Sunt mult chestii dubioase. Vecinii de sus se aud ca și cum ar fi în
casă cu mine. Jur, îi aud când bagă muzică, când se ceartă, ceea ce se
întâmplă foarte des, știu cum îi cheamă pe copii, știu că el bea mult,
știu că atunci când o face începe cu ”Ce seară minunată” și termină cu
”Vreau să beau cu frații mei”. Știu că nevastă-sa are gura mare. Jur, e
genul ala de femeie care urlă cât o țin plămânii și își termină
monologul cu ”Eu? Nervoasă? Eu nu sunt nervoasă!”.
Le știu programul vecinilor care stau ușă în ușă cu mine. Pe el îl
iau după cheie, pe ea după tocuri. Plecam într-o dimineață de acasă, pe
la 9. Iese vecinul din lift, culmea, venea acasă, oră la care în mod
normal e plecat. Cu el, o tipă. Aici vine momentul ala penibil în care
trebuie să saluți și s-o joci ca și cum nu ți s-ar părea nimic suspect:
Nu, boss, e ok, n-am observat că te întorci acasă neobișnuit de devreme,
cu o tipă blondă, cu aproximativ 20 de ani mai tânără decât nevastă-ta,
e ok. Bună dimineața.
Sunt sigură că fiecare are în bloc un bărbat care a fost Don Juan la
tinerețe și care a rămas blocat. Așa e vecinul meu de la 4. Cred că are
80 de ani, dar flirtează nebunul mai ceva ca tinerii din ziua de azi.
Mereu când ne intersectăm dacă nu mă mai salută, dacă nu îmi mai
deschide ușa, dacă nu mă mai conduce cu liftul până la etajul la care
stau eu. Într-o zi m-a întrebat dacă îmi place Parisul. I-am zis că nu
știu, că n-am fost. La care el, așa, cu un zâmbet în colțul gurii ”păi
cum domnișoară, că toate femeile visează să fie duse la Paris”.
Că tot am ajuns la lift. Când intru în scară, văd că liftul e la 10,
îl chem și între timp aud că mai intră cineva în bloc. Doamne, dacă nu
mă mai rog să vină mai repede ca să nu fiu nevoită să mă înghesui cu
cineva și să port conversații absolut inutile. După ce că spațiul e de
doi pe doi, uneori se mai bagă câte trei persoane cu tine. Stai bot în
bot cu ele, că n-ai încotro și dacă te ochesc că ești cam nouă pe acolo
ești supusă interogatoriului:
La ce etaj? De când? Și cu ce te ocupi? Stai singură?
M-a întrebat o femeie ”pe când un bebe?”, de parcă ne cunoșteam de o viață, nu de 15 secunde.
Când am fost pentru prima dată să plătesc asociația m-am simțit ca un
exponat la muzeu. Toți se uitau la mine, pe principiul ”asta de unde a
mai apărut?”. Au ciulit mai bine urechile când am spus la ce apartament
stau, să aibă ce dezbate după ce plec.
Știți că se mai găsesc cupluri care spun că trag mașina pe undeva
printre blocuri pentru niște giugiuleală extra, că și așa nu îi vede
nimeni? Mari proști. Eu am râs să mor într-o noapte de unii d-ăștia. Era
cam 1, eu nu aveam somn și stăteam ca babele pe geam, în bucătărie, cu
vedere fix spre parcarea din fața blocului, care mai e și luminată.
Opresc unii mașina, tipa la volan, el în dreapta. Coboară jos, o întinde
pe capotă, cu mâini pe sub haine și tot tacâmul. Mă și gândeam, băi
fraților, v-ați întins pe capotă, sub un felinar și au vedere la voi
patru blocuri. Voi încercați să o ardeți pe șuștă? Revenind, mai aveau
puțin și puneau de-o treabă, când ea se ridică brusc, se urcă în mașină,
pleacă și îl lasă acolo pe fraier.
