Avocatul Aurelian Pavelescu a explodat de nervi după ce instanța supremă a admis, marți, cererea Secției pentru anchetarea magistraților și a decis redeschiderea unui dosar penal care îl vizează pe Bogdan Mateescu. Acest dosar fusese clasat anul trecut de structura centrală a DNA. Mateescu se numără printre magistrații care au boicotat ultimele ședințe ale plenului CSM în care procurorul Adina Florea ar fi urmat să fie validată la șefia Secției speciale. Avocatul Aurelian Pavelescu a avut un mesaj dur la adresa judecătorului, conform celor de la Atitudinea.com.

”Bogdan Mateescu este judecător și membru al CSM, unul dintre cei care în ultimii trei ani a fost susținătorul fervent al #rezist, al abuzurilor din justiție, al crimelor din DNA, o bestie! Face parte și dintre cei 7 așa-ziși magistrați care boicotează CSM, blocând, nelegal, activitatea Consiliului pentru numirea Adinei Florea la SIIJ de cateva săptămâni!

Astăzi s-a întâmplat, ce să vezi? Înalta Curte a admis solicitarea SIIJ de redeschidere a dosarului penal închis de prietenii lui Mateescu de la DNA, în care el și tac-su, primar la Govora, sunt acuzați cu probe solide de săvârșirea a un milion de infracțiuni. Infracțiuni de acelea, pe placul românilor: șpagă, șpagă, șpagă, șpăgi!                                                                                                Așa că #rezistentul a devenit PE-NAL, PE-NAL, PE-NAL, în sensul ăla al lui #rezist și al iubitului conducător, Klaus! Înalta Curte a constatat că probele depuse de SIIJ la dosar creează ”suspiciunea rezonabilă”… nu-i așa? Dacă până și ÎCCJ, unde domnește fărădelegea, a zis: bă, Mateescule, tu chiar ești penal și SIIJ chiar trebuie să te cerceteze, că e prea de tot, nu-ți putem ține spatele, ce dracu!

PE-NA-LUL ce-mi făcea? A dat o declarație că, el ca el, nu e vinovat, dar cum să se ia cineva de tac-su? Și a lăsat câteva lacrimi printre rânduri. Dar părinții a mii arestați și condamnați nevinovați, care chiar nu aveau deschise dosare penale, aceia nu sunt oameni, tembelule?

Bă, Mateescule, dar demisia nu ți-o dai? Că așa zic #rezist și Klaus, că până să-ți dovedești nevinovăția să te duci acasă, că ești PE-NAL, că prezumția de nevinovăție nu funcționează la… cei cu funcții publice! Uite, prietenii tăi de la USR au și strâns semnături: ”FĂRĂ PENALI ÎN FUNCȚII PUBLICE”! La tine nu se pune? Vrei să rămâi în funcție, și nu oriunde, la ȘEFIA JUSTIȚIEI?

Bă, Mateescule, în practica DNA erai azi și arestat preventiv! Așa a procedat DNA cu deputați și senatori, miniștri: cu începerea urmăririi se puneau și cătușele, că e societatea revoltată, chiar dacă procesul abia începea, nu erau probe, cum sunt la tine! Sunt o groază care au stat la pârnaie în preventiv și după s-au dovedit nevinovați! Eu zic să alegi, ori îți dai demisia, ori la pârnaie: e simplu, din poziția pe care o ai poți influența procesul penal. De aceea vrei și blocarea SIIJ și, mai mult, desființarea SIIJ… ca să scăpați tu și familia ta de pușcărie!

Ieși, dracului afară din magistratură și CSM, nu ți-e rușine? Nu pricepi că ești un pe-nal și, cu probele pe care le știe azi toată lumea – solicitarea SIIJ a fost făcută publică – ești ”un mort viu”, vorba lui Portocală? Aaaaa, nu-ți convine acum, nu vă convine? Voi nu vreți să fiți penali, doar să-i faceți pe alții la ordin? Uite că noi vrem acum ce voiați și voi, susținătorii #rezist și a filosofiei ”penalilor” înainte de judecată, pentru alții: ”PE-NA-LU-LE”, ”LA PUȘ-CĂ-RIE”, ”CO-RUP-TU-LE”, ”MA-FI-O-TU-LE”! Nu veți reuși să blocați SIIJ, adevărul va ieși la suprafață mereu!”, a scris Pavelescu.

Dosarul îi vizează pe Bogdan Mateescu şi pe tatăl acestuia, Mihai Mateescu, primarul oraşului Băile Govora. Cercetarea cu privire la fapte a fost dechisă în 2015 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care un an mai târziu şi-a declinat competenţa către DNA Piteşti, scrie Mediafax. În 2017, structura centrală a DNA a preluat dosarul de la DNA Piteşti, iar în august 2018 cauza a fost clasată.

Mihai Mateescu era vizat, printre altele, de suspiciuni de luare de mită în formă continuată, în timp ce Bogdan Mateescu era vizat de acuzaţii de complicitate la luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată şi cumpărare de influenţă în formă continuată. (S. Marius).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here