Connect with us

Uncategorized

România poate deveni nr.1 în Uniunea Europeană la suprafaÅ£a agricolă certificată bio – Stiri pe surse

Published

on

România poate deveni în 2021 numărul unu în Uniunea Europeană la suprafaţa agricolă certificată bio, dacă noua Agenţie pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare va funcţiona conform legii şi va certifica cel puţin trei milioane de hectare de păşuni, care nu au văzut niciun gram de chimicale, a declarat Marian Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Operatorilor din Agricultura Ecologică Bio România, potrivit agerpres.ro.

„România a trăit o istorie neagră pentru că iniÅ£ial nu a avut prevăzute deloc subvenÅ£ii pe PNDR 2007-2013. Ulterior s-a corectat şi s-au primit din anii 2010-2011 şi de aceea sperăm ca din 2014 şi până în 2020, pe noua programare, subvenÅ£iile pentru agricultura bio să fie corecte şi mult mai mari. Atunci vedeam că până în 2020 România îşi va atinge măcar jumătate din potenÅ£ialul bio, adică câteva milioane de hectare certificate. Astăzi, dacă am trece la bio, în trei ani de zile, cât durează perioada de conversie, am putea avea 95% din terenul arabil şi sută la sută din păşuni certificate bio. Avem 5 milioane de hectare cu păşuni, iar cel puÅ£in 3 milioane de hectare nu au văzut nici un gram de chimicale mai înainte de vremea dacilor. România din punct de vedere agricol 90% ar trebui să fie bio”, a precizat Marian Cioceanu.

Citește și: Mircea Badea îl atacă dur pe Klaus Iohannis: ‘Câinele nu pleacă de la măcelărie’

Şeful Bio România a precizat că la ora actuală numărul operatorilor certificaÅ£i se apropie de nivelul anului 2011, adică aproape 11.000, „în condiÅ£iile în care din 2008 a scăzut dramatic”, pentru că nu au mai primit subvenÅ£ii pe păşuni.

„După un dezastru de PNDR care a fost aprobat în anul 2014, de la 16.500 fermieri am ajuns în 2018 la mai puÅ£in de jumătate. Pare o anomalie, pentru că practic prin PNDR fermierii nu aveau voie să primească subvenÅ£ii pe păşune bio. Acum, deşi nu avem încă date oficiale pe 2019, cred că ne apropiem de 11.000 de fermieri, ceea ce era de fapt în 2011, când se triplase numărul de operatori certificaÅ£i. Cert este că după 8 ani am ajuns la nivelul anului 2018. După preluarea mandatului de la Agricultură de către Petre Daea am reuşit cu fostul secretar de stat, Alexandru Potor, care a înÅ£eles problema şi într-un timp foarte scurt au corectat PNDR-ul României. Eu am cerut să urmăm exemplul Bulgariei la politici bio, pentru că ei din 2014 şi-au cuplat subvenÅ£iile de agromediu cu cele bio la păşuni, însă la noi au fost decuplate şi agromediu era de trei ori mai intens subvenÅ£ionat decât păşunea bio şi de aceea s-a produs această ieşire masivă din sistem. După această corectură din martie 2018, în numai două-trei luni am avut peste 2.000 de fermieri în plus care s-au înregistrat”, a explicat acesta.

Citește și: Radu Banciu intervine în războiul dintre Marian Oprișan și ANI: ‘Nici în pânzele albe nu o să îți justifici averea’

În ceea ce priveşte suprafaţa bio certificată în România, şeful asociaţiei de profil a menţionat că aceasta nu a scăzut atât de mult ca numărul operatorilor, deoarece la terenul arabil subvenţiile au crescut faţă de sumele alocate pentru păşuni, iar la ora actuală România înregistrează 350.000 de hectare certificate bio.

„Avem la nivelul anului 2018 circa 350.000 hectare certificate bio, în creştere uşoară faţă de 2017. Dacă agenÅ£ia va funcÅ£iona din 2020, aşa cum e prevăzut în lege, eu zic că vom depăşi 1 milion de hectare într-un an, cu mult faţă de cele 500.000 hectare teren agricol certificat bio asumat prin programul de guvernare al PSD. În aceste condiÅ£ii, eu consider că în 2021 România poate să devină numărul 1 în Uniunea Europeană la suprafaÅ£a agricolă certificată bio şi să depăşim Spania, care are 2,2 milioane hectare, dar numai dacă noua agenÅ£ie care va reglementa şi acest segment bio va funcÅ£iona conform legii”, a susÅ£inut Cioceanu.

Preşedintele Bio România a mai afirmat că România continuă să fie un exportator de cereale, aşa cum era în urmă cu mulţi ani, fără a prelucra materia primă, importând tot mai mult produse procesate.

Citește și: Primăria Capitalei ‘taie în carne vie’! Educația rămâne fără bani

„România din fostul grânar al Europei este acum şi grânar şi porumbar. Mie realmente îmi e ruşine când aud că ne lăudăm cu faptul că suntem pe locul 1 la porumb. Este ca şi cum am spune să suntem pe primul loc la buşteni şi importăm scaune. Exportăm grâu convenÅ£ional şi importam o pâine congelată, nu ştim ce conÅ£ine, dar o mâncăm ca pâine proaspătă. Eu am propus în urmă cu doi ani pentru a dezvolta procesarea materiei prime un program prin care să se dea până la 15.000 de euro oricărui procesator român care procesează măcar un produs, că este eco sau tradiÅ£ional, dar să îl aibă în linia lui de fabricaÅ£ie, pentru că dacă a făcut unul îl face şi pe al doilea şi al treilea. Cred că pentru această sumă mulÅ£i procesatori mici şi mijlocii ar fi intrat într-un astfel de program, dar mi s-a spus că nu sunt bani”, a menÅ£ionat Cioceanu.

În opinia sa, Agenţia pentru Calitatea şi Marketingul Produselor Agroalimentare se va ocupa nu doar de certificarea suprafeţelor agricole ci şi de consultanţa pe care o va putea oferi fermierilor mici, având totodată o componentă foarte importantă legată de promovare.

„Dacă mamele cu copii mici vor conştientiza că trebuie să caute produse care să protejeze sănătatea copiilor lor, atunci industria alimentară românească se va converti la bio. Până atunci nu prea avem şanse.chiar dacă avem grâu bio. După ce vom avea pentru noi suficienÅ£i biscuiÅ£i bio o să avem şi ce exporta, nu vapoare cu grâu ci containere de biscuiÅ£i „, a subliniat.

Citește și: Mircea Badea îl atacă dur pe Klaus Iohannis: ‘Câinele nu pleacă de la măcelărie’

AsociaÅ£ia Operatorilor din Agricultura Ecologică Bio România împreună cu OrganizaÅ£ia Europeană pentru AlimentaÅ£ie şi Agricultura Ecologică (IFOAM – EU) au organizat joi şi vineri, la Bucureşti, al 13-lea Congres European Organic, cu ocazia deÅ£inerii PreşedinÅ£iei României la Consiliul Uniunii Europene.

Congresul din acest an are ca scop nu numai să alimenteze discuţia în legătură cu reforma politicii agricole comune şi modul în care aceasta din urma poate contribui la un sector alimentar sănătos şi la o societate sănătoasă, ci şi să-i angajeze publicul într-o analiza a posibilelor sinergii dintre UE şi statele sale membre, precum şi regiunile şi oraşele sale, atunci când vine vorba de elaborarea unui nou plan organic. De asemenea, un alt obiectiv este de a examina impactul tehnologiilor emergente şi al soluţiilor inovatoare asupra eficienţei şi evoluţiei sectorului ecologic, prin intermediul exemplelor concrete şi al reprezentanţilor din sectorul agroalimentar.

Cioceanu susÅ£ine că România s-a aflat în primul pluton din cele 28 de ţări ale UE care au avut onoarea să organizeze un astfel de Congres pe perioada preşedinÅ£iei României la Consiliul UE, dar mai ales să aducă la Bucureşti, de două ori într-un interval de trei luni, preşedinÅ£ii celor mai mari organizaÅ£ii agricole din Europa – COPA-COGECA pe agricultura convenÅ£ională şi IFOAM – EU pe agricultură bio.

Citește și: Radu Banciu intervine în războiul dintre Marian Oprișan și ANI: ‘Nici în pânzele albe nu o să îți justifici averea’

IFOM-Eu are ca obiectiv ca până în 2030 circa 50% din terenul agricol al UE să fie certificat bio.

„Acum suntem la o răscruce din punctul meu de vedere în care deciziile politice şi forÅ£a de dezvoltare, cel puÅ£in ale Europei se schimbă. Trăim tranziÅ£ia de la factorul economic şi punem în prim plan factorul biologic, de mediu, de păstrare a roadelor de zi cu zi. România este un paradox, deoarece, cu toate probeleme pe care le avem într-adevăr suntem grădina bio a Europei. Suntem un fel de muzeu, un fel de relicvă din perspectiva mediului înconjurător pe care îl avem şi a formelor de relief conservate. România are un potenÅ£ial fantastic, dar cu toate acestea sper să nu îi ajungem pe occidentali în chimizarea agriculturii”, a concluzionat Marian Cioceanu.

Datele furnizate de leader-ul Bio România arată că la nivel mondial cel mai mare consumator, dar şi importator de produse bio sunt SUA, pe locul doi situându-se Germania.

Din punct de vedere al suprafeţei certificate bio, la nivel european, în 2017, erau certificate circa 12,5 milioane hectare, din care Spania deţine 2,2 milioane hectare, Italia în jur de 1,8 milioane ha, Franţa, Germania şi Anglia cu puţin peste un milion de hectare, dar cel mai mare procent din suprafaţa agricolă certificată bio se înregistrează în Austria cu 24% în 2018 şi probabil va ajunge la 30% în 2019.

Vânzările de produse bio în UE se ridică la 34,3 miliarde euro, China fiind pe primul loc în lume la export de produse bio cu 415 milioane de tone în 2017.

Raspandacul.ro

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

Published

on

By

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci ar putea să o joace, să o rescrie, să o transforme în muzică, mișcare, improvizație și conținut digital? BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z este un proiect de educație culturală inițiat de Asociația JG Victory of Art, care aduce literatura română din programa de Bacalaureat mai aproape de limbajul, întrebările și universul adolescenților de astăzi.

În perioada 15 august – 30 octombrie 2026, 100 de liceeni din 5 licee bucureștene vor participa la un program intensiv de educație culturală, coordonat de 16 profesioniști din domeniul artistic și al comunicării. Timp de 8 săptămâni, adolescenții vor lucra în ateliere interdisciplinare de actorie, muzică, scriere dramatică, improvizație, mișcare scenică și social media, transformând operele studiate pentru Bacalaureat în creații contemporane care vorbesc despre preocupările generației lor. De la comentariul învățat pe de rost la experiența trăită BAC IN MY MIND pornește de la o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă adolescenții ar avea voie să intre cu adevărat în literatura pe care o studiază?

În loc să reproducă mecanic interpretări și comentarii, participanții sunt provocați să privească textele prin propriile experiențe și să vorbească despre teme precum iubirea, libertatea, puterea și identitatea. Literatura devine astfel punct de plecare pentru improvizații, scene contemporane, soundtrack-uri literare și chiar conținut creat pentru TikTok și Instagram.

Proiectul își propune să transforme întâlnirea cu literatura română dintr-o obligație școlară într-o experiență artistică personală și colectivă. 100 de adolescenți. 5 licee. 16 profesioniști. Un oraș care devine scenă.

Echipa artistică și educațională reunește profesioniști din teatru, muzică, dramaturgie, improvizație, mișcare scenică și comunicare digitală: Radu-Florin Solcanu, Petru-Cristian Georoiu, Raluca-Ioana Robu, Ion Grigoraș, Sandra Boroghina, Lilian Cărăuș, Svetlana Gluhova, Robert-Aurelian Costin, Victor Cristian Dorian Ciutacu, Matei Lucaci-Grunberg, Alexandru Nagy, Ștefan-Andrei Huluba, Andrei-Sever Bârzan, Ioana-Alexandra Dragomir și Alexandra Luca.

Coordonarea artistică și managementul proiectului sunt asigurate de Maria-Julieta Georoiu, fondatoarea Victory of Art, cu 15 ani de experiență în dezvoltarea proiectelor de teatru și musical dedicate adolescenților. Literatura iese în oraș.

Una dintre componentele esențiale ale BAC IN MY MIND este ieșirea creației artistice din sala de curs și întâlnirea directă cu publicul. Pe 17 și 18 octombrie 2026, creațiile realizate de adolescenți vor avea primele reprezentări publice în Grădina Icoanei, transformând unul dintre spațiile cunoscute ale Bucureștiului într-o scenă deschisă. Proiectul va culmina cu un festival urban de trei zile, în perioada 23–25 octombrie 2026, la Teatrul Amzei, unde vor fi reunite creațiile celor cinci licee.

Evenimentele urmăresc să aducă împreună adolescenții, artiștii, profesorii, familiile și publicul bucureștean și să demonstreze că literatura clasică poate deveni relevantă pentru o generație crescută în mediul digital atunci când îi este oferită libertatea de a o descoperi prin propriul limbaj. Un proiect care își propune să continue BAC IN MY MIND este gândit ca prima ediție a unui festival anual, cu posibilitatea extinderii modelului în anii următori. În cadrul proiectului va fi realizat și un ghid de dramatizare, care va rămâne disponibil online și va putea fi utilizat de profesori, astfel încât metodologia dezvoltată în cadrul proiectului să poată continua și după încheierea acestei ediții.

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z se desfășoară în perioada 15 august – 30 octombrie 2026, în București.

Organizator: Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei

Website: www.victoryofart.com

Social media: https://www.facebook.com/ScoalaVictoryOfArt/?locale=ro_RO

E-mail: office@victoryofart.com

Telefon: 0757 058 310

Continue Reading

Uncategorized

De la rutine simplificate prin tehnologie la timp investit pentru ceea ce contează: Samsung deschide conversația despre SmartTime

Published

on

By

  • 52% dintre respondenții Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice;
  • 31% dintre utilizatorii de dispozitive premium ar investi mai mult într-un ecosistem conectat dacă acesta i-ar ajuta să economisească timp în fiecare zi;
  • Peste 100.000 de utilizatori din România folosesc SmartThings zilnic;

București, 24 august 2026 – Pe măsură ce tehnologia simplifică tot mai multe dintre rutinele zilnice, discuția despre eficiență merge firesc mai departe către modul în care alegem să investim timpul pe care îl câștigăm? De aici pornește SmartTime, o conversație care vorbește despre timpul eliberat cu ajutorul tehnologiei și investit în ceea ce contează pentru fiecare, de la familie și pasiuni la odihnă, entertainment sau timp pentru sine.

De la găsirea rapidă a unei informații la gestionarea activităților din casă, inteligența artificială și dispozitivele conectate au un rol tot mai prezent în rutina de zi cu zi. Pentru utilizatori, unul dintre beneficiile concrete este timpul: 52% dintre respondenții unui studiu realizat în comunitatea Samsung Members spun că folosesc AI pentru a economisi timp, 54% pentru a găsi mai rapid informațiile de care au nevoie, iar 48% pentru a-și optimiza activitățile zilnice.

Un ecosistem conectat care simplifică rutinele zilnice

Nevoia de eficiență se reflectă și în așteptările utilizatorilor de la tehnologie. Potrivit unui studiu Samsung realizat în rândul utilizatorilor de dispozitive premium, 31% dintre respondenți spun că ar investi mai mult într-un ecosistem de produse conectate dacă acesta i-ar ajuta să economisească timp în fiecare zi, iar 87% își doresc dispozitive care să le îmbunătățească productivitatea.

În ecosistemul Samsung, SmartThings conectează dispozitivele compatibile și permite gestionarea și automatizarea unor activități dintr-un singur loc. Astfel, diferite momente ale rutinei zilnice, de la spălarea hainelor și curățenia casei până la controlul dispozitivelor conectate, pot necesita mai puține intervenții din partea utilizatorului.

O mașină de spălat care își adaptează programul în funcție de nevoile utilizatorului, un aspirator robot care poate prelua o parte din rutina de curățenie sau posibilitatea de a controla mai multe dispozitive conectate din aceeași aplicație sunt exemple ale modului în care tehnologia poate reduce timpul și atenția acordate unor sarcini repetitive.

În România, peste 100.000 de utilizatori folosesc SmartThings zilnic, integrând deja dispozitivele conectate în propriile rutine.

Datele din comunitatea Samsung Members arată și cât de prezentă este deja inteligența artificială în ecosistemul personal al utilizatorilor: 95% dintre respondenți dețin un smartphone cu funcții AI, iar 96% consideră smartphone-ul dispozitivul care le aduce cele mai mari beneficii AI în viața de zi cu zi.

Timpul câștigat devine SmartTime

Timpul eliberat prin simplificarea acestor rutine este punctul de plecare pentru SmartTime: timpul pe care îl putem investi în ceea ce contează pentru noi. Timpul pe care nu îl mai alocăm unei activități repetitive poate deveni timp petrecut cu familia, pentru sport, o pasiune, odihnă, entertainment sau pur și simplu pentru relaxare.

SmartTime nu pornește, astfel, de la ideea de a face mai multe lucruri în timpul câștigat, ci de la posibilitatea de a alege cum vrem să îl folosim. Pentru fiecare persoană, această alegere poate arăta diferit, iar tehnologia conectată poate contribui la crearea acestui spațiu în rutina de zi cu zi.

„Tehnologia devine cu adevărat relevantă atunci când se integrează firesc în rutina oamenilor și le oferă beneficii concrete. Vedem din datele noastre că utilizatorii caută eficiență și modalități de a economisi timp, iar un ecosistem conectat poate simplifica o parte dintre activitățile pe care le gestionăm zi de zi. Prin SmartTime vrem să ducem conversația mai departe, către ceea ce putem face cu timpul astfel câștigat, fie că alegem să îl investim în noi, în familie sau în lucrurile care ne aduc plăcere”, a declarat Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria.

Prin SmartTime, Samsung continuă conversația despre rolul pe care inteligența artificială, SmartThings și ecosistemul de dispozitive conectate îl pot avea în simplificarea activităților de zi cu zi. De la un singur dispozitiv la o casă conectată, tehnologia devine parte din rutină, cu un obiectiv care contribuie la mai puțin timp dedicat gestionării ei și mai mult timp disponibil pentru ceea ce contează.

Pentru mai multe informații despre SmartThings și ecosistemul conectat Samsung, accesați samsung.com/ro/smartthings.

Continue Reading

Uncategorized

Wawsome lanseaza campania „Cunoaste-ti drepturile” pentru a informa consumatorii despre dreptul la accesibilitate digitala

Published

on

By

  • 9 din 10 site-uri analizate de Wawsome prezinta probleme importante de accesibilitate digitala
  • Wawsome dezvolta parteneriate pentru educare si constientizare si invita organizatiile din societatea civila sa se alature demersului

Bucuresti, 18 August 2026– La un an de la intrarea in vigoare a obligatiilor privind accesibilitatea digitala pentru numeroase produse si servicii destinate consumatorilor, Wawsome lanseaza campania de informare „Cunoaste-ti drepturile”, prin care isi propune sa explice publicului ce drepturi are atunci cand intampina bariere in utilizarea site-urilor, aplicatiilor sau serviciilor digitale.

Campania se adreseaza tuturor consumatorilor, cu un accent special asupra persoanelor cu dizabilitati, si explica pe intelesul tuturor ce presupune legislatia privind accesibilitatea digitala, cum pot fi sesizate problemele intalnite si care sunt pasii pe care utilizatorii ii pot urma pentru a solicita remedierea acestora. Printre situatiile in care consumatorii pot solicita masuri din partea companiilor se numara posibilitatea de a utiliza un site doar cu tastatura, accesarea continutului de catre persoanele nevazatoare, afisarea clara a textului, precum si posibilitatea de a completa si transmite formulare online.

Utilizatorii pot transmite sesizarea direct operatorului sau furnizorului serviciului, la datele de contact indicate in declaratia ori informatiile de accesibilitate aplicabile. Mai mult, se pot adresa autoritatilor competente, in functie de tipul produsului sau serviciului si de cadrul legal aplicabil.

Autoritatea pentru Digitalizarea Romaniei (ADR) ofera informatii privind accesibilitatea si modalitatile de semnalare a problemelor la www.adr.gov.ro/accesibilitate-site-uri-web. Sesizarile din aria de competenta a ADR pot fi transmise la monitorizare.accesibilitateweb@adr.gov.ro.

„Accesibilitatea digitala nu este un beneficiu optional, ci un drept al consumatorilor. Prin aceasta campanie vrem ca oamenii sa stie ca pot solicita servicii digitale accesibile si ca au la dispozitie instrumente legale pentru a cere respectarea acestui drept. In acelasi timp, ne dorim sa construim, alaturi de organizatii si initiative din societatea civila, un demers de educare care sa aduca accesibilitatea mai aproape atat de utilizatori, cat si de companii. O societate incluziva incepe cu utilizatori informati”, declara George Onofrievici, CEO Wawsome.

Campania continua demersurile de educare si constientizare incepute de Wawsome prin analiza publicata anterior, potrivit careia 9 din 10 site-uri analizate prezinta probleme importante de accesibilitate digitala. Rezultatele au aratat ca, la un an de la aplicarea European Accessibility Act, exista inca un decalaj semnificativ intre cerintele de accesibilitate si experienta reala oferita utilizatorilor. Prin „Cunoaste-ti drepturile”, Wawsome muta accentul de la diagnostic catre informare si actiune, explicand consumatorilor ce pot solicita si cum pot semnala barierele intalnite.

Educatia privind accesibilitatea se construieste impreuna

In acest demers, Wawsome dezvolta actiuni comune de educare si constientizare alaturi de organizatii si initiative care cunosc direct nevoile si experientele persoanelor cu dizabilitati. Printre partenerii implicati se numara Consiliul National al Dizabilitatii din Romania si B Inclusive, primul festival de incluziune si accesibilitate din Europa de Est. Wawsome isi propune sa extinda in perioada urmatoare acest demers prin noi parteneriate cu organizatii si initiative din societatea civila.

„Intr-o societate digitala, imposibilitatea utilizarii serviciilor digitale, devine o noua forma de excluziune. Accesibilitatea digitala trebuie sa insemne acces real, nu doar conformitate formala. Pentru o persoana cu dizabilitati, imposibilitatea de a utiliza un site poate insemna imposibilitatea de a face o plata, de a completa un formular sau de a accesa un serviciu esential. Este important ca oamenii sa isi cunoasca drepturile, dar la fel de important este ca organizatiile sa inteleaga responsabilitatea pe care o au in eliminarea acestor bariere”, declara Daniela Tontsch, presedinte, Consiliul National al Dizabilitatii din Romania.

Incluziunea se vede in lucrurile simple, in momentele de zi cu zi in care o persoana poate participa, alege si decide singura. Digitalul face parte din viata noastra, iar atunci cand un site sau un serviciu online nu este accesibil, excluderea devine foarte concreta. Schimbarea incepe atunci cand ascultam experientele oamenilor si construim impreuna spatii, fizice si digitale deopotriva, in care fiecare persoana poate participa cu adevarat„, declara Marina Roxana Corneliu, fondator B-Inclusive.

Pe parcursul campaniei, compania va publica ghiduri practice si materiale video care prezinta situatii reale din viata de zi cu zi a persoanelor cu dizabilitati si modul in care accesibilitatea digitala le influenteaza accesul la servicii si activitati cotidiene. Campania va include, de asemenea, explicatii privind drepturile consumatorilor si recomandari privind modul in care pot fi formulate solicitari catre companii sau sesizari catre autoritatile competente. Prin aceasta initiativa, Wawsome isi propune sa contribuie la cresterea gradului de informare privind accesibilitatea digitala si la accelerarea adoptarii unor servicii digitale care pot fi utilizate in mod egal de toate persoanele, indiferent de abilitatile acestora.

Wawsome completeaza evaluarea automatizata a accesibilitatii prin audituri manuale, care permit testarea si analiza umana a scenariilor ce nu pot fi evaluate integral cu ajutorul instrumentelor automate. In continuarea acestui proces, Wawsome Accessibility Checker scaneaza rapid site-ul si genereaza un raport privind problemele identificate corelat cu criteriile WCAG (Web Content Accessibility Guidelines), standarde internationale care stabilesc cerinte pentru accesibilitatea continutului digital. La nivelul experientei utilizatorului, Wawsome Accessibility Widget ofera optiuni de adaptare a contrastului, dimensiunii si spatierii textului, animatiilor si navigarii, printr-o integrare simpla si personalizabila. Wawsome Accessibility Monitor urmareste periodic aparitia unor probleme noi, pentru mentinerea accesibilitatii in timp.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro