Uncategorized
MASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33, Liviu Bigan si MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (II)
La data de 03.06.2019, Incisiv de Prahova a publicat articolul ” MASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA/”VENERABILUL” MASON GRAD 33 (Liviu Bigan) SI MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN (I)
PSD și francmasonii. Cristian Matei a fost coleg de asociație cu francmasoni importanți ai României
In acest articol dezvaluiam ca, aproape 1.000 de loji masonice cu venituri nefiscalizate se ascund în spatele a mai puțin de 36 de ONG-uri.
În mod ideal, ceea ce se înțelege prin masonerie, francmasonerie, loje masonice și alte organizații reprezintă o întâlnire dintre bună-credință, spirit de întrajutorare, mecenat, lucrare în folosul comunității și dezvoltare personală cu respectarea și promovarea valorilor umaniste. Tocmai de aceea, Dumnezeul masonic nu este neapărat Dumnezeul creștin, deși împrumută de la acesta multe caracteristici. Dacă, în secolul al XVII-lea, când multe surse arată că s-ar fi născut masoneria, ar fi trăit și creat John Lennon, probabil că al său „Imagine“ ar fi devenit imnul organizației. Sau, în orice caz, un cântec cu versuri și linie melodică asemănătoare.
Aproape o mie de loji ar avea masoneria română. Oficial, sunt doar 36 de ONG-uri. 36 de organizații non-guvernamentale ale masoneriei românești raportează anual venituri oficiale de aproximativ trei milioane de euro.
Dar acesta e doar mărunțișul: alte 700 – 800 de loji funcționează sub umbrela organizațiilor și a riturilor masonice și își gestionează banii „pe caiet“, pentru că nu s-au înregistrat oficial în Registrul ONG.
Am promis ca, intr-un articol viitor va vom dezvalui, cu documente, in exclusivitate, tepele date de “fratii” mascatului de la Politia Locala Ploiesti, tepe date investitorilor pentru infiintarea diverselor “Camere”, tepe date in care sunt implicati chiar fosti consilieri ai primarului Municipiului Ploiesti, Adrian Dobre (unii, fosti intimi ai directorului general suspendat al Politiei Locale Ploiesti, Carmen Gheorghe, director trimis in judecata pentru fapte de coruptie).
Persoanele utilizate de procurorul “Portocala” in mizeriile de dosare penale inventate, oameni utilizati ca martori mincinosi si/sau martori acoperiti
In numerele trecute va dezvaluiam cum un “individ”, de joasa “speta”, a ajuns dintr-un secretar general al unui partid politic (N.R- P.M.P) din Prahova un functionar public la Politia Locala Ploiesti, printr-un concurs aranjat de actuala concubina, sefa pe la Oficiul Juridic, prietena intima a directorului suspendat al Politiei Locale Ploiesti.
Tot Incisiv de Prahova va dezvaluia cum acest individ ajuns politist local, cu ajutorul aceleasi concubine, intentiona si ulterior a ajuns la Serviciul de Interventie Rapida, asa-zisii mascati ai Politiei Locale Ploiesti si numai dezvaluirile noastre au stopat ca acesta sa ajunga chiar seful acestei structuri.
Individul de joasa speta de la “mascatii” Politiei Locale Ploiesti este mason!
Fals si uz de fals in declaratia de avere si interese a masonului de la mascati
Nedeclararea calităţii de membru într-o astfel de Asociaţie – M.L.I.U.R., denotă o intenţia de disimulare a acestei calităţi (mason), intenţie a cărui motivaţie, scop, din punct de vedere penal interesează, prezenţa acestei intenţii conduce fără echivoc la realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de fals în declaraţii.
Infracţiunea de fals în declaraţii este o infracţiune care se comite doar cu intenţie directă şi constă în declararea necorespunzătoare a adevărului.
“Mocanita” sa aflata in postnatal ce parere “juridica” are de acest fals si uz de fals facut de concubinul sau care NU a declarat aceasta apartenenta conform prevederilor legale?
Precizam ca, vom reveni cu dezvaluiri senzationale atat despre masonul de la “mascatii” Politiei Locale Ploiesti, cat si despre “tepele” date de “fratii” si prietenii sai oamenilor de afaceri din Prahova.
Din acest numar vom reveni, in serial cu dezvaluiri despre tepele acestor masoni si tepele date de “fratiorii” lor, dintre cere unul dintre fartiori este un fost consilier al primarului Adrian Dobre, prieten de faradelegi cu procurorul “Portocala”.

FANTOMATICA CAMERA DE COMERT BILATERALA COSTA RICA-ROMANIA
O “Camera” pe care membrii fondatori o folosesc ca “paravan” si impresie artistica pentru a “tepui” oameni de afaceri sub “umbrela” ca ei sunt “diplomati” si/sau ca apartin de unele servicii secrete romanesti.
O sa avem si raspunsul oficial de la SIE si SRI si il vom publica si o sa il atasam la sesizarea organelor de cercetare penala.
Cand mai existau probleme “amoroase” cu Simona Plesa, iata cum nu mai veneau finantarile si dispareau subit pana si banii de chirii….
Infiintarea “Camerei Bilaterale Germania-Romania”
“Venerabilul” mason grad 33, Liviu Bigan, un tepar desavarsit care a luat in cateva randuri bani de la oameni de afaceri din Prahova si nu numai (Bucuresti si cetateni straini) pentru a infiinta “Camera Bilaterala Germania-Romania”
In acest sens, “venerabilul” care se prezinta ca G-ral SIE si/sau G-ral SRI, in functie de tepele pe care le aplica a constituit de cateva ori aceasta “Camera de Comert” fantoma introducand in statutul de infiintare pe rand, persoanele inselate.
Iata documentele explozive utilizate de teparii masoni din Prahova:
STATUT
Asociația Camera de Diplomație Comercială cu
REPUBLICA FEDERALA GERMANIA
MEMBRII FONDATORI :
- BIGAN LIVIU FLORIN , cetatean roman, CNP 169_______, indentificat cu C.I. seria ___ , nr. 99____, dom. in mun. Ploiesti , str. Ciresoaia, nr. ___, jud. Prahova, in calitate de presedinte;
- __________ in calitate de vicepresedinte;
- __________ in calitate de vicepresedinte;
In conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, şi în temeiul dreptului constituţional la asociere, ne exprimăm voinţa pentru înfiinţarea unei asociaţii, având următorul statut:
ART. 1. DENUMIRE
Denumirea asociaţiei este CAMERA DE DIPLOMAȚIE COMERCIALĂ CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA denumită în continuare CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA. conform disponibilitatii nr. 156343/14.10.2016. eliberata de Ministerul Justitiei.
ART. 2. SEDIU
2.1. Sediul CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA este în Bucuresti, Bulevardul Octavian Goga, nr. 2, tronson 2 , etaj VIII, cam. 806, sector 3
În funcție de necesități, el va putea fi schimbat în orice alt loc din București, cu îndeplinirea formalităților legale în vigoare, neputând fi mutat în altă localitate decât capitala țării.
2.2. CDC CU REPIBLICA FEDERALA GERMANIA își poate stabili birouri operaționale numai în capitala României sau a țării pentru care a fost creată.
ART. 3. DURATA
CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA .se constituie pe o durată de funcționare nedeterminata, începand cu data înregistrării sale ca persoană juridică, subiect de drept român.
ART. 4. FORMA JURIDICĂ
4.1. CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA este persoană juridică română, de drept privat care funcționează în baza O.G. nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu prevederile Actului Constitutiv și ale prezentului Statut și are forma juridică de asociație.
4.2. CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA nu are caracter politic și nici scop lucrativ.
4.3. CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA este o organizație neguvernamentală, ce reprezintă, în probleme generale, față de Guvernul României și autoritățile centrale naționale, precum și faţă de alte guverne şi autorităţi pe plan regional și internațional, membrii săi, și care sprijină și apară interesul național al României, din perspectiva comercial-economică și a comunității de afaceri. Totodată, urmărește promovarea și dezvoltarea relațiilor privind investițiile în interior sau exterior, proprietatea intelectuală, cercetarea și progresul tehnologic, turismul, protecția consumatorilor, sănătatea, telecomunicațiile, politicile competiționale, legislația prevenirii corupției active și cea la nivel național, facilitarea afacerilor inclusiv prin misiuni comerciale, crearea de rețele de afaceri, rezolvarea problemelor și acordarea de asistență în soluționarea litigiilor, căutarea partenerilor și negocierea, captarea și diseminarea informațiilor cu caracter comercial, organizarea de evenimente de promovare a exporturilor, consilierea în rezolvarea problemelor întreprinzătorilor cu creditorii, rezolvarea unor dispute comerciale sau de acces pe diferite piețe, reunirea partenerilor dintr-o țară de origine cu cei din țara noastră etc., în concordanță cu exigențele și cerințele economiei de piață și ale globalizării.
Art. 5.SCOPUL
5.1. Inițierea și organizarea de relații cu autoritățile REPUBLICII FEDERALE GERMANIA și crearea unor metode eficiente de interacțiune, bazate pe continuitate și profesionalism, cu scopul dezvoltării relațiilor privind investițiile în interior sau exterior, proprietatea intelectuală, cercetarea și progresul tehnologic, turismul, protecția conumatorilor, sănătatea, telecomunicațiile, politicile competiționale, legislația prevenirii corupției active și cea la nivel național, facilitarea afacerilor inclusiv prin misiuni comerciale, crearea de rețele de afaceri, rezolvarea problemelor și acordarea de asistență în soluționarea litigiilor, căutarea partenerilor și negocierea, captarea și diseminarea informațiilor cu caracter comercial, organizarea de evenimente de promovare a exporturilor, consilierea în rezolvarea problemelor întreprinzătorilor cu creditorii, rezolvarea unor dispute comerciale sau de acces pe diferite piețe, reunirea partenerilor dintr-o țară de origine cu cei din țara noastră etc.
5.2. Dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale prin implementarea și dezvoltarea conceptului de diplonomie economică, așa cum a fost el definit în literatura de specialitate;
Art. 6. OBIECTIVELE
6.1. Inițierea, cultivarea și menținerea dialogului și relațiilor cu mediul de afaceri din cele două
țări;
6.2. Dezvoltarea relațiilor cu autoritățile din cele două state identificate cu atribuții privind domeniul comerțului exterior, relațiile economice internaționale și mediul de afaceri;
6.3. Susținerea procesului de monitorizare al relațiilor comercial-economice bilaterale, prin aplicarea conceptului de complementaritate, în raport cu autoritățile statului;
6.4. Informarea inter-partenerială asupra legislației referitoare la relațiile comercial-economice;
6.5 Întocmirea unor materiale de analiză și sinteză în urma studierii tendințelor pieței de afaceri internaționale, cu scopul menținerii unui ritm constant în procesul de integrare economică regională și globală;
6.6. Realizarea unui program interactiv de târguri și expoziții în cele două țări;
6.7. Acordarea de consultanță de specialitate tuturor instituțiilor și societăților comerciale, cu scopul concretizării și materializării unor tranzacții comerciale și de cooperare, inclusiv pe terțe piețe;
6.8. Promovarea interactivă a unor oportunități de afaceri între părțile interesate;
6.9. Acordarea de asistență reciprocă privind o verificare minimală a bonității societăților propuse ca viitori parteneri;
6.10. Evaluarea gradului de interes și sensibilitate al piețelor de desfacere din cele două state, față de produsele promovate;
6.11. Apărarea intereselor actorilor activi, de profil, pe piețele celor două state, în raport cu autoritățile naționale și protejarea imaginii privind activitatea de bună practică a acestor operatori;
6.12. Asigurarea stabilității relațiilor comerciale, prin promovarea contactelor permanente și prin prioritizarea derulării unor acțiuni de asigurare a unui climat de încredere reciprocă, între cele două medii de afaceri;
6.13. Configurarea unui climat stabil și eficient de parteneriat public-privat, cu scopul atragerii unor investiții de interes;
6.14. Promovarea realităților românești și germane avându-se în vedere sensibilizarea investitorilor din cele două state privind crearea de parteneriate reciproc avantajoase;
6.15. Orice alte activități care duc la configurarea și armonizarea sistemelor de lucru în materie comercială între cele două state și pe terțe piețe;
6.16. Organizarea și promovarea unor programe educaționale de profil, avându-se în vedere posibilitatea schimburilor de experiență, în toate modalitățile care pot fi generate, între cele două state.
ART. 7. CALITATEA DE MEMBRU
7.1. Membrii fondatori.
Prin membru fondator se înţelege persoana care a participat iniţial la constituirea asociaţiei sau care a fost aleasă ulterior, din rândul membrilor, de către Adunarea Generală ca membru asimilat membrului fondator.
Membrii asimilați membrilor fondatori au aceleași drepturi ca și aceștia.
Membrii fondatori și cei asimilați au drept de vot deliberativ în Adunarea Generală.
7.2. Membrii asociați.
Membrii CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANI .pot fi persoane fizice sau juridice, române sau străine, care sunt de acord cu scopul acesteia. Poate deveni membru al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA .orice persoană care:
- a) îi recunoaşte statutul și aderă la acesta;
- b) desfăşoară în mod direct o activitate economică în România sau o altă activitate de interes, care are legătură directă sau în mod conex cu obiectul de activitate sau cu scopul CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA ;
- c) consideră că prin activitatea lor pot contribui la atingerea scopului statutar și la dezvoltarea cooperării comercial-economice bilaterale dintre România și alte state; achită taxa de aderare.
Membrii asociați au drept de vot deliberativ în Adunarea Generală.
7.3. Persoanele juridice prevăzute la pct. 7.2. pot obține calitatea de membru prin aderare.
7.4. CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA. are drept de selecție cu privire la primirea de noi membri asociați.
ART. 8.ORGANELE DE CONDUCERE
Organele de conducere ale CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA.sunt:
- Adunarea Generală
- Consiliul Director
- Cenzorul sau comisia de cenzori
ART. 9. ADUNAREA GENERALĂ – FUNCȚIONARE ȘI ATRIBUȚII
9.1. Adunarea Generală este organul suprem de conducere al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA .și se compune din totalul membrilor fondatori, asimilati si asociati ai acesteia.
9.2. Adunarea Generală se întrunește în sesiune ordinară o dată pe an, de regulă în primul trimestru al anului, iar în sesiune extraordinară, ori de cate ori trebuie rezolvate chestiuni importante ce intră în competența sa exclusivă și nu suferă amânare
9.3. Convocarea Adunării Generale extraordinare se poate face la cererea a cel puțin o treime din numărul membrilor CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA .la cererea Consiliului Director sau la cererea președintelui în exercițiu.
9.4. Adunarea Generală se convoacă în sesiune ordinară de președintele în exercițiu al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA cu cel puțin 7 de zile înainte de data întrunirii. Odată cu convocarea se comunică membrilor ordinea de zi preliminară, acest lucru neînsemnând că aceasta nu poate suporta modificări, care însă trebuie aduse la cunoștință și votate la începutul ședinței Adunării Generale, ca ordine de zi. Neprimirea adresei de convocare de către vreunul dintre membrii asociați, nu constituie impediment în considerarea Adunării Generale ca legal constituită.
9.5. Convocarea se face prin telefon sau e-mail cu confirmare de primire. Odată cu convocarea se comunică membrilor data, ora, locul, ordinea de zi. Dacă în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea statutului asociaţiei convocarea va trebui să cuprindă textul integral al acesteia.
9.6. Adunarea Generală este valabil constituită indiferent de numărul celor prezenți, cu condiția ca numărul membrilor să fie de jumătate plus unu; dacă la data convocării nu se întrunește numărul statuar de membri fondatori sau asimilați, se va face o nouă convocare ce se va situa între a 7-a și a 15-a zi de la data stabilită pentru prima convocare, când Adunarea Generală se consideră legal constituită indiferent de numărul membrilor prezenți.
9.7. La sesiunile Adunării Generale ale CDC cu ……………………………pot fi invitați reprezentanți ai
Guvernului României și ai altor organe centrale, ai mass-mediei, ca și ai altor organe similare din țările membre, precum și din tări terțe.
9.8. Adunarea Generală este condusă de președintele în exercițiu al CDC cu ……………………………care înainte de deschiderea lucrărilor dispune verificarea, după lista nominală, a membrilor prezenți și comunică Adunarii Generale, prezenta.
9.9. Hotărârile Adunării Generale se iau cu votul majoritar (majoritate simplă) al membrilor prezenți, în toate chestiunile supuse dezbaterilor, aceștia având drept de vot deliberativ.
9.10. Membrii asociați ai CDC cu ……………………………au drept de vot deliberativ. Fiecare membru al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA are dreptul la un singur vot, indiferent de numărul delegaților desemnați să participe la Adunarea Generală. Membrii asociați ai CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA care nu și-au plătit cotizația pe anul pentru care se convoacă Adunarea Generală, pot participa la aceasta, dar fără drept de vot.
9.11. Membrii conducerii de onoare a CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA., cu excepția președintelui fondator și a președintelui de onoare, nu au drept de vot.
Președintele fondator și președintele de onoare vor participa la ședințele Consiliului Director, unde vor avea dreptul să voteze orice decizie a acestuia.
Ceilalți membri ai conducerii de onoare ai CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA .vor avea dreptul să participe la ședința Consiliului Director, fără drept de vot, atunci când vor fi convocați. Președintele fondator este primul președinte al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA.
9.12. Președintele de onoare va fi desemnat în persoana președintelui , după terminarea mandatului său, cu condiția ca acesta să fii deținut funcția de prim vicepreședinte înainte de cea de președinte.
Președintele de onoare va avea drept de vot în Consiliul Director și va participa la ședința Consiliului Director.
Președintele de onoare se bucură de aceleași privilegii ca și presedintele fondator.
9.13. Adunarea Generală a membrilor fondatori și asociați este organ suprem de conducere și are următoarele atribuții:
- dezbate raportul de activitate prezentat de președintele CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA și darea de seamă a cenzorilor privind situația financiar-contabilă a CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA între cele două sesiuni ordinare ale Adunării Generale și acordă descarcărea de gestiune;
- decide referitor la investițiile majore ale CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA.;
- aprobă bugetul anual al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA
- alege Consiliul Director și Comisia de Cenzori pe o perioada de 5 (cinci) ani;
- aprobă și modifică statutul CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA;
- aprobă înființarea de filiale;
- hotărăște în privința oricăror alte chestiuni care intră în competența sa;
- alege copreședintele propus în urma consultațiilor cu ambasada țării de origine,
ART. 10. CONSILIUL DIRECTOR. FUNCȚIONARE – ATRIBUȚII
10.1. Consiliul Director este organul executiv de conducere al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA și se compune din:
- un Președinte, cetățean român sau cu dublă cetățenie, care este și președintele CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA.;
- doi Vicepreședinți, cetățeni români sau ai REPUBLICII FEDERALE GERMANIA sau cu dublă cetățenie, după caz.
- un Secretar General.
10.2.Creşterea numărului de membri ai Consiliului Director se va face în raport cu dezvoltarea activității CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA.și cu bugetul aprobat de Adunarea Generală.
10.3.Membrii Consiliului Director vor fi aleși dintre membrii CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA
10.4.Consiliul Director are următoarele atribuții:
- aduce la îndeplinire hotărârile Adunării Generale;
- stabileşte şi propune obiectivele generale ale asociaţiei;
- decide cu privire la încheierea de acte juridice în numele şi pe seama asociaţiei;
- aprobă structura aparatului asociaţiei, precum şi a numărului de personal în cadrul fondului de salarii aprobat în bugetul de venituri şi cheltuieli;
- e) selectează terţii colaboratori;
- hotărăşte înfiinţarea şi structura departamentelor de lucru ale asociaţiei;
- analizează periodic activitatea fiecărui departament de lucru, luând măsurile ce se impun;
- hotărăşte cu privire la modificarea sediului asociaţiei;
- emite proiecte de hotărâri în vederea supunerii acestora spre aprobare Adunării Generale;
- propune Adunării Generale: modificarea statutului, înfiinţarea de filiale, bugetul de venituri şi cheltuieli, bilanţul contabil;
- asigură execuția bugetului de venituri şi cheltuieli;
- stabileşte contribuțiile de aderare şi cotizaţiile anuale pentru membrii CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA, precum şi nivelul acestora;
- stabilește remunerația acordată Comisiei de Cenzori;
- aprobă regulamentul intern de funcţionare;
- deliberează şi hotărăşte în privinţa altor probleme care intră în competenţa sa.
10.5.Consiliul Director exercită, în perioada dintre Adunările Generale, administrarea generală a CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA şi hotărăşte în toate problemele ce intră în competenţa sa în baza prezentului statut sau a hotărârilor Adunării Generale. Totodată, el stabilește și indemnizația Președintelui CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA
10.6.Consiliul Director se întruneşte trimestrial, la convocarea Preşedintelui CDC sau a 1/3 din numărul CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA membrilor fondatori şi îşi desfăşoară activitatea în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.
10.7.Hotărârile Consiliului Director se adoptă cu o majoritate de cel puţin jumătate plus unu din totalul membrilor prezenţi.
În cazul în care există paritate la votare, votul președintelui în exercițiu este dublu, inclusiv în ședința Adunării Generale în care Consiliul Director nou ales își va alege președintele .
10.8.Între Adunările Generale, hotărârile se iau de către Consiliul Director urmând ca în Adunarea Generală să fie validate numai cele de competența sa.
10.9.Consiliul Director răspunde de activitatea sa în fața Adunării Generale, căreia este obligat să-i prezinte raportul. Totodată, Consiliul Director va solicita Adunării Generale, descărcarea de gestiune în urma exercițiului financiar anual.
Art. 11. PREȘEDINTELE
11.1. Președintele CDC .va fi ales, pentru un m CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA andat de 5 ani cu posibilitate de realegere, din randul membrilor Consiliului Director, de catre aceștia, după ce au fost, la rândul lor, aleși de către Adunarea Generala a CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA (fie în ședință ordinară, fie în ședință extraordinară). Președintele fondator și președintele de onoare au drept de vot la alegerea președintelui .
Membrii Consiliului Director nou ales se vor retrage în ședintă separată, unde se va proceda la alegerea în funcții, conform Statutului. Primul va fi ales Președintele Consiliului Director, urmând ca în continuare să fie aleși Prim-vicepreședintele, Vicepreședintele și Secretarul General.
Rezultatul alegerilor va fi comunicat membrilor CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA în cel mai scurt timp posibil.
11.2. Președintele al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA are următoarele atribuții:
- reprezintă asociaţia în relaţiile interne şi internaţionale şi încheie acte juridice în numele şi pe seama CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA , conform cu legislaţia în vigoare, cu hotărârile Adunării
Generale sau ale Consiliul Director;
- desfășoară orice activitate și decide cu privire la orice chestiune ce nu intră în atribuțiile Adunarii Generale sau a Consiliului Director, conform Statutului.
11.3.Președintele poate delega o parte din atribuţiile sale Prim-vicepreședintelui, Vicepreşedintelui sau Secretarului General.
11.4.În cazul în care Preşedintele nu îşi poate exercita atribuţiile, Prim-Vicepreşedintele îl va înlocui de drept şi va exercita atribuţiile ce îi sunt delegate.
11.5 Secretarul General asigură îndeplinirea activităţilor de secretariat şi ţine în grija sa toate registrele şi regulamentele asociaţiei. El poate îndeplini şi alte atribuţii încredinţate de Preşedintele asociaţiei.
11.6.Calitatea de membru al Consiliului Director încetează la data expirării perioadei pentru care a fost ales sau prin revocare de către Adunarea Generală. În locul devenit vacant se va alege un alt membru.
11.7.Dacă se impune completarea imediată a locului devenit vacant, Președintele convoacă Adunarea Generală Extraordinară, în cadrul căreia va putea alege un alt membru.
11.8.Dezbaterile şi hotărârile Consiliului Director sunt consemnate în procese verbale prin grija Secretarului General.
11.9.Președintele CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA .și ceilalți membri ai Consiliului Director pot fi remunerați de către CDC cu CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA pentru activitatea depusă sub forma indemnizației de ședință sau a salariului. Salariul sau indemnizația va fi stabilită de Consiliul Director.
11.10.Consiliul Director va putea crea comisii de lucru pe probleme, in domeniile in care exista un volum mai mare de activitati. Aceste comisii își vor desfășura activitatea pe baza unui regulament aprobat de Consiliul Director.
ART. 12. BORDUL ONORIFIC
Se înființează Bordul Onorific al CDC .organ de interes general în CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA activitatea organizației și pentru îndeplinirea scopului statutar al acesteia, care va acționa pe plan național și internațional, bucurându-se de înalt respect și aleasă apreciere în cadrul Camerei de Diplomație Comercială CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA
Consiliul Onorific al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA este compus din 5 membri, personalități marcante în domeniul diplomatiei comerciale si comert exterior sau domenii conexe în strânsă legătură cu acesta, și având o reputație recunoscută pe plan național și/sau internațional. Structura Bordului Onorific este următoarea:
- 1 Înalt Membru Coordonator al Bordului Onorific denumit Copresedinte.
- 4 Înalți Membri ai Bordului Onorific.
ART. 13. ORGANELE DE CONTROL
13.1. Organele de control ale activității CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA sunt:
- Cenzorul
- Comisia de Cenzori, după caz.
13.2.Cenzorul sau Comisia de Cenzori, după caz, vor fi aleși de către Adunarea Generală. Comisia de Cenzori va fi formată din 1 până la 3 membri care trebuie să fie experți contabili.
13.3.Cenzorul/Comisia de Cenzori, după caz, poate fi remunerat/ă pentru activitatea depusă, iar remunerația va fi stabilită de Consiliul Director.
13.4.Cenzorul/Comisia de Cenzori verifică situația financiar-contabilă a CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA și informează Adunarea Generală despre aceasta.
ART. 14. PATRIMONIUL (FINANȚARE)
14.1. Patrimoniul initial al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA este in valoare de 2.500 lei, vărsat în totalitate la data constituirii Asociaţiei.
14.2.Patrimoniul CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA se constituie din donații, sponsorizări, cotizații și orice alte venituri din activități legale oferite de membrii săi sau de alte persoane, precum și din contribuțiile de aderare, care vor fi stabilite în lei și valută, prin Hotărârea Adunării Generale.
14.3.Contribuțiile de aderare și cotizațiile vor fi actualizate periodic de Consiliul Director pe baza Hotărârii Adunarii Generale și în conformitate cu prevederile Regulamentului de asociere.
14.4. Pentru serviciile prestate de CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA către terți, beneficiarii acestora vor plăti onorarii, fie în sume fixe, fie în cotă procentuală, ce vor fi stabilite și actualizate periodic de Consiliul Director, în funcție de rata inflației și aprobate de Adunarea Generală.
14.5.Toate sumele încasate de CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA indiferent cu ce titlu (contribuție de aderare, cotizații, donații, etc.) se vor folosi la acțiunile prevăzute în Statut, în scopul realizarii obiectului de activitate al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA
14.6.CDC . CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA poate să înființeze societăți, ale căror dividende, dacă nu vor fi reinvestite în activitatea acestora, vor fi transferate către CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA și vor folosi la îndeplinirea scopului statutar.
ART. 15. DIZOLVAREA SI DESTINATIA BUNURILOR
15.1Asociatia se dizolva:
- a) de drept;
- b) prin hotararea judecatoriei sau a tribunalului, dupa caz;
- c) prin hotararea adunarii generale.
A.Asociatia se dizolva de drept prin:
- a) implinirea duratei pentru care a fost constituita;
- b) realizarea sau, dupa caz, imposibilitatea realizarii scopului pentru care a fost constituita, daca in termen de 3 luni de la constatarea unui astfel de fapt nu se produce schimbarea acestui scop ;
- c) imposibilitatea constituirii adunarii generale sau a consiliului director in conformitate cu statutul asociatiei, daca aceasta situatie dureaza mai mult de un an de la data la care, potrivit statutului, adunarea generala sau, dupa caz, consiliul director trebuia sa se constituie;
- d) reducerea numarului de asociati sub limita fixata de lege, daca acesta nu a fost complinit timp de 3 luni.
Constatarea dizolvarii se realizeaza prin hotararea judecatoriei in a carei circumscriptie se afla sediul asociatiei, la cererea oricarei persoane interesate.
B.Asociatia se dizolva, prin hotarare judecatoreasca, la cererea oricarei persoane interesate :
- a) cand scopul sau activitatea asociatiei a devenit ilicita sau contrara ordinii publice;
- b) cand realizarea scopului este urmarita prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;
- c) cand asociatia urmareste un alt scop decat cel pentru care s-a constituit;
- d) cand asociatia a devenit insolvabila.
Instanta competenta sa hotarasca dizolvarea este judecatoria in circumscriptia careia asociatia isi are sediul.
C.Asociatia se poate dizolva si prin hotararea adunarii generale. In termen de 15 zile de la data sedintei de dizolvare, hotararea adunarii generale se depune la judecatoria in a carei circumscriptie isi are sediul, pentru a fi inscrisa in Registrul asociatiilor si fundatiilor.
15.2. În caz de dizolvare, bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice. Aceste bunuri vor fi transmise către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic sau asemănător în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. Transmiterea bunurilor rămase în urma lichidării revine lichidatorului care, după o consultare prealabilă a membrilor fondatori, va proceda la transmiterea propriu-zisă către una sau mai multe persoane juridice care au ca scop promovarea relațiilor economice. Dacă în termen de 6 luni de la terminarea lichidării, lichidatorii nu au reușit să transmită bunurile în condițiile sus-menționate, bunurile rămase după lichidare vor fi atribuite de instanța competentă, conform dispozițiilor legale.
ART. 16. PIERDEREA CALITĂȚII DE MEMBRU ȘI RETRAGEREA
16.1. Pierderea calității de membru al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA poate fi hotărâtă de Consiliul Director, numai pentru motive bine întemeiate și numai după ascultarea reprezentantului autorizat al membrului în cauză, în cadrul ședinței speciale convocate în acest scop, de către președintele.
Lipsa reprezentantului membrului în cauză, pentru data la care a fost convocat, nu înlătură posibilitatea luării deciziilor de către Consiliul Director.
16.2. Membrii CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA care prin atitudinea lor dovedesc interese contrare și comportament inadecvat scopului pentru care a fost înființată CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA și/sau care săvarșesc orice faptă dăunătoare imaginii CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA inclusiv spiritului de unitate organizațională al acesteia, vor fi excluși, în urma audierii reprezentantului lor în ședința Consiliului Director convocată special pentru aceasta .
16.3 Calitatea de membru se poate pierde şi în următoarele situaţii:
- în caz de încetare a existenţei persoanei juridice;
- neachitarea obligaţiilor pecuniare anuale de membru;
- pierderea calităţii de membru fondator sau excluderea unui membru fondator, care poate fi hotărâtă doar de către Adunarea Generală;
16.4.Oricare membru al CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA se poate retrage din organizație, oricând, cu condiția notificării intenţiei de retragere, în scris, la sediul CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA
16.5.Când o persoană juridică încetează să mai fie membră a CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANI ea va ramane responsabilă pentru toate obligațiile sale, ce au fost asumate până la încetarea calității sale de membru.
ART. 17.DISPOZIȚII FINALE
Prevederile prezentului Statut se completează cu prevederile O.G. nr. 26/ 2000 cu privire la asociatii si fundatii, cu modificările și completările ulterioare.
Prezentul Statut se poate modifica prin Act Adițional, semnat de membrii Consiliului Director, numai pe baza împuternicirii date de Adunarea Generală și numai în baza Hotărârii acesteia, prin care va fi desemnată și persoana care se va ocupa de îndeplinirea formalităților legale de înscriere a modificărilor în Registrul Național al persoanelor juridice fără scop patrimonial – Asociatii, Fundații și Federații aflat la grefa Tribunalului București în a carei circumscripție teritorială își are sediul CDC CU REPUBLICA FEDERALA GERMANIA
Membrii Fondatori:
1.BIGAN LIVIU FLORIN , in calitate de presedinte;
- , in calitate de vicepresedinte;
- ____________,in calitate de vicepresedinte
CONTRACT DE LOCAŢIUNE
Nr. ……./……………
Părţile:
CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A ROMÂNIEI, cu sediul în Bucureşti, b-dul Octavian Goga nr.2, sector 3 – CCIR Business Center, cod fiscal _____, cont nr. RO___ RZBR 0000 ______, deschis la Raiffeisen Bank România S.A., reprezentată legal prin Mihai Daraban – Preşedinte, denumită în continuare LOCATOR, şi
LIVIU FLORIN BIGAN, domiciliat în Ploieşti, Strada _____, judeţ Prahova, identificat cu C.I. seria ____nr. 99____,, eliberat de SPCLEP Ploieşti în data de 19.04.2011, având CNP 16_______8, denumit în continuare Locatar,
convin la încheierea prezentului contract de locaţiune, denumit în cele ce urmează Contractul, în următoarele condiţii:
Art. 1 OBIECTUL CONTRACTULUI
1.1 Locatorul închiriază, iar Locatarul ia cu chirie, spaţiul aflat în incinta CCIR Business Center din Bucureşti, b-dul Octavian Goga nr. 2, sector 3, Tronsonul II, Etaj 8, camera 6, în suprafaţă de 27.80 mp, identificat conform planului din Anexa nr. 2 la contract, parte integrantă din acesta, pentru stabilirea sediului Asociaţiei Camera de Diplomaţie Comercială cu Republica Federală Germană (dovada disponibilităţii denumirii nr. 156343/14.10.2016 emisă de Ministerul Justiției), denumită în cele ce urmează Asociația.
1.2 Predarea-primirea spaţiului care face obiectul prezentului contract se va efectua în baza procesului-verbal de predare primire, semnat de către reprezentanţii expres desemnaţi în cuprinsul contractului ca persoane responsabile cu derularea în bune condiţii a contractului şi devine parte integrantă din contract.
Art. 2 DURATA CONTRACTULUI
2.1. Prezentul contract intră în vigoare la data 15.03.2017 şi încetează la data de 14.03.2018.
Art. 3 CHIRIA ŞI MODALITĂŢILE DE PLATĂ
- Preţul închirierii – chiria – pentru spaţiul descris la art. 1 este de 13 Euro/mp/lună la care se adaugă TVA. Părţile au stabilit de comun acord ca valorile să fie exprimate în euro, plătibile în lei la cursul comunicat de BNR pentru ziua emiterii facturii.
- În preţul chiriei sunt incluse şi cheltuielile cu utilităţile: energie electrică şi cota parte din materialele, salariile personalului necesar întreţinerii şi pazei spaţiului închiriat şi mobilierul, în limita disponibilităţii.
- Pentru stabilirea sediului Asociaţiei Camera de Diplomaţie Comercială cu Republica Federală Germană în spaţiul ce face obiectul prezentului contract de locaţiune, Locatarul va achita Locatorului un tarif de 20 euro/lună, la care se adaugă TVA.
- Locatarul va depune o garanţie echivalentă cu chiria aferentă pe 2 (două) luni, care va fi restituită la încetarea locaţiunii, în cazul în care nu se vor înregistra obligaţii faţă de Locator.
- În situaţia în care sunt înregistrate întârzieri la plată, în cuantum egal cu valoarea chiriei pentru 1 lună, Locatorul urmează să reţină contravaloarea sumei datorate din garanţia depusă conform contractului.
- Locatarul are obligaţia să depună suma necesară pentru reconstituirea garanţiei în cuantumul prevăzut de art. 3.4, în termen de 10 zile de la data reţinerii sumelor neachitate conform art. 3.5.
- În situaţia în care Locatarul nu efectuează reconstituirea garanţiei în termenul prevăzut de articolul precedent, contractul urmează a fi reziliat potrivit dispoziţiilor art. 5.2 din contract.
- Plata chiriei se va face lunar, în perioada 1-10 ale lunii, pe baza facturii fiscale emise de către Locator, în numerar sau prin virament bancar.
- Prima factură va cuprinde garanţia, chiria aferentă primei luni şi tariful pentru stabilirea sediului Asociaţiei, aferent primei luni.
- În cazul întârzierii efectuării plăţilor sau neplata chiriei în tot sau în parte, Locatarul datorează penalităţi în cuantum de 0,5%/zi din suma restantă.
- Dacă întârzierea depăşeşte 30 de zile, Locatorul este îndreptăţit să rezilieze contractul fără nicio altă formalitate. Rezilierea nu stinge obligaţiile de plată ajunse la scadenţă şi nici obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere.
Art. 4 – OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
4.1 Obligaţiile Locatorului
4.1.1 Să nu întreprindă nicio acţiune de natură a tulbura folosinţa Locatarului.
4.1.2 Să transmită Locatarului factura fiscală, astfel încât să fie respectate termenul și condițiile de plată.
4.1.3 Să asigure Locatarului liberul acces, conform Regulamentelor proprii şi a Condiţiilor generale, către spaţiile închiriate, pe traseul şi în condiţiile stabilite de părţi.
4.1.4 Să pună la dispoziţia Locatarului Condiţiile generale (Anexa nr. 1 la Contract).
4.1.4 Să asigure paza spaţiilor închiriate, în cadrul pazei generale a obiectivului.
4.1.5 Locatorul nu răspunde de pierderea, deteriorarea sau sustragerea bunurilor Locatarului, indiferent de cauza care le-a produs.
4.2. Obligaţiile Locatarului
4.2.1 Să plătească chiria, tariful pentru stabilirea sediului şi alte servicii comandate sau sume datorate în baza prezentului contract, în termenele şi condiţiile prevăzute în acesta.
4.2.2 Să întreţină spaţiile şi bunurile închiriate şi să asigure integritatea şi funcţionarea normală a tuturor componentelor acestora;
4.2.3 Să folosească bunurile închiriate potrivit destinaţiei lor, care nu poate fi schimbată decât cu acordul prealabil al Locatorului, exprimat în scris.
4.2.4 Să informeze imediat Locatorul asupra oricăror accidente sau degradări care se produc la spaţiile şi/sau cu privire la bunurile închiriate, chiar dacă aparent nu ar rezulta nicio pagubă.
4.2.5 Să permită personalului Locatorului să efectueze vizite de evaluare a folosirii bunurilor închiriate.
4.2.6 Locatarul a luat la cunoştinţă şi se obligă să respecte toate regulamentele Locatorului, precum şi Condiţiile generale.
4.2.7 Dacă bunurile închiriate nu mai pot fi returnate în starea iniţială, Locatarul se obligă fie să le repare/recondiţioneze ori, dacă acest lucru nu este posibil, să achite valoarea acestora la preţ de nou.
4.2.8 Să folosească, în mod strict, traseul de acces pentru personal şi/sau clienţi.
4.2.9 Să comunice Locatorului, în scris, numele salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în spaţiile închiriate.
4.2.10 Să nu modifice instalaţiile, echipamentele, dispozitivele puse la dispoziţie. (ex.: puteri electrice, siguranţă la foc, echipamente care afectează structura de rezistenţă a clădirii).
4.2.11 Nerespectarea oricăreia dintre obligaţiile prevăzute în Condiţiile generale duce la încetarea imediată şi necondiţionată a prezentului contract.
4.2.12 La încetarea locaţiunii pentru spaţiul cu destinaţia „sediu”, Locatarul se obligă să radieze sediul din Registrele speciale, în termen de 45 zile de la încetare.
4.2.13 Locatarul are obligaţia ca, pentru identificarea adresei la care îşi desfăşoară activitatea potrivit dispoziţiilor prezentului contract, să folosească sintagma CCIR Business Center.
Art. 5 – REZILIEREA ŞI ÎNCETAREA CONTRACTULUI
- Denunţarea unilaterală a contractului înainte de termen va putea fi cerută de oricare dintre părţi cu condiţia notificării cu 30 de zile înainte de data la care ar înceta contractul.
- În caz de distrugere parţială a bunurilor puse la dispoziţie conform contractului, din cauze neimputabile părţilor, respectiv caz de forţă majoră, părţile sunt în drept a cere încetarea contractului. Pentru a opera încetarea contractului în condiţiile reglementate în prezentul articol, distrugerea trebuie să fie atât de gravă încât să-l împiedice pe Locatar a se mai folosi de bunurile închiriate conform destinaţiei de comun acord convenite de părţi prin prezentul contract.
- Pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, părţile datorează despăgubiri, conform contractului şi legii.
- Contractul încetează de drept, fără alte formalităţi şi fără intervenţia vreunei alte autorităţi, într-una dintre următoarele situaţii:
- Prin acordul părţilor exprimat în scris;
- La expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;
- În caz de forţă majoră, aşa cum aceasta este descrisă în contract.
- Partea care invocă încetarea va comunica celeilalte părţi, în scris, intenţia şi cauza încetării contractului, cu cel puţin 10 zile înainte de data de la care solicită încetarea. Încetarea contractului, indiferent de cauza care a produs-o, nu va avea niciun efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţi.
- Locatarul are obligaţia de a elibera spaţiul în termen de 5 zile calendaristice de la data încetării contractului.
- Nerespectarea obligaţiei de eliberare a spaţiului îndreptăţeşte pe Locator să procedeze unilateral la eliberarea spaţiului şi la depozitarea bunurilor Locatarului, în numele şi pe seama acestuia.
Art. 6 FORŢA MAJORĂ
6.1 Părţile sunt exonerate de răspundere pentru executarea defectuoasă sau neexecutarea contractului, în cazul în care aceasta se datorează unui caz de forţă majoră. Prin forţă majoră se înţelege orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, dispozițiile art. 1351 Cod civil fiind pe deplin aplicabile.
6.2 Partea care invocă apariția cazului de forță majoră este obligată să o notifice, în scris, celeilalte părţi, în termen de 5 zile de la producerea evenimentului. Existența cazului de forță majoră va fi confirmată prin avizul emis conform legii.
Art. 7 CONFIDENŢIALITATEA
7.1 Fiecare parte se obligă sa nu divulge informaţiile în legătură cu cealaltă parte sau în legătură cu clauzele prezentului contract de care a luat cunoştinţă pe parcursul negocierii, încheierii sau executării contractului. Fac excepţie informaţiile care sunt publice sau cele pentru care s-a primit încuviinţare, în prealabil şi în scris, de la cealaltă parte.
7.2 Clauza este valabilă din momentul semnării contractului şi produce efecte pe perioadă nedeterminată, indiferent de motivul pentru care a încetat contractul.
7.3 Nerespectarea prezentei clauze atrage răspunderea patrimonială a părții în culpă. Daunele-interese se vor stabili conform legii.
Art. 8 NOTIFICĂRILE
8.1 La schimbarea coordonatelor cu privire la sediu, adresa de corespondență, banca, numărul de cont și a oricăror alte date de identificare, survenită pe parcursul derulării contractului, partea este obligată să informeze cealaltă parte, în scris, în termen de 10 zile de la data modificării.
8.2 Comunicările se vor face în scris, prin scrisoare recomandată, prin fax sau e-mail, cu confirmare de primire. Nerespectarea acestor obligaţii poate atrage renegocierea sau încetarea contractului, corespondența de orice natură, expediată la o adresă diferită de cea comunicată, considerându-se nulă.
8.3 În accepţiunea părţilor, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă a fost transmisă la adresa/sediul prevăzut în preambulul prezentului contract.
8.4 Nerespectarea termenelor și condițiilor privind informările și/sau notificările atrage nulitatea acestora.
8.5 Orice schimbare a datelor de contact va fi comunicată, fără întârziere, celeilalte părţi. Date de contact:
Art. 9 LITIGII
9.1 Contractul este încheiat, guvernat şi va fi interpretat în conformitate legea română. Neînţelegerile decurgând din sau în legătură cu acest contract se vor soluţiona pe cale amiabilă.
9.2 Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui, se va soluţiona prin arbitrajul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, în vigoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 10 DISPOZIŢII FINALE
- Orice modificare a prezentului contract se va face prin act adiţional.
- Locatarul poate subînchiria spaţiile ce fac obiectul locațiunii, cu excepţia celor cu destinaţia de “sediu”, către persoanele juridice înfiinţate conform legii, numai cu acordul prealabil al Locatorului şi în aceleaşi condiţii în care acesta a semnat contractul cu Locatorul, având obligaţia de a prezenta acestuia din urmă toate contractele încheiate cu sublocatarii, în termen de maximum 5 zile de la semnarea acestora.
10.3 Prezentul contract reprezintă titlu executoriu, potrivit dispoziţiilor art. 1798 Cod Civil.
10.4 Anexele contractului:
Anexa 1 – Condiții generale;
Anexa 2 – Schiță-plan;
Anexa 3 – Proces-verbal de predare-primire spațiu și/sau mobilier.
Prezentul contract a fost încheiat astăzi,………………, în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
| Locator,
CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A ROMÂNIEI
Preşedinte, MIHAI DARABAN
Director, Direcția Economică și Resurse Umane DORINA DEACONESCU
Director, Direcţia Juridică ELISABETA PERŞINARU
Şef Birou Închiriere Spaţii şi Săli de Conferinţă MĂDĂLINA CIOCOIU
|
Locatar,
LIVIU FLORIN BIGAN
|


MASONUL “MASCAT – MACHO” DE LA POLITIA LOCALA PLOIESTI, PETRESCU BOGDAN

Acest mason “macho” a avut un traseu in viata asemanator ca mentorul sau, “venerabilul” L.B…, traind practic pe spinarea femeilor si/sau a “gasculitelor” pe care le-a escrocat sentimental.
Va redam doar cateva episoade din viata acestui mason “macho” de la Serviciul de Interventie Rapida din cadrul Politiei Locale Ploiesti.
S-a insurat cu o doamna din Constanta pe care a vrajit-o sa isi vanda casa de acolo si sa vina in Ploiesti la el-macho, papandu-i banii si ulterior parasind-o chiar daca cu aceasta avea un copil.
Banii obtinuti de pe casa doamnei din Constanta au fost utilizati de masonul “macho” Bogdan Petrescu pentru a-si renova apartamentul sau personal iar doamna in cauza a putut sa isi achizitioneze o garsoniera in care traieste in prezent cu doi copii, bucuroasa ca a reusit macar sa se aleaga cu atata lucru din mostenirea de la parinti papata de escrocul sentimental.
Masculul Alfa, mascatul- macho a tepuit multe “gasculite” prin aceeasi metoda si nu le vom enumera pe toate, cert este ca decontul va veni cat de curand, toate aceste femei inselate si escrocate de bani s-au unit si vor actiona pe cai legale pentru recuperarea prejudiciului.
Ne vom referi in acest articol, nu la o “gasculita”, ci la o doamna de familie buna si cu o profesie de avocat…
Si aceasta a fost escrocata de bani, inselata si parasita chiar inaintea nuntii pe care escrocul “mascat –mason” o planificase chiar el.
Astfel, “masculul Alfa, mascatul- macho” a fost tinut cca 9 luni de zile pe mancare, cazare si bani cand acesta nu avea serviciu, in perioada cand era secretar general al PMP Prahova.
A fost tinut pe banii tatalui avocatei respective, care intre timp a decedat.
Masonul “mascat” Bogdan Petrescu a parasit-o pe avocata chiar inaintea nuntii programate deoarece isi gasise o alta “gasculita”, o “gasca” care este sefa Oficiului Juridic de la Politia Locala Ploiesti, celebra “Mocanita”, caruia i-a daruit si acesteia un “plod”…
De ce? Pai, simplu, “Mocanita” fiind experta in fraudarea concursurilor l-a introdus pe acest “macho-mason” ca functionar public la Ordine Publica in cadrul Politiei Locale Ploiesti, printr-un concurs fraudat, concurs al caror subiecte “Mocanita” i le-a dat printre suspine noaptea in pat.
Ulterior, “Mocanita” si “Masonul –macho” aveau in plan sa fraudeze un alt concurs si ca masonul macho sa ajunga sef la Serviciul Interventie Rapida din cadrul Politiei Locale Ploiesti si numai dezvaluirile noastre au stopat acest lucru.
Totusi el a fost mutat de la Ordine Publica la Serviciul de Interventie Rapida, la serviciul acela infiintat ilegal conform unui Raport de Control al Curtii de Conturi, serviciul acela in care nu se face nimic, se ia o caruta de bani si exista mult timp liber.
Cum foloseste “Mascatul-mason- Macho” acest timp liber si/sau de ce a tinut neaparat sa ajunga aici?
Raspunsul este iar simplu…
Mai sus va dezvaluiam cu acest “macho” mason a fost tinut timp de 9 luni de zile pe bani si mancare de catre tatal unei avocate care intre timp a decedat.
Masonul-mascat-macho, fiind déjà cu “Mocanita” de la Juridic a avut tupeul si nesimtirea sa vina la priveghi.
Nu, sa nu credeti ca a venit ca un semn de respect ci, cu un interes de afaceri.
Da, ati citit bine.
La final, cand sa plece (fiind practic alungat de familie care nu mai suporta aceasta nesimtire), “masonul-mascat macho” i-a propus avocatei o afacere…
Pana sa va publicam ce afaceri face acest mason escroc ca functionar public va dezvaluim o alta victima.
“Masonul-mascat macho” a “papat” cam 100.000 lei vechi unei femei din Prahova.
Dupa ce acesta a parasit-o, femeia s-a destanuit unui om de afaceri, patron pe la o firma oarecare (Mercedes-Benz).
Patronul respectiv si-a dat seama ca are de a face cu un escroc sentimental si a trimis cativa “baietei” lati in umar sa ii transmita un mesaj simplu: “da banii inapoi tarfa masculina”!
Ce a facut “mascatul –mason-macho”?
De frica a rugat o ruda de gradul I sa faca un imprumut la banca si/sau C.A.R si a inapoiat banii victimei din Blejoi…Ups, ne intrebam pe cine va mai pune sa se imprumute de bani pentru celelalte victime care, cum va dezvaluiam mai sus, s-au coalizat? Pe “Mocanita” de la Politia Locala Ploiesti nu mai poate, ca si asta a facut un imprumut la C.A.R. pentru el…Vom reveni cu documente explozive si cu mesajele dintre ei, „macho” la mare si „Mocanita” plangand dupa bani….(print-screean)…
N.R- S-au incercat fel de fel de presiuni pentru a stopa aceste dezvaluiri, presiuni care nu au tinut si nici nu vor tine.
Pacat ca in aceasta gasca sunt atrasi si asa-zisi patroni de presa, ne referim la un patron de post TV, patron santajat de aceasta grupare. Vom reveni si pe acest subiect, chiar daca acest “papagal” a incercat sa ne intimideze si si-a trecut la profilul de pe pagina sa de socializare fel de fel de functii…Hai, sictir!(Cristina T.).
Uncategorized
BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci ar putea să o joace, să o rescrie, să o transforme în muzică, mișcare, improvizație și conținut digital? BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z este un proiect de educație culturală inițiat de Asociația JG Victory of Art, care aduce literatura română din programa de Bacalaureat mai aproape de limbajul, întrebările și universul adolescenților de astăzi.
În perioada 15 august – 30 octombrie 2026, 100 de liceeni din 5 licee bucureștene vor participa la un program intensiv de educație culturală, coordonat de 16 profesioniști din domeniul artistic și al comunicării. Timp de 8 săptămâni, adolescenții vor lucra în ateliere interdisciplinare de actorie, muzică, scriere dramatică, improvizație, mișcare scenică și social media, transformând operele studiate pentru Bacalaureat în creații contemporane care vorbesc despre preocupările generației lor. De la comentariul învățat pe de rost la experiența trăită BAC IN MY MIND pornește de la o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă adolescenții ar avea voie să intre cu adevărat în literatura pe care o studiază?
În loc să reproducă mecanic interpretări și comentarii, participanții sunt provocați să privească textele prin propriile experiențe și să vorbească despre teme precum iubirea, libertatea, puterea și identitatea. Literatura devine astfel punct de plecare pentru improvizații, scene contemporane, soundtrack-uri literare și chiar conținut creat pentru TikTok și Instagram.
Proiectul își propune să transforme întâlnirea cu literatura română dintr-o obligație școlară într-o experiență artistică personală și colectivă. 100 de adolescenți. 5 licee. 16 profesioniști. Un oraș care devine scenă.
Echipa artistică și educațională reunește profesioniști din teatru, muzică, dramaturgie, improvizație, mișcare scenică și comunicare digitală: Radu-Florin Solcanu, Petru-Cristian Georoiu, Raluca-Ioana Robu, Ion Grigoraș, Sandra Boroghina, Lilian Cărăuș, Svetlana Gluhova, Robert-Aurelian Costin, Victor Cristian Dorian Ciutacu, Matei Lucaci-Grunberg, Alexandru Nagy, Ștefan-Andrei Huluba, Andrei-Sever Bârzan, Ioana-Alexandra Dragomir și Alexandra Luca.
Coordonarea artistică și managementul proiectului sunt asigurate de Maria-Julieta Georoiu, fondatoarea Victory of Art, cu 15 ani de experiență în dezvoltarea proiectelor de teatru și musical dedicate adolescenților. Literatura iese în oraș.
Una dintre componentele esențiale ale BAC IN MY MIND este ieșirea creației artistice din sala de curs și întâlnirea directă cu publicul. Pe 17 și 18 octombrie 2026, creațiile realizate de adolescenți vor avea primele reprezentări publice în Grădina Icoanei, transformând unul dintre spațiile cunoscute ale Bucureștiului într-o scenă deschisă. Proiectul va culmina cu un festival urban de trei zile, în perioada 23–25 octombrie 2026, la Teatrul Amzei, unde vor fi reunite creațiile celor cinci licee.
Evenimentele urmăresc să aducă împreună adolescenții, artiștii, profesorii, familiile și publicul bucureștean și să demonstreze că literatura clasică poate deveni relevantă pentru o generație crescută în mediul digital atunci când îi este oferită libertatea de a o descoperi prin propriul limbaj. Un proiect care își propune să continue BAC IN MY MIND este gândit ca prima ediție a unui festival anual, cu posibilitatea extinderii modelului în anii următori. În cadrul proiectului va fi realizat și un ghid de dramatizare, care va rămâne disponibil online și va putea fi utilizat de profesori, astfel încât metodologia dezvoltată în cadrul proiectului să poată continua și după încheierea acestei ediții.
BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z se desfășoară în perioada 15 august – 30 octombrie 2026, în București.
Organizator: Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei
Website: www.victoryofart.com
Social media: https://www.facebook.com/ScoalaVictoryOfArt/?locale=ro_RO
E-mail: office@victoryofart.com
Telefon: 0757 058 310
Uncategorized
De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime
- 52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;
- 31% dintre utilizatorii de dispozitive premium ar investi mai mult într-un ecosistem conectat dacă acesta i-ar ajuta să economisească timp în fiecare zi;
- Peste 100.000 de utilizatori din România folosesc SmartThings zilnic;
București, 24 august 2026 – Pe măsură ce tehnologia simplifică tot mai multe dintre rutinele zilnice, discuția despre eficiență merge firesc mai departe către modul în care alegem să investim timpul pe care îl câștigăm? De aici pornește SmartTime, o conversație care vorbește despre timpul eliberat cu ajutorul tehnologiei și investit în ceea ce contează pentru fiecare, de la familie și pasiuni la odihnă, entertainment sau timp pentru sine.
De la găsirea rapidă a unei informații la gestionarea activităților din casă, inteligența artificială și dispozitivele conectate au un rol tot mai prezent în rutina de zi cu zi. Pentru utilizatori, unul dintre beneficiile concrete este timpul: 52% dintre respondenții unui studiu realizat în comunitatea Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, 54% pentru a găsi mai rapid informațiile de care au nevoie, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice.
Un ecosistem conectat care simplifică rutinele zilnice

Nevoia de eficiență se reflectă și în așteptările utilizatorilor de la tehnologie. Potrivit unui studiu Samsung realizat în rândul utilizatorilor de dispozitive premium, 31% dintre respondenți spun că ar investi mai mult într-un ecosistem de produse conectate dacă acesta i-ar ajuta să economisească timp în fiecare zi, iar 87% își doresc dispozitive care să le îmbunătățească productivitatea.
În ecosistemul Samsung, SmartThings conectează dispozitivele compatibile și permite gestionarea și automatizarea unor activități dintr-un singur loc. Astfel, diferite momente ale rutinei zilnice, de la spălarea hainelor și curățenia casei până la controlul dispozitivelor conectate, pot necesita mai puține intervenții din partea utilizatorului.
O mașină de spălat care își adaptează programul în funcție de nevoile utilizatorului, un aspirator robot care poate prelua o parte din rutina de curățenie sau posibilitatea de a controla mai multe dispozitive conectate din aceeași aplicație sunt exemple ale modului în care tehnologia poate reduce timpul și atenția acordate unor sarcini repetitive.
În România, peste 100.000 de utilizatori folosesc SmartThings zilnic, integrând deja dispozitivele conectate în propriile rutine.
Datele din comunitatea Samsung Members arată și cât de prezentă este deja inteligența artificială în ecosistemul personal al utilizatorilor: 95% dintre respondenți dețin un smartphone cu funcții AI, iar 96% consideră smartphone-ul dispozitivul care le aduce cele mai mari beneficii AI în viața de zi cu zi.
Timpul câștigat devine SmartTime
Timpul eliberat prin simplificarea acestor rutine este punctul de plecare pentru SmartTime: timpul pe care îl putem investi în ceea ce contează pentru noi. Timpul pe care nu îl mai alocăm unei activități repetitive poate deveni timp petrecut cu familia, pentru sport, o pasiune, odihnă, entertainment sau pur și simplu pentru relaxare.
SmartTime nu pornește, astfel, de la ideea de a face mai multe lucruri în timpul câștigat, ci de la posibilitatea de a alege cum vrem să îl folosim. Pentru fiecare persoană, această alegere poate arăta diferit, iar tehnologia conectată poate contribui la crearea acestui spațiu în rutina de zi cu zi.
„Tehnologia devine cu adevărat relevantă atunci când se integrează firesc în rutina oamenilor și le oferă beneficii concrete. Vedem din datele noastre că utilizatorii caută eficiență și modalități de a economisi timp, iar un ecosistem conectat poate simplifica o parte dintre activitățile pe care le gestionăm zi de zi. Prin SmartTime vrem să ducem conversația mai departe, către ceea ce putem face cu timpul astfel câștigat, fie că alegem să îl investim în noi, în familie sau în lucrurile care ne aduc plăcere”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria.
Prin SmartTime, Samsung continuă conversația despre rolul pe care inteligența artificială, SmartThings și ecosistemul de dispozitive conectate îl pot avea în simplificarea activităților de zi cu zi. De la un singur dispozitiv la o casă conectată, tehnologia devine parte din rutină, cu un obiectiv care contribuie la mai puțin timp dedicat gestionării ei și mai mult timp disponibil pentru ceea ce contează.
Pentru mai multe informații despre SmartThings și ecosistemul conectat Samsung, accesați samsung.com/ro/smartthings.
Uncategorized
Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala
- 9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala
- Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare si invita organizatiile din societatea civila sa se alature demersului
Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse si servicii destinate consumatorilor, Wawsome lanseaza campania de informare „Cunoaste-ti drepturile”, prin care isi propune sa explice publicului ce drepturi are atunci cand intampina bariere in utilizarea site-urilor, aplicatiilor sau serviciilor digitale.
Campania se adreseaza tuturor consumatorilor, cu un accent special asupra persoanelor cu dizabilitati, si explica pe intelesul tuturor ce presupune legislatia privind accesibilitatea digitala, cum pot fi sesizate problemele intalnite si care sunt pasii pe care utilizatorii ii pot urma pentru a solicita remedierea acestora. Printre situatiile in care consumatorii pot solicita masuri din partea companiilor se numara posibilitatea de a utiliza un site doar cu tastatura, accesarea continutului de catre persoanele nevazatoare, afisarea clara a textului, precum si posibilitatea de a completa si transmite formulare online.

Utilizatorii pot transmite sesizarea direct operatorului sau furnizorului serviciului, la datele de contact indicate in declaratia ori informatiile de accesibilitate aplicabile. Mai mult, se pot adresa autoritatilor competente, in functie de tipul produsului sau serviciului si de cadrul legal aplicabil.
Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei (ADR) ofera informatii privind accesibilitatea si modalitatile de semnalare a problemelor la www.adr.gov.ro/accesibilitate-site-uri-web. Sesizarile din aria de competenta a ADR pot fi transmise la monitorizare.accesibilitateweb@adr.gov.ro.
„Accesibilitatea digitala nu este un beneficiu optional, ci un drept al consumatorilor. Prin aceasta campanie vrem ca oamenii sa stie ca pot solicita servicii digitale accesibile si ca au la dispozitie instrumente legale pentru a cere respectarea acestui drept. In acelasi timp, ne dorim sa construim, alaturi de organizatii si initiative din societatea civila, un demers de educare care sa aduca accesibilitatea mai aproape atat de utilizatori, cat si de companii. O societate incluziva incepe cu utilizatori informati”, declara George Onofrievici, CEO Wawsome.

Campania continua demersurile de educare si constientizare incepute de Wawsome prin analiza publicata anterior, potrivit careia 9 din 10 site-uri analizate prezinta probleme importante de accesibilitate digitala. Rezultatele au aratat ca, la un an de la aplicarea European Accessibility Act, exista inca un decalaj semnificativ intre cerintele de accesibilitate si experienta reala oferita utilizatorilor. Prin „Cunoaste-ti drepturile”, Wawsome muta accentul de la diagnostic catre informare si actiune, explicand consumatorilor ce pot solicita si cum pot semnala barierele intalnite.
Educatia privind accesibilitatea se construieste impreuna
In acest demers, Wawsome dezvolta actiuni comune de educare si constientizare alaturi de organizatii si initiative care cunosc direct nevoile si experientele persoanelor cu dizabilitati. Printre partenerii implicati se numara Consiliul National al Dizabilitatii din Romania si B Inclusive, primul festival de incluziune si accesibilitate din Europa de Est. Wawsome isi propune sa extinda in perioada urmatoare acest demers prin noi parteneriate cu organizatii si initiative din societatea civila.

„Intr-o societate digitala, imposibilitatea utilizarii serviciilor digitale, devine o noua forma de excluziune. Accesibilitatea digitala trebuie sa insemne acces real, nu doar conformitate formala. Pentru o persoana cu dizabilitati, imposibilitatea de a utiliza un site poate insemna imposibilitatea de a face o plata, de a completa un formular sau de a accesa un serviciu esential. Este important ca oamenii sa isi cunoasca drepturile, dar la fel de important este ca organizatiile sa inteleaga responsabilitatea pe care o au in eliminarea acestor bariere”, declara Daniela Tontsch, presedinte, Consiliul National al Dizabilitatii din Romania.
„Incluziunea se vede in lucrurile simple, in momentele de zi cu zi in care o persoana poate participa, alege si decide singura. Digitalul face parte din viata noastra, iar atunci cand un site sau un serviciu online nu este accesibil, excluderea devine foarte concreta. Schimbarea incepe atunci cand ascultam experientele oamenilor si construim impreuna spatii, fizice si digitale deopotriva, in care fiecare persoana poate participa cu adevarat„, declara Marina Roxana Corneliu, fondator B-Inclusive.

Pe parcursul campaniei, compania va publica ghiduri practice si materiale video care prezinta situatii reale din viata de zi cu zi a persoanelor cu dizabilitati si modul in care accesibilitatea digitala le influenteaza accesul la servicii si activitati cotidiene. Campania va include, de asemenea, explicatii privind drepturile consumatorilor si recomandari privind modul in care pot fi formulate solicitari catre companii sau sesizari catre autoritatile competente. Prin aceasta initiativa, Wawsome isi propune sa contribuie la cresterea gradului de informare privind accesibilitatea digitala si la accelerarea adoptarii unor servicii digitale care pot fi utilizate in mod egal de toate persoanele, indiferent de abilitatile acestora.
Wawsome completeaza evaluarea automatizata a accesibilitatii prin audituri manuale, care permit testarea si analiza umana a scenariilor ce nu pot fi evaluate integral cu ajutorul instrumentelor automate. In continuarea acestui proces, Wawsome Accessibility Checker scaneaza rapid site-ul si genereaza un raport privind problemele identificate corelat cu criteriile WCAG (Web Content Accessibility Guidelines), standarde internationale care stabilesc cerinte pentru accesibilitatea continutului digital. La nivelul experientei utilizatorului, Wawsome Accessibility Widget ofera optiuni de adaptare a contrastului, dimensiunii si spatierii textului, animatiilor si navigarii, printr-o integrare simpla si personalizabila. Wawsome Accessibility Monitor urmareste periodic aparitia unor probleme noi, pentru mentinerea accesibilitatii in timp.
-
Sport6 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie7 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie7 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie7 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



