Fără note informative la MApN!

Dacă supersonicul Concorde ar fi putut vorbi, cu siguranță el ar fi spus: ,,mai vreau să zbor’’ în ciuda deciziei de retragere luată de operatorii săi. Spre deosebire de Concorde însă Isărescu poate vorbi ba chiar vorbește, iar realegerea lui arată că operatorilor lui Mugur Isărescu le-a fost mult mai teamă decât operatorilor Concorde-ului să nu îi reînnoiască mandatul după dezvăluirile privind colaborarea sa, decamdată nu ca poliție politică, cu Securitatea. Fără Isărescu la BNR, fosta Securitate și-ar fi pierdut și ultimul fanion aflat încă într-o înaltă funcție publică. Am detaliat pentru psnews, precizeaza jurnalistul Radu Teodor Soviani.

Despre realegerea lui Mugur Isărescu

Pe aeroporturile Charles de Gaulle sau Heathrow ori în câteva muzee aviatice poate fi încă observat avionul Concorde, unul dintre cele doar două modele supersonice destinate transportului de pasageri (celălalt fiind Tupolev 144).  Modelul Concorde a intrat în serviciul comercial în 1976 și a continuat să fie operat de către British Airways și Air France până în anul 2003, când a fost retras.

Motivul invocat al retragerii Concorde-ului (model din care au fost construite doar 14 aeronave comerciale și 6 prototipuri) a fost numărul scăzut de pasageri și creșterea costurilor de întreținere. Retragerea vine însă după ce în 25 iulie 2000, zborul Air France 4590 (Concorde), cu 109 persoane la bord, s-a prăbușit după decolare, în singurul accident fatal în care a fost implicat modelul. Prăbușirea dar și ancheta subsecventă au afectat însă dramatic numărul pasagerilor doritori să zboare peste ocean cu detinătorul recordului de zbor transatlantic (2 ore, 52 de minute și 59 de secunde la New York până la Londra).

Mohamed El-Erian, excelentul macroeconomist și autor de best-seller economic referitor la criza din 2009(,,When Markets Collide’’) sau referitor la măsurile post-criză luate de băncile centrale(,,The Only Game in town’’), observând recent Concorde-ul expus pe Heathrow, remarca: ,,e o amintire constantă despre cum faima poate dispărea iar ceea ce a fost odată atotputernic, poate fi uitat’’. Este prima imagine care mi-a venit în minte după ce Mugur Isărescu a fost votat de către Parlamentul României în 3 iulie 2019, pentru un nou mandat de 5 ani ca Guvernator al BNR. Procesul de realegere a lui Isărescu incluzând dubioasa anunțare a nominalizării de către Călin Popescu Tăriceanu la îndemnul lui Valeriu Stoica(și nu de către partidul majoritar) îmi sugerează exact sentimentul de teamă pe care l-au avut și deținătorii Concorde-ului după prăbușirea zborului Air France 4590: o retragere intempestivă ar fi însemnat cel mai probabil falimentul celor care îl operau, astfel încât au preferat să continue pentru 3 ani operarea supersonicului și să îl retragă controlat.

În fapt, despre aceasta este realegerea lui Mugur Isărescu: retragerea controlată a celui operat încă din anii 80 de către fosta Securitate – turnătorul Manole, pentru care dezvăluirile Emiliei Șercan și României Libere privind colaborarea lui cu Securitatea au reprezentat echivalentul prăbușirii fatale a supersonicului. După dezvăluirea că un șef de bancă centrală dintr-o țară membră NATO a colaborat ca sicofant cu fosta securitate, pe Isărescu l-a caracterizat din ce în ce mai mult simptomul absenței, mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței și nehotărârea, în cele decisivă în realegerea sa fiind inerția și teama.

Ca și Concorde-ul, Isărescu a avut costuri uriașe. Dacă programul inițial de construire a Concorde-ului trebuia să coste 70 de milioane de lire, factura finală a fost de 19 ori mai scumpă (1,3 miliarde de lire sterline).

Costurile uriașe cu Isărescu sunt însă mult mai greu de cuantificat, dar o estimare ne poate conduce la cel puțin 30 de miliarde de Euro, Isărescu fiind cea mai mare cheltuială, vreodată, a statului român.

Putem folosi în estimare costurile inflației uriașe de după 1989, crizele valutare, costurile cu criza din 1996, costurile cu prăbușirea sistemului bancar din anul 2000 (dintre care doar falimentarea BANCOREX cu intenție și la pavaza BNR-ului condus de Mugur Isărescu a însemnat peste 4 miliarde de dolari), costurile cu falimentarea băncilor (Columna, Credit Bank, Bankcoop, Albina, Dacia Felix, băncile ,,populare’’ etc.) sau costurile cu privatizarea pe nimic a sistemului bancar. Dacă adăugăm și legenda de economist a lui Isărescu observăm că acesta nu a văzut nici criza din 2008-2012, construită și favorizată sub politica sa monetară anterioară crizei, ceea ce a condus la triplarea datoriei publice a României și împrumuturi de 20 de miliarde de Euro pentru a gestiona o criză pe care Isărescu poate că nu a văzut-o, dar în mod cert a favorizat-o. Astfel, suma de 30 de miliarde de Euro cheltuială cu Isărescu începe deja să pară optimistă.

Dacă supersonicul Concorde  ar fi putut vorbi, cu siguranță el ar fi spus: ,,mai vreau să zbor’’ în ciuda deciziei de retragere luată de operatorii săi. Spre deosebire de Concorde însă Isărescu poate vorbi ba chiar vorbește, iar realegerea lui arată că operatorilor lui Mugur Isărescu le-a fost mult mai teamă decât operatorilor Concorde-ului să nu îi reînnoiască mandatul după dezvăluirile privind colaborarea sa, decamdată nu ca poliție politică, cu Securitatea. Fără Isărescu la BNR, fosta Securitate și-ar fi pierdut și ultimul fanion aflat încă într-o înaltă funcție publică.

Nu știu dacă răspunsul dat de Isărescu atunci când a fost împins spre un nou mandat a fost: ,,mai vreau să guvernez’’. Dar dacă acesta a fost, i-ar putea fi fatal. Reverificarea de către CNSAS a lui Mugur Isărescu în urma achiesării la un nou mandat va fi echivalentul exploziei cauciucului Concorde care a stârnit incendiul fatal.

Experiența documentelor cu turnătoriile lui Traian Băsescu, dovedit ca fiind sursa Petrov a Securității așa cum și Isărescu a fost sursa Manole demonstrează în opinia mea că, după aproape 30 de ani, paiațele vechii Securități aflate încă în funcție publică au început să fie cu foarte multă greutate lustrate și că SRI, serviciu NATO, nu mai poate pretinde că nu știe cine este Isărescu, Băsescu, sau cum a fost și de către cine luată, din disperare, perspectiva amânării lustrării lui Isărescu și substituită prin decizia unui nou mandat.

Isărescu, bazându-se pe susținătorii săi de lungă durată și la sugestia imperativă a acestora a riscat o nouă verificare la CNSAS, deși și acum se întreabă: cum dracu’ au apărut la CNSAS turnătoriile lui despre colege: ,,are răbufniri destul de dese de nemulțumire față de aspecte sociale (…) are tendința de a face comparații cu situații din alte țări socialiste (…) își arogă drepturi și sarcini care o depășesc, ceea ce enervează colegii și mai ales colegele (…) sursa Manole a constatat o accentuare evidentă a manifestărilor de nemulțumire după ce a divorțat. Singurătatea în casă și lipsa preocupărilor casnice o împing spre dorința de a se etala exagerat la servici’’. Sau turnătoriile aceluiași Manole din ambasadele statelor NATO, la București.

Desigur, Isărescu va continua pentru încă o perioadă să joace rolul de guvernator de Bancă Centrală, în acest sens făcând cu ocazia audierii din Parlament declarații bizare precum: să aducem aurul de la Londra și apoi să îl ducem înapoi. Sau mai ales minciuna de lungă durată pe care le-a servit-o parlamentarilor că ,,în mandatul acesta (până în 2024) România va adera la Zona Euro’’. 2024 este la 15 ani distanță de primul angajament ca România să intre în procesul de aderare la Zona Euro în 2009. Operatorii lui Isărescu nu vor în zona Euro. De aceea este declarația cu atât mai bizară cu cât, dacă Isărescu dorea sau putea altceva și nu ar fi fost manevrat ca o paiață, România ar fi fost deja în Zona Euro, întrucât în 2015 (adică în mandatul care tocmai se încheie) România îndeplinea pentru singura dată criteriile de aderare la zona Euro. Speriat de această îndeplinire, Isărescu s-a asigurat prin politicile sale monetare din mandatul 2014-2019 că ne îndepărtăm de această îndeplinire.

Acum nu mai îndeplinim nici criteriul de inflație, nici criteriul de dobânzi, nici criteriul de deficit bugetar, iar dacă ceva nu se schimbă în politica monetară și în cea fiscală, împreună cu o nouă criză pe care nici de această dată Isărescu nu o vede, până în 2024 nu vom mai îndeplini nici criteriul de datorie publică. Despre cursul de schimb? Doar în ultimii 2 ani Isărescu a cheltuit peste 5 miliarde de Euro din rezerva valutară pentru a da impresia de stabilitate. Concluziv, referitor la zona Euro, opinez că unul dintre mandatele date de operatorii lui Isărescu pentru noul mandat este tocmai ca România să nu adere la Zona Euro (ca și în mandatul care tocmai se încheie).

Și încă ceva: până la începerea unui nou mandat, deși votat de către Parlament, Isărescu mai are însă hopul Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității și al unor eventuale contestări (ale lui, sau ale altora). Îmi exprim ferm convingerea că până în 2024 (mai degrabă mai devreme decât mai târziu) vom afla cu siguranță răspunsul la întrebarea: cine ești tu de fapt Mugur Isărescu și mai ales de ce toți din America știu că la Frankfurt, cine i se adresează ,,cordial’’ fostului sicofant Manole, îi spun: ,,Măi Căline’’. Și că deși lui Manole i-ar plăcea comparația cu supersonicul Concorde, lui Călin nu i-a displăcut nicicum comparația cu mai puțin mediatizatul coleg supersonic al occidentaliulor – Tupolevul.