Serialul despre Pământul de Mijloc al lui Amazon va începe filmările în Noua Zeelandă, iar Netflix a dat la iveală primele informații despre „The Witcher”. Chiar dacă nu știți nimic despre autorul Sapkowsky, este posibil să fi practicat jocurile „The Witcher”, al treilea dintre ele fiind unul din cele mai tari din 2015. Dar dacă ați citit cărțile sunteți cu un pas înainte.
Spre deosebire de „Game of Thrones”, unde era greu de găsit un personaj favorit deoarece mulți mureau când era mai puțin de așteptat, „The Witcher” va avea un personaj principal care va fi în centrul acțiunii. Numele lui este Geralt of Rivia și va fi jucat de Henry Cavill. Alături de el vor fi Anya Cholatra (Yennifer) și Freya Allan (Ciri), care sunt celelalte două personaje importante din cărți și jocuri.
Geralt este un „witcher”: un vânător de bestii ucigașe, care a căpătat puteri supranaturale ca să le supună – toți cei ca el au abilități speciale care-i ajută la vânătoare. Mai avem de așteptat un trailer pentru „The Witcher”, dar Netflix a publicat o serie de fotografii care ne dau o primă imagine a personajelor, precum și posterul serialului. Va fi o serie cu opt episoade care va fi lansată mai târziu în acest an, dar Netflix n-a anunțat încă data. (bgr.com)