În seara în care Ursula von der Leyen intra ca breaking news în presa mondială ca urmare a nominalizării ei, la Bruxelles, pentru preluarea preşedinţiei Comisiei Europene, o mică dramă se petrecea, la 400 de kilometri distanţă, pe holurile Parlamentului European de la Strasbourg.

Manfred Weber, Spitzenkandidat-ul Partidului Popular European, anunţa în faţa jurnaliştilor prezenţi că trăieşte cea mai tristă zi din cariera sa politică, o zi în care un principiu a fost abandonat, la fel cum propria lui familie politică îl abandonase pe el cu numai câteva zeci de minute înainte.

Cu nouă luni în urmă, Manfred Weber, bavarezul din fruntea grupului PPE din Parlamentul European, pleca drept favorit în câştigarea poziţiei de viitor preşedinte al Comisiei Europene. În noiembrie, popularii, reuniţi în congres la Helsinki, băteau în cuie ceea ce se ştia: Weber devenea oficial Spitzenkandidat, adică cel care urma să preia preşedinţia Comisiei Europene dacă partidul său, PPE, se va situa pe prima poziţie în alegerile europene care urmau să vină în mai 2019. Victoria PPE s-a întâmplat, la un scor mai mic, e adevărat, dar nominalizarea lui Weber nu s-a mai făcut.

Pe de altă parte, liderii grupului de la Vişegrad s-au răsculat şi ei împotriva doamnei Merkel, dar din cu totul alte motive. Atât Weber, cât şi Timmermans se remarcaseră prin criticile dure la adresa situaţiei din Polonia şi din Ungaria. FIDESZ-ul lui Viktor Orban tocmai fusese suspendat din Grupul PPE cu concursul lui Weber, iar împotriva Poloniei Parlamentul European declanşase activarea articolului 7, cu aportul lui Timmermans.

De curând i-a apărut în românește, la editura Humanitas, un nou volum,  interesant și solid, care strabate multe dintre cele mai importante și sensibile încă teme ale istoriei României intre 1935 – 1947. Cartea se numește ”Activități britanice clandestine în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial” și relateză în detaliu acțiunile de spionaj SOE (Special Operations Executive) și MI6 in România acelor ani.

(…) Serviciile secrete britanice să nu-și fi dat seama care va fi viitorul acestei regiuni sub ocupație sovietică?