Connect with us

Uncategorized

Dupa protocolul ilegal SRI-PG si Codurile penale declarate neconstitutionale din mandatul lui Predoiu, in septembrie 2009 a propus-o cu forta pe Kovesi pentru al doilea mandat incalcand avizul negativ al CSM

Published

on

Deci, acest deficit este personal și reprezintă primul eșec al noului ministru al finanțelor: în numai trei zile și-a ratat propria țintă de deficit, majorând-o cu 0,3 puncte procentuale. Era la îndemâna ministrului finanțelor să reducă cheltuielile în 4,1%, dar a ales, conștient, să le majoreze și să ducă deficitul la 4,4 din PIB. Așa că, acesta este al doilea motiv pentru care efectiv mă lasă rece faptul că ieri domnul Cîțu a reușit să își finanțeze jumătate din deficitul făcut de el pe care l-a consemnat în numai trei zile. Primul, l-am detaliat în articol: când te împrumuți în Euro iar moneda națională ți se depreciază, ieftin înseamnă scump. Da, am detaliat pe blogul personal precizeaza analistul Radu Teodor Soviani:

Despre calculele ministrului finanțelor: când ,,ieftin” înseamnă scump și te mai și lauzi cu asta…
Cea mai mare prostie pe care o poate face un ministru al finanțelor într-o economie în care moneda este sub presiune, este aceea de a se împrumuta în monedă străină. Totuși, unii se laudă ca asta.
,,Astăzi ne-am împrumutat în Euro. Din piață am luat 332 de milioane de Euro. Dar le-am luat cu o dobândă de 0,31% pe an. În condițiile în care am anunțat un deficit mare, creșterea economică este în scădere, am reușit să mă împrumut la 0,31%. Predecesorul meu se împrumuta la 0,84%. Este vorba de încredere… Oamenii au încredere că vom veni cu soluții… Aici se vede încrederea investitorilor străini…”, a declarat miercuri, 27 noiembrie 2019, ministrul de finanțe din ultimele 23 de zile, Florin Cîțu.
În primul rând:
Nu este vorba de încredere față de Florin Cîțu. Ci de faptul că România are încă datorie publică mică: undeva spre 36% din PIB. Adică are ,,spațiu” de îndatorare. Este drept că în 2008, datoria publică era 16% din PIB. Adică aproximativ 20 de miliarde de Euro în banii și PIB-ul de atunci. Unsprezece ani mai târziu, datoria publică este de 80 de miliarde de Euro. În 11 ani, am adăugat 60 de miliarde de Euro la datoria publică, sub atenta îndrumare a lui Mugur Isărescu și a miniștrilor de finanțe paiațe ale sicofantului, făcând efectiv nimic în termeni de investiții cu acești bani.
Mai grav e că în perioada 2015-2019 am adăugat nominal la datoria publică, pe creștere economică, mai mult decât în perioada de criză. Ultimul an de Ponta (2015) a însemnat iresponsabilitate maximă, desăvârșită de tehnocrați, iar începând cu 2017, guvernelor nu le-a păsa de economie: în loc să creeze performanță administrativă și politică, să pună banii în investiții pentru a crea (și lungi) un ciclu real de creștere economică, a cărui finalitate ar fi fost majorarea salariilor și pensiilor, au făcut pe dos: pensii și salarii mai mari (pentru cei cu pensii deja mari și salarii deja prea mari în raport de ce fac de banii ăștia), plătite din datorie.
Să ne fie clar: explozia datoriei publice din perioada de criză (2008-2012) să datorează celor care au gestionat economia atât în 2005-2008 cât și în 2009-2012. Aștia au fost de la PNL și PD.
Majorarea datoriei publice post-criză se datorează în esență PSD. Tot fără să facă nimic.
Numitorul comun (complicele, omul de legătură păgubos transpartinic) a fost Mugur Isărescu, care i-a îmbârligat pe toți, având ca rezultat explozia datoriei publice. El a subordonat politica monetară politicului, permanent, iar dacă și-a propus îndatorarea iresponsabilă a României și retazarea șanselor de recuperare a decalajelor față de media europeană, a reușit.
Revenind, despre calculele lui Cîțu:
Ieftin nu înseamnă scump. Spuneam că maxima prostie pe care o poate face un ministru de finanțe cu moneda (și economia sub presiune) este să se împrumute în valută. Bogdan Drăgoi a fost campion la astfel de ticăloșii, păguboase pentru economie și care alimentează spirala îndatorării.
De ce este o prostie? Pentru că guvernul va rambursa datoria publică cu lei din taxe și impozite obținuți de la populație și companii. Cu cât se depreciază leul mai mai mult, cu atât e nevoie de mai mulți lei pentru rambursarea fiecărui Euro. Florin Cîțu s-o fi împrumutat el la 0,31% pe an, în Euro (0,15% din PIB). Dar cum s-a împrumutat? În Euro. Iar dacă peste un an Euro va fi 5 lei (depreciere de 4,16% față de nivelul actual), el va avea nevoie cu 4,16% mai mulți lei pentru a rambursa principalul. Și astfel, dobânda la împrumutul ,,de încredere” al ui Cîțu va necesita cu 4,5% mai mulți lei, din taxe și impozite sau din tăierea cheltuielilor. Deci împrumutul ,,ieftin” de 0,31% pe an înseamnă de fapt un împrumut scump, generator de cheltuieli anuale de 4,5% pe an. De 14 ori mai mult decât estimează domnul Cîțu.
Acum, hai să mai facem un calcul. Florin Cîțu este ministru de 24 de zile. Euro-Leu era în 4 noiembrie 2018 la nivelul de 4,7550. Acum este defacto 4,8 lei. Mai scump cu 1%.
Cursul s-ar fi dus la 4,8 inclusiv dacă nu venea Cîțu la finanțe. Dar poate nu se ducea la 5 lei și nu se croniciza pe parcursul anului 2020. În calculul ipotetic pe care îl fac, 0,84% al ,,predecesorului” însemna un cost real de dobândă în lei de 1,84%, pentru un an. Iar 0,31% al domnului Cîțu, împreună cu politica sa, înseamnă de fapt 4,5%, în lei. De două ori și jumătate mai mult decât ,,predecesorul”, subliniez, Eugen Teodorovici fiind la fel de iresponsabil ca și domnul Cîțu în gestionarea finanțelor publice, dar iresponsabilitatea manifestându-se pe un orizont mai larg de timp. Cam asa este singura diferență.
Și în al doilea rând, despre încrederea piețelor în domul Cîțu
Pe scurt, este o glumă. Noul ministru al finanțelor a reușit deja o performanță greu de egalat, În numai 24 de zile, a creat propria gaură, de 0,3% din PIB. Strict teoretic, dacă o ține în ritmul ăsta (și sper să nu), în 12 luni, deficitul domnului Cîțu urcă spre 8% din PIB în 2020. Să sperăm că nu va fi așa.
De ce spun că domnul Cîțu ,,și-a creat propriul deficit de 0,3%” în numai 24 de zile? Pe scurt. Nu am niciun dubiu vă vechea administrație a acționat în mod ticălos falsificând prognozele de venituri, astfel încât să găsească surse ,,pe hârtie” de finanțare a unor cheltuieli majorate iresponsabil. Aștept încă depunerea plângerii penale de către domnul Cîțu și să lase petardele cu două bugete. Plângere penală pentru falsificarea deflatorului PIB și a prognozelor de venituri. Dar domnul Cîțu nu va face plângerea penală. Și știți de ce? Pentru că și dânsul se joacă cu deflatorii și cu prognozele de PIB. Deși a revizuit în jos creșterea economică (economia nu va mai crește în 2019 în 5,5% ci cu 4%) și prin urmare, PIB-ul ar trebui să fie mai mic față de prognoza lui Teodorovici (inventată) de 1031,04 miliarde de lei), cu creștere mai mică, domnul Cîțu ajunge la un PIB mai mare! De 1040 de miliarde de lei. Prin urmare, aștept cu interes ca domnul Cîțu să depună plângerea penală pe domnul Teodorovici, iar următorul ministru de finanțe să depună plângerea penală pe numele domnului Cîțu: în esență, amândoi se joacă cu deflatorii și cu PIB-ul. Domnul Cîțu se joacă în schimb și cu deficitul!
Luni, deficitul domnului Cîțu (moștenit de la Tedorovici, conform propriei prognoze) era de 4,1%. Eu îl cred pe domnul Cîțu pentru sunt convins că Vâlcovii și Teodorovicii camuflau deficitul real, pentru a minți Comisia Europeană. Ca Grecia.
Dar de luni până joi, deficitul a urcat de la 4,1% la 4,4% sub mandatul domnului Cîțu. Deci, acest deficit este personal și reprezintă primul eșec al noului ministru al finanțelor: în numai trei zile și-a ratat propria țintă de deficit, majorând-o cu 0,3 puncte procentuale. Era la îndemâna ministrului finanțelor să reducă cheltuielile în 4,1%, dar a ales, conștient, să le majoreze și să ducă deficitul la 4,4 din PIB. Așa că, acesta este al doilea motiv pentru care efectiv mă lasă rece faptul că ieri domnul Cîțu a reușit să își finanțeze jumătate din deficitul făcut de el pe care l-a consemnat în numai trei zile. Primul, l-am detaliat în articol: când te împrumuți în Euro iar moneda națională ți se depreciază, ieftin înseamnă scump.
Domnul Cîțu va inspira realmente încredere piețelor financiare atunci când va reuși să se împrumute în lei, la un pret mai mic de 1,5% pe an. Deocamdată, Florin Cîțu o face la un preț mai mult decât dublu: de 3,26% pe an. Voi detalia într-un articol următor, DE CE.
Până atunci, domnul Cîțu trebuie să ne explice și cum va duce el deficitul de la 4,4% din PIB la 3,5% în 2020, altfel decât vânzând argintăria din casă. Pentru că la argintărie era bun și Vâlcov. Poate mai bun. Și cum de folosește domnul Cîțu un curs de schimb de 4,75 lei pentru un Euro la bugetul din 2020, când pe interbancar a sărit deja de 4,8 lei.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Published

on

By

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul.

In al doilea weekend din august (7-9 august), Domeniul Stirbey Voda din Buftea devine din nou punctul de intalnire al celor care cauta mai mult decat un line-up. La 15 ani de la prima editie, Summer Well continua sa defineasca un mod diferit de a experimenta cultura contemporana, reunind muzica, arta, design, arhitectura temporara, gastronomie si comunitati creative intr-un festival care si-a construit propriul univers.

Anul acesta, peste 20 de artisti, trei scene si o serie de experiente curatoriate transforma fiecare colt al domeniului intr-un spatiu cu identitate proprie. Nu este doar despre cine urca pe scena, ci despre atmosfera dintre concerte, descoperirile intamplatoare si energia colectiva care face ca fiecare editie sa fie diferita.

Trei scene. Trei universuri. Un singur soundtrack al verii.

Orange Main Stage aduce numele care definesc editia aniversara. De la intensitatea inconfundabila a lui Nick Cave & The Bad Seeds la energia exploziva a Palaye Royale, sensibilitatea lui Charlotte Cardin si vibe-ul cinematic al lui Two Feet, scena principala propune un line-up construit pentru momente care raman cu tine mult dupa ultimul encore. Lor li se alatura si nume precum DE’WAYNE, Noga Erez sau Jalen Ngonda, trei dintre cele mai interesante voci ale muzicii contemporane, acoperind o paleta larga de genuri muzicale.

Sunset Stage by ING x VISA este spatiul dedicat celor care urmaresc scena muzicala inainte ca aceasta sa ajunga in mainstream. Indie, electronic, alternative si proiecte experimentale coexista intr-un line-up care pune reflectorul pe noua generatie de artisti si pe directiile in care se indreapta muzica internationala. Pe aceasta scena va urca si 2hollis, fenomenul alternativ al noii generatii, dar si proiecte muzicale precum ZEP, Chalk sau duo-ul napolitan Nu Genea.

Electro Punk Club revine pentru al doilea an si continua sa fie una dintre cele mai spectaculoase experiente ale festivalului. Creat impreuna cu colectivul Space Objekt, spatiul functioneaza ca un club imersiv inspirat de estetica underground a Los Angeles-ului anilor ’70. Fatade neon, instalatii vizuale, electronica, punk si o energie care transforma fiecare noapte intr-un performance colectiv, cu referinte la locuri legendare precum Madam Wong’s si Hong Kong Cafe. Aici ii veti gasi pe britanicii The Molotovs, punkistele coreene Sailor Honeymoon, precum si reprezentanti ai scenei alternative locale, Getchoo si Armand Popa.

Dupa concerte incepe o alta poveste

La Summer Well, experienta nu se opreste cand se sting luminile scenei principale.

Pe parcursul festivalului, activarile de brand se transforma in spatii culturale si sociale, iar petrecerile curatoriate special pentru editia aniversara extind experienta pana tarziu in noapte — precum seria de afterparty-uri gazduite de glo™.

Muzica, instalatii vizuale, performance-uri si interventii artistice creeaza in fiecare seara un nou context de intalnire si explorare, intr-un playground urban in care granitele dintre club, galerie si festival devin tot mai greu de definit.

15 ani de Summer Well

Intr-un peisaj in care festivalurile se schimba constant, Summer Well si-a pastrat identitatea: un eveniment construit in jurul curiozitatii, al comunitatilor creative si al experientelor care merg dincolo de muzica.

Editia aniversara marcheaza 15 ani in care festivalul a devenit unul dintre cele mai importante repere ale verii, un loc unde cultura pop, estetica contemporana si muzica se intalnesc firesc.

In luna august, Domeniul Stirbey Voda devine din nou locul in care soundtrack-ul verii se asculta, dar mai ales se traieste.

Programul complet si detaliile logistice sunt disponibile pe site-ul oficial www.summerwell.ro si pe pagina de Instagram a festivalului @summerwellfest.

Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de o serie de parteneri care dau forma si vibe universului festivalului: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Hendrick’s Gin, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, Persil, Sensodyne, InterContinental Athénée Palace, alka, Secom.

Abonamentele pot fi achizitionate de pe summerwell.ro, la pretul de 513 lei + taxe. De asemenea, sunt disponibile si bilete de o zi la pretul de 351 lei + taxe pentru vineri si sambata, iar pentru duminica costul biletului este de 426 lei + taxe.

Continue Reading

Uncategorized

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Published

on

By

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai stricte, securitatea integrată încă din faza de proiectare nu mai este o alegere.

Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții de rețea în cloud sigure și bazate pe IA, a anunțat astăzi framework-ul său îmbunătățit de guvernanță a securității produselor, consolidându-și angajamentul pe termen lung de a ajuta întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și furnizorii de servicii gestionate (MSP – Managed Service Provider) să navigheze într-un peisaj din ce în ce mai complex al securității cibernetice și al conformității.

Legea UE privind reziliența cibernetică (Cyber Resilience Act – CRA), care va intra în vigoare în luna septembrie, a redefinit responsabilitatea privind produsele, impunând o guvernanță a securității transparentă și verificabilă pe întreaga durată a ciclului de viață al produsului. Această schimbare în legile de reglementare survine în contextul în care un studiu realizat de Mandiant evidențiază vulnerabilitățile software ca fiind principala cale de atac inițial, subliniind că actorii rău intenționați utilizează acum inteligența artificială pentru a accelera aceste atacuri. Pentru IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP) cu resurse limitate, alegerea unor furnizori de încredere, cu capacități mature de guvernanță a securității, a devenit mai importantă ca niciodată.

În urma unei serii de îmbunătățiri recente aduse portofoliului său, Zyxel Networks își reunește capacitățile de securitate într-o abordare mai unificată a guvernanței securității produselor, oferind protecție integrată pentru clienții IMM-urilor și partenerii MSP.

„În prezent, securitatea cibernetică nu se mai poate baza doar pe promisiuni”, a declarat Edward Yu, directorul pentru securitatea informațiilor al Grupului Zyxel. „Pe măsură ce amenințările cibernetice se intensifică și reglementările globale, precum CRA în cadrul UE, ridică așteptările privind responsabilitatea produselor și a firmelor producătoare, încrederea trebuie câștigată printr-o guvernanță a securității verificabilă și aplicată zilnic. Transparența pe tot parcursul ciclului de viață al produsului ajută organizațiile să reducă punctele oarbe, să ia decizii mai informate și să-și consolideze reziliența cibernetică generală.”

„IMM-urile și MSP-urile se confruntă cu o presiune tot mai mare de a-și consolida reziliența cibernetică, gestionând în același timp medii IT din ce în ce mai complexe”, a declarat Ken Tsai, președinte al Zyxel Networks. „Integrarea securității produselor out-of-the-box în întreaga infrastructură de rețea minimizează necesitatea unor configurări manuale de securizare ulterioare, costisitoare și consumatoare de timp. Acest lucru le permite partenerilor noștri să implementeze soluțiile mai rapid, să simplifice auditurile de conformitate și să ofere o bază de rețea rezilientă care câștigă încrederea clienților.”

Transformarea principiului „sigure prin proiectare” într-un angajament operațional

În loc să trateze securitatea cibernetică ca pe un aspect secundar, Zyxel Networks integrează principiile „sigure prin proiectare” în dezvoltarea produselor, gestionarea vulnerabilităților și guvernanța ciclului de viață prin trei angajamente fundamentale:

  • Implementarea principiului „Secure by Design” în toate produsele și serviciile

Fiind prima companie din Taiwan și primul furnizor global de soluții de rețea pentru IMM-uri care a semnat angajamentul „Secure by Design” al CISA, Zyxel Networks continuă să introducă inițiative de securitate axate pe IMM-uri, concepute pentru a reduce riscul operațional și a simplifica implementarea securizată.

Aceste eforturi includ suportul pentru autentificarea fără parolă pentru conturile Zyxel și autentificarea multi-factor (MFA) în întregul portofoliu de produse al companiei și în serviciile conexe, inclusiv accesul wireless, autentificările administratorilor și accesul VPN la distanță. De asemenea, compania se aliniază principiilor fundamentale ale CISA prin eliminarea parolelor stabilite implicit și reducerea activă a unor întregi clase de vulnerabilități în timpul dezvoltării produselor.

  • Guvernanță de securitate de vârf în industrie

Înființată de aproape un deceniu, Echipa Product Security Incident Response Team  (PSIRT) a Grupului Zyxel colaborează îndeaproape cu cercetătorii globali în domeniul securității prin intermediul unei politici transparente de semnalare a vulnerabilităților și al unui proces coordonat de remediere.

Recunoscut pentru standardele sale riguroase de guvernanță în materie de securitate, Grupul Zyxel se regăsește într-un grup select de autorități de numerotare CVE (CVE Numbering Authorities – CNA) din industria rețelelor care au obținut două niveluri de acceptare ca furnizor, alături de companii de top precum Cisco, Juniper și F5. De asemenea, Grupul Zyxel a fost recent aprobat ca membru cu drepturi depline al Forumului echipelor de răspuns la incidente și securitate (Forum of Incident Response and Security Teams – FIRST), consolidându-și capacitatea de a colabora la nivel global în ceea ce privește răspunsul coordonat la vulnerabilități și gestionarea incidentelor de securitate cibernetică.

  • Gestionarea transparentă a ciclului de viață al produselor

Pentru a ajuta clienții să reducă expunerea la riscuri de securitate pe termen lung, Zyxel Networks menține o politică transparentă de gestionare a ciclului de viață al produselor, asigurându-se că produsele primesc actualizări de securitate și asistență în timp util, pe baza unor termene de mentenanță clar definite.

Prin transparența fazelor de asistență și a calendarelor de retragere din uz, Zyxel Networks le permite clienților să-și planifice investițiile tehnologice pe termen lung cu mai multă încredere, să renunțe la produsele învechite și la protocoalele de rețea nesigure înainte ca acestea să genereze riscuri care pot fi evitate și să mențină reziliența cibernetică în conformitate cu viitoarele cerințe prevăzute de CRA al UE.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați https://www.zyxel.com/global/en

Continue Reading

Uncategorized

Octobank și-a majorat activele de peste trei ori și și-a extins infrastructura internațională de plăți

Published

on

By

6a69d7a9938af.webp

TAȘKENT, Uzbekistan — Octobank a încheiat primul semestru al anului 2026 cu o creștere a principalilor indicatori financiari, extinderea rețelei internaționale de bănci corespondente și lansarea unor soluții noi pentru clienții persoane fizice și companii. Banca a continuat, de asemenea, să dezvolte serviciile de plăți transfrontaliere, consolidând legăturile financiare ale Uzbekistanului cu Asia Centrală, Europa și alte state asiatice.

Rezultatele băncii reflectă procesul mai amplu de transformare a sectorului financiar din Uzbekistan, în cadrul căruia serviciile digitale, decontările internaționale și integrarea tehnologică devin unele dintre principalele direcții de dezvoltare.

Activele Octobank au ajuns la 16,52 trilioane UZS

În primele șase luni ale anului 2026, activele Octobank au ajuns la 16,52 trilioane UZS, în creștere cu 231,93% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Obligațiile băncii au crescut de la 4,05 trilioane la 15,32 trilioane UZS. Capitalurile proprii au ajuns la 1,20 trilioane UZS, inclusiv un capital social de 500 de miliarde UZS.

Portofoliul de credite a crescut cu 55,15%, de la 392,8 miliarde la 609,4 miliarde UZS. Profitul net aferent perioadei de raportare a fost de 170,6 miliarde UZS, iar venitul net din dobânzi a ajuns la 224,6 miliarde UZS.

Numărul clienților Octobank a depășit 3,66 milioane. Pe fondul extinderii activității, numărul angajaților băncii a crescut de la 379 la 471.

Soluții noi pentru companii și clienți persoane fizice

În primul semestru, Octobank și-a extins gama de produse pentru segmentele corporate și retail.

Pentru antreprenori și companii au fost lansate produsele de creditare „Octo-Invest”, „Octo-Capital circulant” și „Octo-Auto”. Acestea sunt destinate finanțării proiectelor de investiții, suplimentării capitalului circulant și achiziției de autovehicule. Pentru persoanele fizice, banca a lansat programul actualizat de finanțare auto „Auto Loan 2.0”.

O altă direcție importantă de dezvoltare a fost reprezentată de transferurile transfrontaliere de bani. Clienții pot transfera acum fonduri din Kazahstan direct pe cardurile sistemelor naționale de plată HUMO și UZCARD din Uzbekistan, prin intermediul aplicației Kaspi.kz.

Transferurile din Coreea de Sud către cardurile HUMO și UZCARD au devenit, de asemenea, disponibile prin sistemul internațional de plăți E9PAY. Dezvoltarea unor astfel de canale este importantă pentru piața remitențelor din Asia Centrală și extinde posibilitățile de decontare între Uzbekistan și țările cu care acesta are legături de muncă și de afaceri puternice.

Rețeaua internațională de bănci corespondente

În primul semestru al anului 2026, Octobank a deschis mai multe conturi corespondente noi la instituții financiare străine.

Conturile au fost deschise:

  • la DBS Bank din Singapore — în dolari americani și yuani chinezești;
  • la sucursala din Londra a ICBC — în yuani chinezești;
  • la Yes Bank din India — în rupii indiene;
  • la Bank of Asia din Kârgâzstan — în somi kârgâzi;
  • la Sohar International Bank din Oman — în riali omanezi.

Extinderea rețelei de relații de corespondență bancară permite băncii să dezvolte decontările în mai multe valute și să îmbunătățească infrastructura plăților internaționale pentru companiile care colaborează cu parteneri externi.

Pentru partenerii de afaceri din statele CSI, Uniunea Europeană, Statele Unite, Orientul Mijlociu și Asia, dezvoltarea acestor canale creează oportunități suplimentare de colaborare cu piața financiară din Uzbekistan.

Cooperarea cu instituțiile financiare internaționale

În 2026, Octobank a continuat să își dezvolte relațiile cu bănci internaționale, companii de investiții și instituții financiare.

În cadrul celei de-a cincea ediții a Forumului Internațional de Investiții de la Tașkent, reprezentanții băncii au purtat discuții cu Proparco, StoneX, Nuqi Wealth și Priorbank. Principalele subiecte au vizat finanțarea internațională, dezvoltarea infrastructurii de plăți, cooperarea în domeniul investițiilor și schimbul de experiență.

Banca a participat, de asemenea, la evenimente internaționale de profil, inclusiv City Week de la Londra și forumul Băncii Asiatice de Dezvoltare.

În urma întâlnirilor, Octobank a încheiat un acord-cadru de cooperare cu StoneX Financial Ltd și a început demersurile pentru deschiderea unui cont de custodie la Euroclear. În paralel, banca își dezvoltă relațiile cu Intesa Sanpaolo și Bendura Bank.

O direcție separată de activitate este legată de relațiile comerciale și economice dintre Uzbekistan și China. În cadrul unei întâlniri cu o delegație a Organizației de Cooperare de la Shanghai, care a inclus reprezentanți ai 14 companii chineze, Octobank a prezentat mai multe posibile direcții de colaborare și a semnat memorandumuri privind dezvoltarea unor parteneriate pe termen lung.

Recunoaștere internațională și națională

În primul semestru al anului 2026, Octobank a primit mai multe premii de specialitate.

În cadrul Global Banking & Finance Awards 2026, banca a fost premiată la categoriile Best Digital Bank Uzbekistan 2026 și Best Bank for Treasury Activities Uzbekistan 2026.

Octobank a primit, de asemenea, Global Recognition Award 2026 pentru dezvoltarea soluțiilor orientate către clienți, a serviciilor digitale și a instrumentelor destinate companiilor.

În cadrul forumului internațional Banking Fusion Uzbekistan 2026, banca a primit premiul Strategic Banking Innovation 2026 pentru proiectele sale în domeniul tehnologiilor bancare și al transformării digitale.

Pe baza rezultatelor din 2025, agenția uzbecă de rating Ahbor-Reyting a majorat ratingul de credit al Octobank la nivelul uzA++, cu perspectivă stabilă.

Agenda tehnologică și sectorială

Octobank a fost partenerul principal al PLUS Forum Digital Uzbekistan 2026, una dintre cele mai importante platforme regionale dedicate tehnologiilor bancare, comerțului electronic, sistemelor de plăți și transformării digitale.

Participarea băncii la evenimente internaționale și regionale face parte din strategia sa de dezvoltare a parteneriatelor și de implicare în dezbaterea globală privind viitorul serviciilor financiare.

Octobank consideră dezvoltarea tehnologică nu doar drept lansarea unor produse digitale individuale, ci și drept construirea unei infrastructuri capabile să susțină plățile internaționale, serviciile pentru companii și integrarea cu platforme financiare externe.

25 de ani pe piața financiară din Uzbekistan

În iunie 2026, Octobank a sărbătorit 25 de ani de la înființare.

În această perioadă, banca a evoluat de la o instituție financiară tradițională la un participant al ecosistemului bancar digital din Uzbekistan. În prezent, principalele sale direcții de dezvoltare sunt produsele digitale, serviciile pentru antreprenori, decontările internaționale și extinderea rețelei de parteneri.

Banca a asociat anul aniversar cu o serie de inițiative sociale și educaționale. Printre acestea s-au numărat programe pentru copii și tineri rămași fără îngrijire părintească, activități de educație financiară pentru elevi și sprijin acordat instituțiilor medicale și sociale.

Centrului Medical Științific și Practic de Oncologie, Hematologie și Imunologie Pediatrică i-au fost donate un electrocardiograf și un sistem de monitorizare a tensiunii arteriale. Pentru copiii aflați sub tratament au fost achiziționate și tablete.

Dezvoltare durabilă

În 2026, Octobank a continuat să integreze elemente ale abordării ESG în activitatea sa operațională și socială.

Un exemplu practic a fost reutilizarea infrastructurii expoziționale în cadrul PLUS Forum Digital Uzbekistan. Resursele economisite astfel au fost direcționate de bancă către proiecte sociale.

Abordarea Octobank privind dezvoltarea durabilă include utilizarea responsabilă a resurselor, sprijinirea inițiativelor educaționale și medicale, precum și îmbunătățirea accesului la cunoștințe financiare.

Importanța internațională a rezultatelor

Rezultatele primului semestru arată că Octobank continuă să își extindă operațiunile simultan în mai multe domenii, inclusiv capital, creditare, produse digitale, transferuri transfrontaliere și decontări internaționale.

Pentru țările CSI, activitatea băncii este relevantă în contextul dezvoltării conectivității regionale a plăților și a pieței remitențelor.

Pentru piața europeană, sunt deosebit de importante extinderea relațiilor de corespondență bancară, cooperarea cu instituții financiare din Londra și demersurile pentru obținerea accesului la infrastructura internațională de custodie.

Pentru presa financiară americană și internațională, rezultatele Octobank pot fi analizate în contextul mai larg al transformării digitale a băncilor din Asia Centrală, al dezvoltării sectorului financiar din Uzbekistan și al consolidării legăturilor economice ale regiunii cu piețele internaționale.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro