Constituirea PARTIDULUI NEAMUL ROMÂNESC nu este numai un act de voinţă al unui grup de patrioţi români rămaşi în fidelitate şi deplină loialitate cauzei naţionale. Ea trebuie înţeleasă şi ca o izbândă a Raţiunii şi Credinţei, şi ca manifestare inexorabilă a unei Necesităţi de dincolo de această voinţă. Acest lucru trebuia să se făptuiască, şi s-a făptuit ! Pentru că Naţiunea Română merită să aibe o asemenea forță care să o reprezinte în esențele sale naturale.

Acest Partid, prin oamenii Săi, dar mai ales a acelora care cred în  Menirea acestui popor, trebuie să devină expresia regăsirii de sine a Neamului Românesc prea mult pribegit prin istorie dar mai ales înstrăinat de sine, în ultimile decenii, prin ticăloşie, nedreptate, ură şi trădare.

Iată de ce, vă facem cu bucurie invitația de a fi împreună cu noi la prima Conferință de presă la nivel Central care va avea loc VINERI 28 IULIE 2019 orele 11.00, pe parcursul a două ore. Salutăm așadar, voinţa celora dintre Dumneavoastră, loiali profesiei nobile pe care V-ați ales-o, de a ne fi părtași la slujirea cu Credință a Adevărului în folosul Națiunii Române.

Locația de desfășurare: Clubul Kogaion situat în Parcul Tineretului, în proximitatea Sălii Polivalente, ultima Clădire pe stânga înainte de intrarea în Orășelul Copiilor.

 

Punctele de contact:

Secretariatul General:       dl. Onișor Constantin tf.0722450002;

  1. Tobă Francisc, tf. 0726868888;

 

Ordinea de zi cuprinde șase puncte pe durata a 40-50 de minute după care urmează sesiunea de întrebări și răspunsuri ale jurnaliștilor și asistenței. Vor fi puse în discuție temele majore de interes național și european din perspectiva viziunii euro-românismului de substanță creștin conservatoare. Va fi făcut și un anunț de excepție!

Conferința va fi urmată de un cocteil camaraderesc pe durata căruia se pot aprofunda tezele dezbătute anterior.

Vă așteptăm cu toată disponibilitatea și sinceritatea noastră.

Biroul de presă al PNR

26 iunie 2019

De Ziua Tricolorului.

Pentru conformitate,

General (r.) prof. Dr. Mircia Chelaru 0722381651

Articolul Comunicat/ PARTIDUL NEAMUL ROMÂNESC apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here