(Preluare National – Catalin Tache):

Așa după cum anticipam zilele trecute, deși ministrul Gabriel Leș s-a grăbit ”ca fata mare la măritiș” să anunțe public semnarea contractului pentru achiziția celor patru corvete multifuncționale care ar urma să intre în dotarea Marinei Militare, uite că ”minunea” nu va avea totuși loc! Pentru că deși italienii și-au retras contestația, în joc au intrat imediat olandezii, astfel că acum Ministerul Apărării Naționale trebuie să aștepte o decizie definitivă  a Curții de Apel București pentru a pregăti ”mapa” pentru semnat!

Iar în loc de a se încheia într-un mod fericit pentru deja ”marii câștigători” francezi de la ”Naval”,  de acum se poate dovedi că aceștia au deschis prea devreme ”șampania” oferită de pastorul penticostal ajuns din nou în fruntea Ministerului Apărării Naționale. Iar cei care au neglijat nota informativă privind  întârzierea de nu mai puțin de cinci ani a unuia dintre competitori în livrarea corveetlor către Armata Australiană ar putea sări ”din lac în puț” cu această afacere care pare să nu se mai termine…

Și dacă intră în vacanță?

Mai ales că nu mai este mult și instanța de judecată a ajuns în pragul vacanței de vară, ceea ce înseamnă implicit că judecarea contestației olandezilor de la Damen s-ar putea prelungi până în toamnă… Răstimp în care atât ministrul Apărării, cât și noul șef al Departamentului pentru Armamente- că de la șefii Direcției Generale de Informații a Armatei oricum nu mai are nimeni nicio pretenție!- să mai citească o dată nota informativă a cărei existență a fost dezvăluită în exclusivitate de ”Național”. Și eventual să fie contactați și șefii Marinei Australiene, pentru a se lămuri pe deplin și Leș pe ce aruncă o sumă în valoare de nu mai puțin de 1,6 miliarde euro…

 

 

Articolul Leș a deschis prea devreme șampania! apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here