Rezultatele finale ale Evaluării Naţionale vor fi afişate sâmbătă, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației. Înaintea contestaţiilor, 106.838 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, iar 429 de candidați au obținut media generală 10, potrivit Mediafax.

Rezultatele finale vor fi publicate atât la avizierul unităților de învățământ, cât și online, pe site-ul dedicat – evaluare.edu.ro.

Înaintea contestațiilor, situația statistică generală releva că dintre cei 146.105 candidaţi prezenți, 106.838 de candidați au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 429 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Citește și: Un adolescent a murit şi doi tineri au fost grav răniţi într-un accident

Rata de participare a fost de 94,2%: 146.105 candidaţi prezenţi dintr-un total de 155.020 de elevi înscrişi.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 118.074 de candidați (80,6%), iar 1.956 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 91.606 candidați (62,7%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 2.535 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La limba și literatura maternă, 8.130 de candidați au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Raspandacul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here