii si initiative din societatea civila.

„Intr-o societate digitala, imposibilitatea utilizarii serviciilor digitale, devine o noua forma de excluziune. Accesibilitatea digitala trebuie sa insemne acces real, nu doar conformitate formala. Pentru o persoana cu dizabilitati, imposibilitatea de a utiliza un site poate insemna imposibilitatea de a face o plata, de a completa un formular sau de a accesa un serviciu esential. Este important ca oamenii sa isi cunoasca drepturile, dar la fel de important este ca organizatiile sa inteleaga responsabilitatea pe care o au in eliminarea acestor bariere”, declara Daniela Tontsch, presedinte, Consiliul National al Dizabilitatii din Romania.

Incluziunea se vede in lucrurile simple, in momentele de zi cu zi in care o persoana poate participa, alege si decide singura. Digitalul face parte din viata noastra, iar atunci cand un site sau un serviciu online nu este accesibil, excluderea devine foarte concreta. Schimbarea incepe atunci cand ascultam experientele oamenilor si construim impreuna spatii, fizice si digitale deopotriva, in care fiecare persoana poate participa cu adevarat„, declara Marina Roxana Corneliu, fondator B-Inclusive.

Pe parcursul campaniei, compania va publica ghiduri practice si materiale video care prezinta situatii reale din viata de zi cu zi a persoanelor cu dizabilitati si modul in care accesibilitatea digitala le influenteaza accesul la servicii si activitati cotidiene. Campania va include, de asemenea, explicatii privind drepturile consumatorilor si recomandari privind modul in care pot fi formulate solicitari catre companii sau sesizari catre autoritatile competente. Prin aceasta initiativa, Wawsome isi propune sa contribuie la cresterea gradului de informare privind accesibilitatea digitala si la accelerarea adoptarii unor servicii digitale care pot fi utilizate in mod egal de toate persoanele, indiferent de abilitatile acestora.

Wawsome completeaza evaluarea automatizata a accesibilitatii prin audituri manuale, care permit testarea si analiza umana a scenariilor ce nu pot fi evaluate integral cu ajutorul instrumentelor automate. In continuarea acestui proces, Wawsome Accessibility Checker scaneaza rapid site-ul si genereaza un raport privind problemele identificate corelat cu criteriile WCAG (Web Content Accessibility Guidelines), standarde internationale care stabilesc cerinte pentru accesibilitatea continutului digital. La nivelul experientei utilizatorului, Wawsome Accessibility Widget ofera optiuni de adaptare a contrastului, dimensiunii si spatierii textului, animatiilor si navigarii, printr-o integrare simpla si personalizabila. Wawsome Accessibility Monitor urmareste periodic aparitia unor probleme noi, pentru mentinerea accesibilitatii in timp.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro