Uncategorized
Gaudeamus 2019 | Cele mai căutate cărţi şi premiile organizatorilor
La încheierea Târgului de Carte Gaudeamus 2019, care a arătat că până şi noile spaţii de la Romexpo, se pot dovedi în unele momente neîncăpătoare pentru cei care ţin să participe la lansări, multe dintre cele mai importante edituri au anunţat care au fost cele mai căutate volume.
Organizatorii târgului Gaudeamus au decernat duminică după amiază premiile ediţiei. Votul publicului a decis ca trofeele Gaudeamus să meargă în 2019 spre editura Humanitas (locul I), editura Polirom (locul 2) şi grupul editorial Art (locul 3).
Titlul pentru cea mai râvnită carte a târgului stabilită tot prin Votul Publicului, s-a acordat Editurii Humanitas, pentru volumul „Omul care mută norii. Şapte întâmplări”, de Radu Paraschivescu.
Premiul Educaţia: Academia de Studii Economice din Bucureşti
Premiul de Excelenţă, acordat de un juriu format din domnii Ion Bogdan Lefter, Cristian Teodorescu şi Cosmin Ciotloş , se acordă Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, fondată în pe data de 3 ianuarie 1990 de către profesorul de germanistică, teoreticianul literar şi eseistul Andrei Corbea – Hoişie, una dintre cele mai performante edituri universitare din România, la aproape 30 de ani de la start.
Premiul pentru traducere “Antoaneta Ralian”, a fost acordat de un juriu alcătuit din doamna Denisa Comănescu şi domnul Ion Bogdan Lefter pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română Luminiţei Munteanu, pecialistă în limba şi literatura turcă, profesoară a Universităţii din Bucureşti, pentru traducerea din limba turcă a seriei „Orhan Pamuk”, publicată de Editura Polirom; cea mai recentă apariţie din serie fiind volumul ” Alte culori”.

Pentru traducerea din limba română într-o limbă străină, premiul a ajuns la Daniel Ioniţă, coordonatorul antologiei ”Testament. 400 de ani de poezie românească/ 400 Years of Romanian Poetry” (Editura Minerva), ediţie bilingvă, realizată în Australia, traducerile fiind semnate de Daniel Ioniţă, Daniel Raymond, Adriana Paul şi Eva Foster.
Ficţiune în luptă cu documentarele
Editura Litera a clasificat lalolaltă vânzările pentru ficţiune şi pe cele de nonficţiune. Cea mai căutată carte a editurii la Gaudeamus a fost ”Rugăciune pentru Cernobîl” de Svetlana Aleksievici, urmată de ”Trei femei” de Lisa Taddeo, ”Crăciunul lui Poirot”, de Agatha Christie, ”Toamna”, de Karl Ove Knausgård şi ”Dorinţă”, de Richard Flanagan.
Volumul semnat de ”laureata Premiului Nobel pentru Literatură, este cartea-fenomen care a inspirat cel mai vizionat serial al momentului (Cernobîl) o cronică a trecutului dar şi un avertisment pentru viitor. O carte crucială care, datorită forţei emoţionale şi onestităţii sale, lasă o amintire de neşters în mintea cititorului”, arată reprezentanţii editurii.
În Top 5 pentru volumele de la Litera mică conduce după târg volumul ”Zăpadă”, de Walter de la Mare cu ilustraţii de Carolina Rabei, urmat de ”Cum a salvat Felix Crăciunul” de Alex T. Smith, ”Miau, Miorlau şi Miaunici”, de Simona Epure, cu ilustraţii de Alexia Udrişte, ”Poveşti clasice de Crăciun” şi ”Călătoria lui Albie Bright”, de Christopher Edge.

”«Zăpadă» este un poem perfect pentru această perioadă a anului, scris de unul dintre cei mai semnificativi poeţi englezi. Minunat ilustrat de Carolina Rabei, această carte este prima sa lucrare de ilustraţie, primită cu entuziasm de public şi de critică şi nominalizată la prestigioasa medalie Kate Greenaway”, au arătat cei de la Litera.
Grupul editorial Nemira a participat la Gaudeamus 2019 cu noutăţi pentru toată familia, cu o listă de cadouri pentru toate tipurile de cititori: cărţi pentru copii de la Nemi, science fiction, fantasy şi thriller de la Armada, literatură străină, literatură română şi nonficţiune. Ca mai căutată carte de la această ediţie a fost, potrivit editurii, ”Suspicious Minds”, de Gwenda Bond (publicat laimprintul Armada). Este vorba despre primul roman dintr-o serie de poveşti inspirate de universul serialului Stranger Things. În ”Suspicious Minds” este spusă povestea mamei lui Unsprezece şi a omului de ştiinţă care a pus bazele experimentului întunecat ce va aduce monştri în Hawkins. Lista continuă cu ”Străinul”, de Stephen King (imprintul Armada), ”Soldatul iernii”, de Daniel Mason (colecţia Babel), ”Soţia imperială”, de Irina Reyn (colecţia Damen Tango) şi ”Reţeaua şoaptelor”, de Chandler Baker (imprintul Armada.
Lista celor mai căutate cărţi pentru copii de la Nemi e deschisă cu ”O dorinţă de Crăciun”, de Katherine Rundell, poveste nominalizată la Cilip Carnegie Medal 2019 şi Cilip Greenaway Medal 2019, din care copiii învaţă cea mai importantă lecţie: când îţi doreşti ceva, trebuie să fie din toată inima. În continuare, editura citează ”Nevermoor. Probele de admitere ale lui Morrigan Crow”, de Jessica Townsend, ”Lama lama de Crăciun”, de Anna Dewdney, ”Poveste muzicală de Crăciun”, de Cristina Andone şi ”Eu şi Moş Crăciun”, de Matt Haig.

Povestea vedetelor şi legendele imaginaţiei
Grupul Editorial Corint a declarat pentru MEDIAFAX volumul ”Maria Tănase. artista, omul, legenda”, de Stejărel Olaru, drept cea mai solicitată carte de la stand la Gaudeamus. ” Stejarel Olaru ne ofera cu totul altfel de carte, remarcabila prin valoarea ei documentara si cuceritoare prin talentul literar cu care a fost scrisă”, a notat despre volum criticul Alex Ştefănescu. Lista de la Corint continuă cu ”Jaclyn Hyde”, de Annabeth Bondor-Stone şi Connor White, ”Politica viitorului. Tehnologia digitală şi societatea”, de Jamie Susskind, ”Până şi monştrii se spală pe dinţi”, de Jessica Martinello şi Gregoire Mabire şi ”Manuscrisele roşii ale magiei”, de Cassandra Clare.
Editura Trei anunţă că la târg Cele mai vândute volume de ficţiune au fost cele care se află şi în topurile internaţionale. Cea mai căutată carte de ficţiune a editurii a fost ”Fata care trebuia să moară”, de David Lagerctantz (colecţia Fiction Connection, Editura Trei). În continuarea clasamentului, cititorii au stabilit ”Pasărea cu piept roşu”, de Jo Nesbø (serie de autor, Editura Trei), ”Acolo unde cântă racii”, de Delia Owens (colecţia Literary Fiction, Editura Pandora M), ”Un an şi o zi”, de Pascal Bruckner (serie de autor, Editura Trei) şi ”Fidelitate”, de Marco Missiroli (colecţia Literary Fiction, Editura Pandora M).
Colecţiile de psihologie au fost, de asemenea, apreciate de vizitatorii târgului, cele mai cumpărate cărţi ale editurii Trei fiind ”Viaţa interioară”, de Christophe André (colecţia Psihologie Practică, Editura Trei), ”Ce-ar face Freud în locul tău?”, de Sarah Tomley (colecţia Psihologia pentru toţi, Editura Trei), ”Expresia psihopatologică în pictură”, de Aurel Romila (colecţia Psihologie-Psihoterapie, Editura Trei), ”Psihicul politic”, de Andrew Samuels (colecţia Misterele inconştientului colectiv, Editura Trei) şi ”Cum să formezi oameni de succes”, de Esther Wojcicki (colecţia Psihologie practică pentru părinţi, Editura Trei).
Nici cărţile de istorie sau cele dedicate stilului de viaţă modern nu au fost ocolite de cititori, cei de la Trei fiind mulţumiţi de clasarea în ordine în topul vânzărilor pentru volumele ”Arta subtilă a disperării, de Mark Manson (Editura Lifestyle Publishing), ”Drumurile mătăsii”, de Peter Frankopan (colecţia Istorie, Editura Trei), ”Pompeii”, de Mary Beard (colecţia Istorie, Editura Trei), ”Oamenii”, de Tom Philips (Editura Trei) şi ”Nebunie şi vindecare”, de Barbara K. Lipska şi Elaine McArdle (Editura Trei).
Cei mai mici cititori care au ajuns la standul Trei s-au bucurat de întâlnirea cu personajele lor preferate, spun reprezentanţii editurii. Cele mai dorite titluri din colecţiile Literati şi PanDA au fost, în ordine, ”Astrofizica pentru copii grăbiţi”, de Neil deGrasse Tyson (colecţia Literati, Editura Pandora M), ”Findus se mută”, de Sven Nordqvist (colecţia PanDa, Editura Pandora M), ”Noi suntem aici”, de Oliver Jeffers (colecţia PanDa, Editura Pandora M), ”Victoraş greieraş”, de Antoon Krings (colecţia PanDa, Editura Pandora M) şi ”Unde este Turnul Eiffel?”, de Dina Anastasio (colecţia Cine? Ce? Unde?, Editura Pandora M).
Suspans pentru toate vârstele
Grupul editorial Rao a avut în prim plan volumul ”Ziua răzbunării”, de John Grisham, romanul care ”ne poartă din junglele din Filipine şi tranşeele războiului până în lumea plină de secrete a unui azil de boli mintale şi sălile de tribunal în care avocaţii încearcă disperaţi să îi salveze viaţa lui Pete Banning”, arată editorii. Alte titluri căutate la standul Rao sunt ”Sociologia proastei guvernări în România interbelică”, de Bogdan Bucur, ”România în perioada Administraţiei Emil Constantinescu”, de Alex Mihai Stoenescu, ”Enciclopedia de diplomaţie”, de Dan Dungaciu şi ”Viaţa după Auschwitz”, de Eva Schloss.
Topuri de vînzări al editurii Polirom la Gaudeamus 2019 a fost dominat de volumul ”Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor”, de Olga Tokarczuk, urmat de volumele din Colecţia Biografii romanţate: ”Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos”, de Simona Antonescu; ”Enescu. Caiete de repetiţii”, de Dan Coman; ”Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare”, de Moni Stănilă; ”Caragiale. Scrisoarea pierdută”, de Bogdan-Alexandru Stănescu. Între primele titluri vândute se găsesc şi ”Cei rămaşi şi cei plecaţi”, de Parinoush Saniee, la egalitate cu ”Fetele Căpitanului”, de Maria Dueñas, ”Alte culori”, de Orhan Pamuk, la egalitate cu ”Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin”, de Orlando Figes şi ”Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lume”, de Malala Yousafzai.
Dintre volumele de literatură română, vânzările Polirom au fost dominate de ”Contaminare”, de Mihai Radu, ”Sonia ridică mână”, de Lavinia Branişte, ”Părul contează enorm”, de Dan Lungu, ”Homeric”, de Doina Ruşti şi ”Ultima cruciadă”, de Simona Antonescu.
Top 5 traduceri din literatura universală este condus, la Polirom, de ”Poartă-ţi plugul peste oasele morţilor”, de Olga Tokarczuk, urmat de ”Cei plecaţi şi cei rămaşi, Parinoush Saniee”, la egalitate cu ”Fetele Căpitanului”, de Maria Dueñas, ”Lumina de veghe”, de Michael Ondaatje, ”Din pântecul balenei”, de Sjón şi volumul de versuri ”Flacăra”, de Leonard Cohen.
Colecţia Biografii romanţate: ”Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos”, de Simona Antonescu; ”Enescu. Caiete de repetiţii”, de Dan Coman; ”Brâncuşi sau cum a învăţat ţestoasa să zboare”, de Moni Stănilă; ”Caragiale. Scrisoarea pierdută”, de Bogdan-Alexandru Stănescu conduce şi Top 5 nonfiction al editurii. Urmează ”Aşteptarea Penelopei”, de Aurora Liiceanu, ”Alte culori”, de Orhan Pamuk, la egalitate cu ”Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin”, de Orlando Figes, ”Suntem dezrădăcinate. Călătoria mea şi poveştile altor fete refugiate din toată lume”, de Malala şi de volumul ”Despre viitor. Perspectivele umanităţii”, de Martin Reeves, la egalitate cu ”Naufragiul civilizaţiilor”, de Amin Maalouf.
Cei mai mici cititori au decis şi Top 5 Polirom Junior, unde cea mai căutată carte este ”Mopşi la Polul Nord”, de Philip Reeve şi Sarah McIntyre. Urmează ”Uşa cu trei încuietori”, de Sonia Fernandez-Vidal, ”Balada Unicornilor”, de Ledicia Costas, ”Jurnalul Lottei”, de Alice Pantermuller şi Daniela Kohl şi ”Ninja Timmy şi rîsetele furate”, de Henrik Tamm.
Poveşti citite şi istorii desenate
Bestsellers Humanitas la Gaudeamus 2019 sunt ”Omul care mută nori. Şapte povestiri” de Radu Paraschivescu, ”Ludice. Exerciţii de umor criptic”, de Gabriel Liiceanu, ”Ne facem bine. O antologie de fapte extraordinare văzute şi vorbite la ROMANIA, TE IUBESC!” de Cosmin Savu, Rareş Năstase, Paula Herlo, Alex Dima, Paul Angelescu, Cristian Leonte, ”O călătorie prin univers. Astrofizica povestită” de Cristian Presura, cu ilustraţii de Ana Alfianu, în colecţia Humanitas Junior, ”Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri)” de Lucian Boia.
Dintre cărţile pentru copii, Humanitas junior top 5 este condus de ”O călatorie prin Univers. Astrofizica povestită de Cristian Presura”, ilustraţii de Ana Alfianu. Urmează ”Băiatul care nu credea în Moş Crăciun”, de Liana Alexandru, ilustraţii de Ana Alfianu, ”Visătorul de visuri”, de Maria, Regina Romaniei, ilustraţii de Sidonia Călin, ”Poveşti cu animale din lumea întreagă. 50 de basme şi legende”, text de Angela Mc Allister, ilustraţii de Aitch, şi ”Darwin. Expediţia pe Beagle”, de Fabien Grolleau şi Jeremie Royer.
Dintre volumele Humanitas Fiction, cititorii de la Gaudeamus au ales în primul rând volumul lui Evgheni Vodolazkin, „Brisbane”, urmează romanul lui Eric Emmanuel Schmitt, „Doamna Pylinska şi secretul lui Chopin” , iar pe locul trei este cartea semnată de Władysław Szpilman, ”Pianistul. Amintiri din Varşovia, 1939-1945”. Clasamentul este completat de romanul lui Liu Zhenyun, „Nu mi-am omorât bărbatul” şi de volumul semnat de Melanie Benjamin, „Soţia aviatorului”.
Grupul editorial Art anunţă că Editura Arthur a înregistrat cele mai bune vânzări pentru ”Harry Potter şi piatra filosofală”, de J.K. Rowling, ilustraţii de Jim Kay, traducere din engleză de Florin Bican. Pe locul al doilea este ” Jurnalul unui puşti 14. Marea demolare”, de Jeff Kinney, traducere din engleză de Ioana Vîlcu, iar podiumul este completat de ”Povestea fără sfârşit”, de Michael Ende, traducere din germană de Yvette Davidescu.
În seria Arthur Retro, cei mici au redescoperit titluri precum ”Poveşti despre Păcală şi Tândală”, de Alexandru Mitru, ilustraţii de Done Stan, şi ”Doctorul Aumădoare”, de Kornei Ciukovski, ilustraţii de V. Cijikov, traducere din rusă de Nic. Iliescu.
Dintre cărţile autorilor români de la Arthur, ”Cartea albă cu Apolodor sau apolododecameronul”, de Florin Bican, ilustraţii de Dan Ungureanu, şi ”Cronicile Domnişoarei Poimâine I. Vremea Vrăjitoarei Niciodată”, de Adina Rosetti, ilustraţii de Oana Ispir, au fost cele mai căutate.
Editura Vlad şi Cartea Genius au anunţat că vânzările cele mai bune le-au avut volumele ”Dacă-i dai un fursec unui şoricel, de Laura Numeroff, ilustraţii de Felicia Bond, traducere din engleză de Vlad Zografi, şi ”Noile aventuri ale lui Peter Iepuraşul”, de Emma Thompson, ilustraţii de Eleanor Taylor, traducere din engleză de Andreea Caleman.
Editura YoungArt a remarcat interesul pentru ”Băieţii din strada Pál”, de Molnár Ferenc, ilustraţii de Reich Károly, traducere din maghiară de V. Micu, Colecţia youngretro, şi pentru ”Miss Peregrine 4. Harta zilelor”, de Ransom Riggs, traducere din engleză de Laura Ciobanu.
În ceea ce priveşte titlurile editurii Art, cea mai căutată carte a fost ”Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire”, de Peter Handke, traducere din limba germană şi postfaţă de Mariana Lăzărescu, urmată de ” Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri”, de Peter Handke, traducere din limba germană de Corina Jiva, şi de titlul ”Cei aleşi şi cei damnaţi”, de Primo Levi, traducere din italiană de Doina Condrea Derer, Colecţia Desenul din covor.
În colecţia musai, editura a reţinut interesul cumpărătorilor pentru ”Rămâi cu mine”, de Ayòbámi Adébáyò, traducere din engleză de Iulia Gorzo, şi ”Fata cu Leica”, de Helena Janeczek, traducere din italiană de Liviu Ornea.
Colecţia Sapiens a celor de la Art a trezit interesul cititorilor prin ”Familia Romanov. Asasinat, revoluţie şi prăbuşirea Rusiei imperiale”, de Candace Fleming, traducere din engleză de Gabriel Tudor şi ”Charles şi Emma. Crezul familiei Darwin”, de Deborah Heiligman, traducere din engleză de Andrei Bontaş.
Dintre cărţile de la Paladin atenţia vizitatorilor a fost reţinută mai ales ”Artemis”, de Andy Weir, traducere din engleză de Mihai-Dan Pavelescu şi de ”Poarta lui Abaddon”, de James S.A. Corey, traducere din engleză de Cezar Petrilă, Editura Paladin
”Asterix şi goţii”, cu un text de René Goscinny, desene de Albert Uderzo, traducere de franceză de Ioana Pârvulescu şi ”Îndrăzneşte să dezamăgeşti. O copilărie în Turcia”, de Özge Samanci, traducere din engleză de Mădălina Buican, au fost cele mai bine vândute titluri pentru Editura Grafic.
Cât despre colecţia minigrafic, de la editura Grafic, vânzările ei la Gaudeamus au fost dominate ”Garfield 3: mai mare, mai grozav”, de Jim Davies, traducere din engleză de Florentina Hojbotă, ”Colecţia esenţială Calvin şi Hobbes”, de Bill Watterson, traducere din engleză de Florin Bican, şi de ”Cele douăsprezece prinţese dansatoare”, de Maria Surducan.
A XXVI-a ediţie a Târgului de carte Gaudeamus Radio România din Bucureşti a avut loc între 20 şi 24 noiembrie, sub semnul aniversării a 30 de ani de la momentul istoric al Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Peste 8.000 mp de standuri au găzduit sute de mii de titluri şi aproape 900 de evenimente, lansări şi prezentări de carte, sesiuni de autografe şi dezbateri cu teme ce au acoperit un spaţiu vast, de la ficţiune şi suspans până la gastronomie şi poezie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Uncategorized
Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala
- 9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala
- Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare si invita organizatiile din societatea civila sa se alature demersului
Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse si servicii destinate consumatorilor, Wawsome lanseaza campania de informare „Cunoaste-ti drepturile”, prin care isi propune sa explice publicului ce drepturi are atunci cand intampina bariere in utilizarea site-urilor, aplicatiilor sau serviciilor digitale.
Campania se adreseaza tuturor consumatorilor, cu un accent special asupra persoanelor cu dizabilitati, si explica pe intelesul tuturor ce presupune legislatia privind accesibilitatea digitala, cum pot fi sesizate problemele intalnite si care sunt pasii pe care utilizatorii ii pot urma pentru a solicita remedierea acestora. Printre situatiile in care consumatorii pot solicita masuri din partea companiilor se numara posibilitatea de a utiliza un site doar cu tastatura, accesarea continutului de catre persoanele nevazatoare, afisarea clara a textului, precum si posibilitatea de a completa si transmite formulare online.

Utilizatorii pot transmite sesizarea direct operatorului sau furnizorului serviciului, la datele de contact indicate in declaratia ori informatiile de accesibilitate aplicabile. Mai mult, se pot adresa autoritatilor competente, in functie de tipul produsului sau serviciului si de cadrul legal aplicabil.
Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei (ADR) ofera informatii privind accesibilitatea si modalitatile de semnalare a problemelor la www.adr.gov.ro/accesibilitate-site-uri-web. Sesizarile din aria de competenta a ADR pot fi transmise la monitorizare.accesibilitateweb@adr.gov.ro.
„Accesibilitatea digitala nu este un beneficiu optional, ci un drept al consumatorilor. Prin aceasta campanie vrem ca oamenii sa stie ca pot solicita servicii digitale accesibile si ca au la dispozitie instrumente legale pentru a cere respectarea acestui drept. In acelasi timp, ne dorim sa construim, alaturi de organizatii si initiative din societatea civila, un demers de educare care sa aduca accesibilitatea mai aproape atat de utilizatori, cat si de companii. O societate incluziva incepe cu utilizatori informati”, declara George Onofrievici, CEO Wawsome.

Campania continua demersurile de educare si constientizare incepute de Wawsome prin analiza publicata anterior, potrivit careia 9 din 10 site-uri analizate prezinta probleme importante de accesibilitate digitala. Rezultatele au aratat ca, la un an de la aplicarea European Accessibility Act, exista inca un decalaj semnificativ intre cerintele de accesibilitate si experienta reala oferita utilizatorilor. Prin „Cunoaste-ti drepturile”, Wawsome muta accentul de la diagnostic catre informare si actiune, explicand consumatorilor ce pot solicita si cum pot semnala barierele intalnite.
Educatia privind accesibilitatea se construieste impreuna
In acest demers, Wawsome dezvolta actiuni comune de educare si constientizare alaturi de organizatii si initiative care cunosc direct nevoile si experientele persoanelor cu dizabilitati. Printre partenerii implicati se numara Consiliul National al Dizabilitatii din Romania si B Inclusive, primul festival de incluziune si accesibilitate din Europa de Est. Wawsome isi propune sa extinda in perioada urmatoare acest demers prin noi parteneriate cu organizatii si initiative din societatea civila.

„Intr-o societate digitala, imposibilitatea utilizarii serviciilor digitale, devine o noua forma de excluziune. Accesibilitatea digitala trebuie sa insemne acces real, nu doar conformitate formala. Pentru o persoana cu dizabilitati, imposibilitatea de a utiliza un site poate insemna imposibilitatea de a face o plata, de a completa un formular sau de a accesa un serviciu esential. Este important ca oamenii sa isi cunoasca drepturile, dar la fel de important este ca organizatiile sa inteleaga responsabilitatea pe care o au in eliminarea acestor bariere”, declara Daniela Tontsch, presedinte, Consiliul National al Dizabilitatii din Romania.
„Incluziunea se vede in lucrurile simple, in momentele de zi cu zi in care o persoana poate participa, alege si decide singura. Digitalul face parte din viata noastra, iar atunci cand un site sau un serviciu online nu este accesibil, excluderea devine foarte concreta. Schimbarea incepe atunci cand ascultam experientele oamenilor si construim impreuna spatii, fizice si digitale deopotriva, in care fiecare persoana poate participa cu adevarat„, declara Marina Roxana Corneliu, fondator B-Inclusive.

Pe parcursul campaniei, compania va publica ghiduri practice si materiale video care prezinta situatii reale din viata de zi cu zi a persoanelor cu dizabilitati si modul in care accesibilitatea digitala le influenteaza accesul la servicii si activitati cotidiene. Campania va include, de asemenea, explicatii privind drepturile consumatorilor si recomandari privind modul in care pot fi formulate solicitari catre companii sau sesizari catre autoritatile competente. Prin aceasta initiativa, Wawsome isi propune sa contribuie la cresterea gradului de informare privind accesibilitatea digitala si la accelerarea adoptarii unor servicii digitale care pot fi utilizate in mod egal de toate persoanele, indiferent de abilitatile acestora.
Wawsome completeaza evaluarea automatizata a accesibilitatii prin audituri manuale, care permit testarea si analiza umana a scenariilor ce nu pot fi evaluate integral cu ajutorul instrumentelor automate. In continuarea acestui proces, Wawsome Accessibility Checker scaneaza rapid site-ul si genereaza un raport privind problemele identificate corelat cu criteriile WCAG (Web Content Accessibility Guidelines), standarde internationale care stabilesc cerinte pentru accesibilitatea continutului digital. La nivelul experientei utilizatorului, Wawsome Accessibility Widget ofera optiuni de adaptare a contrastului, dimensiunii si spatierii textului, animatiilor si navigarii, printr-o integrare simpla si personalizabila. Wawsome Accessibility Monitor urmareste periodic aparitia unor probleme noi, pentru mentinerea accesibilitatii in timp.
Uncategorized
Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cu o baterie de 7.500 mAh, un ecran generos de 6,9 inch și rezistență pentru utilizarea zilnică
București, 18 august 2026 – Xiaomi aduce în România seria REDMI 17, cea mai nouă generație a gamei sale de smartphone-uri cu un raport calitate-preț excelent, concepută pentru a oferi fiabilitate pe tot parcursul zilei și divertisment fără efort unui număr tot mai mare de utilizatori. Cu modelele REDMI 17 și REDMI 17 5G, seria combină o baterie de mare capacitate de 7.500 mAh (tipică) cu un ecran captivant de 6,9 inci cu rată de reîmprospătare ridicată și un sistem dual de camere cu AI de 50 MP, oferind o experiență de utilizare durabilă și fiabilă, concepută pentru a ține pasul cu ritmul vieții de zi cu zi.
Baterie mai mare și încărcare mai rapidă pentru fiabilitate în viața de zi cu zi
Performanța și autonomia definesc seria REDMI 17. Construită în jurul unei baterii impresionante de 7.500 mAh (valoare tipică), această serie este concepută pentru a susține productivitatea, divertismentul și conectivitatea pe perioade îndelungate, oferind utilizatorilor o autonomie extinsă între încărcări.¹ Fie că este vorba despre streaming, navigare pe internet, apeluri video sau crearea de conținut, bateria de mare capacitate este proiectată să facă față programelor încărcate și zilelor lungi. Indiferent dacă utilizatorii vizionează videoclipuri, ascultă muzică, rămân conectați sau surprind momente spontane, seria REDMI 17 este creată pentru a ține pasul cu cerințele vieții cotidiene. În funcție de activitate, REDMI 17 oferă până la 28 de ore de redare video, 91 de ore de redare muzicală, 46 de ore de convorbiri sau 12 ore de înregistrare video, în timp ce REDMI 17 5G suportă până la 28 de ore de redare video locală la rezoluție 1080p, 109 ore de redare muzicală prin căști Bluetooth®, 53 de ore de convorbiri sau 10 ore de înregistrare video la rezoluție 1080p.2

Un ecran generos pentru o experiență vizuală captivantă
Seria REDMI 17 dispune de un ecran generos și captivant de 6,9 inchi, care oferă o experiență de vizionare imersivă în timpul streamingului, jocurilor, navigării și lecturii. Rata sa inteligentă de reîmprospătare AdaptiveSync de 120 Hz se ajustează dinamic între 60 Hz, 90 Hz și 120 Hz, asigurând o interacțiune fluidă și optimizând, totodată, eficiența energetică.⁵ În combinație cu cele trei certificări TÜV Rheinland și tehnologia de reglare a luminozității DC, ecranul oferă o experiență de vizionare mai confortabilă, chiar și în cazul utilizării îndelungate. Conceput pentru a face față cerințelor vieții de zi cu zi, ecranul este protejat de sticla Corning® Gorilla® Glass 7i, care asigură o rezistență sporită la zgârieturi și o protecție îmbunătățită împotriva căderilor. Rezistența la praf și apă conform standardului IP64, împreună cu tehnologia Wet Touch, contribuie la asigurarea unei reacții fiabile în diverse condiții de utilizare zilnică.⁶
Un design nou și îndrăzneț, atât la interior, cât și la exterior
Seria REDMI 17 introduce un limbaj de design complet nou, inspirat din natură, într-o gamă de culori clasice și expresive, care îmbină armonios estetica minimalistă cu caracterul practic pentru viața de zi cu zi. Disponibil într-o selecție de finisaje atent alese, REDMI 17 vine în culorile Black, Deep Blue, Oak Green și Lotus Purple, în timp ce REDMI 17 5G este oferit în Black, Deep Blue și Vivid Orange,⁷ acesta din urmă având un finisaj premium din piele PU pentru o prindere mai moale și mai confortabilă.
Dincolo de paleta de culori reînnoită, ecranul plat și arhitectura cadrului mat al modelului REDMI, precum și designul Metal Deco se îmbină cu un unghi în formă de „R” mai pronunțat pentru a crea un aspect inspirat de modelele de vârf, care este la fel de confortabil de ținut în mână pe cât este de plăcut la vedere, în timp ce ecranul cu decupaj central și ramele mai subțiri conferă părții frontale un aspect mai curat și mai captivant. Designul este completat de un sistem de iluminare RGB dinamic, care oferă iluminare personalizată pentru apelurile primite, notificările aplicațiilor, starea de încărcare, jocuri și utilizarea camerei, combinând feedback-ul practic cu o expresie vizuală distinctivă.
Performanță fluidă pentru divertismentul de zi cu ziSeria REDMI 17 combină un hardware performant cu sistemul de operare Xiaomi HyperOS 3 pentru a oferi o experiență fluidă și receptivă în cadrul sarcinilor zilnice, al activităților de divertisment și al multitaskingului.⁹ Modelul REDMI 17 este echipat cu procesorul MediaTek Helio G91-Ultra, în timp ce modelul REDMI 17 5G dispune de platforma mobilă Snapdragon® 4 Gen 5 cu 5G, pentru o conectivitate mai rapidă și mai fiabilă. Ambele modele suportă până la 12 GB de memorie RAM cu funcția Memory Extension,⁸ contribuind la lansarea mai rapidă a aplicațiilor și la o reacție mai rapidă în modul multitasking. Xiaomi HyperOS 3 îmbunătățește și mai mult experiența cu animații mai fluide,⁹ o reacție îmbunătățită și interacțiuni zilnice mai fluide.
În ceea ce privește camera, sistemul dual de camere AI de 50 MP al seriei REDMI 17 captează imagini uimitor de clare și naturale în mediile cotidiene, în timp ce funcția de fotografiere dual-view față-spate facilitează înregistrarea momentelor din mai multe perspective simultan. Pentru momentele în care vrei să te bucuri din plin de viață, difuzoarele stereo duble, echipate cu o amplificare a volumului de până la 300%, oferă un sunet mai amplu¹⁰ și mai puternic pentru videoclipuri, muzică, apeluri și multe altele.

Disponibilitate și ofertă de lansare
REDMI 17 va fi disponibil în România în culorile Black și Deep Blue⁷, în două variante de memorie: 4 GB + 128 GB, la un preț recomandat de 999 de lei, și 4 GB + 256 GB, la un preț recomandat de 1.199 de lei. REDMI 17 5G va fi disponibil în aceleași culori⁷, în două variante de memorie: 4 GB + 128 GB, la un preț recomandat de 1.099 de lei, și 4 GB + 256 GB, la un preț recomandat de 1.299 de lei. În perioada de lansare, 18 august – 17 septembrie 2026, la achiziționarea oricăruia dintre cele două modele, utilizatorii beneficiază de un voucher în valoare de 100 de lei.
Ambele modele vor fi disponibile pe mi.com/ro, în Xiaomi Store ParkLake București, precum și în rețelele partenere Vodafone, Orange, Digi, eMAG, Flanco și Altex.
De asemenea, aceștia beneficiază de un serviciu gratuit de înlocuire a ecranului în primele 24 de luni, un serviciu gratuit de înlocuire a bateriei în primele 36 de luni și un serviciu gratuit de înlocuire a capacului spate sau a lentilei camerei în primele 24 de luni.
Beneficiile sunt valabile exclusiv pentru telefoanele REDMI 17 5G și REDMI 17 achiziționate în perioada 8 august – 17 octombrie 2026. Mai multe detalii disponibile pe https://www.mi.com/ro/support/policy/redmi17series-premium-service/.
REDMI 17 se află în oferta Back-to-School alături de alte smartphone-uri lansate recent, disponibile cu reduceri de până la 20%, tablete pentru învățare eficientă, precum și alte produse ideale pentru începutul școlii, disponibile la prețuri speciale, precum Xiaomi Tag, Xiaomi Sound Play 18W sau Xiaomi Luggage Classic Pro 28″.
Pentru a descoperi întreaga ofertă Back-to-School și toate promoțiile disponibile, utilizatorii pot accesa landing page-ul dedicat campaniei, disponibil pe https://www.mi.com/ro/event/offer-exclusive-deals/.
Specificații succinte pentru REDMI 17 și REDMI 17 5G
| REDMI 17 | REDMI 17 5G | |
| Design | · Ecran plat și cadru mat, cu design Metal Deco· Dimensiuni: 170,12 mm x 78,42 mm x 8,8 mm²· Greutate: 232 g²· Culori: Black, Deep Blue, Oak Green, Lotus Purple⁷· Rezistență la praf și apă conform standardului IP64⁶ | · Ecran plat și cadru mat, cu design Metal Deco· Dimensiuni: 170,12 mm x 78,42 mm x 8,8 mm²· Greutate: 232 g²· Culori: Black, Deep Blue, Vivid Orange⁷· Vivid Orange cu textură de piele PU· Rezistență la praf și apă conform standardului IP64⁶ |
| Cameră | · Cameră principală de 50 MPo Obiectiv 5P, f/1,8o Obiectiv auxiliar· Cameră frontală de 8 MPo f/2,05 | · Cameră principală de 50 MPo Lentile 5P, f/1,8o Lentile auxiliare· Cameră frontală de 8 MPo f/2,05 |
| Display | • Ecran de 6,9″²• Rezoluție: 1600 x 720• Frecvență de refresh: până la 120 Hz⁵• Luminozitate: 675 nits (tipică), 825 nits HBM• Certificare TÜV Rheinland „Low Blue Light” (soluție software)• Certificare TÜV Rheinland „Circadian Friendly”• Certificare TÜV Rheinland „Flicker Free”• Reglare a luminozității prin curent continuu (DC)• Rată de eșantionare tactilă: până la 240 Hz• Raport de contrast: 1400:1• Adâncime de culoare: 8 biți, 16,7 milioane de culori• Gamă de culori: 83% NTSC | • Ecran de 6,9″²• Rezoluție: 1600 x 720• Frecvență de refresh: până la 120 Hz⁵• Luminozitate: 675 nits (tipică), 825 nits HBM• Certificare TÜV Rheinland „Low Blue Light” (soluție software)• Certificare TÜV Rheinland „Circadian Friendly”• Certificare TÜV Rheinland „Flicker Free”• Reglare a luminozității prin curent continuu (DC)• Rată de eșantionare tactilă: până la 240 Hz• Raport de contrast: 1400:1• Adâncime de culoare: 8 biți, 16,7 milioane de culori• Gamă de culori: 83% NTSC |
| Performanță | · MediaTek Helio G91-Ultra· Proces de fabricație de 12 nm, octa-core· CPU: Cortex-A75 + Cortex-A55· Frecvență maximă CPU: 2,0 GHz· GPU: Mali-G52 MC2™· Suportă până la 12 GB RAM cu extensie de memorie⁸· Suportă până la 2 TB spațiu de stocare extensibil¹¹· Xiaomi HyperOS 3⁹ | · Snapdragon® 4 Gen 5 Mobile Platform· 4nm process, octa-core· CPU: Cortex-A78 + Cortex-A55· Max CPU frequency: 2.4GHz· GPU: Qualcomm® Adreno™· Supports up to 12GB RAM with Memory extension⁸· Supports up to 2TB expandable storage¹¹· Xiaomi HyperOS 3⁹ |
| Baterie & Încărcare | · Baterie de 7500 mAh (tipică)· Încărcare turbo de 45 W³· Încărcare inversă prin cablu de 22,5 W⁴· USB tip C | · Baterie de 7500 mAh (tipică)· Încărcare turbo de 45 W³· Încărcare inversă prin cablu de 22,5 W⁴· USB tip C |
| Audio | · Două difuzoare stereo· Creștere a volumului de până la 300%¹⁰· Mufă pentru căști de 3,5 mm | · Două difuzoare stereo· Creștere a volumului de până la 300%¹⁰· Mufă pentru căști de 3,5 mm |
| Conectivitate | · Wi-Fi: 2,4 GHz | 5 GHz¹²· SIM hibrid 3-în-2 + microSD· Suportă NFC¹³· Bluetooth 5.4· Suportă radio FM cu mufă pentru căști· Suportă AAC / SBC / LDAC | · Wi-Fi: 2,4 GHz | 5 GHz¹²· SIM hibrid 3-în-2 + microSD· Suportă NFC¹³· Bluetooth 5.1· Suportă radio FM cu mufă pentru căști· Suportă AAC / SBC / LDAC |
Note:
¹ Date obținute pe baza modelului de utilizare zilnică ușoară al Laboratoarelor interne Xiaomi. Rezultatele reale pot varia. Datele privind încărcarea au fost testate de Laboratoarele interne Xiaomi; rezultatele reale pot varia.
² Date obținute de la Laboratoarele interne Xiaomi. Rezultatele reale pot varia. Produsul poate varia în funcție de regiune; vă rugăm să consultați produsul propriu-zis.
³ Vă rugăm să consultați distribuitorul local cu privire la disponibilitatea adaptorului de alimentare inclus în cutie.
⁴ Suportă încărcarea inversă prin cablu de până la 22,5 W, compatibilă cu dispozitivele verificate prin testele Laboratoarelor interne Xiaomi. Performanța reală poate varia în funcție de starea bateriei și de alți factori. Când utilizați această funcție, asigurați-vă că telefonul dvs. are suficientă baterie și verificați compatibilitatea dispozitivului receptor.
⁵ Rata de reîmprospătare poate fi ajustată până la 120 Hz pentru aplicațiile compatibile.
⁶ Dispozitivul cu clasificare IP64 a fost testat pentru a fi rezistent la stropi și praf în condiții specifice de laborator, cu clasificarea de protecție IP64 conform standardului IEC 60529:1989+A1:1999+A2:2013. Caracteristicile de protecție împotriva stropilor, apei și prafului pot fi afectate din cauza uzurii rezultate din utilizarea zilnică. Nu încărcați smartphone-ul în condiții de umiditate. Condițiile de utilizare din viața de zi cu zi diferă de mediul experimental. Nu scufundați complet smartphone-ul în apă și nu-l expuneți la soluții precum apa de mare și apa clorurată sau la lichide precum băuturile în timpul utilizării zilnice. Garanția nu acoperă daunele cauzate de scufundarea intenționată a dispozitivului în lichid.
⁷ Culoarea și disponibilitatea tuturor modelelor pot varia de la o piață la alta.
⁸ Memoria RAM de 12 GB cu extindere de memorie se bazează pe versiunea cu 6 GB RAM. Memoria RAM suplimentară va ocupa un spațiu corespunzător din memoria ROM. Extinderea memoriei este disponibilă numai atunci când există suficient spațiu de stocare pe dispozitiv. Extinderea efectivă a capacității de stocare a memoriei RAM variază în funcție de model.
⁹ Disponibilitatea funcțiilor, aplicațiilor și serviciilor Xiaomi HyperOS 3 poate varia în funcție de versiunea software și de modelul telefonului.
¹⁰ Date testate de laboratoarele interne Xiaomi; creșterea volumului cu 300% se referă la 17 niveluri de volum comparativ cu 15 niveluri, iar efectele reale pot varia în funcție de software și de scenarii; vă rugăm să consultați utilizarea efectivă.
¹¹ Cardul microSD pentru stocare extensibilă se vinde separat; vă rugăm să consultați utilizarea efectivă.
¹² Conectivitatea și benzile de rețea pot varia în funcție de disponibilitatea regională și de suportul operatorului local.
¹³ Disponibilitatea NFC poate varia de la o piață la alta.
¹⁴ Configurațiile disponibile pot diferi de la o regiune la alta. Spațiul de stocare și memoria RAM disponibile sunt mai mici decât memoria totală, datorită spațiului ocupat de sistemul de operare și de software-ul preinstalat pe dispozitiv.
Uncategorized
3 zile. 15 ani de Summer Well. Un weekend care ramane cu noi.
Summer Well si-a incheiat editia aniversara de 15 ani dupa trei zile in care muzica, arta, designul si energia publicului au construit, impreuna, un nou capitol din povestea festivalului.
Zeci de mii de participanti au trecut, in fiecare dintre cele trei zile, prin Domeniul Stirbey, pentru un line-up care a pus impreuna nume consacrate, artisti emergenti si proiecte care imping limitele dintre genuri. Trei scene, zeci de show-uri si un public care a stiut sa-si gaseasca propriul ritm au facut din editia din acest an una dintre cele mai speciale din istoria Summer Well.
Pe Orange Main Stage, editia aniversara a inceput cu Vicky Sometani si DE’WAYNE si a continuat cu Charlotte Cardin, care a adus pe scena mixul sau recognoscibil de vulnerabilitate, pop si intensitate. Two Feet a inchis prima seara intr-o atmosfera dark si magnetica.
Ziua a doua a venit cu Rikas, Jungle by Night si Noga Erez, inainte ca Palaye Royale sa duca energia festivalului la un alt nivel. Iar intr-unul dintre momentele speciale ale editiei, Delia & Orchestra Simfonica Bucuresti au transformat festivalul intr-un spatiu de intalnire intre pop, muzica orchestrala si emotie live.
Ultima zi a apartinut unor artisti precum Jalen Ngonda, Nation of Language si Fat Dog, dar si, mai ales, Nick Cave & The Bad Seeds, care au oferit unul dintre show-urile definitorii ale editiei. Intens, magnetic si aproape hipnotic, concertul a transformat ultima seara intr-un moment colectiv greu de uitat.

Pe Sunset Stage by ING x VISA, Summer Well a continuat sa puna spotlight-ul pe artisti si sound-uri care merita descoperite. Luana Genevieve, Bianca Oance, Nu Genea, On The Block, Zep, +SHE+, Chalk si Yasmine Hamdan au traversat registre de la indie si alternative la electronic, experimental si influente globale, construind un soundtrack diferit pentru fiecare moment al zilei.
Pentru al treilea an, Electro Punk Club, imaginat de colectivul Space Objekt, a functionat ca un univers separat in interiorul festivalului. Getchoo, The Molotovs, Tourist, Tigercub, Armand Popa si Sailor Honeymoon au dus mai departe mixul de punk, electronica si alternative, intr-un spatiu inspirat de energia underground a Los Angeles-ului anilor ’70 si reinterpretat prin estetica prezentului.
Dar Summer Well nu se termina la ultima piesa.
In cei 15 ani de existenta, festivalul a crescut intr-un ecosistem in care muzica este doar unul dintre punctele de plecare. Anul acesta, instalatiile si arhitectura temporara create de Space Objekt, zonele de party, experientele de brand, food & drinks, spatiile de relaxare si toate lucrurile care se intampla intre concerte au completat un weekend construit pentru explorare, intalniri si descoperiri.
15 ani de Summer Well inseamna 15 ani de a construi un spatiu in care cultura nu trebuie explicata. Se intampla.
„Summer Well a crescut impreuna cu publicul sau si cred ca asta este una dintre cele mai importante reusite ale festivalului. La 15 ani, nu sarbatorim doar un numar, ci o comunitate care a ramas curioasa, atenta si deschisa catre nou. Faptul ca publicul continua sa descopere artisti, experiente si perspective noi, an dupa an, ne confirma ca Summer Well este mai mult decat un festival – este un context cultural care continua sa evolueze.”
— Claudia Cramaroc, Manager Comunicare si Marketing
Experienta Summer Well este construita impreuna cu partenerii care, an de an, contribuie la universul festivalului. In 2026, Orange, glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Jagermeister, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, Academia De Studii Economice Bucuresti, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, InterContinental Athénée Palace, Secom, Merrell au fost parte din cea de-a 15-a editie Summer Well.
Pentru cei care au fost la Stirbey in acest weekend, pentru cei care au descoperit un artist nou, au prins un concert pe care nu-l aveau in plan, au dansat pana tarziu sau pur si simplu si-au gasit locul intr-un colt al domeniului, multumim ca ati facut parte din poveste.
Biletele Super Early Bird sunt deja disponibile pe www.summerwell.ro.
-
Sport6 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie7 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie7 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie7 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



