Uncategorized
HOROSCOP 1 iulie: Un început de săptămână solicitant şi confuz pentru zodiile Mutabile

Luna din Gemeni îi trasează astăzi lui Jupiter retrograd din Săgetător o opoziţie şi lui Neptun retrograd din Peşti un careu şi mai tensionat. Zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător şi Peşti) ar putea avea parte de un început de săptămână solicitant şi confuz.
Berbec
Ai mare grijă cum te exprimi astăzi şi pe ce fel de informaţii îţi fondezi opiniile. S-ar putea să fie eronate, iar dacă nu faci o cercetare temeinică înainte, este posibil să emiţi păreri sau judecăţi de valoare pe care ajungi, mai devreme sau mai tâziu, să le regreţi. Nu este un moment bun aşadar să iei cuvântul în şedinţe, să porţi negocieri sau să participi la o audienţă la superiori. Dar dacă îţi faci bine temele înainte, vei reuşi să eviţi aceste riscuri. Caută deci să-ţi construieşti un discurs bine documentat, de la care să nu te abaţi mult.
Taur
Pe plan financiar, începutul de săptămână se arată a fi unul cu multe cheltuieli, unele planificate, altele neaşteptate. În cazul celor din urmă, dă-ţi silinţa să le minimizezi cât se poate de mult. S-ar putea ca pe unele dintre ele să le poţi amâna sau să găseşti în altă parte variante mai avantajoase. Pentru alţi(te) nativi(e), poate fi vorba despre unele pagube survenite de pe urma unor iniţiative financiare nerentabile. Încearcă să vezi ce nu a mers bine şi cum ai putea să salvezi câte ceva. Trebuie să ai prezenţă de spirit în asemenea situaţii şi să nu te pierzi.
Gemeni
Provocările începutului de săptămână vin pe mai multe fronturi. S-ar putea să apară unele tensiuni între tine şi şefi, dar şi în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau afaceri. În cazul altor nativi(e) ai(le) acestui semn, s-ar putea ca această stare de încordare să vină pe fondul unei distribuţii inegale de putere în cuplu sau în cadrul asocierii profesionale în cadrul căreia activează. Este clar oricum că te deranjează unele lucruri şi le-ai lăsat să treneze prea multă vreme. În loc să dai curs unor replici acide, ar fi mai indicat să vorbeşti despre ce te deranjează cu adevărat.
Rac
S-ar putea să nu te simţi prea grozav la începutul acestei săptămâni. Poate nu ai apucat să te odihneşti peste weekend şi resimţi încă oboseala săptămânii trecute sau se întâmplă că au revenit în peisaj probleme de sănătate şi/ sau gânduri negative care nu-ţi dau pace. Nu pune presiuni inutile pe tine însuţi(ăţi). Uneori este greu să intuieşti astfel de lucruri şi în cazuri ca acestea, poţi recupera activităţile restante în altă zi. Concentrează-te, în schimb, pe recuperarea stării de echilibru mental şi fizic. Dacă ai nevoie să pleci mai repede de la muncă, explică-le superiorilor situaţia şi vor înţelege.
Leu
Pare că ai ajuns în punctul în care ai nişte dubii cu privire la calitatea oamenilor cu care te-ai înconjurat. Poate că nu te mai simţi înţeles(asă) de ei, viziunile şi idealurile voastre nu mai coincid ori s-au întâmplat lucruri care te-au adus în punctul în care nu mai poţi avea încredere în ei. Caută să te gândeşti bine înainte de a lua decizia de a te despărţi de unii dintre ei. La fel de posibil este să constaţi că nu mai eşti la fel de entuziasmat(ă) în privinţa unui plan de viitor sau a unui hobby transformat în afacere.
Fecioară
Ceva din atitudinea de care dai dovadă la serviciu se manifestă şi pe planul cuplului, respectiv în raport cu familia. S-ar putea însă ca cei dragi să nu aprecieze deloc acest lucru, mai ales dacă la muncă ai tendinţa să micromanageriezi totul sau ai o poziţie clară de autoritate vis-a-vis de colegii de muncă sau cei cu care lucrezi. Caută aşadar să nu te laşi prea mult influenţat(ă) de ce se întâmplă la serviciu atunci când ajungi acasă. Nu aduce cu tine în familie probleme de la birou şi realizează că, în raport cu ei, trebuie să fii puţin altfel.
Balanţă
Eşti destul de combativ(ă) astăzi în felul în care comunici. Poţi avea tendinţa să-ţi impui punctul de vedere folosind un ton mai ridicat sau dând dovadă de condescendenţă vis-a-vis de concepţiile altora. Acest lucru nu-ţi va atrage prea multă simpatie la birou. Ba dimpotrivă, ai putea chiar s-ajungi la conflicte cu colegii de muncă din cauza modului în care înţelegi să-ţi exprimi opiniile. Dacă activezi în cadrul unei echipe, acest lucru ţi-ar putea afecta calitatea muncii şi randamentul întregului grup, deci caută să faci în aşa fel încât să ajungeţi la un compromis. Altfel, aţi putea avea mult de pierdut.
Scorpion
Ai putea să constaţi astăzi că lucrezi foarte mult, dar nu-ţi permiţi să faci nici jumătate din lucrurile pe care ţi-ar plăcea să le faci. Iar acest lucru se datorează cel mai probabil faptului că nu ţi le permiţi, cu toate că faci eforturi la serviciu şi pe cont propriu (într-o anumită măsură) pentru a-ţi spori câştigurile. La fel de posibil este ca alţi(te) nativi(e) ai(le) acestui semn să realizeze că trebuia să-şi fi luat mai din timp biletele pentru acest concediu. În ambele cazuri, este important să caute oportunităţi de a-şi valorifica unele economii sau de a-şi suplimenta veniturile.
Săgetător
Ceva din modul în care te comporţi la începutul acestei săptămâni ar putea genera critici atât din partea persoanei iubite, cât şi din direcţia celor dragi. Poate că tendinţa ta de a nu lau prea în serios anumite lucruri îi deranjează, mai ales dacă este vorba de chestiuni importante care necesitau o atitudine fermă şi responsabilă din partea ta. În anumite cazuri, trebuie să fii matur(ă) şi să arăţi că poţi trata cu seriozitate anumite subiecte. În felul acesta, simt şi ei că au o bază în tine şi pot conta pe ajutorul tău dacă se întâmplă să aibă nevoie.
Capricorn
Anumite preconcepţii pe care le ai s-ar putea să iasă la iveală şi să perturbe bunul mers al lucrurilor la serviciu. Este posibil să se ajungă la polemici cu colegii de muncă şi să nu-ţi poţi face treaba aşa cum ai sperat. În cazul altor nativi(e), poate fi vorba de un tipar de gândire negativistă care le afectează recuperarea după o afecţiune grea. Dacă te afli în convalescenţă, este important să-ţi aduci contribuţia la vindecare printr-o mentalitate pozitivă. În caz contrar, s-ar putea să-ţi sabotezi rezultatele sau să le faci să întârzie. Caută să-ţi schimbi optica şi să fii optimist(ă).
Vărsător
Unele angajamente sociale sau evenimente de familie necesită să faci unele cheltuieli la începutul acestei săptămâni. Problema constă însă în faptul că s-ar putea să fie ceva mai mari decât te-ai aşteptat, ceea ce îţi afectează planurile cu privire la alte investiţii pe care voiai să le faci zilele acestea. Dacă este vorba de achiziţionarea unui produs pentru tine, poate ar fi indicat să amâni cumpărarea momentan. Nu va dura mult până când îţi poţi permite şi un răsfăţ personal, dar acum trebuie să te concentrezi pe satisfacerea dorinţelor celor dragi. Bucuria lor va fi molipsitoare în final, vei vedea.
Peşti
Se întâmplă multe lunea aceasta pe frontul domestic, într-atât de multe încât abia te mai concentrezi pe ceea ce ai de făcut la serviciu. Nu ajută nici faptul că nu reuşiţi să cădeţi de acord în raport cu ce ar fi cel mai bine de făcut într-o asemenea situaţie. Pentru ca lucrurile să reintre pe făgaşul lor normal, este foarte important să vă uniţi forţele şi să aplicaţi o strategie comună. În caz contrar, riscă să se complice şi mai mult şi să vă dea o şi mai mare bătaie de cap. Consultă-te cu partenerul şi vezi ce-i de făcut.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Uncategorized
O nouă legătură între Prahova și Brașov. Proiectul Construcții Erbașu poate deveni alternativă la DN1
Între Valea Doftanei și Brădet, Construcții Erbașu modernizează unul dintre cele mai dificile drumuri montane aflate în lucru în România. Proiectul vizează 25,63 kilometri din DJ102I și va deschide o nouă legătură rutieră între județele Prahova și Brașov, pe un traseu care poate prelua o parte din traficul concentrat în prezent pe Valea Prahovei.
Lucrările au început în septembrie 2025, iar în vara anului 2026 stadiul fizic depășise pragul de 20%. Pentru Construcții Erbașu, proiectul reprezintă atât o extindere a portofoliului de infrastructură rutieră, cât și o demonstrație a capacității de a lucra într-un relief dificil, la altitudini care ajung până la 1.285 de metri.
Odată finalizat, sectorul Valea Doftanei-Brădet va face parte dintr-o rută care continuă prin DN1A către Săcele și Brașov. Astfel, șoferii care circulă între sudul și centrul țării vor avea la dispoziție o alternativă la traseul clasic prin Comarnic, Sinaia, Bușteni și Predeal.
Un proiect așteptat într-o zonă dependentă de DN1
Traficul de pe DN1, în special între Comarnic și Brașov, reprezintă de ani întregi una dintre cele mai mari probleme de mobilitate din România. În weekenduri și în perioadele aglomerate, deplasarea pe Valea Prahovei este afectată frecvent de coloane și timpi de așteptare ridicați, fiind de ordinul orelor ocazional.
Modernizarea DJ102I nu va avea capacitatea unei autostrăzi și nu va elimina singură blocajele de pe DN1, dar va crea însă o rută suplimentară între Prahova și Brașov, capabilă să distribuie mai bine traficul și să ofere o opțiune pentru șoferii care se deplasează între cele două județe.
Traseul pornește din Valea Doftanei, traversează zona montană și ajunge la Brădet, în județul Brașov. De aici, legătura cu Săcele și Brașov este asigurată prin DN1A. La capătul prahovean, drumul se conectează cu rețeaua care coboară prin Valea Doftanei spre Câmpina.
25 de kilometri de drum montan și 14 poduri
Complexitatea lucrării este determinată în primul rând de relief. Sectorul de 25,63 kilometri traversează o zonă montană în care traseul, diferențele de nivel, cursurile de apă și stabilitatea versanților impun lucrări care depășesc cu mult simpla asfaltare a unui drum existent.
Proiectul include aproximativ 13 kilometri de ziduri de sprijin, 14 poduri, 72 de podețe transversale, peste nouă kilometri de parapete de protecție și 13 parcări de scurtă durată. Sunt prevăzute, de asemenea, lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor, consolidarea terenului și amenajarea acceselor.
Componentele menționate arată dimensiunea reală a proiectului. Într-o zonă montană, durabilitatea drumului depinde de stabilizarea versanților, controlul apelor și protejarea infrastructurii în fața fenomenelor meteo, nu doar de structura carosabilului. Pentru Construcții Erbașu, execuția presupune coordonarea simultană a terasamentelor, consolidărilor, lucrărilor hidrotehnice și structurilor rutiere pe mai multe fronturi. Accesul utilajelor și aprovizionarea trebuie organizate de-a lungul unui traseu îngust, cu spații limitate pentru desfășurarea operațiunilor.
Construcții Erbașu a depășit pragul de 20%
Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat în martie 2023, însă începerea lucrărilor a depins de finalizarea etapelor de proiectare, avizare și pregătire a amplasamentului. Organizarea de șantier a început în august 2025, în zona Brădet-Săcele, iar lucrările efective au fost demarate în luna septembrie.
În iulie 2026, Construcții Erbașu anunța depășirea unui stadiu fizic de 20%. Echipele lucrau la terasamente, consolidări, podețe și poduri, precum și la pregătirea sectoarelor pe care urmează să fie realizată structura rutieră.
Progresul obținut în primul an de execuție este relevant în raport cu dificultatea terenului. În cazul unui drum montan, avansul nu se măsoară doar în kilometri asfaltați. O parte importantă a lucrărilor este concentrată sub nivelul viitorului carosabil sau în afara acestuia: fundații, drenaje, podețe, ziduri de sprijin și intervenții asupra versanților.
De la construcții civile la infrastructură rutieră majoră
Proiectul de pe Valea Doftanei se înscrie într-o etapă de extindere a Construcții Erbașu către infrastructura de transport. Compania, cunoscută pentru proiecte medicale, educaționale, sportive și urbane de mare anvergură, și-a consolidat în ultimii ani capacitatea de a executa lucrări rutiere complexe.
În paralel cu modernizarea DJ102I, Construcții Erbașu lucrează la sectorul Suplacu de Barcău-Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, primul contract de autostradă din portofoliul companiei. Cele două proiecte au condiții diferite, dar confirmă aceeași direcție de dezvoltare care implică utilizarea resurselor proprii, a echipelor specializate și a capacităților de producție pentru investiții majore de transport.
Pe Valea Doftanei, dificultatea vine din relieful montan și din numărul mare de lucrări de consolidare și traversare. Capacitatea de a coordona aceste intervenții pe un traseu de peste 25 de kilometri consolidează poziția Construcții Erbașu în rândul antreprenorilor români care pot prelua proiecte rutiere cu cerințe tehnice ridicate.
Valoarea totală actualizată a investiției a fost estimată la aproximativ 431,5 milioane de lei. Beneficiarul este Compania Națională de Investiții, iar proiectul este realizat în parteneriat cu autoritățile județene din Prahova și Brașov.
O investiție care poate schimba mobilitatea și dezvoltarea regiunii
Efectele modernizării DJ102I vor fi resimțite atât la nivel regional, cât și local. Legătura dintre Valea Doftanei și Brădet poate oferi o nouă opțiune de deplasare între Prahova și Brașov, reducând dependența de un singur coridor rutier.
Valea Doftanei are un potențial turistic important, însă accesibilitatea rămâne una dintre limitele dezvoltării sale. O conexiune modernă către Brașov poate atrage noi investiții, poate susține turismul și poate integra mai bine comunitățile montane în circuitul economic regional.
Finalizarea a fost estimată, în funcție de ritmul lucrărilor și de finanțare, pentru perioada 2027-2028. Până atunci, Construcții Erbașu are de executat una dintre cele mai complexe intervenții rutiere din portofoliul său care presupune transformarea unui traseu montan dificil într-o legătură funcțională între două județe.
Uncategorized
Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit datelor prezentate de Novo la congresul european de diabet de la Milano.
Aproape nouă din zece participanți cu obezitate și un nivel crescut de grăsime în ficat au ajuns sub pragul de steatoză hepatică după 72 de săptămâni de tratament cu Wegovy® (semaglutidă). Rezultatul provine dintr-o analiză a unei subpopulații din studiul STEP UP, prezentată de Novo la Congresul Asociației Europene pentru Studiul Diabetului — EASD 2026.
Datele reunesc rezultatele tratamentului cu semaglutidă injectabilă în dozele de 7,2 mg și 2,4 mg. În grupul tratat, proporția medie de grăsime din ficat a scăzut de la 8,8% la începutul studiului la 3,1% în săptămâna 72.
Ce arată rezultatul „9 din 10”
Evaluarea prin rezonanță magnetică a inclus o subpopulație de 55 de adulți cu obezitate, fără diabet. Dintre participanții tratați cu semaglutidă, 26 aveau inițial un conținut de grăsime în ficat de peste 5%. La finalul celor 72 de săptămâni, 23 dintre aceștia, respectiv 88,5%, au coborât sub acest prag, atingând valori normale ale grăsimii hepatice.
Măsurătorile au fost realizate prin MRI-PDFF, o metodă imagistică neinvazivă care permite cuantificarea grăsimii din ficat.
„Această analiză a arătat că semaglutida a redus grăsimea din ficat și a fost asociată cu o îmbunătățire generală a sănătății ficatului la adulții cu obezitate”, a declarat Eric Lawitz, de la Texas Liver Institute și University of Texas Health San Antonio.
Potrivit specialistului, rezultatele sugerează că semaglutida ar putea contribui la abordarea precoce a bolii hepatice. Acesta subliniază că până la trei din patru persoane cu obezitate pot avea un exces de grăsime la nivelul ficatului.
Date despre sănătatea ficatului, dincolo de managementul greutății
Evaluarea imagistică face parte dintr-o analiză exploratorie mai amplă, care a reunit date de la 1.919 adulți din studiile STEP UP și STEP UP T2D. La început, peste 94% dintre participanții din toate grupurile aveau un risc crescut de ficat gras, potrivit indicelui FLI, în timp ce mai puțin de 1% îndeplineau criteriile de risc pentru fibroză avansată, conform indicelui FIB-4.
Acest profil a permis evaluarea parametrilor hepatici într-o populație cu obezitate și risc crescut de steatoză, dar cu risc inițial redus de fibroză avansată.
STEP UP și STEP UP T2D au urmărit în principal efectele tratamentului asupra greutății corporale. Rezultatele privind ficatul provin dintr-o analiză ulterioară, exploratorie, a datelor acestor studii.
Uncategorized
ELKO anunță 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii
Cerințele de securitate devin tot mai complexe, pe măsură ce amenințările și mediile evoluează. De la șantiere și spații comerciale până la evenimente de amploare și operațiuni industriale desfășurate în locații izolate, sistemele mobile de supraveghere devin alternative flexibile, care se pot adapta la medii și cazuri de utilizare în continuă schimbare.
Deși reprezintă soluția utilizată în mod obișnuit, sistemele fixe tradiționale de supraveghere nu sunt întotdeauna potrivite pentru toate condițiile. Aceste soluții care sunt acum și în portofoliul ELKO Romania oferă rezultate de înaltă calitate și o valoare semnificativă. Principalele dezavantaje sunt costurile de instalare, dependența de infrastructura existentă și dificultatea repoziționării ulterioare.
În cazul amplasamentelor temporare sau aflate în continuă schimbare, acest lucru duce adesea la apariția unor zone neacoperite exact atunci când securitatea este cea mai importantă.
După cum se menționează în ediția din acest an a Tech Trends, sistemele mobile de supraveghere oferă o abordare mai flexibilă. Aceste soluții de la Axis combină portabilitatea cu tehnologia avansată, permițând implementarea rapidă și eficientă a supravegherii video la distanță. Rezultatul este o protecție continuă, fără a fi necesară o infrastructură permanentă.
Ce este un sistem mobil de supraveghere?
Înainte de a analiza beneficiile, este indicat să începem cu o definiție. Un sistem mobil de supraveghere este o soluție de securitate portabilă și autonomă, concepută pentru implementare rapidă.
Aceste sisteme sunt fundamental diferite de instalațiile fixe. Sunt soluții complete, care integrează camerele, conectivitatea, alimentarea și gestionarea video într-o singură unitate mobilă. Datorită acestui design, pot fi instalate și relocate cu un efort minim.
Această flexibilitate le face deosebit de potrivite pentru medii temporare, precum proiectele de construcții, evenimentele publice sau amplasamentele care nu au acces la infrastructura existentă.
Sistemele pot fi implementate în doar câteva ore, repoziționate pe măsură ce riscurile se schimbă și reutilizate în mai multe locații. Astfel, oferă o abordare scalabilă și eficientă a securității mobile, inclusiv în cadrul aceleiași organizații.
Este important de menționat că sistemele mobile nu fac compromisuri în privința performanței. Tehnologia din spatele supravegherii video la distanță a evoluat semnificativ. Camerele, funcțiile de analiză, alimentarea și conectivitatea au fost îmbunătățite. Prin urmare, sistemele moderne asigură monitorizare în timp real, la o calitate ridicată. De asemenea, acestea oferă acces fiabil de la distanță.
5 beneficii ale utilizării supravegherii mobile
Strategiile de securitate tind să se concentreze pe protejarea siguranței și securității angajaților, vizitatorilor sau rezidenților dintr-o anumită zonă și acordă prioritate reducerii pe termen lung a infracționalității și a incidentelor. Soluțiile mobile reprezintă o componentă esențială a acestei strategii, oferind adesea capacități similare sau chiar superioare celor ale soluțiilor fixe.
Descurajați eficient potențialii infractori
Prezența vizibilă a unui sistem mobil de camere de supraveghere are un puternic efect de descurajare a infracționalității. Camerele montate pe remorci sau stâlpi indică faptul că un amplasament este monitorizat activ, reducând probabilitatea producerii furturilor, actelor de vandalism și accesului neautorizat.
Acest lucru este deosebit de important în sectoare precum construcțiile, unde pierderile provocate de furturi și distrugeri rămân semnificative. Potrivit estimărilor, în SUA, acest sector înregistrează anual pierderi cuprinse între 300 de milioane și un miliard de dolari.
Sistemele moderne pot descuraja în mod activ incidentele, nu doar să le înregistreze. Atunci când este detectat un comportament suspect, sistemul poate declanșa avertismente audio și alerte în timp real. Această intervenție timpurie ajută la prevenirea escaladării situațiilor.
Monitorizați amplasamentul de oriunde
Cu ajutorul supravegherii video la distanță, organizațiile își pot monitoriza permanent amplasamentele, indiferent de locație. Imaginile live și cele înregistrate pot fi accesate de pe dispozitive mobile sau din centre de control, oferind vizibilitate în timp real asupra unuia sau mai multor amplasamente.
Acest acces de la distanță permite luarea mai rapidă a deciziilor și eficientizarea operațiunilor, optimizând în același timp utilizarea resurselor de personal. Indiferent dacă verifică o alertă sau evaluează o potențială problemă de siguranță, accesul imediat la informații vizuale permite echipelor să reacționeze rapid și în cunoștință de cauză.
Reduceți semnificativ costurile de securitate
Supravegherea video mobilă oferă o alternativă rentabilă la măsurile tradiționale de securitate. Deși paza la fața locului rămâne importantă în multe situații, asigurarea unei prezențe fizice permanente poate presupune o investiție semnificativă.
Sistemele mobile reduc această dependență, oferind monitorizare continuă la costuri mai mici. Deoarece nu necesită infrastructură permanentă și pot fi reutilizate în diferite locații și cazuri de utilizare, organizațiile beneficiază și de o investiție inițială mai redusă și de o valoare mai mare pe termen lung.
Îmbunătățirea conectivității prin rețele celulare private a făcut supravegherea de înaltă calitate mai accesibilă pentru diferite industrii.
Implementați rapid soluții de securitate în orice locație
Rapiditatea este esențială în numeroase scenarii de securitate. Dacă se produce un incident pe un șantier sau în cadrul unui eveniment, intervențiile rapide pot limita sau chiar reduce semnificativ impactul.
O unitate mobilă de supraveghere instalată pe o remorcă poate fi implementată și pusă în funcțiune în doar câteva ore, asigurând astfel că măsurile de securitate țin pasul cu nevoile operaționale. Aceste sisteme sunt la fel de eficiente în mediile urbane și în locațiile izolate, oferind o acoperire fiabilă chiar și acolo unde infrastructura fizică este limitată sau indisponibilă.
Personalizați cu ușurință configurația de securitate
În cele din urmă, fiecare amplasament are cerințe specifice, iar sistemele mobile de supraveghere sunt proiectate pentru a fi flexibile și a se adapta în consecință. Configurațiile pot fi personalizate pentru a răspunde unor riscuri specifice. Pot fi integrate diferite tipuri de camere, precum camerele PTRZ, funcții de analiză și alte tehnologii. De asemenea, pot fi adăugate radare sau sisteme audio.
Pe măsură ce condițiile se schimbă, sistemele pot fi repoziționate sau ajustate fără perturbări semnificative. Această flexibilitate asigură alinierea permanentă a securității la nevoile operaționale, fără limitările impuse de instalațiile fixe.
Tehnologia care stă la baza supravegherii mobile moderne
Rolul fundamental al unei soluții de supraveghere este de a capta imagini video utilizabile. Acestea trebuie să fie suficient de clare pentru a identifica exact ce se întâmplă și cine este implicat. Sistemele utilizează o gamă variată de tehnologii, de la camere pentru condiții de iluminare redusă până la funcții de analiză video, pentru a asigura atingerea acestui obiectiv.
Îmbunătățiți detectarea amenințărilor cu ajutorul inteligenței artificiale
Inteligența artificială joacă un rol esențial în camerele moderne de supraveghere video la distanță, deoarece poate fi utilizată pentru analizarea scenelor în timp real și declanșarea unei acțiuni. Acest lucru este realizat adesea prin intermediul tehnologiei edge-to-edge, care permite dispozitivelor edge să se conecteze sau să se asocieze între ele, fără a fi necesară comunicarea cu nucleul sistemului.
Funcțiile avansate de analiză permit sistemelor să stabilească contextul și să facă distincția între activitățile obișnuite și amenințările reale. Analiza audio oferă informații suplimentare despre un incident. De exemplu, poate determina dacă vocile ridicate indică entuziasm sau agresivitate. Analiza bazată pe inteligență artificială poate detecta comportamente precum intruziunea sau staționarea prelungită și poate declanșa alerte în timp real.
În mediile industriale, aceasta poate contribui și la respectarea cerințelor de siguranță, identificând riscuri precum lipsa echipamentului de protecție sau deplasările neautorizate în zone restricționate. Pot fi declanșate mesaje automate care să le reamintească persoanelor să poarte echipamentul individual de protecție sau să părăsească o zonă periculoasă.
Îmbunătățiți vizibilitatea cu ajutorul camerelor de înaltă definiție și al camerelor termice
Imaginile de înaltă calitate sunt esențiale pentru o supraveghere eficientă. Camerele mobile de supraveghere disponibile în prezent oferă imagini video de înaltă definiție, asigurând o vizibilitate clară într-o gamă largă de condiții, inclusiv în condiții de iluminare redusă sau în medii cu fum.
Camerele termice îmbunătățesc și mai mult performanța prin detectarea semnăturilor termice, fiind deosebit de utile în condiții de iluminare redusă sau pentru monitorizarea echipamentelor. Această combinație asigură detectarea fiabilă și conștientizarea situațională 24 de ore din 24.
Serviciile profesionale de monitorizare 24/7 oferă avantajul supravegherii permanente
Numeroase soluții mobile de supraveghere video beneficiază de servicii profesionale de monitorizare, asigurând supravegherea continuă de către operatori instruiți. Aceste echipe pot verifica alertele, evalua situațiile în timp real și iniția măsurile adecvate.
Acest nivel suplimentar de asistență asigură gestionarea rapidă și eficientă a incidentelor, consolidând reziliența generală și reducând presiunea asupra personalului de la fața locului.
Asigurați funcționarea independentă cu ajutorul energiei solare
Disponibilitatea unei surse de alimentare poate reprezenta o provocare în locațiile temporare sau izolate. Pentru a răspunde acestei provocări, numeroase unități mobile de supraveghere instalate pe remorci sunt echipate cu tehnologie de alimentare cu energie solară, ceea ce le permite să funcționeze independent de rețeaua electrică.
Prin combinarea panourilor solare cu sisteme de stocare a energiei în baterii, aceste soluții pot funcționa continuu, reducând atât impactul asupra mediului, cât și costurile operaționale. Acest lucru le face deosebit de valoroase în amplasamentele industriale izolate și în proiectele de infrastructură.
Beneficiile supravegherii mobile pentru diferite industrii
Supravegherea mobilă este un instrument valoros în orice situație care necesită soluții de securitate temporare sau ușor de repoziționat. Indiferent dacă trebuie să protejați bunurile în cadrul unui proiect pe termen scurt, să securizați un eveniment temporar sau să monitorizați un perimetru în schimbare, aceste unități oferă o soluție imediată și eficientă.
Combaterea nivelului ridicat al infracționalității din industria construcțiilor
Securitatea șantierelor reprezintă una dintre cele mai frecvente aplicații ale supravegherii mobile. Șantierele sunt adesea expuse și se află într-o continuă schimbare, ceea ce le face vulnerabile la furturi, vandalism și acces neautorizat.
Supravegherea mobilă asigură monitorizare continuă, contribuind la protejarea bunurilor și la monitorizarea aspectelor legate de sănătate și siguranță.
Accesul de la distanță le permite managerilor de șantier să reacționeze rapid la incidente și să mențină o imagine de ansamblu asupra mai multor proiecte. Astfel, aceștia pot coordona mai ușor intervențiile și pot identifica eventuale tipare atunci când incidentele sunt interconectate.
Monitorizarea evenimentelor de amploare și a mulțimilor
Evenimentele temporare prezintă provocări de securitate specifice din cauza afluxului mare de persoane, vizibilității limitate și condițiilor care se schimbă rapid. Sistemele mobile le permit organizatorilor să implementeze rapid măsuri de securitate în locațiile evenimentelor și să ajusteze acoperirea în funcție de necesități.
Monitorizarea în timp real sprijină gestionarea mulțimilor și contribuie la identificarea timpurie a potențialelor riscuri, asigurând un mediu mai sigur pentru participanți.
Protejarea proprietăților comerciale și a spațiilor de retail
Proprietățile neocupate sau neutilizate temporar sunt expuse unui risc mai mare de intruziune și deteriorare. Securizarea proprietăților neocupate cu ajutorul supravegherii mobile asigură protecție continuă între perioadele de utilizare, fără a necesita o instalare permanentă.
Chiar și în cazul spațiilor ocupate, perioadele de tranziție pot reprezenta un risc. Collé Rental & Sales s-a confruntat cu o problemă similară și avea nevoie de supraveghere permanentă pentru locațiile sale de închiriere.
Prin implementarea unor soluții mobile de supraveghere care să asigure acoperirea permanentă a amplasamentelor, compania și-a îndeplinit obiectivele de securitate fără a avea nevoie de personal prezent la fața locului.
Parcările pot fi, de asemenea, vizate de infractori. În cazul marilor comercianți, aceste zone sunt de obicei extinse și, prin natura lor, nu dispun de infrastructura necesară soluțiilor fixe. Prin urmare, soluțiile mobile pot contribui la menținerea vizibilității și la reducerea riscurilor în întregul amplasament.
Îmbunătățirea securității unităților industriale
Mediile industriale funcționează adesea în condiții complexe sau în locații izolate. Aceste condiții pot influența factori precum accesul, disponibilitatea alimentării cu energie și timpii de intervenție.
Supravegherea mobilă oferă o soluție flexibilă pentru monitorizarea riscurilor de securitate și operaționale, de la detectarea intruziunilor până la monitorizarea echipamentelor, de exemplu în cazul supraîncălzirii.
Acest lucru este deosebit de relevant pentru sectoare precum industria petrolului și gazelor, unde amplasamentele pot fi periculoase și, prin urmare, siguranța, conformitatea și intervenția rapidă sunt esențiale.
Gestionarea siguranței în centrele logistice și zonele de depozitare
Centrele logistice și spațiile de depozitare necesită o monitorizare constantă pentru prevenirea pierderilor și menținerea eficienței. Din cauza dimensiunii și configurației multor astfel de amplasamente, este posibil ca soluțiile fixe să nu poată asigura acoperirea necesară pentru susținerea operațiunilor de securitate.
Sistemele mobile oferă acoperire pe suprafețe extinse, permițând operatorilor să monitorizeze activitatea, să verifice deplasările și să descurajeze accesul neautorizat.
În concluzie, deși soluțiile fixe vor continua să ofere valoare și un randament al investiției pentru organizații, supravegherea mobilă devine o abordare alternativă pentru îndeplinirea obiectivelor de securitate și siguranță.
În unele cazuri, este util ca soluțiile fixe și cele mobile să fie implementate împreună, pentru a beneficia de avantajele ambelor abordări.
Pe măsură ce industriile și tehnologiile evoluează, amenințările evoluează la rândul lor. Prin adoptarea unor metode de supraveghere flexibile și adaptabile, organizațiile pot contracara amenințările și pot reduce incidența infracțiunilor în amplasamentele lor.Pentru mai multe informații despre disponibilitatea și specificațiile complete ale soluțiilor Axis din portofoliul ELKO și modul în care pot fi implementate în România, partenerii sunt invitați să contacteze echipa de soluții la adresa solutii@elko.ro.
Despre Axis Communications
Axis ajută la construirea unei lumi mai inteligente și mai sigure prin crearea de soluții care îmbunătățesc securitatea și performanța afacerii. Ca producător de tehnologie de rețea și lider în industria de profil, Axis oferă soluții în domeniul supravegherii video, controlul accesului, interfoanelor și sistemelor audio. Aceste soluții sunt puse în valoare prin adăugarea de aplicații inteligente de analizăși sunt susținute prin cursuri de instruire de înaltă calitate.
Compania Axis are în jur de 4000 de angajați dedicați, în mai mult de 50 de țări și colaborează cu parteneri din domeniul tehnologiei și integrării de sistem din întreaga lume pentru a le furniza clienților soluții de cea mai bună calitate. Compania Axis a fost fondatăîn anul 1984 și are sediul în orașul Lund. Pentru mai multe informații despre Axis, vizitați site-ul: www.axis.com.
Live la:https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/
Despre ELKO Group și ELKO Romania
ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum din regiune, reprezentând peste 350 de producători. Cu o experiență de peste 30 de ani, compania oferă o gamă largă de produse și servicii către mai mult de 10.000 de retaileri, producători de calculatoare, integratori de sisteme și companii din diferite domenii, în 13 țări din Europa și Asia Centrală. Aflați mai multe informații de pe site: www.elkogroup.com
ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game extinse de echipamente și soluții IT. Portofoliul său include PC-uri, componente hardware, electronice pentru uz casnic și de birou, telefoane mobile, software, infrastructură IT și soluții de stocare, soluții de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicații, precum și electronice de consum. ELKO Romania comercializează aceste produse exclusiv prin intermediul partenerilor săi: reselleri, retaileri, magazine online, companii specilalizate în proiectarea, instalarea și distribuția de soluții IT, sisteme de comunicații și de supraveghere video. Această abordare permite ELKO Romania să acopere toate canalele de distribuție IT & Telecom și să ofere soluții complete și adaptate pentru diversele nevoi ale clienților săi. Mai multe informații la: www.elko.ro
Contact:
FIRST CONNECT
Monica Muscă
Mobile: 0723310256
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Sport6 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie7 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie7 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie7 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie7 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



