Uncategorized
DUPA CCR SI ICCJ CONFIRMA DEZVALUIRILE DIRECTORULUI ZIARULUI INCISIV DE PRAHOVA/CAZUL TONI GREBLA
Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost achitat definitiv de ÎCCJ
In interviul acordat exact acum 3 ani de zile, in data de 06. 05.2015, celor de la stiripesurse.ro, directorul ziarului nostru – Incisiv de Prahova – specifica cu subiect si predicat:
“…după ce judecătorii CCR au respins aceste legi, un membru marcant al Curţii Constituţionale, vorbim de Toni Greblă, cel mai vehement judecător împotriva legilor Big Brother, a fost scos din joc. Nu este întîmplător, cum nu este întîmplător nici interviul acordat de şeful serviciului juridic al SRI, domnul Dumbravă, care nu ştie să numere nici articolele din Codul Penal, dar mă rog, dacă aşa specialişti are SRI, nu comentez. Acel interviu a fost un mesaj, un mesaj mafiot, de ameninţare pentru judecătorii de la CCR. SRI nu se mulţumeşte doar cu a monitoriza parchetele, ci duce lupta pînă la capăt, a spus dl. Dumbravă. În orice dosar, există avocaţi care ridică probleme de neconstituţionalitate, deci SRI asta le-a spus: atenţie, tîmpiţilor, vă monitorizăm şi pe voi şi dacă mai respingeţi o dată legile Big Brother, va mai exista un caz Toni Greblă. Vă spun, legea din România este călcată în picioare de Serviciul Român de Informaţii”.
Iata ca, dup ace CCR a confirmat declaratiile si dezvaluirile acestuia (privind ilegalitatea mandatelor obtinute pe siguranta nationala), vineri intr-un inetrviu si judecatorul CCR, Toni Grebla (achitat) confirma in totalitate cele dezvaluite in acest interviu:
Fostul judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblă, a avut o intervenţie telefonică în direct pentru emisiunea Actualitatea Românească, moderată de Sorina Matei, în care a dat mai multe detalii despre dosarul în care tocmai a fost achitat, vineri, printr-o decizie care nu este definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei. Magistratul a subliniat o legătură ciudată între deciziile sale din interiorul Curţii Constituţionale prin care s-a opus „legilor Big Brother”, sprijinite puternic de SRI, şi punerea sa sub urmărire penală de către DNA.
„Nu pot să vă spun că sunt surprins de decizia ÎCCJ. De altfel, judecătorii de drepturi şi libertăţi, atât în faza de judecată cât şi în cea de contestaţie, au constatat prin decizii definitive că nu eu există nici măcar suspiciunea rezonabilă că aş fi comis vreo faptă penală, motiv pentru care, în martie 2015 nu a fost dispusă nicio măsură preventivă împotriva mea. Cu aceste probe la dosar, procurorul a dispus trimiterea în judecată şi după readministrarea probelor în instanţă a decis că nu există niciun motiv dosarul să poate primi altă soluţie decât cea de achitare. Eu am fost adus la DNA fără mandat în 22 ianuarie 2015, a doua zi după ce pronunţasem la ora 11:30 a treia lege Big Brother a fi neconstiuţională. După acest moment, pe data 10 martie 2015 am fost reţinut pentru 24 ore şi prin aceeaşi ordonanţă de reţinere s-a propus la Înalta Curte nu arestarea preventivă, ci arestarea la domiciliu. După judecată, au hotărât că nu există niciun motiv pentru care împotriva mea să se fi luată vreo măsură preventivă cu motivarea că nu există nici suspiciunea rezonabilă că s-ar fi comis în cauză vreo faptă penală”, a povestit Toni Greblă.
Fostul judecător CCR a precizat, conform EVZ că el a votat mereu împotriva prevederilor din cele trei proiecte legislative cunoscute ca Legile Brother s-a opus prevederilor dorite de SRI, cu o singură menţiune că în privinţa cartelelor prepay când a afirmat că prevederea poate fi constituţională cu anumite amendamente.
Urmariti declaratia si interviul integral:
A intrat în atenţia publică după ce s-a întîlnit, în parcul Herăstrău, cu fostul preşedinte Traian Băsescu. Ofiţerul în rezervă al SRI, Adrian Radu, a dezvăluit, într-un interviu o informaţie care poate zgudui din temelii Justiţia şi scena politică: toţi politicienii corupţi pot scăpa din închisoare, din cauza unei greşeli a SRI. Adrian Radu face dezvăluiri despre generalul Florian Coldea şi susţine că acesta nu este străin de „gafa” pe care SRI o comite în aceste momente.
* Reporter: Aţi intrat în atenţia publică recent, după apariţia acelor fotografii în care aţi fost surprins împreună cu fostul preşedinte Traian Băsescu. În ce context au fost făcute fotografiile?
* Adrian Radu: Am avut o declaraţie de presă. În mod întîmplător, m-am întîlnit cu fostul preşedinte Traian Băsescu, chiar a fost întîmplătoare respectiva întîlnire. Eu nu sînt fost ofiţer SRI, sînt ofiţer SRI în rezervă, pentru că această calitate de ofiţer SRI nu poate să ţi-o ia nimeni. Ca ofiţer SRI nu puteam să am o întîlnire cu fostul preşedinte într-un loc public. Cei care au publicat aceste fotografii, cu această interpretare, s-au făcut de rîs, din punctul meu de vedere. O întîlnire secretă nu poate avea loc într-un loc public. Pot să afirm cu tărie că nu a fost nici CanCan-ul, nici paparazzi şi nici altcineva. Să nu uităm că ziarul CanCan aparţine lui Sebastian Ghiţă, iar Sebastian Ghiţă este membru în Comisia de control SRI şi ofiţer acoperit al SRI, conform documentelor prezentate deja public. Deci, cine spune că au fost doar simpli paparazzi se înşală.
* Reporter: Aţi ridicat o problemă prea puţin discutată, respectiv faptul că SRI are obligaţia legală de a colabora cu DIICOT, nu cu DNA.
* Adrian Radu: SRI poate să lucreze şi cu DNA, poate să dea informaţii, pentru că orice Serviciu din lume poate furniza informaţii instituţiilor abilitate. Ceea ce nu poate să facă SRI este să nu facă dosare de la A la Z, cu tehnică cu tot. Vă dau un exemplu, iar asta este foarte, foarte grav. S-ar putea să asistăm la situaţia în care foarte mulţi corupţi din România, condamnaţi definitiv, să scape datorită unor vicii de procedură şi mă explic. SRI a făcut dosare cu DNA-ul pentru dosare de corupţie şi au prezentat judecătorilor mandate, însă, cum corupţia nu există în temeiul legal, în legea siguranţei naţionale, atenţie, am vorbit cu judecători de la ÎCCJ, de la CCR, şi ceea ce mi-au confirmat este foarte, foarte grav: acele mandate sînt ilegale. Practic, orice avocat deştept din România se poate duce frumuşel să facă un recurs în casaţie pe motiv de procedură incompletă, să atace mandatul, iar marii corupţi din România pot scăpa. Totul se datorează SRI, pentru că, sub aparenţa lucrurilor bine făcute şi a interesului naţional, ei au depăşit cadrul legal. Printr-o hotărîre CSAT s-a spus că şi corupţia este vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale, dar o hotărîre CSAT nu ţine loc de lege. SRI trebuia neapărat să meargă în Parlament şi să-şi completeze legea de funcţionare. Nu a făcut-o şi de aceea este acum această bătălie, şi după declaraţiile mele recente, băieţii s-au grăbit. L-au pus pe domnul Klaus Iohannis să trimită exact aceste legi Big Brother, pentru a avea temei legal. Mandatele date pentru corupţie au fost obţinute ilegal! Sîntem mai rău ca pe vremea comuniştilor! SRI calcă în picioare legea din România.
* Reporter: Păi şi domnul Coldea nu ştia lucrurile astea?
* Adrian Radu: Acum ceva timp a fost scandal foarte mare pe aceste legi Big Brother. Judecătorii CCR, nu o spun eu, ci declaraţiile lor, au acuzat presiuni foarte mari asupra lor de către SRI pentru ca această lege să treacă. În mod ciudat, după ce judecătorii CCR au respins aceste legi, un membru marcant al Curţii Constituţionale, vorbim de Toni Greblă, cel mai vehement judecător împotriva legilor Big Brother, a fost scos din joc. Nu este întîmplător, cum nu este întîmplător nici interviul acordat de şeful serviciului juridic al SRI, domnul Dumbravă, care nu ştie să numere nici articolele din Codul Penal, dar mă rog, dacă aşa specialişti are SRI, nu comentez. Acel interviu a fost un mesaj, un mesaj mafiot, de ameninţare pentru judecătorii de la CCR. SRI nu se mulţumeşte doar cu a monitoriza parchetele, ci duce lupta pînă la capăt, a spus dl. Dumbravă. În orice dosar, există avocaţi care ridică probleme de neconstituţionalitate, deci SRI asta le-a spus: atenţie, tîmpiţilor, vă monitorizăm şi pe voi şi dacă mai respingeţi o dată legile Big Brother, va mai exista un caz Toni Greblă. Vă spun, legea din România este călcată în picioare de Serviciul Român de Informaţii.
* Reporter: Păi la SRI e sat fără cîini? Ce face conducerea executivă a serviciului?
* Adrian Radu: Dacă corelaţi declaraţia mea de presă cu scrisoarea adresată preşedintelui României, la mijloc le-am pus o întrebare: de unde a avut SRI bani de rebrănduire în 2012. SRI a cheltuit foarte, foarte mulţi bani pentru rebrănduire, pentru a se lăsa impresia că SRI şi DNA sînt un fel de Albă ca Zăpada. Coldea şi-a pregătit acest demers chiar pe sub nasul preşedintelui Traian Băsescu. Sînt sigur că pe sub nasul dînsului s-au făcut foarte multe lucruri şi vă dau un exemplu: printr-o hotărîre CSAT s-a aprobat detaşarea a 50 de ofiţeri SRI la ANAF. După această hotărîre, SRI a detaşat 140 de ofiţeri SRI la ANAF. Majoritatea ofiţerilor ANAF sînt, de fapt, ofiţeri SRI activi.
* Reporter: Adică cei care se duc în Vama Veche sînt ofiţeri SRI, de aia au ţinut să aibă maşinile alea de fiţe?
* Adrian Radu: Da! Nu criticaţi, domnule, ANAF-ul că ANAF este condus de SRI, iar asta a recunoscut şi domnul Ponta, care a spus că în ANAF sînt ofiţeri SRI. Nu mai criticaţi ANAF, că ei nu au treabă, acolo sînt ofiţeri SRI. Unde aţi mai văzut într-o ţară civilizată coloană de maşini ANAF care merg către Vamă? Vă întreb, unde? Decît pe vremea comuniştilor! Şi asta o ştie şi domnul Coldea care este fost ofiţer de Securitate.
* Reporter: De unde ştiţi?
* Adrian Radu: Domnul Coldea a fost ofiţer de securitate înainte de 1989.
* Reporter: Nu era cam tinerel?
* Adrian Radu: Da, era cam tinerel, dar uite că aşa se prind puterile. Eu nu ţin cu Traian Băsescu, nu am treabă, dar un singur reproş aş avea de făcut pentru el şi asta o spun public: nu a avut mînă bună la oameni. Oamenii pe care i-a pus în anumite poziţii s-au schimbat ulterior şi la fel de adevărat este că puterea îi îmbată pe unii dintre ei, se îmbată de putere. (Corina U.).
Uncategorized
Luminaria Festival revine la Corbu: trei zile în care cerul, muzica și emoția se întâlnesc într-un spectacol unic
Corbu, Constanța – Între 21 și 23 august, plaja de la Corbu devine din nou gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente estivale din România. Luminaria Festival revine cu o ediție extinsă, care promite să transforme cerul Dobrogei într-o scenă impresionantă, printr-o combinație de show-uri aeriene, baloane cu aer cald, sute de zmeie gigantice, concerte live și activități pentru întreaga familie.

După succesul primei ediții, care a reunit aproximativ 9.000 de participanți, organizatorii anunță o experiență construită pe baza feedback-ului primit din partea publicului. Ediția din acest an vine cu o infrastructură îmbunătățită, mai multe zone de relaxare, un food court extins, ateliere creative pentru copii și un program artistic complex, desfășurat pe parcursul a trei zile.
Un festival în care cerul devine scenă
Luminaria Festival nu este doar un festival de muzică, ci o experiență multisenzorială construită în jurul frumuseții cerului.
Participanții vor putea admira:
- sute de zmeie artistice și gigantice aduse de echipe internaționale;
- spectacole aeriene cu paramotoare și moto-parapante iluminate;
- baloane cu aer cald, simbolul festivalului;
- show-uri cu lasere și efecte vizuale nocturne;
- momente artistice și parade dedicate întregii familii.
În fiecare seară, după apus, cerul se transformă într-un adevărat spectacol de lumină, în care zmeiele iluminate, aeronavele și efectele speciale creează un decor spectaculos pe litoralul românesc.

Concerte pentru toate gusturile
Scena principală va găzdui artiști apreciați din România și Republica Moldova, printre care The Motans, Irina Rimes, The Mono Jacks, David Ciente, Maria Chivu, We Singing Colors, precum și un concert-eveniment susținut de Lupii lui Calancea & Lăutarii lui Botgros, într-o formulă artistică de peste 50 de muzicieni.
Un festival dedicat întregii familii
Pe lângă concerte și spectacole aeriene, Luminaria propune un program bogat de activități pentru copii și adulți:
- ateliere creative;
- spectacole de magie;
- teatru de marionete;
- personaje pe picioroange;
- zone interactive;
- spații de relaxare și experiențe gastronomice.
Conceptul festivalului pune accent pe timpul petrecut împreună, într-un cadru natural spectaculos, unde muzica, lumina și natura creează o atmosferă aparte.
O experiență care merge dincolo de divertisment
Organizatorii descriu Luminaria ca pe o comunitate construită în jurul emoției și a bucuriei de a privi cerul. Fiecare ediție își propune să ofere participanților momente memorabile, într-un decor în care natura și arta se completează reciproc.
Prin conceptul său original și prin diversitatea experiențelor oferite, Luminaria Festival își consolidează poziția printre cele mai inedite festivaluri organizate pe litoralul românesc.
Festivalul va avea loc în perioada 21–23 august, la Corbu, județul Constanța, iar biletele sunt disponibile online.
Pentru programul complet și informații despre acces, vizitatorii pot consulta site-ul oficial Luminaria Festival.
Uncategorized
Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri
Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie să le rezolvi înainte de plecare. Totuși, pentru mulți dintre noi, liniștea începe abia după ce casa este în ordine și știm că ne vom întoarce într-un spațiu curat și primitor. Astăzi, datorită tehnologiei bazate pe inteligență artificială, curățenia nu mai depinde de prezența ta acasă. Noile soluții inteligente pot prelua această responsabilitate, astfel încât tu să te bucuri de concediu fără o grijă în plus.
De ce este atât de greu să ții pasul cu curățenia?
Indiferent cât de atent faci curățenie înainte de concediu, praful continuă să se depună, iar podelele sunt printre primele suprafețe care își pierd aspectul impecabil. Dacă în casă locuiesc și animale de companie, firele de păr și murdăria se adună și mai repede. Astfel, întoarcerea din vacanță vine adesea la pachet cu o nouă rundă de curățenie, exact când tot ce îți dorești este să te bucuri de confortul de acasă. Din fericire, tehnologia inteligentă poate prelua această responsabilitate, astfel încât să te întorci într-o locuință curată, fără efort suplimentar.

Dyson Spot+Scrub™ AI face curățenie chiar și atunci când tu nu ești acasă
Dyson Spot+Scrub™ AI este gândit tocmai pentru genul acesta de situații. Prin aplicația MyDyson™, poți programa robotul să curețe locuința chiar și când ești plecat. Direct din telefon alegi zilele și orele la care să pornească, camerele pe care vrei să le curețe, ordinea în care acestea sunt parcurse sau zonele în care nu trebuie să intre.
Mai mult, robotul creează o hartă a locuinței și se adaptează în funcție de fiecare spațiu. Detectează automat petele și insistă acolo unde este nevoie, iar pe covoare mărește puterea de aspirare pentru o curățare mai eficientă. Pentru pardoselile dure, poate aspira și spăla în același timp, astfel încât podelele să rămână curate fără ca tu să fii prezent.
După fiecare sesiune, se întoarce singur în stația de încărcare, unde își golește recipientul de praf, își spală și își usucă rola pentru spălare și își încarcă bateria, pregătindu-se pentru următoarea sesiune de curățenie. Practic, intervenția ta este redusă la minimum, iar din aplicație poți verifica oricând ce a făcut robotul și dacă totul a decurs conform planului.

O grijă în minus înainte și după vacanță
Concediul ar trebui să însemne relaxare încă din momentul în care închizi ușa casei. Iar întoarcerea acasă ar trebui să vină cu aceeași senzație de confort, nu cu o listă lungă de treburi.
Cu Dyson Spot+Scrub™ AI, curățenia poate deveni o activitate pe care o programezi o singură dată și pe care o lași în grija tehnologiei. Astfel, înainte de plecare ai o grijă în minus, iar la întoarcere te poți bucura direct de confortul de acasă.
De la aspiratoarele fără fir la cele mai noi soluții de curățare autonomă, Dyson continuă să dezvolte tehnologii menite să răspundă nevoilor reale ale utilizatorilor. Prin investiții constante în cercetare, inginerie și inteligență artificială, compania transformă activitățile de zi cu zi în experiențe mai simple și mai eficiente. Pentru Dyson, inovația nu înseamnă doar performanță, ci și mai mult timp pentru lucrurile care contează cu adevărat, inclusiv bucuria unui concediu fără grija curățeniei.
Uncategorized
România, campioană mondială la fotbal virtual! Răzvan Puiu cucerește titlul la Paris
Titlul a fost câștigat la Esports World Cup 2026, turneul care a reunit la Paris, între 22 și 26 iulie, cei mai buni 36 de jucători din lume și un fond de premii de 1,5 milioane de dolari.
București, 27 iulie 2026 – Jucătorul român Răzvan „RvPLegend” Puiu a câștigat, aseară, la Paris, titlul de campion mondial la EA Sports FC, în cadrul FC Pro 26 World Championship, competiție desfășurată sub umbrela Esports World Cup 2026. Este primul român care câștigă campionatul mondial oficial al actualului format EA Sports FC / FC Pro, organizat direct de EA Sports, adăugând un nou capitol de succes unui palmares deja bogat al esports-ului românesc la acest joc, deschis în urmă cu aproape două decenii de Ovidiu „Ovvy” Pătrașcu.
Un parcurs de excepție la cel mai important turneu al anului
Finala FC Pro 26 World Championship a reunit, între 22 și 26 iulie, la Paris, cei mai buni 36 de jucători din lume, reprezentând sezonul competitiv 2025/2026 al EA Sports FC. Competiția, parte a Campionatului Mondial de Esports (Esports World Cup), este considerată cea mai importantă întrecere individuală din fotbalul virtual, adunând un fond total de premii de 1,5 milioane de dolari.
Răzvan Puiu, în vârstă de 22 de ani și legitimat la organizația HYPERSPIRIT, a avut un parcurs remarcabil pe tot parcursul turneului. A intrat în competiție prin faza Play-Ins, a încheiat faza de grupă pe locul 11, cu trei victorii, un egal și două înfrângeri, apoi a trecut, în fazele eliminatorii, de adversari din Turcia, Brazilia și Bulgaria, înainte de a se impune categoric în semifinală. În marea finală, Puiu l-a învins pe germanul Levy „levyfinn” Rieck cu scorul de 6-5, cucerind titlul mondial și un premiu de 250.000 de dolari, cel mai mare din cariera sa. Performanța îl propulsează de pe locul 30 direct pe locul 4 în clasamentul mondial al jucătorilor.
„Visul oricărui jucător Pro de EAFC este să ajungă campion mondial, iar eu am reușit să-mi îndeplinesc cel mai mare vis al meu. Nimic nu este imposibil, prin muncă și dorință se poate realiza orice.”, a precizat Răzvan „RvPLegend” Puiu, campion mondial EA Sports FC.

De la eSuperliga la titlul mondial
Titlul mondial vine în continuarea unui parcurs deja impresionant în plan intern. Răzvan Puiu este campion en-titre al eSuperligii în ultimele două sezoane: a câștigat trofeul în 2025 sub culorile Universității Craiova, iar în 2026 în tricoul lui CFR Cluj.
eSuperliga este campionatul oficial de fotbal virtual desfășurat în paralel cu Superliga, prima ligă a fotbalului românesc, în care fiecare club din eșalonul de elită are un reprezentant. Competiția funcționează ca o punte între fotbalul tradițional și esports, oferind cluburilor din Superliga o prezență activă în lumea gaming-ului competitiv și jucătorilor de EA FC un cadru profesionist de a concura sub culorile echipelor pe care le susțin.
Esports, o sursă constantă de performanță pentru România
Titlul lui Răzvan Puiu se adaugă unui palmares tot mai bogat al esports-ului românesc la nivel internațional. Ovidiu „Ovvy” Pătrașcu, fost jucător de fotbal de performanță la Universitatea Craiova, a fost primul român care a urcat pe treapta cea mai înaltă a unui campionat mondial la jocul de fotbal, în 2008, la World Cyber Games. Ana „ANa” Dumbravă, care a practicat fotbalul de performanță în copilărie și adolescență, a fost desemnată cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume trei ani la rând, în 2022, 2023 și 2024. Andrei „Odoamne” Pascu a devenit primul român campion european la League of Legends, câștigând LEC Summer Split 2022 alături de Rogue. Iar Mihai „iM” Ivan, component al echipei NAVI, a scris istorie devenind primul român care câștigă un titlu mondial de Counter-Strike, la Major-ul de la Copenhaga din 2024.
Aceste rezultate individuale se adaugă performanței de echipă a Nexus Gaming, campioană mondială la Counter-Strike 2 în cadrul Campionatului Mondial de Esports, titlu deținut în prezent de România.
„România este, în acest moment, campioană mondială en-titre la Counter-Strike, are un campion european la League of Legends și acum și un campion mondial la EA Sports FC. Sunt performanțe care ne plasează constant printre cele mai bune națiuni de esports din lume. Ne pregătim să confirmăm acest lucru și în noiembrie, la Esports Nations Cup, prima competiție globală de esports pe echipe naționale, unde România va fi reprezentată de ROESF alături de peste 100 de țări.”, a precizat Mihai Cotos, președinte ROESF.
Recunoaștere care întârzie, performanțe care nu se opresc
Aceste performanțe repetate arată un tipar clar: talentul individual al jucătorilor români reușește să străpungă la cel mai înalt nivel internațional, în lipsa unei recunoașteri oficiale a esports-ului în România. Proiectul de lege care ar recunoaște esports-ul ca disciplină sportivă oficială a fost depus în Parlament în 2021 și se află încă în diverse etape ale procesului legislativ.
„Când un român urcă pe podium, România este menționată în presa internațională alături de cele mai puternice națiuni din domeniu. Esports-ul românesc are nevoie de recunoaștere oficială pentru a se putea dezvolta sănătos, pentru a atrage investiții și pentru a oferi jucătorilor un cadru legal și instituțional real. Pași importanți au fost făcuți, în primul rând prin depunerea în Parlament a unui proiect de lege. Suntem convinși că adoptarea lui va aduce și mai multe performanțe românești pe plan mondial.”, a precizat Tudor Dăescu, președinte Esports Summit.
-
Sport6 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie7 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie7 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie7 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



