Preşedintele iranian Hassan Rouhani a cerut miercuri eliberarea tuturor persoanelor neînarmate şi nevinovate care au fost arestate în timpul manifestaţiilor împotriva creşterii preţului la benzină, după două săptămâni de ciocniri violente, potrivit Reuters, potrivit Agerpres.

Tulburările care au început la 15 noiembrie, după ce guvernul iranian a crescut brusc preţul la carburant cu până la 300%, s-au extins în peste 100 de localităţi din Iran luând o turnură politică, în contextul în care protestatarii din rândul tinerilor şi al păturii muncitoare au cerut liderilor religioşi să plece de la putere.

‘Ar trebui manifestată clemenţă religioasă şi islamică, iar acei oameni nevinovaÅ£i care au protestat împotriva creşterilor preÅ£ului la benzină şi au fost neînarmaÅ£i… ar trebui eliberaÅ£i’, a spus Rouhani într-un discurs televizat.

Liderii religioşi iranieni au dat vina pe ‘huliganii’ având legătură cu opozanÅ£ii din exil şi pe principalii inamici străini ai ţării – SUA, Israel şi Arabia Saudită.

Teheranul nu a comunicat un bilanţ oficial al morţilor în urma reprimării cu brutalitate a manifestaţiilor, dar Amnesty International a declarat luni că a documentat moartea a cel puţin 208 protestatari, ceea ce face ca actualele acţiuni de protest să fie cele mai sângeroase după evenimentele din 1979 care i-au adus la putere pe clericii şiiţi.

Citește și: Adrian Năstase îndeamnă PSD să declanșeze RĂZBOIUL TOTAL împotriva lui Klaus Iohannis

Un parlamentar iranian a declarat săptămâna trecută că aproximativ 7.000 de manifestanţi au fost arestaţi, instanţele judiciare respingând însă această cifră.

Ministerul pentru serviciile secrete de la Teheran a declarat tot săptămâna trecută că cel puţin opt persoane având legătură cu Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) au fost arestate în timpul tulburărilor înăbuşite de forţele de securitate.

Pe de altă parte, Iranul a anunţat miercuri că este dispus să discute cu Washingtonul, dar într-un cadru strict multilateral, dacă SUA ridică sancţiunile pe care le-au reinstituit împotriva Republicii islamice după ce s-au retras în 2018 din acordul internaţional nuclear, potrivit AFP.

‘Dacă ei sunt gata să anuleze sancÅ£iunile, noi suntem pregătiÅ£i să discutăm şi să negociem chiar şi la nivelul liderilor din ţările 5+1’ (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, FranÅ£a şi Germania), a declarat preşedintele Hassan Rouhani într-un discurs la Teheran, difuzat de televiziunea de stat.

Rouhani s-a referit la cele şase puteri care au semnat acordul nuclear cu Iranul în 2015 la Viena, amintind că a făcut deja ‘în mod explicit’ o astfel de ofertă în trecut.

Potrivit acordului, Teheranul a acceptat reducerea drastică a activităţilor sale nucleare cu scopul de a garanta natura lor exclusiv civilă, în schimbul ridicării unei părţi a sancţiunilor internaţionale care sufocă economia sa.

‘Suntem sub sancÅ£iuni. Această situaÅ£ie nu ni se datorează’, ci este rezultatul unui ‘act crud din partea Casei Albe’, a declarat Rouhani.

‘Nu avem de ales decât să rezistăm şi să perseverăm în faÅ£a celor care ne impun sancÅ£iuni’, a adăugat preşedintele iranian.

‘În acelaşi timp, nu am închis uşa în faÅ£a negocierilor’, a mai spus el, limitând strict cadrul unui eventual dialog cu SUA la formatul ‘5+1’.

‘Spun naÅ£iunii iraniene că, în orice moment, dacă America este pregătită să ridice şi să anuleze sancÅ£iunile nedrepte, crude şi ilegale, inadecvate şi teroriste, liderii ţărilor participante la ‘5+1′ (şi Iranul) se pot întâlni, nu vedem niciun inconvenient’, a spus el.

Rouhani a făcut deja o propunere similară în septembrie, înainte de a merge la Adunarea Generală a ONU de la New York, unde încercarea Franţei de a organiza o întâlnire la nivel înalt între preşedintele iranian şi omologul său american Donald Trump nu a putut fi concretizată.

Ghidul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a reiterat cu regularitate că se opune oricăror negocieri directe între SUA şi Iran, notează AFP.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here