Uncategorized
“Presa din România minte, nimic nu s-a întâmplat, totul e o exagerare a presei”
Dacă supersonicul Concorde ar fi putut vorbi, cu siguranță el ar fi spus: ,,mai vreau să zbor’’ în ciuda deciziei de retragere luată de operatorii săi. Spre deosebire de Concorde însă Isărescu poate vorbi ba chiar vorbește, iar realegerea lui arată că operatorilor lui Mugur Isărescu le-a fost mult mai teamă decât operatorilor Concorde-ului să nu îi reînnoiască mandatul după dezvăluirile privind colaborarea sa, decamdată nu ca poliție politică, cu Securitatea. Fără Isărescu la BNR, fosta Securitate și-ar fi pierdut și ultimul fanion aflat încă într-o înaltă funcție publică. Am detaliat pentru psnews, precizeaza jurnalistul Radu Teodor Soviani.
Despre realegerea lui Mugur Isărescu
Pe aeroporturile Charles de Gaulle sau Heathrow ori în câteva muzee aviatice poate fi încă observat avionul Concorde, unul dintre cele doar două modele supersonice destinate transportului de pasageri (celălalt fiind Tupolev 144). Modelul Concorde a intrat în serviciul comercial în 1976 și a continuat să fie operat de către British Airways și Air France până în anul 2003, când a fost retras.
Motivul invocat al retragerii Concorde-ului (model din care au fost construite doar 14 aeronave comerciale și 6 prototipuri) a fost numărul scăzut de pasageri și creșterea costurilor de întreținere. Retragerea vine însă după ce în 25 iulie 2000, zborul Air France 4590 (Concorde), cu 109 persoane la bord, s-a prăbușit după decolare, în singurul accident fatal în care a fost implicat modelul. Prăbușirea dar și ancheta subsecventă au afectat însă dramatic numărul pasagerilor doritori să zboare peste ocean cu detinătorul recordului de zbor transatlantic (2 ore, 52 de minute și 59 de secunde la New York până la Londra).
Mohamed El-Erian, excelentul macroeconomist și autor de best-seller economic referitor la criza din 2009(,,When Markets Collide’’) sau referitor la măsurile post-criză luate de băncile centrale(,,The Only Game in town’’), observând recent Concorde-ul expus pe Heathrow, remarca: ,,e o amintire constantă despre cum faima poate dispărea iar ceea ce a fost odată atotputernic, poate fi uitat’’. Este prima imagine care mi-a venit în minte după ce Mugur Isărescu a fost votat de către Parlamentul României în 3 iulie 2019, pentru un nou mandat de 5 ani ca Guvernator al BNR. Procesul de realegere a lui Isărescu incluzând dubioasa anunțare a nominalizării de către Călin Popescu Tăriceanu la îndemnul lui Valeriu Stoica(și nu de către partidul majoritar) îmi sugerează exact sentimentul de teamă pe care l-au avut și deținătorii Concorde-ului după prăbușirea zborului Air France 4590: o retragere intempestivă ar fi însemnat cel mai probabil falimentul celor care îl operau, astfel încât au preferat să continue pentru 3 ani operarea supersonicului și să îl retragă controlat.
În fapt, despre aceasta este realegerea lui Mugur Isărescu: retragerea controlată a celui operat încă din anii 80 de către fosta Securitate – turnătorul Manole, pentru care dezvăluirile Emiliei Șercan și României Libere privind colaborarea lui cu Securitatea au reprezentat echivalentul prăbușirii fatale a supersonicului. După dezvăluirea că un șef de bancă centrală dintr-o țară membră NATO a colaborat ca sicofant cu fosta securitate, pe Isărescu l-a caracterizat din ce în ce mai mult simptomul absenței, mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței și nehotărârea, în cele decisivă în realegerea sa fiind inerția și teama.
Ca și Concorde-ul, Isărescu a avut costuri uriașe. Dacă programul inițial de construire a Concorde-ului trebuia să coste 70 de milioane de lire, factura finală a fost de 19 ori mai scumpă (1,3 miliarde de lire sterline).
Costurile uriașe cu Isărescu sunt însă mult mai greu de cuantificat, dar o estimare ne poate conduce la cel puțin 30 de miliarde de Euro, Isărescu fiind cea mai mare cheltuială, vreodată, a statului român.
Putem folosi în estimare costurile inflației uriașe de după 1989, crizele valutare, costurile cu criza din 1996, costurile cu prăbușirea sistemului bancar din anul 2000 (dintre care doar falimentarea BANCOREX cu intenție și la pavaza BNR-ului condus de Mugur Isărescu a însemnat peste 4 miliarde de dolari), costurile cu falimentarea băncilor (Columna, Credit Bank, Bankcoop, Albina, Dacia Felix, băncile ,,populare’’ etc.) sau costurile cu privatizarea pe nimic a sistemului bancar. Dacă adăugăm și legenda de economist a lui Isărescu observăm că acesta nu a văzut nici criza din 2008-2012, construită și favorizată sub politica sa monetară anterioară crizei, ceea ce a condus la triplarea datoriei publice a României și împrumuturi de 20 de miliarde de Euro pentru a gestiona o criză pe care Isărescu poate că nu a văzut-o, dar în mod cert a favorizat-o. Astfel, suma de 30 de miliarde de Euro cheltuială cu Isărescu începe deja să pară optimistă.
Dacă supersonicul Concorde ar fi putut vorbi, cu siguranță el ar fi spus: ,,mai vreau să zbor’’ în ciuda deciziei de retragere luată de operatorii săi. Spre deosebire de Concorde însă Isărescu poate vorbi ba chiar vorbește, iar realegerea lui arată că operatorilor lui Mugur Isărescu le-a fost mult mai teamă decât operatorilor Concorde-ului să nu îi reînnoiască mandatul după dezvăluirile privind colaborarea sa, decamdată nu ca poliție politică, cu Securitatea. Fără Isărescu la BNR, fosta Securitate și-ar fi pierdut și ultimul fanion aflat încă într-o înaltă funcție publică.
Nu știu dacă răspunsul dat de Isărescu atunci când a fost împins spre un nou mandat a fost: ,,mai vreau să guvernez’’. Dar dacă acesta a fost, i-ar putea fi fatal. Reverificarea de către CNSAS a lui Mugur Isărescu în urma achiesării la un nou mandat va fi echivalentul exploziei cauciucului Concorde care a stârnit incendiul fatal.
Experiența documentelor cu turnătoriile lui Traian Băsescu, dovedit ca fiind sursa Petrov a Securității așa cum și Isărescu a fost sursa Manole demonstrează în opinia mea că, după aproape 30 de ani, paiațele vechii Securități aflate încă în funcție publică au început să fie cu foarte multă greutate lustrate și că SRI, serviciu NATO, nu mai poate pretinde că nu știe cine este Isărescu, Băsescu, sau cum a fost și de către cine luată, din disperare, perspectiva amânării lustrării lui Isărescu și substituită prin decizia unui nou mandat.
Isărescu, bazându-se pe susținătorii săi de lungă durată și la sugestia imperativă a acestora a riscat o nouă verificare la CNSAS, deși și acum se întreabă: cum dracu’ au apărut la CNSAS turnătoriile lui despre colege: ,,are răbufniri destul de dese de nemulțumire față de aspecte sociale (…) are tendința de a face comparații cu situații din alte țări socialiste (…) își arogă drepturi și sarcini care o depășesc, ceea ce enervează colegii și mai ales colegele (…) sursa Manole a constatat o accentuare evidentă a manifestărilor de nemulțumire după ce a divorțat. Singurătatea în casă și lipsa preocupărilor casnice o împing spre dorința de a se etala exagerat la servici’’. Sau turnătoriile aceluiași Manole din ambasadele statelor NATO, la București.
Desigur, Isărescu va continua pentru încă o perioadă să joace rolul de guvernator de Bancă Centrală, în acest sens făcând cu ocazia audierii din Parlament declarații bizare precum: să aducem aurul de la Londra și apoi să îl ducem înapoi. Sau mai ales minciuna de lungă durată pe care le-a servit-o parlamentarilor că ,,în mandatul acesta (până în 2024) România va adera la Zona Euro’’. 2024 este la 15 ani distanță de primul angajament ca România să intre în procesul de aderare la Zona Euro în 2009. Operatorii lui Isărescu nu vor în zona Euro. De aceea este declarația cu atât mai bizară cu cât, dacă Isărescu dorea sau putea altceva și nu ar fi fost manevrat ca o paiață, România ar fi fost deja în Zona Euro, întrucât în 2015 (adică în mandatul care tocmai se încheie) România îndeplinea pentru singura dată criteriile de aderare la zona Euro. Speriat de această îndeplinire, Isărescu s-a asigurat prin politicile sale monetare din mandatul 2014-2019 că ne îndepărtăm de această îndeplinire.
Acum nu mai îndeplinim nici criteriul de inflație, nici criteriul de dobânzi, nici criteriul de deficit bugetar, iar dacă ceva nu se schimbă în politica monetară și în cea fiscală, împreună cu o nouă criză pe care nici de această dată Isărescu nu o vede, până în 2024 nu vom mai îndeplini nici criteriul de datorie publică. Despre cursul de schimb? Doar în ultimii 2 ani Isărescu a cheltuit peste 5 miliarde de Euro din rezerva valutară pentru a da impresia de stabilitate. Concluziv, referitor la zona Euro, opinez că unul dintre mandatele date de operatorii lui Isărescu pentru noul mandat este tocmai ca România să nu adere la Zona Euro (ca și în mandatul care tocmai se încheie).
Și încă ceva: până la începerea unui nou mandat, deși votat de către Parlament, Isărescu mai are însă hopul Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității și al unor eventuale contestări (ale lui, sau ale altora). Îmi exprim ferm convingerea că până în 2024 (mai degrabă mai devreme decât mai târziu) vom afla cu siguranță răspunsul la întrebarea: cine ești tu de fapt Mugur Isărescu și mai ales de ce toți din America știu că la Frankfurt, cine i se adresează ,,cordial’’ fostului sicofant Manole, îi spun: ,,Măi Căline’’. Și că deși lui Manole i-ar plăcea comparația cu supersonicul Concorde, lui Călin nu i-a displăcut nicicum comparația cu mai puțin mediatizatul coleg supersonic al occidentaliulor – Tupolevul.
Uncategorized
De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero
La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea uneia de la zero. Structura este acolo, pereții există, instalațiile sunt montate, iar o parte dintre lucrări par deja rezolvate.
În realitate, lucrurile pot sta exact invers.
Renovarea unei clădiri existente este deseori unul dintre cele mai dificile tipuri de proiecte din construcții. Constructorul nu pornește de la o situație perfect cunoscută, ci trebuie să lucreze cu ceea ce găsește: structuri realizate în alte perioade, intervenții succesive, instalații vechi, documentații incomplete și probleme care pot deveni vizibile abia după începerea lucrărilor.
Dacă într-o construcție nouă multe dintre variabile pot fi controlate încă din faza de proiectare, într-o renovare apare o provocare suplimentară: necunoscutul.
O clădire existentă vine cu propria istorie
Orice construcție mai veche a trecut prin ani sau chiar decenii de utilizare. În această perioadă pot fi făcute modificări, reparații, extinderi sau intervenții despre care actualul proprietar ori administrator nu mai deține toate informațiile.
Un perete poate ascunde o instalație modificată. O zonă aparent sănătoasă poate prezenta infiltrații mai vechi. Sub mai multe straturi de finisaj pot apărea fisuri, degradări sau materiale diferite de cele indicate în documentația disponibilă.
Din acest motiv, una dintre cele mai importante etape ale renovării începe înaintea lucrărilor propriu-zise: evaluarea cât mai corectă a situației existente. Chiar și atunci, însă, anumite probleme pot deveni evidente numai după decopertări și desfacerea unor elemente ale construcției.
Surprizele apar după începerea șantierului
Aceasta este probabil cea mai mare diferență față de o construcție nouă. Atunci când construiești de la zero, proiectul pornește de la o situație cunoscută și fiecare etapă poate fi planificată într-o succesiune relativ clară. În renovare, proiectul trebuie uneori adaptat la realitatea descoperită în teren.
După îndepărtarea finisajelor pot apărea degradări care nu erau vizibile inițial. Instalațiile pot avea trasee diferite față de documentația existentă. Pot fi identificate zone afectate de umiditate sau intervenții mai vechi realizate necorespunzător.
Fiecare astfel de descoperire trebuie analizată înainte ca lucrările să continue. De aici rezultă una dintre competențele esențiale într-un proiect de renovare: capacitatea constructorului de a gestiona situații neprevăzute fără ca acestea să compromită calitatea lucrării finale.
Instalațiile vechi pot complica întregul proiect
Instalațiile reprezintă una dintre cele mai sensibile componente ale renovării unei clădiri. Rețelele electrice, instalațiile sanitare, sistemele de încălzire sau ventilație pot proveni din perioade diferite și pot fi modificate succesiv. Uneori, modernizarea unei singure componente scoate la iveală necesitatea unor intervenții mult mai ample.
Aici apare o dilemă frecventă: cât păstrezi și cât înlocuiești?
Păstrarea unor instalații existente poate reduce aparent costurile inițiale, dar trebuie evaluată compatibilitatea lor cu soluțiile noi și comportamentul pe termen lung. În anumite situații, economia făcută în timpul renovării se poate transforma într-un cost mult mai mare după finalizarea proiectului.
Renovarea trebuie să combine vechiul cu noul
Într-o construcție nouă, materialele și soluțiile tehnice sunt gândite să funcționeze împreună încă din etapa de proiectare. La renovare, situația este diferită. Materialele moderne trebuie integrate într-o structură existentă, iar soluțiile noi trebuie adaptate caracteristicilor clădirii. Termoizolația, tâmplăria, hidroizolația, instalațiile și finisajele nu pot fi privite separat.
Un exemplu simplu este eficientizarea energetică. Montarea unei termoizolații performante reprezintă doar una dintre componente. Trebuie analizate și punțile termice, tâmplăria, umiditatea, ventilarea spațiilor și modul în care toate aceste elemente interacționează. O intervenție făcută izolat poate rezolva o problemă și, în anumite condiții, poate crea alta.
Renovarea energetică înseamnă mai mult decât schimbarea fațadei
Una dintre cele mai vizibile direcții din ultimii ani este renovarea clădirilor pentru reducerea consumului energetic. Pentru public, imaginea cea mai familiară este probabil cea a unei clădiri căreia i se montează termoizolație și i se reface fațada. Din punct de vedere tehnic, însă, o renovare energetică serioasă este mult mai complexă.
Performanța finală depinde de modul în care sunt tratate toate punctele vulnerabile ale anvelopei clădirii, de calitatea execuției și de compatibilitatea dintre soluțiile aplicate.
Companii din domeniu precum Avision Strategy, implicată în proiecte de construcții, renovare și eficientizare energetică, lucrează tocmai în acest context în care intervenția asupra unei clădiri existente presupune mai mult decât înlocuirea elementelor vizibile. Este nevoie de coordonarea mai multor tipuri de lucrări și de adaptarea soluțiilor tehnice la situația reală întâlnită pe teren.
Uneori, clădirea trebuie să rămână funcțională în timpul lucrărilor
Dificultatea crește și mai mult atunci când renovarea se desfășoară într-o clădire care nu poate fi pur și simplu închisă pentru o perioadă îndelungată. Este o situație întâlnită mai ales în cazul clădirilor publice, instituțiilor, spațiilor comerciale sau altor imobile aflate în utilizare.
Constructorul trebuie atunci să organizeze lucrările astfel încât anumite zone să rămână accesibile, să limiteze zgomotul și praful, să asigure circulația în siguranță și să coordoneze diferitele etape fără a bloca complet activitatea beneficiarului.
Practic, șantierul trebuie să funcționeze în paralel cu clădirea. Acest lucru poate însemna lucrări realizate etapizat, delimitarea strictă a zonelor de intervenție și un nivel mult mai ridicat de coordonare.
Termenele sunt mai greu de anticipat
Într-un proiect nou, constructorul poate estima relativ precis succesiunea etapelor și necesarul de materiale și resurse. În cazul renovării există mai multe necunoscute. O problemă descoperită după începerea lucrărilor poate necesita o soluție tehnică suplimentară. Aceasta poate modifica necesarul de materiale, ordinea lucrărilor și implicit calendarul proiectului.
Din acest motiv, planificarea unei renovări trebuie să includă o anumită capacitate de adaptare.
Asta nu înseamnă că termenele nu pot fi respectate, ci că managementul proiectului devine mult mai important. Echipele, materialele și intervențiile trebuie coordonate astfel încât o modificare într-o zonă să producă cât mai puține efecte asupra întregului șantier.
Demolarea controlată poate fi mai dificilă decât construcția
Renovarea nu înseamnă doar să adaugi elemente noi. Înseamnă, foarte des, să îndepărtezi selectiv ceea ce nu mai poate fi păstrat. Și aici apare o diferență importantă. Nu poți demola pur și simplu totul. Trebuie să protejezi elementele care rămân, să identifici exact zonele asupra cărora se intervine și să eviți deteriorarea componentelor sănătoase ale clădirii.
Cu cât intervenția este mai complexă, cu atât această etapă necesită mai multă atenție. Uneori este mai ușor să construiești un element nou decât să îl înlocuiești pe cel vechi fără să afectezi ceea ce există în jurul lui.
Experiența constructorului devine esențială atunci când proiectul întâlnește realitatea
Un proiect tehnic bun este fundamental, dar renovarea are particularitatea de a pune permanent proiectul față în față cu realitatea unei construcții existente. Iar cele două nu coincid întotdeauna perfect. În acel moment contează experiența tuturor celor implicați: proiectanți, specialiști tehnici, coordonatori și echipele care execută efectiv lucrările.
Pentru companii precum Avision Strategy, proiectele de renovare presupun tocmai această combinație între planificare, execuție și capacitatea de a gestiona situațiile întâlnite pe parcursul șantierului. Nu este suficient ca lucrarea să arate bine la final. Soluțiile adoptate trebuie să fie corecte tehnic și să funcționeze împreună pe termen lung.
De ce merită totuși să renovăm?
Complexitatea renovării nu înseamnă că demolarea și reconstruirea reprezintă automat soluția mai bună. Dimpotrivă. Numeroase clădiri existente pot fi modernizate, eficientizate energetic și adaptate cerințelor actuale fără a pierde investiția și resursele deja încorporate în construcție.
O renovare bine realizată poate prelungi semnificativ durata de viață a unei clădiri, poate reduce consumul de energie, îmbunătăți confortul și readuce în circuit spații care altfel s-ar degrada progresiv. Dar tocmai pentru că rezultatul trebuie să funcționeze pentru mulți ani, renovarea nu ar trebui privită ca o simplă operațiune cosmetică.
Este un proiect de construcții în adevăratul sens al cuvântului și, în anumite situații, unul chiar mai complex decât ridicarea unei clădiri noi. Pentru că atunci când construiești de la zero, începi cu o pagină albă. Când renovezi, trebuie mai întâi să înțelegi tot ceea ce a fost scris pe ea înainte.
Uncategorized
De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată
HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100 mAh
București, 9 octombrie 2026 – O zi aglomerată poate însemna trecerea rapidă de la cursuri sau ședințe la documente, e-mailuri, liste de taskuri și, la final, câteva ore de relaxare. Atunci când toate acestea se întâmplă în mai multe aplicații și pe mai multe dispozitive, chiar și organizarea poate deveni un task în sine.
HONOR Pad 20 aduce într-un singur dispozitiv un ecran generos, funcții de multitasking și instrumente bazate pe inteligență artificială, care pot simplifica activitățile de zi cu zi. Iată cinci moduri în care tableta poate face mai ușor de gestionat un program aglomerat.
1. Mai multe informații simultan pe ecran
Pregătirea unui proiect sau a unui curs, dar și organizarea activităților de zi cu zi presupun adesea folosirea mai multor aplicații. MagicOS 10 permite utilizarea a mai multor ferestre și redimensionarea acestora, astfel încât informațiile necesare să rămână la vedere în același timp.
Funcția Quick Layout permite salvarea și restaurarea rapidă a configurațiilor preferate pentru aplicații. De exemplu, utilizatorii pot avea alături e-mailul, calendarul și notițele, fără să refacă de fiecare dată spațiul de lucru.
2. Notițe mai ușor de urmărit după cursuri și ședințe
În timpul unui curs sau al unei ședințe, atenția se împarte adesea între ceea ce se prezintă și notarea celor mai importante informații. AI Memo poate transcribe discuțiile și poate organiza conținutul în rezumate și puncte de acțiune, astfel încât utilizatorii să se poată concentra mai mult asupra subiectelor abordate.
Ulterior, materialul poate fi consultat într-o formă structurată, fie că este vorba despre principalele idei prezenntate la un curs, concluziile unei ședințe sau taskurile stabilite pentru perioada următoare.
3. Continuitate între telefon și tabletă
Pe parcursul unei zile, folosim adesea mai multe dispozitive pentruactivități diferite. O fotografie, un document sau o notiță de pe telefon poate fi necesară câteva minute mai târziu pe ecranul mai mare al tabletei.
Prin HONOR Connect, HONOR Pad 20 se conectează cu smartphone-urile HONOR, facilitând accesul la fișiere între dispozitive. Materialele pentru studiu, documentele de lucru sau fotografiile pot fi astfel accesate mai simplu, fără etape suplimentare de transfer.
4. Un ecran generos, adaptat sesiunilor mai lungi
Atunci când multe dintre activitățile zilnice se desfășoară în fața unui ecran, contează nu doar dimensiunea acestuia, ci și confortul vizual pe durata utilizării. HONOR Pad 20 dispune de un ecran de 12,1 inci, cu rezoluție 3K, rată de reîmprospătare de până la 120 Hz și luminozitate maximă de 700 de niți, oferind spațiu generous pentru citirea documentelor, utilizarea mai multor aplicații sau vizionarea de conținut.
Pentru un plus de confort vizual, tableta integrează tehnologii HONOR Eye Comfort, precum AI Defocus Eye Protection, Dynamic Dimming și AI Circadian Night Display. În plus, tehnologia Hardware Low Blue Light reduce expunerea la lumina albastră, iar ecranul beneficiază de certificări TÜV Rheinland pentru emisii reduse de lumină albastră și funcționare fără pâlpâire.
5. Autonomie pentru o zi întreagă de activități
De-a lungul zilei, tableta poate fi folosită în contexte foarte diferite, de la studiu și lucru până la filme sau seriale. HONOR Pad 20 integrează o baterie de 10.100 mAh, concepută pentru autonomie extinsă.
Aceasta oferă până la 12 ore de redare video și aproximativ 13 ore de lectură în format electronic, reducând nevoia de încărcări frecvente și oferind mai multă flexibilitate între studiu, lucru și momentele de relaxare.
Disponibilitate și preț
HONOR Pad 20 este disponibilă în România din 3 septembrie 2026, în variantele WiFi și 5G, ambele în configurația 6 GB + 128 GB. Varianta WiFi are un preț recomandat de 2.099 lei, iar pentru varianta 5G, prețul recomandat este de 2.399 lei.
Mai multe informații despre HONOR Pad 20 sunt disponibile pe pagina oficială a produsului: https://www.honor.com/ro/tablets/honor-pad-20/.
###
Despre HONOR
HONOR este o companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI. HONOR își propune să revoluționeze interacțiunea dintre om și tehnologie, pentru a pune beneficiile inteligenței artificiale în slujba oamenilor, în viața de zi cu zi. Compania își propune să acționeze dincolo de granițele industriei și să colaboreze deschis, fără bariere, cu alte companii de tehnologie pentru a produce valoare reală pentru utilizatori și parteneri. Portofoliul său inovator de produse include telefoane, tablete și o mare varietate de dispozitive portabile bazate pe inteligență artificială. HONOR își propune să ofere utilizatorilor instrumente eficiente de a se conecta la noua lume inteligentă și la beneficiile sale.
Pentru mai multe informații, vizitați https://www.honor.com/ro/ și urmăriți conturile oficiale HONOR România:
Media contact: Tudor Dumitrescu | t.dumitrescu@chapter4.ro
Uncategorized
Wegovy® a redus grăsimea din ficat la valori normale la aproape 9 din 10 participanți cu obezitate și steatoză, într-o analiză prezentată la EASD 2026
Tratamentul cu semaglutidă a redus conținutul mediu de grăsime din ficat cu aproape două treimi, după 72 de săptămâni, potrivit datelor prezentate de Novo la congresul european de diabet de la Milano.
Aproape nouă din zece participanți cu obezitate și un nivel crescut de grăsime în ficat au ajuns sub pragul de steatoză hepatică după 72 de săptămâni de tratament cu Wegovy® (semaglutidă). Rezultatul provine dintr-o analiză a unei subpopulații din studiul STEP UP, prezentată de Novo la Congresul Asociației Europene pentru Studiul Diabetului — EASD 2026.
Datele reunesc rezultatele tratamentului cu semaglutidă injectabilă în dozele de 7,2 mg și 2,4 mg. În grupul tratat, proporția medie de grăsime din ficat a scăzut de la 8,8% la începutul studiului la 3,1% în săptămâna 72.
Ce arată rezultatul „9 din 10”
Evaluarea prin rezonanță magnetică a inclus o subpopulație de 55 de adulți cu obezitate, fără diabet. Dintre participanții tratați cu semaglutidă, 26 aveau inițial un conținut de grăsime în ficat de peste 5%. La finalul celor 72 de săptămâni, 23 dintre aceștia, respectiv 88,5%, au coborât sub acest prag, atingând valori normale ale grăsimii hepatice.
Măsurătorile au fost realizate prin MRI-PDFF, o metodă imagistică neinvazivă care permite cuantificarea grăsimii din ficat.
„Această analiză a arătat că semaglutida a redus grăsimea din ficat și a fost asociată cu o îmbunătățire generală a sănătății ficatului la adulții cu obezitate”, a declarat Eric Lawitz, de la Texas Liver Institute și University of Texas Health San Antonio.
Potrivit specialistului, rezultatele sugerează că semaglutida ar putea contribui la abordarea precoce a bolii hepatice. Acesta subliniază că până la trei din patru persoane cu obezitate pot avea un exces de grăsime la nivelul ficatului.
Date despre sănătatea ficatului, dincolo de managementul greutății
Evaluarea imagistică face parte dintr-o analiză exploratorie mai amplă, care a reunit date de la 1.919 adulți din studiile STEP UP și STEP UP T2D. La început, peste 94% dintre participanții din toate grupurile aveau un risc crescut de ficat gras, potrivit indicelui FLI, în timp ce mai puțin de 1% îndeplineau criteriile de risc pentru fibroză avansată, conform indicelui FIB-4.
Acest profil a permis evaluarea parametrilor hepatici într-o populație cu obezitate și risc crescut de steatoză, dar cu risc inițial redus de fibroză avansată.
STEP UP și STEP UP T2D au urmărit în principal efectele tratamentului asupra greutății corporale. Rezultatele privind ficatul provin dintr-o analiză ulterioară, exploratorie, a datelor acestor studii.
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Sport6 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie7 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie7 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie7 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie7 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



