„Io: Doamnă, a văzut toată ţara cum copilul a fost băgat într-o maşină privată. Nici măcar nu a fost a…Păi a cui era maşina aceea?

Ea, madam Săcărin: NU era o maşină privată. Era maşina în care se găseau părinţii lui şi ANGAJAŢII DIRECŢIEI, DA!

Io: Era o maşină privată, nu era o maşină a autorităţii statului, nu era o maşină a Poliţiei, nu era maşina parchetului

El, domn Săcărin: Domna Sorina Matei, cu tot respectul, în acest moment este o investigaţie a acestui lucru şi nu putem să discutăm despre el.

Io: Cine a dus copilul la IML? Cine a dus-o pe Sorina la IML?
El, domn Săcărin: Poliţia împreună cu părinţii şi cu PSIHOLOG DE LA DGASPC şi LUCRĂTORI DE LA DGASPC.

Io: A văzut toată lumea cum copilul a fost băgat într-o maşină privată

El, domn Săcărin: Doamnă, CE AŢI VĂZUT dumneavoastră ŞI CE INTERPRETAŢI dumneavoastră ESTE UNA, există o anchetă penală în sensul acesta şi LĂSĂM ancheta penală SĂ SE ÎNTÂMPLE şi VORBIM DUPĂ ACEEA. Nu putem să facem SPECULAŢII.”

Doamna Sacarin mi-a zis in direct ca nu a băgat fetița intr-o mașina privată. Așadar, toți suntem nebuni. Înțeleg ca mașina, SUV-ul cat o sufragerie, aparținea lui Belulescu, avocatul interlopilor craioveni și ai familiei Sacarin, se vede clar cum fetița practic e aruncată in mașina, in mașina in care tot doamna Sacarin mi-a zis public ca era familia Sacarin și chiar și angajații DGASPC. Beton!

Deci DGASPC e atât de imparțială in caz încât după ce a dat micuța cu forța in adopție internațională, a făcut plângeri penale si apeluri in proces sfatuind partea americană sa facă și ea plângeri penale, aia ducandu-se si peste procurori, a și pândit fetița la poartă chiar in mașina pârtii implicate, așteptând sa o extragă procurorul la fel de imparțial cu care au recunoscut ca s-au dus acolo, procurorul cu un mandat fake și o alta hârtie fake. Ei numesc mizeria asta Justiţie.

Bine, o sa vedem daca asta chiar este Justitie, precizeaza jurnalistul Sorina Ruxandra Matei pe pagina sa de socializare. (Cerasela N.).

Link filmare aruncat fetita in SUV

 

Articolul Ce vedeţi- nu există! (Dialog live) apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here