Statul român a contractat un împrumut de 177 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru construirea a două penitenciare, care vor crea 1.900 de noi locuri pentru diverse categorii de deţinuţi, în conformitate cu standardele europene, precum şi a unei facilităţi de pregătire a personalului din penitenciare şi a unui centru pentru recuperarea capacităţii de muncă a ofiţerilor, potrivit unui proiect de lege publicat miercuri pe site-ul Ministerului de Finanţe (MFP), anunță AGERPRES.

Citește și: Codul Penal este de partea lui Liviu Dragnea-Cum ar putea fi eliberat mai devreme

„Realitatea unui sistem penitenciar românesc învechit din punct de vedere al infrastructurii, sistem care nu îşi poate realiza rolul de custodiere şi reintegrare socială în acord cu standardele privind drepturile omului, precum şi hotărârea-pilot în cauza Rezmiveş şi alÅ£ii împotriva României (…), pronunÅ£ată de CEDO la data de 25 aprilie 2017, hotărâre care priveşte condiÅ£iile de detenÅ£ie din închisorile şi centrele de reÅ£inere şi arest preventiv din România, au generat necesitatea luării unor măsuri la nivel naÅ£ional pentru remedierea acestei situaÅ£ii. Potrivit Deciziei CurÅ£ii, măsurile aşteptate din partea României vor fi structurate pe două paliere, astfel: 1. măsuri de natură administrativă, prin care să se reducă supra-aglomerarea şi să se îmbunătăţească condiÅ£iile materiale de detenÅ£ie, respectiv 2. măsuri de natură legislativă care să asigure un recurs eficient pentru vătămarea suferită, de natura recursului preventiv şi a recursului compensatoriu specific. În executarea hotărârii CEDO menÅ£ionate, Guvernul României a aprobat o serie de memorandumuri prin care se instituie măsuri pentru îmbunătăţirea condiÅ£iilor de detenÅ£ie şi diminuarea fenomenului supraaglomerării în penitenciare. Printre măsurile mai sus menÅ£ionate se numără şi obiectivele Proiectului privind Modernizarea infrastructurii judiciare în România pentru a cărui sprijinire s-a contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei împrumutul în valoare de 177 de milioane de euro”, se arată în expunerea de motive care însoÅ£eşte proiectul de Lege pentru aprobarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Proiectul privind Modernizarea infrastructurii judiciare în România), semnat la Bucureşti la 13 august 2019 şi la Paris la 2 septembrie 2019.

Conform sursei citate, proiectul are în vedere realizarea a patru unităţi distincte din cadrul sistemului penitenciar român, având drept beneficiu generic principal crearea a 1.900 de noi locuri de cazare pentru variate categorii de deţinuţi, conforme cu standardele europene privind penitenciarele, precum şi recuperarea capacităţii de muncă prin servicii medicale şi baze de tratament de specialitate, respectiv formarea profesională iniţială şi continuă a personalului din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Proiectul include următoarele patru sub-proiecte: construirea unui penitenciar având 1.000 de locuri de detenţie, în localitatea Berceni, judeţul Prahova, construirea unui penitenciar având 900 locuri de detenţie în localitatea Unguriu, judeţul Buzău, construirea unei facilităţi de pregătire a personalului din penitenciare în localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov, şi construirea unui centru pentru recuperarea capacităţii de muncă a ofiţerilor din penitenciare în localitatea Rodbav, judeţul Braşov.

Citește și: Ludovic Orban și-a făcut publică declarația de avere-Cât este de bogat, de fapt, premierul României

„Proiectul are un impact direct asupra îmbunătăţirii condiÅ£iilor de viaţă ale deÅ£inuÅ£ilor prin reducerea supra-aglomerării şi asigurarea respectării celor mai bune practice internaÅ£ionale cu privire la infrastructură şi regim. Proiectul va asigura de asemenea pregătire profesională şi facilităţi de recuperare pentru personalul penitenciarelor care vor contribui la creşterea nivelului profesional al personalului, şi la reducerea absenteismului cauzat de boli profesionale. Proiectul abordează deficienÅ£ele privind condiÅ£iile de detenÅ£ie din România şi promovează conformarea cu regulile europene pentru penitenciare”, se menÅ£ionează în document.

Costul total net al proiectului este de 221,5 milioane de euro, din care suma de 177 de milioane de euro (reprezentând circa 80% din costul total net) va fi acoperită prin împrumutul contractat de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, iar diferenţa, respectiv echivalentul a 44,5 milioane de euro, reprezintă contribuţia părţii române.

„ContribuÅ£ia României se va majora cu valoarea taxelor şi impozitelor aferente proiectului, datorate pe teritoriul României, conform legislaÅ£iei române în vigoare”, se spune în expunerea de motive.

Ministerul Justiţiei va implementa proiectul prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în calitate de Agenţie de implementare a proiectului, căreia i se va delega întreaga autoritate şi responsabilitate în utilizarea cu maximă eficienţă a tuturor surselor proiectului şi în realizarea obiectivelor acestuia. În acest sens Administraţia Naţională a Penitenciarelor înfiinţează o Unitate de implementare a proiectului care trebuie să funcţioneze corespunzător pe întreaga durată de implementare a proiectului.

Proiectul este estimat a se implementa pe o perioadă de circa 6 ani, iar data limită de tragere a sumelor împrumutului este 31 mai 2025, ceea ce va permite distribuirea corespunzătoare a costului proiectului pe perioada de implementare, prin încadrarea cheltuielilor aferente acestuia în creditele bugetare şi de angajament aprobate în acest scop prin legea bugetului de stat pentru fiecare an de implementare în parte, în bugetul Ministerului Justiţiei.

Citește și: Cel mai bogat ministru din cabinetul Orban-Ce avere are Monica Anisie .

„IniÅ£ierea actului normativ este rezultatul încheierii unei acord de împrumut, semnat cu o instituÅ£ie financiară internaÅ£ională, actul normativ aprobând acordul de împrumut, potrivit prevederilor legislaÅ£iei române în vigoare. Au fost respectate dispoziÅ£iile Legii nr. 52/2003, republicată, privind transparenÅ£a decizională în administraÅ£ia publică. Punerea în aplicare a măsurilor prevăzute de prezentul act normativ se asigură de Ministerul FinanÅ£elor Publice, în calitate de împrumutat, şi de Ministerul JustiÅ£iei, prin AdministraÅ£ia NaÅ£ională a Penitenciarelor, în calitate de agenÅ£ie de implementare a proiectului”, se mai precizează în document.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here