Uncategorized
Povestea celui mai bogat om din istorie – Miliardarii din prezent mai au de lucru – Stiri pe surse

Un împărat vest-african a cărui opulenţă a distrus economia unei ţări este considerat cel mai bogat om din istorie, cu o avere estimată la echivalentul a peste 350 de miliarde de euro din prezent, scrie adevărul.ro.
Un rege vest-african din secolul XIV este considerat cel mai bogat om din istorie. Este vorba de Mansa Musa, sau Împăratul Musa I, care a condus Imperiul Mali şi a fost atât de bogat, încât opulenţa şi donaţiile sale au distrus economia unei ţări, după cum relatează BBC. Este imposibil să ne dăm seama cât de bogat şi de puternic a fost cu adevărat împăratul Musa, spun istoricii. „A fost mai bogat decât ar putea descrie cineva“, scria, în 2015, money.com. În 2012, site-ul american Celebrity Net Worth îi estima averea la echivalentul a circa 355 de miliarde de euro din timpurile noastre. Împăratul de aur Mansa Musa s-a născut în 1280 într-o familie de conducători. El a preluat tronul Mali în 1312 de la fratele său Abubakri. Acesta din urmă a abdicat după numai doi ani de domnie pentru a pleca într-o expediţie. Conform istoricului din Damasc din secolul XIV Shibab al-Umari, Abubakri era obsedat de Oceanul Atlantic. S-a dus pe mare cu o flotă de 2.000 de nave şi mii de sclavi. Nu s-a mai întors niciodată şi a rămas în istorie ca „Împăratul explorator“. Musa, al zecelea Mansa („Rege al regilor“), a ridicat semnificativ imperiul Mali sub domnia sa, care a durat până la moartea lui, în 1337. A anexat 24 de oraşe, inclusiv Timbuktu, iar imperiul său se întindea la apogeu pe aproximativ 3.200 de kilometri, de la Oceanul Atlantic până la Nigerul modern, cuprinzând ceea ce este acum Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Gambia, Guineea-Bissau, Guineea şi Coasta de Fildeş. Cu un teritoriu atât de vast, Mansa Musa a avut acces la numeroase resurse, mai ales la aur şi la sare. Deţinea aproape jumătate din aurul lumii vechi, potrivit Muzeului Britanic.
Pelerinajul la Mecca Deşi Imperiul Mali avea atâta aur, împărăţia în sine nu era bine cunoscută. Dar acest lucru s-a schimbat în 1324, cu prilejul unui pelerinaj la Mecca, Mansa Musa fiind un musulman devotat. Împăratul a părăsit Mali cu o caravană de 60.000 de oameni. Practic, şi-a luat întreaga curte regală: oficiali, soldaţi, animatori, comercianţi, sclavi, dar şi un cârd imens de capre şi oi pentru hrană. Era un oraş întreg care se muta dintr-un loc într-altul pe un traseu de 6.500 de kilometri, un oraş ai cărui locuitori erau îmbrăcaţi în brocart de aur şi mătase persană. Fiecare dintre cele 100 de cămile căra 150 de kilograme de aur pur. Bogăţia s-a arătat în toată splendoarea ei odată ce caravana a ajuns la Cairo, în Egipt. Mansa Musa a fost atât de generos în a oferi aur săracilor şi oamenilor pe care îi întâlnea de-a lungul drumului, încât şederea sa de trei luni la Cairo a determinat scăderea preţului acestui metal preţios în regiune timp de zece ani, punând economia la pământ. Pelerinajul lui Mansa Musa a dus la pierderi economice de peste 1,5 miliarde de dolari la valoarea actuală în Orientul Mijlociu, estimează experţii. De la Mecca, Mansa Musa s-a întors cu câţiva savanţi islamici şi cu un poet. Împăratul l-ar fi plătit pe poet cu 200 de kilograme de aur, care în banii de astăzi ar fi de 7,2 milioane de euro. Pe lângă încurajarea artelor, a construit şcoli, biblioteci şi moschei. Însă după moartea sa, la vârsta de 57 de ani, Imperiul Mali a intrat în declin.
Bogaţii din prezent mai au de lucru Averile celor mai bogaţi oameni din prezent pălesc în comparaţie cu cea a lui Mansa Musa. Cu o avere estimată la 156 de miliarde de dolari, fondatorul şi directorul general al Amazon Jeff Bezos este considerat cel bogat om din lume, în prezent şi în istoria recentă, cel puţin de la întocmirea primului top „Forbes“, în 1982. Anul trecut, Bezos singurul „centimiliardar“, dar între timp au mai depăşit pragul de 100 de miliarde de dolari Bill Gates, fondatorul Microsoft (în aprilie, acum are 106 miliarde), şi Bernard Arnault, proprietarul grupului LVMH (100,4 miliarde de dolari pe 19 iunie). Aceştia se apropie de Bezos nu atât datorită succesului lor, cât mai ales faptului că patronul Amazon va pierde 40 de miliarde în urma divorţului, ceea ce îi aduce averea la numai 116 miliarde. Topul bogaţilor din cărţile de istorie Bogăţia lui Mansa Musa nu poate fi calculată, scriu Money.com, Celebrity Net Worth, care îl plasează în fruntea clasamentului lor cu cei mai bogaţi oameni din istorie. Tot cu o avere incalculabilă e creditat şi împăratul roman Octavianus Augustus (63 î. Hr. – 14 d. Hr.). Fostul împărat roman este urmat în acest top de alţi doi foşti lideri de stat cu averi necunoscute în imensitatea lor, şi anume împăraţii Shenzong (1048 – 1085) şi Akbar I (1542 – 1605), fondatorul Imperiului Mogul. Andrew Carnegie (1835 – 1919), un industriaş scoţian-american, apare pe locul cinci în acest top, cu 372 miliarde de dolari. Este urmat de un compatriot, John D. Rockefeller (1839 – 1937), cu 341 de miliarde de dolari în dreptul său. Top 10 este completat de ţarul rus Nikolai Alexandrovici Romanov (1868 – 1918), cu 300 de miliarde de dolari, regele indian Mir Osman Ali Khan (1886 – 1967), cu 230 miliarde de dolari, William Cuceritorul (1028 – 1087) şi fostul dictator libian Muammar Gaddafi (1942 – 2011), cu 200 de miliarde de dolari. Mansa Musa, depăşit în alte topuri de Ginghis Han În Top 20 MSN, averea lui Mansa Musa cade pe locul şase ca valoare în istorie, iar pe primul loc urcă Ginghis Han, legendarul cuceritor mongol. Averea lui Ginghis Han (foto) este descrisă drept „uriaşă, greu de estimat“, provenită în special din „posesiune de terenuri“. Corect, doar că aceste „terenuri“ au însumat, la apogeul Imperiului Mongol, peste 31 de milioane de kilometri pătraţi, majoritatea cuceriţi între 1206 şi 1227 (anul morţii lui Ginghis Han). E adevărat şi că valoarea lor este „greu de estimat“, dar se poate stabili măcar un ordin de mărime, aşa cum au făcut analiştii MSN, evaluând averea lui Ginghis Han la „câteva sute de trilioane“ de dolari.
Cuceritorul mongol e urmat de împăratul Shenzong (1067-1085), stăpân peste întreaga Chină în epoca „abundenţei primare“, în care acest imperiu furniza 30% din PIB-ul global. A dezvoltat colectarea taxelor, ceea ce i-ar fi adus o avere estimată la 31 de trilioane de dolari. Al treilea în Top 20 MSN este împăratul Akbar I, care a stăpânit între 1556 – 1605 un imperiu aflat pe teritoriul Indiei de astăzi. Imperiul Mogul producea atunci 25% din PIB-ul global, ceea ce i-ar fi adus împăratului aproape 22 de trilioane de dolari. Pe locul 4 apare Octavianus Augustus Cezar, primul împărat roman (27 î.Hr. – 14 d.Hr.), a cărui avere e estimată la 4,8 trilioane dolari, ca urmare a faptului că stăpânea Imperiul Roman, responsabil de 20% din PIB-ul global de la acea vreme. În plus, la un moment dat, în posesia sa a intrat şi întregul Egipt. Un alt personaj legendar, Regele Solomon al Israelului, apare pe poziţia a cincea, cu o avere estimată la 2,28 trilioane de dolari. O sursă importantă a averii sale erau cele 25 de tone de aur pe care le-a primit în fiecare dintre cei 39 de ani de domnie (970 î.Hr. – 931 î.Hr.), la care se adăugau veniturile din taxe şi comerţ. În toate clasamentele, realizate de „Time“ şi „Forbes“ sau MSN, averile sunt exprimate în termeni ajustaţi la inflaţie, dar adesea au fost consultate surse istorice diferite, aşa că de multe ori aceste topuri nu sunt concordante.
Raspandacul.ro
Uncategorized
Un singur telefon îți poate simplifica întreaga zi?
HONOR 600 Smart 5G combină autonomia extinsă, funcțiile inteligente și conectivitatea fără griji într-un smartphone accesibil
București, 14 august 2026 – De la primul mesaj primit dimineața până la ultimul apel al serii, conectivitatea a devenit o parte esențială a vieții de zi cu zi. Cu toate acestea, mulți utilizatori sunt încă nevoiți să aleagă între performanță, autonomie și un preț accesibil.
HONOR 600 Smart 5G schimbă această perspectivă. Conceput pentru utilizatorii care apreciază simplitatea și eficiența, noul smartphone oferă autonomie extinsă, construcție rezistentă și funcții inteligente compatibile cu mai multe platforme, care simplifică comunicarea, partajarea conținutului și activitățile de zi cu zi, toate într-un dispozitiv din segmentul accesibil. Datorită bateriei de mare capacitate, construcției robuste și funcțiilor bazate pe inteligență artificială, HONOR 600 Smart 5G răspunde cu ușurință nevoilor de lucru, comunicare și divertisment pe parcursul întregii zile.
Autonomie pentru întreaga zi

La baza experienței oferite de HONOR 600 Smart 5G se află bateria de 7.700 mAh, compatibilă cu încărcarea rapidă 45W HONOR SuperCharge, care reduce timpul petrecut lângă priză și oferă mai multă libertate de utilizare.
Smartphone-ul este echipat cu platforma Snapdragon® 4 Gen 4 și oferă până la 256 GB spațiu de stocare, suficient pentru aplicații, fotografii, videoclipuri și documente. Ecranul de 6,87 inci, cu rată de refresh de 120 Hz și luminozitate maximă de 1.020 niți, asigură o experiență confortabilă în orice condiții de iluminare. Pentru divertisment, dispozitivul integrează și difuzoare stereo, care oferă un sunet mai bogat și mai clar.
Funcții inteligente pentru o conectivitate fără efort

Pentru o experiență fluidă între aplicații și ecosisteme diferite, HONOR 600 Smart 5G include funcții precum Moving Photo Sharing pentru iOS, Magic Portal, Circle to Search și Google Gemini. Acestea facilitează schimbul de conținut, accesul rapid la informații și interacțiunea cu telefonul.
Dispozitivul este dotat și cu un AI Button, configurabil în funcție de preferințele utilizatorului. O singură apăsare poate deschide aplicațiile sau comenzile rapide preferate, iar o apăsare lungă oferă acces direct la funcțiile inteligente bazate pe AI.

Pentru comunicare și productivitate, HONOR 600 Smart 5G include: AI Translation ce facilitează conversațiile în limbi diferite, în timpul călătoriilor, la serviciu sau în viața de zi cu zi. AI Subtitles care afișează subtitrări în timp real pentru videoclipuri, întâlniri sau conversații. AI Notes ajută utilizatorii să organizeze rapid informațiile importante și să ia notițe mai eficient. AI Recorder înregistrează conversații sau idei importante, astfel încât acestea să poată fi consultate ulterior. În timp ce AI Writing Tools oferă suport pentru redactarea, corectarea și structurarea textelor direct pe telefon.
Aceste funcții sunt concepute pentru situațiile de zi cu zi și îi ajută pe utilizatori să economisească timp, fie că iau notițe, traduc informații sau redactează documente.
Construcție rezistentă pentru utilizare fără griji

HONOR 600 Smart 5G beneficiază de certificarea SGS Premium Performance cu 5 stele pentru rezistență la șocuri și compresie și este proiectat să reziste la căderi de la înălțimi de până la 2,5 metri.
În plus, funcția Wet-hand Touch Enhancement menține sensibilitatea ecranului chiar și atunci când acesta sau mâinile utilizatorului sunt umede, oferind o experiență de utilizare mai sigură în condiții dificile.
Pentru fotografie, dispozitivul este echipat cu o cameră principală de 50 MP și include o suită de instrumente AI pentru editare, precum AI Eraser, AI Cutout, AI Outpainting și AI Remove Reflection, care permit îmbunătățirea imaginilor direct pe telefon, fără aplicații suplimentare.
Prin combinația dintre autonomia generoasă, construcția robustă și funcțiile inteligente compatibile cu mai multe ecosisteme, HONOR 600 Smart 5G oferă o experiență completă și echilibrată pentru utilizatorii care își doresc un smartphone fiabil și accesibil.
Pentru a afla mai multe despre HONOR 600 Smart 5G și pentru a consulta ofertele disponibile, accesați https://www.honor.com/ro/phones/honor-600-smart-5g/.
Uncategorized
SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul.
In al doilea weekend din august (7-9 august), Domeniul Stirbey Voda din Buftea devine din nou punctul de intalnire al celor care cauta mai mult decat un line-up. La 15 ani de la prima editie, Summer Well continua sa defineasca un mod diferit de a experimenta cultura contemporana, reunind muzica, arta, design, arhitectura temporara, gastronomie si comunitati creative intr-un festival care si-a construit propriul univers.
Anul acesta, peste 20 de artisti, trei scene si o serie de experiente curatoriate transforma fiecare colt al domeniului intr-un spatiu cu identitate proprie. Nu este doar despre cine urca pe scena, ci despre atmosfera dintre concerte, descoperirile intamplatoare si energia colectiva care face ca fiecare editie sa fie diferita.
Trei scene. Trei universuri. Un singur soundtrack al verii.
Orange Main Stage aduce numele care definesc editia aniversara. De la intensitatea inconfundabila a lui Nick Cave & The Bad Seeds la energia exploziva a Palaye Royale, sensibilitatea lui Charlotte Cardin si vibe-ul cinematic al lui Two Feet, scena principala propune un line-up construit pentru momente care raman cu tine mult dupa ultimul encore. Lor li se alatura si nume precum DE’WAYNE, Noga Erez sau Jalen Ngonda, trei dintre cele mai interesante voci ale muzicii contemporane, acoperind o paleta larga de genuri muzicale.
Sunset Stage by ING x VISA este spatiul dedicat celor care urmaresc scena muzicala inainte ca aceasta sa ajunga in mainstream. Indie, electronic, alternative si proiecte experimentale coexista intr-un line-up care pune reflectorul pe noua generatie de artisti si pe directiile in care se indreapta muzica internationala. Pe aceasta scena va urca si 2hollis, fenomenul alternativ al noii generatii, dar si proiecte muzicale precum ZEP, Chalk sau duo-ul napolitan Nu Genea.
Electro Punk Club revine pentru al doilea an si continua sa fie una dintre cele mai spectaculoase experiente ale festivalului. Creat impreuna cu colectivul Space Objekt, spatiul functioneaza ca un club imersiv inspirat de estetica underground a Los Angeles-ului anilor ’70. Fatade neon, instalatii vizuale, electronica, punk si o energie care transforma fiecare noapte intr-un performance colectiv, cu referinte la locuri legendare precum Madam Wong’s si Hong Kong Cafe. Aici ii veti gasi pe britanicii The Molotovs, punkistele coreene Sailor Honeymoon, precum si reprezentanti ai scenei alternative locale, Getchoo si Armand Popa.
Dupa concerte incepe o alta poveste
La Summer Well, experienta nu se opreste cand se sting luminile scenei principale.
Pe parcursul festivalului, activarile de brand se transforma in spatii culturale si sociale, iar petrecerile curatoriate special pentru editia aniversara extind experienta pana tarziu in noapte — precum seria de afterparty-uri gazduite de glo™.
Muzica, instalatii vizuale, performance-uri si interventii artistice creeaza in fiecare seara un nou context de intalnire si explorare, intr-un playground urban in care granitele dintre club, galerie si festival devin tot mai greu de definit.
15 ani de Summer Well
Intr-un peisaj in care festivalurile se schimba constant, Summer Well si-a pastrat identitatea: un eveniment construit in jurul curiozitatii, al comunitatilor creative si al experientelor care merg dincolo de muzica.
Editia aniversara marcheaza 15 ani in care festivalul a devenit unul dintre cele mai importante repere ale verii, un loc unde cultura pop, estetica contemporana si muzica se intalnesc firesc.
In luna august, Domeniul Stirbey Voda devine din nou locul in care soundtrack-ul verii se asculta, dar mai ales se traieste.
Programul complet si detaliile logistice sunt disponibile pe site-ul oficial www.summerwell.ro si pe pagina de Instagram a festivalului @summerwellfest.
Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de o serie de parteneri care dau forma si vibe universului festivalului: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Hendrick’s Gin, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, Persil, Sensodyne, InterContinental Athénée Palace, alka, Secom.
Abonamentele pot fi achizitionate de pe summerwell.ro, la pretul de 513 lei + taxe. De asemenea, sunt disponibile si bilete de o zi la pretul de 351 lei + taxe pentru vineri si sambata, iar pentru duminica costul biletului este de 426 lei + taxe.
Uncategorized
Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai stricte, securitatea integrată încă din faza de proiectare nu mai este o alegere.
Zyxel Networks, lider în furnizarea de soluții de rețea în cloud sigure și bazate pe IA, a anunțat astăzi framework-ul său îmbunătățit de guvernanță a securității produselor, consolidându-și angajamentul pe termen lung de a ajuta întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) și furnizorii de servicii gestionate (MSP – Managed Service Provider) să navigheze într-un peisaj din ce în ce mai complex al securității cibernetice și al conformității.
Legea UE privind reziliența cibernetică (Cyber Resilience Act – CRA), care va intra în vigoare în luna septembrie, a redefinit responsabilitatea privind produsele, impunând o guvernanță a securității transparentă și verificabilă pe întreaga durată a ciclului de viață al produsului. Această schimbare în legile de reglementare survine în contextul în care un studiu realizat de Mandiant evidențiază vulnerabilitățile software ca fiind principala cale de atac inițial, subliniind că actorii rău intenționați utilizează acum inteligența artificială pentru a accelera aceste atacuri. Pentru IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP) cu resurse limitate, alegerea unor furnizori de încredere, cu capacități mature de guvernanță a securității, a devenit mai importantă ca niciodată.
În urma unei serii de îmbunătățiri recente aduse portofoliului său, Zyxel Networks își reunește capacitățile de securitate într-o abordare mai unificată a guvernanței securității produselor, oferind protecție integrată pentru clienții IMM-urilor și partenerii MSP.
„În prezent, securitatea cibernetică nu se mai poate baza doar pe promisiuni”, a declarat Edward Yu, directorul pentru securitatea informațiilor al Grupului Zyxel. „Pe măsură ce amenințările cibernetice se intensifică și reglementările globale, precum CRA în cadrul UE, ridică așteptările privind responsabilitatea produselor și a firmelor producătoare, încrederea trebuie câștigată printr-o guvernanță a securității verificabilă și aplicată zilnic. Transparența pe tot parcursul ciclului de viață al produsului ajută organizațiile să reducă punctele oarbe, să ia decizii mai informate și să-și consolideze reziliența cibernetică generală.”
„IMM-urile și MSP-urile se confruntă cu o presiune tot mai mare de a-și consolida reziliența cibernetică, gestionând în același timp medii IT din ce în ce mai complexe”, a declarat Ken Tsai, președinte al Zyxel Networks. „Integrarea securității produselor out-of-the-box în întreaga infrastructură de rețea minimizează necesitatea unor configurări manuale de securizare ulterioare, costisitoare și consumatoare de timp. Acest lucru le permite partenerilor noștri să implementeze soluțiile mai rapid, să simplifice auditurile de conformitate și să ofere o bază de rețea rezilientă care câștigă încrederea clienților.”
Transformarea principiului „sigure prin proiectare” într-un angajament operațional
În loc să trateze securitatea cibernetică ca pe un aspect secundar, Zyxel Networks integrează principiile „sigure prin proiectare” în dezvoltarea produselor, gestionarea vulnerabilităților și guvernanța ciclului de viață prin trei angajamente fundamentale:
- Implementarea principiului „Secure by Design” în toate produsele și serviciile
Fiind prima companie din Taiwan și primul furnizor global de soluții de rețea pentru IMM-uri care a semnat angajamentul „Secure by Design” al CISA, Zyxel Networks continuă să introducă inițiative de securitate axate pe IMM-uri, concepute pentru a reduce riscul operațional și a simplifica implementarea securizată.
Aceste eforturi includ suportul pentru autentificarea fără parolă pentru conturile Zyxel și autentificarea multi-factor (MFA) în întregul portofoliu de produse al companiei și în serviciile conexe, inclusiv accesul wireless, autentificările administratorilor și accesul VPN la distanță. De asemenea, compania se aliniază principiilor fundamentale ale CISA prin eliminarea parolelor stabilite implicit și reducerea activă a unor întregi clase de vulnerabilități în timpul dezvoltării produselor.
- Guvernanță de securitate de vârf în industrie
Înființată de aproape un deceniu, Echipa Product Security Incident Response Team (PSIRT) a Grupului Zyxel colaborează îndeaproape cu cercetătorii globali în domeniul securității prin intermediul unei politici transparente de semnalare a vulnerabilităților și al unui proces coordonat de remediere.
Recunoscut pentru standardele sale riguroase de guvernanță în materie de securitate, Grupul Zyxel se regăsește într-un grup select de autorități de numerotare CVE (CVE Numbering Authorities – CNA) din industria rețelelor care au obținut două niveluri de acceptare ca furnizor, alături de companii de top precum Cisco, Juniper și F5. De asemenea, Grupul Zyxel a fost recent aprobat ca membru cu drepturi depline al Forumului echipelor de răspuns la incidente și securitate (Forum of Incident Response and Security Teams – FIRST), consolidându-și capacitatea de a colabora la nivel global în ceea ce privește răspunsul coordonat la vulnerabilități și gestionarea incidentelor de securitate cibernetică.
- Gestionarea transparentă a ciclului de viață al produselor
Pentru a ajuta clienții să reducă expunerea la riscuri de securitate pe termen lung, Zyxel Networks menține o politică transparentă de gestionare a ciclului de viață al produselor, asigurându-se că produsele primesc actualizări de securitate și asistență în timp util, pe baza unor termene de mentenanță clar definite.
Prin transparența fazelor de asistență și a calendarelor de retragere din uz, Zyxel Networks le permite clienților să-și planifice investițiile tehnologice pe termen lung cu mai multă încredere, să renunțe la produsele învechite și la protocoalele de rețea nesigure înainte ca acestea să genereze riscuri care pot fi evitate și să mențină reziliența cibernetică în conformitate cu viitoarele cerințe prevăzute de CRA al UE.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați https://www.zyxel.com/global/en
-
Sport6 ani agoMasajul Lingam – Ghid pentru un orgasm intens
-
Oameni4 ani agoSoluții de iluminare Logic Light pentru un apartament
-
Uncategorized7 ani agoAvantajele si dezavantajele de a lucra intr-un coafor
-
Politichie7 ani agoMinistrul justitiei Catalin Predoiu – promotor de fakenews, manipulari si dezinformari cu privire la SIIJ
-
Politichie7 ani agoMESAJE SFÂNTUL ION 2020. Cele mai frumoase urări şi felicitări pentru rudele şi prietenii care poartă numele Sfântului Ioan
-
Politichie4 ani agoVine Ceaușescu !?
-
Politichie6 ani agoVERGIL CHITAC, VICTIMA A CORONAVIRUSULUI DAR SI A FAPTULUI CA ESTE CANDIDAT LA PRIMARIA CONSTANTA
-
Politichie7 ani agoFrați masoni, reuniți în SRL si ultimul mare șpăgar de suflete, nejudecat încă



