Connect with us

Uncategorized

De unde atâta tupeu pe acest notar infractor?

Published

on

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a fost achitat definitiv de ÎCCJ

In interviul acordat exact acum 3 ani de zile, in data de 06. 05.2015, celor de la stiripesurse.ro, directorul ziarului nostru – Incisiv de Prahova – specifica cu subiect si predicat:

“…după ce judecătorii CCR au respins aceste legi, un membru marcant al Curţii Constituţionale, vorbim de Toni Greblă, cel mai vehement judecător împotriva legilor Big Brother, a fost scos din joc. Nu este întîmplător, cum nu este întîmplător nici interviul acordat de şeful serviciului juridic al SRI, domnul Dumbravă, care nu ştie să numere nici articolele din Codul Penal, dar mă rog, dacă aşa specialişti are SRI, nu comentez. Acel interviu a fost un mesaj, un mesaj mafiot, de ameninţare pentru judecătorii de la CCR. SRI nu se mulţumeşte doar cu a monitoriza parchetele, ci duce lupta pînă la capăt, a spus dl. Dumbravă. În orice dosar, există avocaţi care ridică probleme de neconstituţionalitate, deci SRI asta le-a spus: atenţie, tîmpiţilor, vă monitorizăm şi pe voi şi dacă mai respingeţi o dată legile Big Brother, va mai exista un caz Toni Greblă. Vă spun, legea din România este călcată în picioare de Serviciul Român de Informaţii”.

Iata ca, dup ace CCR a confirmat declaratiile si dezvaluirile acestuia (privind ilegalitatea mandatelor obtinute pe siguranta nationala), vineri intr-un inetrviu si judecatorul CCR, Toni Grebla (achitat) confirma in totalitate cele dezvaluite in acest interviu:

Fostul judecător al Curţii Constituţionale, Toni Greblă, a avut o intervenţie telefonică în direct pentru emisiunea Actualitatea Românească, moderată de Sorina Matei, în care a dat mai multe detalii despre dosarul în care tocmai a fost achitat, vineri, printr-o decizie care nu este definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei. Magistratul a subliniat o legătură ciudată între deciziile sale din interiorul Curţii Constituţionale prin care s-a opus „legilor Big Brother”, sprijinite puternic de SRI, şi punerea sa sub urmărire penală de către DNA.

„Nu pot să vă spun că sunt surprins de decizia ÎCCJ. De altfel, judecătorii de drepturi şi libertăţi, atât în faza de judecată cât şi în cea de contestaţie, au constatat prin decizii definitive că nu eu există nici măcar suspiciunea rezonabilă că aş fi comis vreo faptă penală, motiv pentru care, în martie 2015 nu a fost dispusă nicio măsură preventivă împotriva mea. Cu aceste probe la dosar, procurorul a dispus trimiterea în judecată şi după readministrarea probelor în instanţă a decis că nu există niciun motiv dosarul să poate primi altă soluţie decât cea de achitare. Eu am fost adus la DNA fără mandat în 22 ianuarie 2015, a doua zi după ce pronunţasem la ora 11:30 a treia lege Big Brother a fi neconstiuţională. După acest moment, pe data 10 martie 2015 am fost reţinut pentru 24 ore şi prin aceeaşi ordonanţă de reţinere s-a propus la Înalta Curte nu arestarea preventivă, ci arestarea la domiciliu. După judecată, au hotărât că nu există niciun motiv pentru care împotriva mea să se fi luată vreo măsură preventivă cu motivarea că nu există nici suspiciunea rezonabilă că s-ar fi comis în cauză vreo faptă penală”, a povestit Toni Greblă.

Fostul judecător CCR a precizat, conform EVZ că el a votat mereu împotriva prevederilor din cele trei proiecte legislative cunoscute ca Legile Brother s-a opus prevederilor dorite de SRI, cu o singură menţiune că în privinţa cartelelor prepay când a afirmat că prevederea poate fi constituţională cu anumite amendamente.

https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=6&cad=rja&uact=8&ved=2ahUKEwiX5LfRp4LbAhWKyKQKHb_CCVYQFjAFegQIABBN&url=https%3A%2F%2Fwww.stiripesurse.ro%2Finterviu-ofi-er-sri-in-rezerva-dezvaluiri-incendiare-marele-joc-din-sistem_954961.html&usg=AOvVaw1EGoQfsh2MgDrQbzN4A0_8

Urmariti declaratia si interviul integral:

A intrat în atenţia publică după ce s-a întîlnit, în parcul Herăstrău, cu fostul preşedinte Traian Băsescu. Ofiţerul în rezervă al SRI, Adrian Radu, a dezvăluit, într-un interviu o informaţie care poate zgudui din temelii Justiţia şi scena politică: toţi politicienii corupţi pot scăpa din închisoare, din cauza unei greşeli a SRI. Adrian Radu face dezvăluiri despre generalul Florian Coldea şi susţine că acesta nu este străin de „gafa” pe care SRI o comite în aceste momente.

* Reporter: Aţi intrat în atenţia publică recent, după apariţia acelor fotografii în care aţi fost surprins împreună cu fostul preşedinte Traian Băsescu. În ce context au fost făcute fotografiile?

* Adrian Radu: Am avut o declaraţie de presă. În mod întîmplător, m-am întîlnit cu fostul preşedinte Traian Băsescu, chiar a fost întîmplătoare respectiva întîlnire. Eu nu sînt fost ofiţer SRI, sînt ofiţer SRI în rezervă, pentru că această calitate de ofiţer SRI nu poate să ţi-o ia nimeni. Ca ofiţer SRI nu puteam să am o întîlnire cu fostul preşedinte într-un loc public. Cei care au publicat aceste fotografii, cu această interpretare, s-au făcut de rîs, din punctul meu de vedere. O întîlnire secretă nu poate avea loc într-un loc public. Pot să afirm cu tărie că nu a fost nici CanCan-ul, nici paparazzi şi nici altcineva. Să nu uităm că ziarul CanCan aparţine lui Sebastian Ghiţă, iar Sebastian Ghiţă este membru în Comisia de control SRI şi ofiţer acoperit al SRI, conform documentelor prezentate deja public. Deci, cine spune că au fost doar simpli paparazzi se înşală.

* Reporter: Aţi ridicat o problemă prea puţin discutată, respectiv faptul că SRI are obligaţia legală de a colabora cu DIICOT, nu cu DNA.

* Adrian Radu: SRI poate să lucreze şi cu DNA, poate să dea informaţii, pentru că orice Serviciu din lume poate furniza informaţii instituţiilor abilitate. Ceea ce nu poate să facă SRI este să nu facă dosare de la A la Z, cu tehnică cu tot. Vă dau un exemplu, iar asta este foarte, foarte grav. S-ar putea să asistăm la situaţia în care foarte mulţi corupţi din România, condamnaţi definitiv, să scape datorită unor vicii de procedură şi mă explic. SRI a făcut dosare cu DNA-ul pentru dosare de corupţie şi au prezentat judecătorilor mandate, însă, cum corupţia nu există în temeiul legal, în legea siguranţei naţionale, atenţie, am vorbit cu judecători de la ÎCCJ, de la CCR, şi ceea ce mi-au confirmat este foarte, foarte grav: acele mandate sînt ilegale. Practic, orice avocat deştept din România se poate duce frumuşel să facă un recurs în casaţie pe motiv de procedură incompletă, să atace mandatul, iar marii corupţi din România pot scăpa. Totul se datorează SRI, pentru că, sub aparenţa lucrurilor bine făcute şi a interesului naţional, ei au depăşit cadrul legal. Printr-o hotărîre CSAT s-a spus că şi corupţia este vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale, dar o hotărîre CSAT nu ţine loc de lege. SRI trebuia neapărat să meargă în Parlament şi să-şi completeze legea de funcţionare. Nu a făcut-o şi de aceea este acum această bătălie, şi după declaraţiile mele recente, băieţii s-au grăbit.   L-au pus pe domnul Klaus Iohannis să trimită exact aceste legi Big Brother, pentru a avea temei legal. Mandatele date pentru corupţie au fost obţinute ilegal! Sîntem mai rău ca pe vremea comuniştilor! SRI calcă în picioare legea din România.

* Reporter: Păi şi domnul Coldea nu ştia lucrurile astea?

* Adrian Radu: Acum ceva timp a fost scandal foarte mare pe aceste legi Big Brother. Judecătorii CCR, nu o spun eu, ci declaraţiile lor, au acuzat presiuni foarte mari asupra lor de către SRI pentru ca această lege să treacă. În mod ciudat, după ce judecătorii CCR au respins aceste legi, un membru marcant al Curţii Constituţionale, vorbim de Toni Greblă, cel mai vehement judecător împotriva legilor Big Brother, a fost scos din joc. Nu este întîmplător, cum nu este întîmplător nici interviul acordat de şeful serviciului juridic al SRI, domnul Dumbravă, care nu ştie să numere nici articolele din Codul Penal, dar mă rog, dacă aşa specialişti are SRI, nu comentez. Acel interviu a fost un mesaj, un mesaj mafiot, de ameninţare pentru judecătorii de la CCR. SRI nu se mulţumeşte doar cu a monitoriza parchetele, ci duce lupta pînă la capăt, a spus dl. Dumbravă. În orice dosar, există avocaţi care ridică probleme de neconstituţionalitate, deci SRI asta le-a spus: atenţie, tîmpiţilor, vă monitorizăm şi pe voi şi dacă mai respingeţi o dată legile Big Brother, va mai exista un caz Toni Greblă. Vă spun, legea din România este călcată în picioare de Serviciul Român de Informaţii.

* Reporter: Păi la SRI e sat fără cîini? Ce face conducerea executivă a serviciului?

* Adrian Radu: Dacă corelaţi declaraţia mea de presă cu scrisoarea adresată preşedintelui României, la mijloc le-am pus o întrebare: de unde a avut SRI bani de rebrănduire în 2012. SRI a cheltuit foarte, foarte mulţi bani pentru rebrănduire, pentru a se lăsa impresia că SRI şi DNA sînt un fel de Albă ca Zăpada. Coldea şi-a pregătit acest demers chiar pe sub nasul preşedintelui Traian Băsescu. Sînt sigur că pe sub nasul dînsului s-au făcut foarte multe lucruri şi vă dau un exemplu: printr-o hotărîre CSAT s-a aprobat detaşarea a 50 de ofiţeri SRI la ANAF. După această hotărîre, SRI a detaşat 140 de ofiţeri SRI la ANAF. Majoritatea ofiţerilor ANAF sînt, de fapt, ofiţeri SRI activi.

* Reporter: Adică cei care se duc în Vama Veche sînt ofiţeri SRI, de aia au ţinut să aibă maşinile alea de fiţe?

* Adrian Radu: Da! Nu criticaţi, domnule, ANAF-ul că ANAF este condus de SRI, iar asta a recunoscut şi domnul Ponta, care a spus că în ANAF sînt ofiţeri SRI. Nu mai criticaţi ANAF, că ei nu au treabă, acolo sînt ofiţeri SRI. Unde aţi mai văzut într-o ţară civilizată coloană de maşini ANAF care merg către Vamă? Vă întreb, unde? Decît pe vremea comuniştilor! Şi asta o ştie şi domnul Coldea care este fost ofiţer de Securitate.

* Reporter: De unde ştiţi?

* Adrian Radu: Domnul Coldea a fost ofiţer de securitate înainte de 1989.

* Reporter: Nu era cam tinerel?

* Adrian Radu: Da, era cam tinerel, dar uite că aşa se prind puterile. Eu nu ţin cu Traian Băsescu, nu am treabă, dar un singur reproş aş avea de făcut pentru el şi asta o spun public: nu a avut mînă bună la oameni. Oamenii pe care i-a pus în anumite poziţii s-au schimbat ulterior şi la fel de adevărat este că puterea îi îmbată pe unii dintre ei, se îmbată de putere. (Corina U.).

 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sport

Mobilă la Comandă – Design Personalizat, Calitate Premium și Soluții Complete pentru Casa Ta

Published

on

By

Mobilierul reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale unei locuințe sau ale unui spațiu comercial. Acesta nu trebuie doar să arate bine, ci și să fie funcțional, rezistent și adaptat perfect stilului de viață al fiecărui client. La NchMob, transformăm fiecare idee într-un proiect unic, realizând mobilă la comandă care îmbină designul modern, materialele de calitate și execuția impecabilă.

Înființată în anul 2019 de Bogdan Ianchiș și Claudiu Ianchiș, compania NCH Mob s-a dezvoltat rapid datorită investițiilor constante în tehnologie și echipamente profesionale. Încă de la început, obiectivul nostru a fost să oferim clienților mobilier personalizat, realizat cu precizie și atenție la fiecare detaliu.

Astăzi producem mobilier pentru locuințe, birouri și spații comerciale, folosind materiale premium precum PAL melaminat, MDF înfoliat, MDF vopsit și lemn masiv, oferind soluții complete de la proiectare până la montaj.

Mobilă la comandă realizată exact după nevoile tale

Fiecare locuință este diferită, iar mobilierul standard nu poate valorifica întotdeauna spațiul disponibil. Din acest motiv, mobilierul la comandă reprezintă cea mai bună soluție pentru cei care își doresc un design personalizat și funcționalitate maximă.

La NCH Mob proiectăm fiecare piesă de mobilier în funcție de dimensiunile încăperii, preferințele clientului și stilul amenajării. Fie că este vorba despre un apartament modern, o casă, o vilă sau un spațiu comercial, mobilierul este conceput astfel încât să utilizeze eficient fiecare centimetru disponibil.

Ne adaptăm fiecărui proiect și oferim soluții practice pentru depozitare, organizare și confort, fără a face compromisuri în ceea ce privește estetica.


Investim permanent în tehnologie și calitate

Calitatea mobilierului începe încă din atelier. Pentru a obține finisaje perfecte și o precizie ridicată, atelierul nostru este dotat cu utilaje profesionale destinate prelucrării mobilierului.

Dispunem de:

  • Circular de formatizare cu masă mobilă;
  • Mașină profesională de aplicat cant;
  • Mașină de găurit multiplu;
  • Mașină de găurit pentru balamale;
  • Mașină de rindeluit și tras la grosime;
  • Freze profesionale;
  • Mașină de mortezat;
  • Scule profesionale pentru montaj și finisaje.

Aceste echipamente permit executarea fiecărei comenzi la standarde ridicate de calitate și precizie, indiferent de complexitatea proiectului.


Realizăm mobilier din materiale premium

La NCH Mob folosim doar materiale de înaltă calitate provenite de la producători consacrați.

Executăm mobilier din:

  • PAL melaminat;
  • MDF înfoliat;
  • MDF vopsit;
  • Lemn masiv;
  • accesorii și feronerie premium.

Materialele sunt atent selectate pentru a oferi rezistență în timp, un aspect elegant și o întreținere ușoară.

Indiferent dacă îți dorești mobilier modern, clasic, minimalist sau industrial, găsim împreună soluția potrivită pentru proiectul tău.


Cum realizăm mobilierul la comandă?

Procesul nostru de lucru este simplu, transparent și bine organizat.

Consultanță și schiță

Totul începe cu discuția despre proiectul tău. Analizăm spațiul, cerințele și stilul dorit pentru a realiza prima schiță.


Stabilirea detaliilor tehnice

Împreună alegem:

  • materialele;
  • culorile;
  • tipul fronturilor;
  • numărul de sertare;
  • rafturile;
  • sistemele de deschidere;
  • tipul de feronerie;
  • accesoriile interioare.

Fiecare detaliu este adaptat nevoilor tale.


Proiectare 3D

Unul dintre cele mai apreciate avantaje oferite de NCH Mob este realizarea unui proiect 3D înainte de începerea producției.

Astfel vei putea vedea exact cum va arăta mobilierul în spațiul tău.

Modelul 3D permite modificarea rapidă a dimensiunilor, culorilor sau compartimentării înainte ca mobilierul să intre în fabricație.

Acest pas elimină surprizele și oferă siguranța că produsul final va corespunde perfect așteptărilor.


Producția mobilierului

După aprobarea proiectului începe procesul de fabricație.

Acesta include:

  • debitarea materialelor;
  • cantuirea;
  • găurirea;
  • prelucrarea componentelor;
  • asamblarea;
  • verificarea calității;
  • finisajele finale.

Fiecare etapă este atent controlată pentru a garanta un mobilier rezistent și impecabil.


Transport și montaj

După finalizarea producției, mobilierul este transportat în siguranță și montat de echipa noastră.

Ne ocupăm de întregul proces până la predarea lucrării, astfel încât clientul să se bucure de mobilierul nou fără griji.


Mobilier pentru orice tip de spațiu

Realizăm mobilier la comandă pentru:

  • bucătării;
  • dormitoare;
  • livinguri;
  • dressinguri;
  • holuri;
  • băi;
  • camere pentru copii;
  • birouri;
  • recepții;
  • spații comerciale;
  • mobilier pentru restaurante și cafenele;
  • mobilier pentru sedii de firmă.

Fiecare proiect este unic și este realizat în funcție de cerințele beneficiarului.

Continue Reading

Uncategorized

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Published

on

By

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență mai rafinată cu dispozitivele pliabile

București, 17 iulie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a prezentat astăzi noua tehnologie Flex Titanium destinată următoarei generații de dispozitive pliabile Galaxy. Bazată pe șapte generații de inovații în domeniul dispozitivelor pliabile și pe expertiza inginerească, structura ecranului reproiectată utilizează progrese structurale și materiale pentru a oferi o experiență de vizionare mai rafinată, cu o durabilitate sporită și o vizibilitate redusă a pliurilor. Realizată grație cunoștințelor acumulate de Samsung în domeniul ecranelor, tehnologia Flex Titanium integrează două componente pe bază de titan — o peliculă din aliaj de titan și o placă de titan — care colaborează pentru a echilibra profilul subțire, flexibilitatea și rezistența în cadrul structurii ecranului pliabil.

„Punctul forte al Samsung în categoria dispozitivelor pliabile provine din corelarea nevoilor utilizatorilor cu tehnologiile noastre, care oferă beneficii tangibile în viața de zi cu zi”, a declarat Sunghoon Moon, Vicepreședinte Executiv și Senior Executive Mobile R&D Office – H/W, Samsung Electronics. „Pentru următoarea generație de dispozitive pliabile Galaxy, Samsung se bazează pe ani de expertiză pentru a integra inovații în materie de ecrane în dispozitive care îmbunătățesc experiența utilizatorilor, având la bază experiențe de vizionare excepționale.”

Bazându-se pe ani de experiență în domeniul dispozitivelor pliabile

Samsung a jucat un rol de lider în dezvoltarea inovațiilor în materie de ecrane și în aducerea acestora la scară largă către consumatori, prin intermediul dispozitivelor mobile. Această moștenire include adoptarea la scară largă a ecranelor AMOLED în 2007 și evoluția ecranelor către formate flexibile.

Tehnologiile inovatoare își pot atinge potențialul maxim și pot oferi experiențe semnificative utilizatorilor doar prin perfecționarea continuă în condiții reale, iar categoria dispozitivelor pliabile nu face excepție. De-a lungul celor șapte generații de dispozitive pliabile Galaxy, Samsung a ascultat cu atenție feedback-ul consumatorilor. Acest lucru i-a oferit companiei o înțelegere profundă a ceea ce așteaptă utilizatorii de la această categorie: o experiență de vizionare mai amplă și mai captivantă, cu o cută mai puțin vizibilă, fără a compromite durabilitatea sau portabilitatea.

Pentru a răspunde acestor așteptări, Samsung a trebuit să regândească modul în care sunt construite ecranele pliabile, combinând inovații în domeniul tehnologiei, al materialelor și al ingineriei mecanice. Rezultatul este cea mai recentă etapă importantă în inovarea ecranelor pliabile: tehnologia Flex Titanium. Prin integrarea cu succes a inovației în materie de ecrane cu ingineria dispozitivelor, Samsung va continua să modeleze direcția industriei mobile și să ofere experiențe de utilizare remarcabile.

Flex Titanium: o experiență vizuală la nivel superior

Pentru a crea un ecran care să ofere o experiență de vizionare captivantă, menținând în același timp capacitatea de a rezista la utilizarea zilnică, Samsung a adoptat o nouă abordare în ceea ce privește proiectarea structurală. Acest lucru a necesitat un material suficient de rezistent pentru a face față șocurilor externe, suficient de flexibil pentru a suporta plierile repetate și suficient de subțire pentru a se încadra într-o structură rafinată a dispozitivului. Echilibrarea tuturor celor trei factori a fost esențială pentru dezvoltarea ecranelor pliabile, iar titanul a oferit combinația potrivită.

Cunoscut pentru rezistența și duritatea sa, titanul a fost utilizat în unele dintre cele mai exigente aplicații, inclusiv în antenele sateliților și în roțile unui rover marțian. Deși duritatea sa face din titan un material de încredere, acesta prezintă totodată provocări tehnice semnificative atunci când este aplicat la structura subțire și flexibilă a unui ecran pliabil, din cauza rigidității sale. Bazându-se pe expertiza sa, Samsung a integrat titanul în două componente cheie: o peliculă din aliaj de titan și o placă de titan.

Folia din aliaj de titan este o componentă care susține ecranul din interior, fiind amplasată sub panoul OLED. În comparație cu folia din polimer, aceasta oferă o rigiditate mecanică de 20 de ori mai mare. Un proces de laminare de precizie face ca materialul să fie extrem de subțire, având aproximativ o treime din grosimea unui fir de păr uman obișnuit, permițând realizarea unui panou de afișare mai subțire.

Sub aceasta se află o placă robustă din titan, o structură flexibilă care susține modulul ecranului din partea de jos. Aceasta permite o lipire mai strânsă cu modulul ecranului prin eliminarea spațiilor de aer dintre modul și adezivul de pe placă, grație unei tehnologii avansate de prelucrare a orificiilor. Această nouă structură oferă un suport mai stabil sub ecran atunci când este desfăcut, păstrând în același timp flexibilitatea necesară pentru a face față plierii repetate.

În plus, prin integrarea unei arhitecturi de înaltă rezoluție și a unor materiale organice de ultimă generație, noul ecran oferă o rezoluție extrem de vie, reducând în același timp consumul de energie — ceea ce duce la o creștere spectaculoasă a eficienței energetice generale.

„Prin introducerea unor orificii sofisticate cu micro-model în secțiunea pliabilă a plăcii de titan, am reușit să asigurăm flexibilitatea împreună cu o durabilitate robustă”, a declarat Kyung-Jin Yoo, Vicepreședinte Executiv și Head of Mobile Display Product Development Team, Samsung Display. „Combinând arhitectura de afișare de înaltă rezoluție cu noi materiale organice care maximizează eficiența energetică, vom consolida și mai mult competitivitatea dispozitivelor pliabile Galaxy de nouă generație.”

Împreună, aceste progrese permit realizarea unui ecran pliabil robust, care maximizează imersiunea în conținut pe un ecran fără margini și reduce vizibilitatea pliurilor — totul păstrând în același timp un profil subțire. Prin echilibrarea rezistenței, flexibilității și stabilității structurale, Samsung continuă să stabilească standardele pentru ecranele pliabile.

Noua tehnologie Flex Titanium va fi lansată odată cu dispozitivele pliabile Galaxy de nouă generație ale Samsung. Detalii suplimentare vor fi dezvăluite în cadrul evenimentului Galaxy Unpacked.

Continue Reading

Uncategorized

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Published

on

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

Costinești se pregătește să intre într-o nouă etapă a turismului și divertismentului de pe litoralul românesc. Miercuri, 16 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc inaugurarea oficială a Nibiru, un amplu complex de agrement și evenimente care promite să transforme stațiunea într-unul dintre cele mai importante puncte de atracție din România.

Deschiderea oficială va fi marcată printr-un spectacol de amploare, cu concerte live, demonstrații aeriene, acrobații, focuri de artificii și numeroase activități dedicate atât copiilor, cât și adulților.

O inaugurare spectaculoasă

Pe scena principală vor urca artiști consacrați ai muzicii românești, printre care Delia, Puya și Mario, iar publicul va putea urmări și reprezentațiile impresionante ale trupei Circus of Wonders, care pregătește un spectacol de dans și acrobații.

Momentul oficial al inaugurării îi va avea ca invitați speciali pe Selly, Dan Negru și cosmonautul Dumitru Prunariu, simbol al performanței românești.

Programul include și un impresionant show aviatic susținut de Aeroclubul României, zboruri cu balonul cu aer cald, spectacole pe tiroliană, focuri de artificii, artiști stradali, caricaturiști și numeroase momente interactive pentru întreaga familie.

O experiență completă de divertisment

Nibiru nu înseamnă doar concerte.

Vizitatorii vor putea explora numeroase zone tematice, printre care:

  • Muzeul Planetelor;
  • expoziția de reptile;
  • parc de distracții;
  • instalații imersive;
  • zone de gaming și experiențe interactive;
  • peste 30 de restaurante și spații gastronomice;
  • zonă dedicată modei și shoppingului.

Organizatorii spun că noul complex va funcționa zilnic până la finalul lunii august, găzduind concerte, festivaluri și evenimente pentru toate categoriile de public.

Începe și Galaxia Festival

Seara inaugurală continuă cu Astral Night, eveniment care marchează debutul Galaxia Festival.

Pe scenă vor urca Dirty Nano, Pado Belu, Deny, Ozlemek, Alina Eremia, JO și Adi Istrate, iar în zilele următoare festivalul va aduce artiști internaționali de renume precum Ozuna, Nicky Jam, Hugel și Salvatore Ganacci.

Potrivit organizatorilor, peste 500 de artiști români și internaționali vor evolua pe cele șapte scene tematice amenajate în cadrul complexului.

Selly: „Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc”

În cadrul conferinței de presă organizate înaintea inaugurării, inițiatorul proiectului, Selly, a descris Nibiru drept unul dintre cele mai ambițioase proiecte de divertisment realizate în România în ultimii ani.

„Se deschide o nouă stațiune pe litoralul românesc. Acum trei ani terenul pe care ne aflăm era în paragină. Astăzi vedem rezultatul a trei ani de muncă. Pentru mine este un moment cu o semnificație aparte.”

Acesta a subliniat că proiectul este destinat tuturor generațiilor și că obiectivul este ca tinerii de astăzi să își creeze propriile amintiri în Costinești, la fel cum au făcut generațiile anterioare.

Accent pe siguranță

Organizatorii susțin că siguranța vizitatorilor reprezintă o prioritate.

Complexul beneficiază de:

  • puncte de prim ajutor;
  • spital mobil;
  • sute de agenți de pază;
  • dispozitive ale Poliției și Jandarmeriei;
  • măsuri speciale pentru gestionarea fluxului mare de participanți.

„Vreau să mulțumesc autorităților statului român. Ca să vă dați seama cât de sigur este proiectul, noi avem toate forțele de ordine prezente permanent în complex”, a declarat Selly.

Accesul la inaugurare

Accesul pe promenada Nibiru se realizează pe baza unui voucher de consumație în valoare de 25 de lei, rezervat online.

Persoanele care dețin bilete la Beach, Please! sau la unul dintre festivalurile organizate în cadrul Nibiru beneficiază de acces gratuit.

Un nou reper pentru litoralul românesc

Prin investițiile realizate și amploarea programului artistic, Nibiru își propune să devină una dintre cele mai importante destinații de entertainment din România, reunind într-un singur loc muzică, gastronomie, tehnologie, experiențe interactive și activități pentru toate vârstele.

Inaugurarea de la Costinești marchează începutul unui sezon plin de festivaluri și evenimente, într-un proiect care își propune să redefinească modul în care este perceput divertismentul pe litoralul românesc.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2025 RĂSPÂNDACUL.ro